Romanul istoric ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’ de Florentza Georgetta Marincu
I. Socantă, incredibilă capodoperă
Capodoperă! Încă un roman istoric fluviu, încă o monumentală capodoperă literară si istoriografică ne oferă rafinatul vlăstar al Gânditorului de Hamangia, om de cultură, scriitor, iubitor de istorie si mare patriot Florentza Georgetta Marincu.
Domnia sa a fost încununată de Academia Română cu Premiul ,,Ion Neculce’’ pentru o altă performantă romanescă: ,,Cioburi de istorie’’ (primul volum în 1997, al doilea în 2007, frescă în 2.000 de pagini - reunind cinci cărti substantiale, cu actiune între 1832-1878, respectiv, 1878-1920, incluzând asadar Războiul de Neatârnare si Primul Mondial.
În lamura fiintei atât de complexe si profunde care este strălucita, energica si venerabila Doamnă Florentza Georgetta Marincu trăieste filonul de aur si argint viu al străbunilor săi români, de la nord, dar si de la sud de Dunăre, din Timoc, Poiana Mare si Calafat.
Europeni prin spirit, scolire si faptă, de o rigoare, limpezime a gândului, hărnicie si temeritate coplesitoare -, ei nu s-au pierdut cu firea, n-au căzut în praful si pulberea desertăciunilor.
Dimpotrivă, au ctitorit palate si institutii de interes public, în pas cu solicitările vremii, pe care le-au dăruit, cu generozitate si bonomie crestină, comunitătilor în care trăiau. Buneii si străbuneii redutabilei romanciere nu au fost biruiti de patima trufiei, desi aveau în administrare mosii ce însumau 150.000 de hectare, pe Valea Dunării.
Prozatoarea de azi este o eminentă continuatoare a operei tatălui ei, George (Ghită) Marincu - filosof, erudit, poliglot, coleg cu Ion Petrovici la Leipzig, unde a fost student al celebrului profesor Wundt.
Unchiului său, Stefan Marincu - cel ce a clădit superbul Palat de la Calafat, care găzduieste, de vreo jumătate de secol, Muzeul Municipal -, Doamna Florentza îi dă o replică peste timp, dăruind, comunitătii calafetene, culturii române si europene, al doilea Palat al ei, clădit nu din nisip, mortar si cărămizi, ci edificat cu arma cea mai iubitoare de om, de comunicare, comuniune si cuminecare, cea mai de temut armă a omenirii: Cuvântul.
Avem în vedere romanul ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’, un monument mai tare decât bronzul, mai tare decât piatra, reconstituire impecabilă, cu mijloacele specifice literaturii beletristice, a unui alt veac sângeros, dar pe care capetele luminate – scolite la Constantinopol si Viena, la Padova, Venetia si Berlin -, încununate apoi ca Domnitori, bărbati de stat, diplomati, conducători de osti, l-au metamorfozat în evul salvgardării postbizantine, al umanismului iluminist si al Renasterii românesti târzii.
Totalizând o mie de pagini, format B5 - în două splendide volume, pe hârtie galben-pai, usoară ca fulgul, cu coperti de purpură (rosu imperial), cu stema Cantacuzinilor (acvila bicefală bizantină) si cu aceea a Brâncoveanului (vulturul cu o cruce crestinească în cioc) -, proaspătul prunc literar al Doamnei Marincu este girat de Editura National, în anul de gratie 2014, adică la împlinirea a trei secole de când - la Constantinopol, în fata sultanului asasin, marionetă de marmeladă si borhot, Ahmet III, a fanaticului, sceleratului mare vizir Ali pasa, a diplomatilor Europei papistase, inclusiv a ambasadorului perfidului Albion si în delirul unei multimi de trogloditi isterizati, setosi de sânge – Domnitorul Brâncoveanu, toti fiii săi si sfetnicul Ianache Văcărescu au fost decapitati.
