Cuvântul bine temperat : Momente californiene
Am fost recent, pentru trei săptămâni, la San Diego, în vizită la copii si nepotele. Nu voi face un "Jurnal de călătorie", am rămas cu o averisune pentru genul acesta de când eram elevă si, la teze si examene, ni se dădeau de analizat gramatical fraze lungi si complicate din "România Pitorească" de Al. Vlahută. Ce vremuri!
Dar câteva mici detalii "spumoase" tot o să prezint, pentru informarea cititorilor despre ce se mai întâmplă în acest minunat oras din sudul Californiei, San Diego, aflat la 15 km de granita cu Mexicul.
Primul soc, când vii din iarna Torontonianǎ: soare, palmieri, oameni zâmbitori, în pantaloni scurti. Te întreabă: "De unde vii"? "Din Toronto, unde e iarnă!" Multi stiu cum e cu iarna, unii îti zâmbesc cu întelegere: "Păi eu sunt din Chicago, de asta m-am mutat aici".
Mi-am închiriat masină, acolo nefiind miloace de transport în comun. Prima călătorie a fost la o agentie AAA (American Automobil Association), unde, cu legitimatia fiului, am obtinut pe gratis un munte de hărti. "Luati, Doamnǎ, hărtile, că, în ciuda GPS-ului, la noi vin o multime si ne cer hărti!" mi-a spus tinerelul de la ghiseu. Mi-a dat si o frumoasă sacosă de pânză albastră, spunându-mi că o pot folosi la orice!
San Diego este un oras prietenos, unde n-a mai plouat de un an. Drept care, când am fost cu copiii într-o vizită la niste prieteni ai lor, am aflat că guvernul ajutǎ cu fonduri pe proprietarii caselor pentru transformarea grădinilor în aranjamente de roci si nisip, cu cactusi rezistenti la secetǎ.
Am fost mirată de felul în care functionează acolo cărtile de credit. Mi s-a părut că în Canada situatia e mai avansată, cărtile de credit au un "chip", bagi cardul, pui passwordul, sau, uneori, pur si simplu treci cardul în fata unui ecran si achizitia e aprobată. În California (sau poate peste tot în SUA?) trebuie să semnezi pentru autentificare. Durează mai mult. În schimb, la supermarketuri, au un sistem eficace de preturi reduse pentru membrii din "club": te înscrii - pe gratis- cu numărul de telefon si, când plǎtesti cumpǎrǎturile, spui la casă numărul de telefon si gata, ai preturi reduse.
Oceanul e maiestuos, iar oamenii "profită" în toate felurile de el. Unii fac "surf" de la 6 la 8 dimineata, după care se duc la serviciu. Altii se duc în fiecare seară să admire soarele care, spre deosebire de Atlantic si de Marea Neagră din România, apune în ocean. Multi înfruntă vântul sau racoarea de dimineatǎ (cam 17 grade) si merg în picioarele goale pe plajă, la malul apei, ca să culeagă scoici sau sa facǎ jogging.
Autorutele sunt aglomerate la orele de vârf, dar nimic nu se compară cu celebrul 401 din Toronto, care are numai 2 anotimpuri: 1. iarna si 2. perioada de reparatie!
Pǎrculetele pentru copii sunt bine amenajate. În timpul săptămânii sunt pline de cărucioare identice si de persoane tinere (nani) sau în vârstă (bunici) care însotesc copiii la joacă. Aceste "nani" sunt de diverse nationalităti si dialoghează cu bunici de aceeasi nationalitate, vizitatori la nepoti, care nu stiu engleză. Am întâlnit un bunic din Rusia, cu nepotelul, care vorbea în parc pe ruseste cu o nani, care era cu o fetită. Credeam că-s rude. Nici gând! Bunicul nu stia o boabă engleză, nepotelul lui avea o tricicletă la care aspirau toti ceilalti copii, inclusiv Talia (mea), care a stiut să-i facă ochi dulci nepotelului rus si a avut tricicleta în 2 timpi si 3 miscări! Fără urlete.
Treaba cu urletele e curentă acolo, ca peste tot de altfel! Da, dar în ziua de azi, urletele se combat prin metode total diferite de ceea ce stiam eu. Am învătat când poti lăuda copilul, când nu, ca să nu devină narcisit. De asemenea, copilul nu trebuie stresat cu negatia "nu", ci, când ceva i se interzice, trebuie să i se ofere instantaneu o alternativă. În general, copilul trebuie lăsat "liber", nu "îngrădit". Poate o fi bunǎ metoda, nu stiu, în educatie rezultatele apar dupǎ multi ani!
Ar meita să mai mentionez întâmplarea de la întoarcere: avionul a avut o defectiune tehnică si pasagerii au fost transferati pentru un zbor a doua zi. Am primit 2 vouchere -pentru cursa dus-întors de la aeroport. A doua zi, la 5 dimineata, a venit cursa si m-a luat, un van, mai erau 2 pasageri -care locuiau aproape de mine, erau din Quebec-city, asa cǎ, fericitǎ, am vorbit cu ei în franceză. Aveau o fiică tot profesoară la Universitatea din San Diego, ca fiul meu. Când să coborâm din van, eu le zic că sunt din România, si ei mă întreabă, în româneste: Din ce oras? Din Bucuresti. Ca ei! Ajunsi în avion, aveam locuri alături. Ce Quebec-city? Bucurestiul să trăiască! Si San Diego!
|
Veronica Pavel Lerner 5/15/2015 |
Contact: |
|
|
