Iz de primăvară
Desi nu puteam vorbi ȋncă despre primăvară, soarele de afară te ȋmbia la o plimbare ȋn natură. Lăsat ȋn voia unei exuberante de moment, am hotărât să-mi petrec o jumătate de oră ȋn parcul orasului.
Asa că, păsind agale pe una dintre aleile betonate, m-am lăsat invadat de razele căldute ale soarelui, care ȋmi mângâiau nu numai fata dar si sufletul. Mergând fără o tintă anume, ȋmi imaginam metamorfoza ce avea să cuprindă ȋn curând toată natura.
Câteva insecte timide ȋncercau să se dezmurtă după perioada lungă cât stătuseră chircite prin cine stie ce crăpături. Ceva mai departe, o albină căuta cu insistentă o floare din care să extragă ceva nectar si polen. Pe o crengută , o veverită mică ȋsi făcea toaleta. Cu lăbutele firave ȋsi freca botisorul iar din când ȋn când se oprea, asculta, privea atentă ȋn jur si apoi, ȋsi continua ritualul. Dar, usor –usor razele soarelui au invadat-o si pe ea făcând-o să renunte la toaletă si cu ochii ȋntredeschisi se lăsa ȋn voia căldurii care o ȋnconjura tot mai mult. Numai lătratul unui bot de cătel care o descoperise si se agita nervos sub pom, a făcut-o să tresară si să se avânte pe o creangă mai ȋnaltă, de unde ȋncerca să-si supravegheze adversarul. Pe semne că obisnuită cu astfel de ȋntâmplări, a reusit repede să treacă de la ȋngrijorarea ce o cuprinsese la ȋndeletnicirea ei de până atunci. Se oprea din când ȋn când, se apleca privind nepăsătoare spre cătelul care se agita nervos, după care, văzând că nu există nici un pericol si-a văzut linistită de ale ei.
Zâmbind, m-am ȋndepărtat agale spre una dintre băncile de pe alee, pentru a-mi odihni putin picioarele bătrâne, care de la o vreme ȋncepuseră să-mi confirme vârsta. Gândul mă purta spre zilele călduroase ale verii. Mă vedeam deja ȋn grădina casei, printre trandafirii si celelalte flori ale sotiei, ȋn mijlocul cărora ea ȋsi petrece aproape tot timpul.
Un râs puternic, bărbătesc, m-a smuls din melancolia ce mă cuprinsese, aducându-mă ȋn realitate. Undeva lateral, doi bătrâni voiosi nevoie mare, asezati pe o bancă ȋsi povesteau vrute si nevrute, ȋntâmplări vesele din viata lor sau altele auzite aiurea, după care se porneau pe râs ca doi adolescenti. Curios, mi-am găsit un loc pe o bancă alăturată, fiind amator să aflu ȋntâmplări hazlii.
-Ai auzit mă, azi dimineată la radio , chestia aia cu invazia rusilor ?
-Să nu spui că au intrat rusii la noi !
- Stai linistit ! Asta spuneau si ei, că rusii nu vor intra la noi fiindcă le este frică.
-Ei drace ! Cum asa ?
-Păi, bine ! Se spune că sunt de-a dreptul speriati să intre ȋn România, fiindcă ȋsi strică tancurile prin gropile de pe soselele noastre si apoi pofta noastră de fier vechi s-ar putea să nu le mai lase nici bucată de metal pe ele.
-Esti nebun, mă !
Un hohot de râs a ȋncheiat povestea. Cu atâta poftă râdeau, că mai-mai să izbucnesc si eu ȋn râs. Nu am putut să nu zâmbesc, ȋn ȋncercarea de a nu da impresia că ciulesc urechile la discutia lor. Iată si un dialog sănătos, mi-am zis. Cei doi bătrânei sugubeti, mi-au arătat si o altă fată a dialogului. Rupti de problemele care ne-au măcinat ȋn ultimii ani, găsiseră o metodă de refulare, o iesire din politicul nociv care ne-a intoxicat ani de -a rândul ȋntreaga viată.
|
Andrusa R. Vătuiu 5/18/2015 |
Contact: |
|
|