II. Umăr la umăr cu autori de maximă notorietate
Florentza Georgetta Marincu merge umăr la umăr si tâmplă lângă tâmplă – prin vastele sale cicluri romanesti ,,Cioburi de istorie’’, ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’ – cu autorii de maximă notorietate ai romanelor istorice. Îi avem în vedere pe:
1. scotianul Walter Scott (de la care a învătat lectia dialogului scăpărător ca un duel cu săbii de Toledo, din ,,Ivanhoe’’, ,,Rob Roy’’, ,,Viata lui Napoleon Bonaparte’’);
2. polonezul Henryk Sienckievicz, laureat al Premiului Nobel în 1905 (trilogia istorică ,,Prin foc si sabie’’, ,,Potopul’’, Pan Wolodyowski’’, în 1884-1888, apoi celebrul ,,Quo vadis’’, din 1896, si ,,Cavalerii teutoni’’, 1900, din care a deprins curajul, răbdarea si tenacitatea de a desfăsura proiectii epice grandioase, aidoma, totodată, mirificelor picturi murale din bisericile mânăstirilor din Bucovina si nordul Moldovei);
3. Mihail Sadoveanu (din ,,Neamul Soimărestilor’’ - 1915, ,,Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă’’ -1929, ,,Viata lui Stefan cel Mare’’ – 1934, din trilogia ,,Fratii Jderi’’ – 1935-1942, până la ,,Nicoară Potcoavă’’ – 1952, de la care si-a însusit arta revivificării arhaismelor, integrarea creativă a acestora în lanturi fluente si usor de înteles de cititorii din secolele XX-XXI, prin combinarea măiestrită a rezonantelor din registre lingvistice diferite, evitând, astfel, riscul de a pastisa limbajul, uneori greoi, al cronicarilor);
4. Până la Liviu Rebreanu - ,,Pădurea spânzuratilor’’, ,,Răscoala’’, Camil Petrescu - ,,Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război’’ (care au scris, însă, din postura autorului-martor la evenimentele istorice narate) si Eugen Barbu (,,Principele’’, ,,Săptămâna nebunilor’’, din care răzbat fermecătoare miresme levantine si unduitoare dansuri de tâlcuri subtile, cu accente mateine).
Nu vom încheia însiruirea noastră înainte de a-l aminti pe Vintilă Corbul (născut la sase luni după Florentza Georgetta Marincu si stabilit în Franta, din 1979, cu ajutorul ministrului român de Externe: Stefan Andrei), atât cel din trilogia ,,Dinastia Sunderland’’ (tradusă cvasiinstantaneu în franceză si poloneză), dar mai ales cel din ,,Căderea Constantinopolului’’ (1978, cu editii în franceză greacă, arabă).
Tirajul acestui roman a fost de 192.000 de exemplare numai la editia princeps (din România Epocii de Aur a lui Ceausescu, când cărtile se mâncau ca untul si mierea pe pâine, dispărând fulgerător din librării), fapt ce a făcut să rămână în statistici drept cea mai bine vândută carte din întreaga istorie a literaturii române, tun editorial pe care nu l-a mai repetat nimeni.
Dar de care s-a apropiat Adrian Păunescu cu 150.000 de exemplare – culmea!, la un volum de poeme - si cu un tiraj total neegalat de peste un milion de exemplare.
III. Puncte comune, de impact indiscutabil
Dacă ar fi fost publicat în anii ’80 ai secolului trecut, romanul ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’ al Doamnei Florentza Georgetta Marincu, dar si ciclul ,,Cioburi de istorie’’, ar fi constituit, mai mult ca sigur, lovituri antologice pe piata cărtii, reeditându-se de 15 ori, precum ,,Soimii’’ lui Mihail Sadoveanu, ori în sute de mii de exemplare ca acelea ale lui Vintilă Corbul.
