Benone Sinulescu
Ziua de nastere a maestrului, (24 mai), una din siragul nestematelor timpului
„Benone Sinulescu vine de la izvoarele celui mai cântat dintre râurile tării: Buzăul.
Eu m-am născut către vărsarea Buzăului în Siret si apoi în Dunăre si mărturisesc că niciodată, în lumea largă si frumoasă si plină de dor a Buzăului si Brăilei nimeni n-a cântat mai frumos ca el. Plopul, bradul, steaua, inima, locul umbrit al sărutului, sângele fierbând în viscol, paharul, caii si drumurile spre o iubire nicicând dobândite.
Benone e marele artist al fântânilor care acoperă dragostea. Cînd sunt trist, mă minunez că există.” (Fănus Neagu, discul „Romante si cântece de petrecere”, Benone Sinulescu, Electrecord, 1977).
După aceste cuvinte, altele, parcă-s decolorate! Au vorbit geniile României despre Benone Sinulescu, si vor mai vorbi, când vor mai fi genii. Fănus Neagu, Nichita Stănescu, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Ion Băiesu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcas, Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Margareta Pâslaru, Lucretia Ciobanu, Marioara Murărescu, Florentina Satmari, Elise Stan, Liza Panait si câti alti oameni de valoare ai României nu l-au creionat afectiv?!
Atunci când ne petrecem câteva clipe de extaz pe care ni le dăruie muzica folclorică românească, trebuie mai cu seamă să cugetăm că folclorul urcă de la rădăcinile naturii si fiintei, neîntrerupt, în limba si trăirea primordială a sufletului. Aceasta se datorează cu predilectie glăsuitorilor melosului folcloric. Cântecele la care a lucrat istoria trec peste întelegerea trist de mărginită a multora, de la vârsta fremătândei adolescente, până la cea a cununilor de argint în păr! Simtirea lor e adânc sentimentală. O simtire a celeilalte fiinte: fiinta din interior!
Unul dintre artistii glăsuitori ai muzicii folclorice românesti de peste sase decenii, statornic si iubitor al cântecului, hărăzeste românilor nespusă fericire, tot atât de mare ca si duiosia si frumusetea vocii sale. Este făptuitorul unei cărări de lumină în muzica pur folclorică românească, Benone Sinulescu, artistul care se leagă adânc si inseparabil de ceea ce iubeste, împletind rădăcinile cântecelor sale cu rădăcinile întrupării neamului; este artistul care n-a fost niciodată deconectat de la priza culturii si muzicii folclorice, artistul pentru care cântecele nu-si pot explica rostul existentei lor durabile decât în palma inimii care le cântărste cel mai adevărat, dincolo de toti savantii lumii, si întocmai prin însotirea curentului pe drumul neîntreruptului timp al schimbărilor. Maestrul Benone Sinulescu nu a scos niciodată cântecele sale de referintă, într-o esterioritate a-geometrică fată de folclor, dimpotrivă, a descoperit, slefuit, sporit si restituit folclorul din adânca lui fântână, în fântînită sufletească, printr-un act de inteligentă si de supremă vointă de respect fată de creatia muzicală si culturală a neamului!
„Benone impune un stil plin de prospetime si frumusete melodică. Acest artist care poate fi numit astăzi un fenomen, încununează ani de muncă asiduă, de căutări si de succese, care i-au adus binemeritata popularitate...
Îl cunosc din anul 1955. Am fost colegi la Scoala specială de muzică din Bucuresti. Am împărtit, ani de zile, bucuriile, tristetile si emotiile debutului. I-am urmărit cariera cu atentia celui care studiază propria compozitie... Benone Sinulescu nu este o personalitate pentru că a «rezistat», ani si ani, în «meseria» de cântăret de muzică populară, ci pentru faptul că, într-o epocă în care triumfau mari solisti ca Maria Tănase, Maria Lătăretu, Ion Luican, Lucretia Ciobanu si altii, el si-a creat un stil nou, din a cărui sevă s-au inspirat la rândul lor, alte generatii... Multi au încercat să-l imite chiar în primele sale melodii. Nimeni, însă, n-a reusit să-l depăsească în ceea ce a avut el mai emotional, mai reprezentativ...
Benone Sinulescu demonstrează că-n artă nu există vârstă. Că, atunci când esti dăruit cu totul cântecului, frumosului, autenticului, nu faci concesii. Dimpotrivă, rămâi legat de rădăcina care ti-a dat seva creatiei si forta ducerii mai departe a unui mesaj de unică frumusete. Benone, marele interpret al cântecului popular românesc, a fost si va rămâne un unicat în toată simplitatea si modestia sa...”, spune maestru Gheorghe Zamfir, (discul „Cântece populare si de voie bună”, Electrecord, 1977), iar dacă spune asa geniul naiului, n-ar putea fi crezut cel ce-ar spune altfel!
