Ana Barbu - Suflet luptat de cruzimile bolii
Cum mai jefuieste toamna, pădurea! Trece prin copacii ei, îi înfrigurează, îi prădează, îi scutură, îi lasă goi si singuri, nu mai rămâne nimic în urmă!
Întocmai trece prin oameni viata! Pe unii îi urcă la extaze, îi sărută cu liliac de noroc, si-i umple cu bogătie omenească, pe altii îi izbeste de pământ, le iroseste floarea norocului, îi dezolează, îi moare, îi uită, îi duce-n neant nefericiti, ca si cum n-ar fi fost niciodată!
Viata si moartea sunt sore, nu contraziceri, dar când ultima îi ia locul primei, pretimpuriu si dramatic, sunt dusmance. Ziua în care pierdem pe cineva drag e punctul terminus al unui drum între o inimă si altă inimă, este totodată conciziunea tuturor întrebărilor din lume într-una singură: unde este omul drag când nu mai este nicăieri?! Dacă l-am găsi si-n jar, l-am scoate cu mâna, dac-ar fi în pământ, am săpa si l-am lua cu sânul, de-ar zbura în cer am lungi privirea si-am coborî-o cu ochii plânsi, pentru că pe toate le făptuieste omul, numai ceea ce moartea devastează nu mai poate învia.
Frumoasă ca un bujor sălbatic pe o câmpie cu cimbrisor, caldă si omenoasă ca o mosiereasă basarabeană bună, cu glas de liră sfintită cu umbra săruturilor nesărutate, tinute pentru când n-au să mai aibă gură, cântăreata de muzică populară, romantă, de estradă, Ana Barbu, s-a stins, cu flori de lăcrimioare si nenoroc în soartă.
Cânta ca pasărea raiului rănită de avatarurile lumii, îi zbura vulturul dorului pe elitre de glas, îi cânta sufletul luptat de cruzimile bolii… Se zbătea eroic în bratele sugrumătoare ale unei suferinte corporale ce-o măcina cu fărâma si nu se vedea: ea cânta, surâdea, iubea, spera si iar cânta… poate nu stia, poate stia că seara lebedei coboară mai grăbit pentru ea!
Doamne, cât de frumos a cântat în duet cu Fuego! Doamne, cât a iubit-o Fuego si cum suferă artistul azi, mirat, lovit de trăsnetul vestii de moarte! Îi era frate de cântec, ăi era iubit de scenă, de har, de soartă artistică, Anei Barbu! Fuego a fost primul vestitor cu solie zguduitoare, pe toate căile de comunicare: „Prieteni, cu tristete vă anunt că a mai plecat o prietenă! Sunt socat de veste si poate că n-am timp să-mi dau seama cu exactitate ce om frumos si cald a fost Ana Barbu!
Era una dintre cele mai iubite si apreciate voci din Basarabia si am fost onorat atunci când, în 2012, pe scena Palatului National „Nicolae Sulac”, am cântat în duet piesa „Eu nu te-ntreb”. Uneori, n-avem timp să ne spunem tot, să ne oferim în dar vorbe ce mai apoi vor servi drept scut al prieteniei noastre. Ana Barbu a fost o colegă de exceptie si a trasat oarecum o legătură caldă între noi, fiind alături în mai multe circumstante artistice în care am văzut că e un spirit de exceptie.
Pentru Basarabia, rafinamentul, bunul gust si feminitatea au purtat si vor purta numele „Ana Barbu”. Fiica sa, pe care am avut-o aseară în emisiune, si căreia i-am acordat, si pentru mama, un trofeu de excelentă, cunoscuta Natalia Barbu, îi va duce mai departe frumusetea, determinarea si talentul. Ana Barbu a simtit că muzica-i menirea ei pe acest pământ, dăruind publicului său din candoarea, eleganta si nobletea ce au definit-o. Avea numai 55 de ani si atâta lumină în fată ...
Ana, mergi împăcată cu lumea de cântec ce ai construit-o. Scenele si oamenii îti vor simti lipsa, iar muzica ta va urma parcursul firesc către eternitate. Drum bun, rară floare de liliac, Ana Barbu!”.
Cuvântul s-a oprit, nu mai poate fi rostit decât cu silabe si cu noduri, pe când lacrimile se revarsă peste digul ochilor tristei mame, tristelor fiice, zdrobitei familii a sa de acasă, ce-o va astepta zadarnic să se întoarcă din zarea coborâtă dedesubtul pământului de unde numai Ana nu va mai veni niciodată, pe când zarea, în fiecare dimineată, la celălalt punct cardinal.
Zi sumbră (18, mai, 2015), venită ciclic din timp, pe când Ana iesea din timp, definitiv si trist! În miezul acestei zile, Fuego ne-a adus aminte că moartea nu vine din ecou mitologic, e reală, cum suntem, e de crezut, cum credem în noi, e de răbdat si de nerăbdat, pentru că suntem clăditi să răbdăm moartea celorlalti, iar pe a noastră să o rabde altcineva.
Moartea artistei Ana Barbu trebuia să mai astepte! A venit prea devreme si ne-a dovedit că revine întocmai atunci când răzbim, uitând-o! Ana Barbu ne-a părăsit, părăsită fiind la rându-i de propria viată, epuizată cu repeziciunea fulgerului… Fără preget si-a dat neantului zilele, secundă cu secundă, si a zidit, ca să lase în urma ei, cântece pentru cei rămasi!
(aurel.vzgheran@yahoo.com)
|
Aurel V. Zgheran 5/18/2015 |
Contact: |
|
|