Ca si antecedentul său, cel mai recent roman al Doamnei Marincu intră în consonantă cu autorii de notorietate europeană si universală amintiti mai înainte, prin:
a. Descrierea precisă a zecilor, sutelor de personaje, de multe ori prin pasaje cu virtuti de poeme în proză;
b. Cu toate că personajele au existat aievea, în urmă cu sute de ani, multe dintre ele având chiar o aură legendară -, reconstituirea lor literară este cât se poate de expresivă, ele sunt vii, se pot întrupa miraculos în fata noastră, mai calde si mai palpabile decât o fotografie, o pictură, o sculptură ori o hologramă;
c. Desi e limpede că romanciera a consultat numeroase documente istorice, cronici, letopisete, înscrisuri de epocă (pentru a reînvia limbaje specific, date, evenimente) -, Florentza Georgetta Marincu pendulează cu naturalete cuceritoare între documente si fictiune, în nicio pagină de carte nefiind depistabilă vreo urmă a efortului de documentare si de creatie;
d. Capacitatea enormă de a memora si de a pune la lucru arhaisme, regionalisme, date si fapte extrem de complexe, aflate într-un păienjenis de relatii cu valurile de evenimente imprevizibile, cu jocul de intrigi si de interese contradictorii este în permanentă dublată, la Florentza Georgetta Marincu, de talentul de a le descifra toate palierele de sensuri, de a si le asuma, de a trăi cutare si cutare întâmplare aparent răzleată, de a trăi istoria în ansamblul ei -, toate acestea fiind pliate pe capacitatea regizoral-scenografic-histrionică de a intra în vibratie cu vârtejul de personaje, fapte, evenimente, concomitent cu dezinvoltura de a le transmite cititorului în toată prospetimea si autenticitatea lor.
Asemenea, mai ales, lui Mihail Sadoveanu -, Florentza Georgetta Marincu pare să perceapă tensiunea epocilor istorice nu doar prin mijloacele aflate la îndemâna omului obisnuit, a istoricului, a omului de stiintă si de artă, dar si prin ochiul al treilea, atavicul, cât un bob de mazăre, aflat în centrul creierului, functional pentru prea putini dintre noi, cei ce călătorim pedestru pe Terra.
IV. Viziune olimpiană asupra istoriei
Cu virtuti de văzător în timp, de clarvăzător si de medium -, ,,Doamna spiritului calafetean’’, cum frumos a fost numită, si-a edificat o viziune sigură, însă de o mare flexibilitate, asupra istoriei.
Acest prag de percepere, de imaginare si de întelegere constructivă îi facilitează Doamnei Florentza trecerea peste cavalcada de evenimente imprevizibile -, înăltările, apogeul si căderea fiind percepute ca detalii ale unui proces complex.
Iată si prin ce se diferentiază autoarea romanului istoric de o mie de pagini ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’ fată de confratii săi de referintă:
1. A pătruns atât de adânc spiritul cărturarului, diplomatului si strategului-Domnitor care a ctitorit lăcasuri de cult, mânăstiri-fortărete, palate de confort incredibil, în Tara Românească, dar si la Brasov si Sâmbăta - extinzându-si, prin danii, patronatul asupra lavrelor de pe Muntele Athos, bisericilor ortodoxe din Epir, Liban, Ierusalim ori de pe Muntele Sinai – încât romanciera noastră a intrat, aproape telepatic, pe aceeasi frecventă cu gândurile, trăirile, mentalitătile, atitudinile, frământările si actiunile viitorului martir Constantin Brâncoveanu;
2. Florentza Georgetta Marincu a descifrat cu atâta finete subconstientul celui ce a desăvârsit tipărirea monumentalei, sacrosanctei ,,Biblii de la Bucuresti’’ (1689), unul si acelasi mare iubitor de cărti cu monarhul luminat ce purta permanent corespondentă cu Ludovic XIV – Regele-Soare, cu împăratii de la Viena: Leopold I si Iosif I, cu papa Clement XI, dar si cu tarul Petru cel Mare, trimitând, în acelasi timp, din Tara Românească în Caucaz, prima tipografie cu litere mobile -, încât prozatoarea i-a intuit si cele mai tainice cotloane ale sufletului său ars pe rugul tinerii în frâu a disputelor dintre factiunile boierilor din tară, dar si de spaima de a nu dezechilibra cumpăna bunele relatii cu cele trei imperii ce-l înconjurau;