E drept: maestrul Benone Sinulescu nu a cântat numai folclor! Dar nu l-a bătut niciodată în ceafă vântul rece al antimuzicii, nici nu si-a întunecat propria cale cu norul unor cântece zornăitoare, de discutabilă învesmântare modernă, doar a cântat si altceva decât folclor pur: muzică usoară, romantă, muzică etno, de petrecut în repaosul gândului ostenit si sufletului încărcat, muzică a înseninării si adierii voiosiei prin transeea vietii până în ultima clipă alergată si împovărată! Din repertoriul de cântece ale maestrului Benone Sinulescu, vast cât o mie ale celor ce clevetesc, lucitoare ca un soare pe lângă scânteile fumegânde ale celorlalti, fiecare are ocazia si dreptul să aleagă ceea ce îi place! Are de unde...!
„Jovialul Nea Benny”, asa numeste bunul prieten al maestrului si al tuturor artistilor, prezentatorul Octavian Ursulescu, eseul său în care dezvăluie următoarele: "Intentionat am ales grafia aceasta anglo-americană, pentru că se poartă: dacă n-ai un pseudonim cât mai occidental n-ai nici o sansă să apari la televizor si în spectacole, asa încât îl sfătuiesc pe vechiul meu prieten Benone Sinulescu, Nea Beni (asa ar fi firesc să scriem), să se apuce să cânte în limba engleză si să-l vezi atunci în topuri! Tonul glumet cu care am început aceste rînduri i se potriveste perfect hâtrului artist, care de când îl stiu a fost pus pe sotii. Acum cîteva zile m-a sunat poate cel mai pitoresc impresar pe care l-am cunoscut, Busilă. Originar din Galati, acesta are un accent moldovenesc inconfundabil si pe seama lui circulă cele mai trăznite relatări. Una din ele am trăit-o chiar eu: aveam spectacol la Zimnicea, cu câtiva dintre componentii «Scolii vedetelor» a lui Titus Munteanu. Am ajuns pe la prânz, iar Busilă ne-a dus în vizită la conducerea fabricii de zahăr, în ideea unei sponsorizări. Directorul, săracul, ne-a dat...un sac mare cu zahăr: merita să ne vedeti, peste o jumătate de oră, într-un parc din localitate, umplându-ne fiecare câte o pungă de plastic cu pretiosul îndulcitor! Benone sigur va râde în hohote citind aceste rânduri, dar nu se va mira, pentru că are sigur multe amintiri cu imprevizibilul impresar. De altfel, împreună cu Benone si Dan Spătaru am bătut multe comune; mergeam cu un microbuz condus de fiul vitreg al lui Busilă si mai veneau cu noi Elisabeta Turcu, Costin Mărculescu, s.a. Ne prăpădeam de râs, fiindcă Nea Beni avea o sapcă pe cap si peruca într-o sacosă, si-o punea la sosire, explicându-ne că asa s-a obisnuit lumea, asa îl percepe. Dar iată că într-o bună zi a creat cu curaj actualul personaj cu tentă etno, colaborînd cu formatia Ro-Mania si apoi cu valorosul grup de la Chisinău, Millenium. Pe Benone îl cunosc de multă vreme, l-am vizitat de câteva ori în apartamentul din Drumul Taberei (era pe atunci vecin cu Cornel Constantiniu), fiind angrenat în lungi discutii despre poezie (a fost bun amic cu poetul Niculae Stoian), despre folclorul autentic sau despre celebrul său prieten si colaborator Gheorghe Zamfir, pentru că Benone este, indiscutabil, un intelectual al muzicii populare. Cu ani în urmă, aflat cu un spectacol la Arad, fostul meu regizor muzical de la Radio, Emil Conta, m-a invitat să-i văd casa părintească de la Bârzava. Emil s-a stabilit în Germania, fiind regizor muzical la teatrul din Nurnberg, dar mai vine pe acasă an de an, fiind foarte legat de meleagurile natale (este nepotul marelui dirijor Iosif Conta, pornit la rândul lui pe drumul celebritătii tot din Bârzava). Comuna mi s-a părut o frumusete, e străbătută de un râulet, asa încât m-am bucurat cînd am aflat că Benone a decis să se mute în acest paradis. Abia astept să-l vizitez, să verific dacă nu si-a pierdut deprinderile de «fermier» (azi nu se mai spune «tăran»!). Cu niste ani în urmă Nea Beni al nostru m-a sunat pentru a mă invita să-i prezint un concert aniversar la Opera Română si am fost tare necăjit că nu eram liber. Dar cum Benone Sinulescu a descoperit la Bârzava izvorul tineretii fără bătrânete (cine stie ce ierburi tainice fierbe el acolo!), sunt sigur că ocazii se vor mai ivi...Beni, cheamă-mă, acum am si costum popular, e drept că de la mine din Mures!