3. Intuind ca nimeni altcineva puterea de germinare, de rodire si de luminare a marilor învătati ai vremii care roiau la Curtea Brâncoveanului: Antim Ivireanul, Hrisant Notarra (profesor al vlăstarelor domnesti de la Bucuresti, apoi Patriarh al Ierusalimului), stolnicul Constantin Cantacuzino (cu studii la înaltele scoli europene, autor al primei cronici a Tării Românesti ajunsă până la noi), dar si percutanta, însemnătatea epocală a Stilului arhitectonic Brâncovenesc, răspândit în toată Muntenia si cu ecouri în sudul Transilvaniei, cel dintâi stil national -, Doamna Florentza Georgetta Marincu izubuteste performanta, dincolo sau dincoace de miracol, de a face din acest prim stil românesc, Stilul Brâncovenesc, însăsi pecetea de căpătâi a romanului istoric ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’;
4. În fata noianului de secvente memorate din cronicile vremii (Radu Popescu, Radu Greceanu, Constantin Cantacuzino), a tezaurului de arhaisme culese din documentele vremii, a sutelor de fise întocmite pentru viitoarele personaje ale romanului său istoric -, distinsa prozatoare a procedat cu întelepciune …brâncovenească, adică si-a luat distanta cuvenită (conform proverbului: ,,Pe toti să-i asculti, dar din minti să nu-ti iesi’’ sau a principiului oltenesc ,,Vă băturăm, dar n-am vrut!’’), cu abilităti de restaurator experimentat a completat zonele cufundate în ceata timpului, lacunare, a trăit, apoi, cumplitul trecut din perspectiva prezentului si a scris o capodoperă de fictiune literară, poate mai bulversantă decât realitatea trăită de contemporanii tragicelor evenimente;
5. La fel ca palatele domnesti sau lăcasurile mânăstiresti construite, în acele vremuri si mai apoi, în stil brâncovenesc -, romanul Doamnei Florentza Georgetta Marincu dispune de: o structură clară, solidă si riguros creionată (ca în Renasterea occidentală), conjugată cu serenitatea si limpiditatea arhitecturii latine, în armonie cu exuberanta decorativă specifică barocului brâncovenesc, dar si milenarei culturi traditionale stră-românesti;
6. Romanul ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’ cântă cu toată fiinta sa, polifonic, strigându-si bucuria de a fi îngemănat măiestrit: suflul epic de o fortă titaniană al celor 92 de capitole (câteva de 60-85 de pagini, cele mai multe în jur de 20) cu clinchetul de clopotei cristalini al secventelor de câteva rânduri, despărtite prin stelute, ori al capitolelor de numai o jumătate de pagină – o pagină, maximum două; descrierea camerelor opulent mobilate si a stărilor de spirit pe care, deseori vijelios, le traversează personajele, descrieri alternate rapid cu dialoguri cinematografice, în propozitii scurte, ca în proza sud-americană, sau cu narări detaliate, în perioade bogate, ca în scrierile arhaice;
7. Structura narativă a fabulosului roman istoric scris de Florentza Georgetta Marincu include arcade si pridvoare cu deschideri spre parcuri, păduri, helestee, râuri, fântâni arteziene, izbucuri de ape vii – exact ca în arhitectura celui dintâi stil national românesc -, dar si echivalente epice ale loggiilor de inspiratie italienească, ale decoratiunilor în stuc, de respiratie levantină;
8. În stilul brâncovenesc al romanului acum prezentat depistăm - într-o orchestratie savantă, dublată de o sigură, dar discretă, imperceptibilă stăpânire a legilor armoniei muzicale - contrapunctul traditiilor artistice locale si al celor larg culturale valahe (din civilizatia lemnului, a lutului, borangicului si lânii) logodit armonios, înfrătit cu suava, severa, celesta linie si cromatică a icoanelor bizantine, înfrătite maiestuos cu motive vegetale si florale specifice; integrat organic structurii de crin imperial a acestui roman-ocean de o mie de pagini este stilul înflorat, cu numeroase comparatii si metafore, cu întorsături de fraze ispititoare, ca un dans oriental de rafinament, gratie si dinamism cu virtuti hipnotice;
9. Multe capitole - ca si romanul ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’, în ansamblu - sunt sustinute de colonade si balustrade cu lujeri, acante si caneluri, cu îngemănări zoomorfe, precum acvila, simbol dinastic perpetuat si pe vechea stemă a Munteniei -, amintindu-ne de capodopera sculpturii brâncovenesti: Foisorul lui Dionisie (de la Mânăstirea Hurezi), deschis pe mai multe laturi; de retinut că, prin balustrada foisorului său, în care apar sculptati capul de zimbru (stema Moldovei) si vulturul cu o cruce în cioc (herbul Tării Românesti), egumenul Dionisie anticipează cu mai bine de o sută de ani Unirea Principatelor Române de la 1859.