Cu ani în urmă a fost un film mexican de mare succes, «Pompierul atomic». Ei bine, asa este Beni pe scenă, atomic, dezlăntuit, nu stă o clipă, bate scena de la un cap la altul. Iar «pompier» pentru că stie ca nimeni altul să «stingă» focul din inima admiratoarelor sale!”.
Despre cel pe care l-au adorat Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Fănus Neagu si altii, Margareta Pâslaru mărturisea pentru „Jurnalul National” (31 martie 2008): „Cum bine l-a definit Gheorghe Zamfir, «Benone este o institutie». Îl admir mai ales pentru spiritul inovator al acompaniamentului contemporan. O modalitate prin care sprijină, astfel, tinerele formatii... Benone s-a bucurat de un succes deosebit de-a lungul timpului...”.
Unii, slavă Domnului, putini, se uită la cântecele maestrului Benone Sinulescu pe sub umbra sprâncenei, cu un sfert de ochi, asa ca vulpea la struguri si spun că artistul ar fi vătămat folclorul românesc! Când capul cuiva calcă în locul tălpilor, nu e cu ce-l încălta, iar pe jos e mizeria lumii (de aceea va fi fost omul făptuit cu fruntea sus!). Din păcate, acestia îl acuză pe maestrul Benone Sinulescu în chip cu atât mai neinspirat cu cât, din exces de răutate si din frustrare, se nimereste să fie printre ei si câte un confrate al maestrului! Acuzele acestea, ce altceva sunt decât o precuvântare a invidiilor unora, înaintea pierderii pe rând a mirajului gloriei. Flori neudate si uscate, în canatul geamului liliachiu, bătut de soare si cu zăbrele vechi sunt detractarii maestrului, cel mai adesea, pe când oamenii de valoare îl pretuiesc si admiră!
„Inepuizabil, Benone cucereste publicul cu-n repertoriu de mare frumusete”, spunea Marioara Murărescu. „De la doină, cântec de leagăn si colinde, la cântecul de petrecere. Mereu atent la textul poetic si la acea putere de a sterge granitele ce despart de obicei preferintele artistice ale generatiilor. Are puterea să privească în jur, pentru a pune în lumină voci care să ducă mai departe cântecele noastre, dar, mai ales, după atâtea căutări, după atâtea aplauze si flori, are puterea să demonstreze că băiatul acela de pe Valea Siriului rămâne de partea cântecului adevărat.”.
Maestrul Benone Sinulescu a mentinut cadenta cu muzica si arta spectacolului muzical, cu drumul actual al lor, dar cei imobilizati în bastonul de plumb al neadaptării provoacă o anemică bătaie de vânt, în stare să clintească numai o firavă perdea din geam! Astfel de oameni stranii, nu au sansa de a doborî decât un fir de iarbă, nu un copac al muzicii folclorice românesti. Nici măcar nu-l pot atinge! Făptura sa înconjurată de nimbul unei cariere artistice solare, de peste sase decenii, nu este tangibilă decât cu însusi mitul muzicii folclorice românesti. Benone Sinulescu nu a stricat nici măcar o singură notă muzicală în această carieră, Benone Sinulescu a îmbogătit muzica folclorică de cântece pe care generatie după generatie, românii le-au pus în vaze sufletesti.
„Cu Benone Sinulescu am fost colegă la Scoala specială de muzică din Bucuresti. Cel mai important si cel mai drăgut coleg. Glas plăcut si frumos. Acelasi glas îl are si acum... Benone se numără printre putinii solisti care cântă «live». Publicul l-a iubit totdeauna. Publicul îl iubeste si acum la fel.
O fire reconfortantă si optimistă. Mă leagă foarte multe amintiri de el. Pentru Benone nutresc, în orice clipă, sentimente de sinceră prietenie.”, spunea artista regretată Angela Moldovan.
Pe 24 mai, maestrul Benone Sinulescu îsi aniversează ziua de nastere! Parcă zilele arată de la o vreme că au tendinta să se repeadă înapoi, asa se scurg de neînsemnate si fără roade, sub o soartă abătută a neamului nostru! Dar zilele maestrului merg frumos, ca alaiul unui vodă, usor extaziate, suflate cu aura legendei, pe cărări cu flori, sub un cer albastru absolut, de cobalt, fructe rumenite si dulci dăruind, steaguri înstelate de mii si milioane de închinători la ele, arborând. Noi, românii, nu vom mai avea niciodată un alt Benone Sinulescu, pentru că nici nu am avut înaintea sa un alt Benone Sinulescu. Maestrul a fost, este si va rămâne ca nimeni, a fost, este si va fi ca Benone Sinulescu!
„Mi-e drag Benone. Ca si Lena, sotia sa. O ardeleancă de toată isprava. O gospodină exceptională.”, mărturiseste buna prietenă dintotdeauna a maestrului, artista Lucretia Ciobanu. „Beni, tot astfel. Foarte echilibrat. Glas foarte curat. Foarte elegant. Stie să pună punctul si virgula în muzică. A stiut întotdeauna... Se deosebeste din o mie de solisti. Mare lucru. O carieră extraordinar de strălucită. Si eu i-am cântat unele cântece...”; „Pe Benone l-a prins extraordinar si muzica de divertisment. Îi vine ca o mănusă. Benone rămâne - zic eu - în analele muzicii populare si de divertisment. Referitor la muzica de divertisment, Benone n-a căzut pradă influentelor lăutăresti.”; „Benone e plin de vigoare. Fără să forteze nota, fără să fie vulgar ( n-a fost niciodată), cântă si astăzi, la cele peste sapte decenii, exceptional. Asta mi-a plăcut totdeauna la el... Nu multi pot avea o... stea în frunte... Asta e... ...Îl iubim pe Benone pentru că este foarte comunicativ. Foarte sensibil. N-am auzit nimic rău despre el...”.
Cine îsi are inima tangibilă cu melodiile cântate de către maestrul Benone Sinulescu, si-o are unită nu doar cu artistul ci si cu omul Benone Sinulescu. Artistul este dublat de un om neegalabil ca bunătate si omenie, între cântăretii de ieri si cântăretii de azi. Activ fervent, entuziast, generos, maestrul Benone Sinulescu e un participant la păstrarea istoriei muzicii folclorice românesti, un făptuitor contemporan al istoriei muzicii folclorice de azi, o coloană si o efigie a castelului istoriei muzicii folclorice de mâine! Un artist cu una dintre cele mai prolifice contributii la dezvoltarea si luminarea melosului folcloric românesc. Prin maestrul Benone Sinulescu, folclorul românesc are melos original, un verb de acuratete unică, o poezie a cântecului, sublimă, o flexibilitate scenică vivace, spontană, vibrantă...!
„Benone”, cugetă Dan Puric, „Jurnalul National”, 31.03.2008, „este o lacrimă de cântec românesc autentic... O voce senină si caldă, precum cerul din pânzele lui Grigorescu si un suflet pe măsură... Un spirit liber... Un model pentru multi artisti...”.
Unicul cuvânt adevărat în raport cu vreo răutate împotriva sa, e acela care spune că pietrele sunt aruncate în pomul roditor! Ele, însă-s sterile, pe când pietrele pe care le merită si le-a si primit cu prisosintă, de-a lungul strălucitoarei sale rodiri artistice sunt nestematele!
Încheiem mirabil cu silabele inimii celui ce l-a iubit pe maestrul Benone Sinulescu, liră a sufletului, între poeti, Nichita Stănescu, nu însă înainte de a chema tara să-l sărbătorească pe cel care-a iubit-o si cântat-o magnific o viată de om (pe 24 mai, fiecare 24 mai, an cu an, zi în care a văzut lumina zilei pentru ca să restituie zilei lumină mai târziu, maestrul Benone Sinulescu):
„Un colocviu fericit al artelor demonstrează că vocea atât de blândă si caldă a lui Benone Sinulescu se împleteste cu naiul atât de aprig si de duios, totodată, al lui Gheorghe Zamfir... Când doi mari artisti se întâlnesc, rodul muncii lor se transpune într-o nouă dimensiune a artei populare.
După ce asculti un disc cu Benone Sinulescu si Gheorghe Zamfir, gustul pentru adevărata muzică populară se adânceste, iar sentimentul devine, fireste, mai profund.
E o lectie de muzică românească în modul ei adevărat aleasă, cu un gust atât de fin, încât, mai degrabă, ne dă impresia că avem de-a face c-o antologie de poezie.”.
|
Aurel V. Zgheran 5/13/2015 |
Contact: |
|
|