V. Structură narativă zveltă si armonioasă
Metamorfozând, prin har divin, stilul architectonic brâncovenesc într-o structură narativă la fel de vie si expresivă, zveltă si armonioasă, în care omul, aflat mereu ,,sub vremi’’, reuseste să tâsnească, asemenea legendarului Icar, fie si numai pentru o clipă, peste nimicniciile istoriei -, Doamna Florentza Georgetta Marincu ne dăruieste încă un răscolitor roman fluviu-istoric, prin care dovedeste că ,,gândirea politică a lui Brâncoveanu despre statul românesc se întemeia pe ideea de patrie (…), pe constientizarea existentei unei societăti, numite atunci politia, si pe conceptul de civilizatie’’, după cum reliefează transant istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ,,Istoria Olteniei’’ (Editura RAO, 2011, p. 201).
Scris în anii 1960-1965, dar publicat abia acum, în 2014, romanul ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’ se înscrie, prin finalul său, pe aceeasi lungime de undă cu merituosul istoric mai sus citat: ,,El va muri ca un martir, torturat în închisorile Istanbulului si executat bestial împreună cu fiii săi la 15 august 1714 în fata unui sultan abulic si a unui mare vizir dement. Cronica otomană Nusretname a lui Mehmed aga din Findikli, care descrie uciderea domnitorului român, invocă încă de la început două motive pentru asasinat: ,,se intitula rege (kiral) si în numele său bătea monede’’, ceea ce dovedeste fără tăgadă că scopul real si principal al politicii lui Brâncoveanu a fost eliberarea tării si independenta ei. El se înscrie astfel pe traseul, deschis de Mihai Viteazul si continuat de Matei Basarab, al politicii nationale.’’
Roman deschis, asemenea pridvoarelor din arhitectura brâncovenească, noua capodoperă a Doamnei Florentza Georgetta Marincu înaltă demnitatea si constiinta natională, iubirea de patrie si mândria de a fi român – promovate ferm de toti bărbatii de stat adevărati ai românilor - la rangul de Stea Polară a destinului neamului nostru, unicul din Europa de nouă ori milenar pe aceeasi vatră de istorie, cultură si civilizatie.
Dacă în primul stil architectonic national, stilul brâncovenesc, rezistenta infailibilă a boltirilor este asigurată de semicilindri sau de cupole semisferice -, romanele istorice ale Doamnei Florentza se întemeiată pe spiritul orfic, spirit al muzicii de sfere, spiritul românesc străvechi, rotund, strălucitor si aburind precum pâinea fierbinte, abia scoasă din testul dacic si frântă pe masa tracică, rotundă, cu trei picioare.
Acest întreit spirit, numit mai înainte, are trei cupole semete, tâsninde spre mândrul Soare - Trinitatea cartei noastre de identitate întru eternitate:
1. creatia genialului Mihai Eminescu: Românul Absolut;
2. blândetea si susurul exploziv din Poema Română si din Rapsodiile lui George Enescu, eternul Orfeu moldav;
3. bucuria curată emanată de sculpturile-ectenii, de capodoperele în piatră, bronz si lemn ale ,,celui mai mare sculptor al omenirii: Constantin BRÂNCUSI’’ -, cum inspirat si exact îl defineste Adrian Păunescu, nepieritorul prieten si înger de pază al românilor de pretutindeni.
Din această perspectivă si-a croit viziunea asupra istoriei Doamna Florentza Georgetta Marincu si în acest spirit a plămădit lava incandescent a romanului său istoric ,,Cantacuzini si Brâncoveni’’.
Felicitări, Frumoasă Doamnă a Spiritului Românesc, vesnic tânăr si înfloritor!
La multi ani, senini si rodnici!
Vă asteptăm cu un nou roman istoric, despre făurarul primei uniri a celor trei tări române, la 1601, Mihai Viteazul - Restitutor Daciae, ale cărui oseminte există, de curând descoperite la Mânăstirea Plăviceni, de pe malul râului nostru legendar: Oltul, ce se pregăteste să îmbrătiseze Dunărea – axă culturală milenară a nărăvasei Europa.
N.B. Lansare: MARTI, 12 Mai 2015, ora 12, la Muzeul de Artă din Craiova
|
Dan Lupescu 5/11/2015 |
Contact: |
|
|
