10 Mai, însemn statal
O zi natională nu poate înceta să fie simbol statal si nu poate fi înlocuită de postulate contestabile ale istoriei. Ziua natională întemeiază valoarea perenă a unei tări, identitatea ei.
Extrapolând, ziua natională este nimbul în care s-a cristalizat din pasi cruciali, idealul national, stela de ambră a unei patrii prin care se străvede chipul ei. Fixările alogice ale zilei nationale mentin până la decadentă distorsionarea identitătii statale, creează interpolări de vanităti deviante în conflicte de interese exclusiviste, într-un provizorat istoric.
Schimbări succesive pe bază de curente si regimuri, ale Zilei Nationale a României
„Ultimii ani au născut nelinisti privitoare la chestiunea «cine suntem?». Întrebarea are valente europene, nu numai românesti sau postcomuniste. Este o chestiune pe care nu a creat-o Cortina de Fier ori globalizarea, nici noile modele ale sistemului international sau terorismul. Este o dilemă alimentată de decapitările identitare din epoca modernă si contemporană, care au mers paralel cu dezvoltarea salvatoare si inspirată a democratiei si libertătilor. Este, de asemenea, rezultatul faptului că democratia nu a reusit să se separe complet de disimulare, iar libertatea de iresponsabilitate.
Ziua natională a fost o sursă de mândrie si de confort identitar. Astăzi ea este pe cale de a deveni un instrument. De aceea, să ne gândim nu la dilema «10 mai» sau «1 decembrie», ci la sensul cuprinzător a patru din însemnele statalitătii contemporane: ziua natională, stema, bancnota si imnul national. Apartenenta la UE si NATO, precum si presiunea globalizării si slăbiciunea unora din institutiile nationale vor obliga mai ales tări ca România să reconsidere simbolurile nationale si să le transforme în instrumente, în sensul generos al cuvântului. Când am spus «vor obliga», de fapt am gresit. România nu este obligată la nimic. Ea poate foarte bine să treacă pe lângă evenimente, cu ajutorul oamenilor sagace si orientati. Democratia nu obligă la generozitate, libertatea nu obligă la simt al răspunderii. Poti să fii prosper si egoist, inteligent si rău-intentionat, inspirat si indiferent, fermecător si lenes. Poti să fii democrat si iresponsabil sau apărător al libertătii si ne-loial” (Alteta Sa Regală Principele Radu al României, „Despre identitate”, 22 decembrie 2007).
În România, singura tară europeană fără coroană pe stemă, o tară care are gravati pe bancnote compozitori si scriitori, dar nici un domnitor, se întretin de peste saizeci de ani auspiciile instituirii zilelor nationale după curentele ideologice temporale, începând prin profanarea întregii glorii a zilei de 10 Mai, continuând cu atribuirea unei izbânzi luminoase a partidului comunist, pentru 23 august si desăvârsindu-se opera fabuloasă a primenirii istoriei cu evocări irelevante în ceea ce priveste evenimentul crucial al Marii Uniri de la 1 Decembrie.
„În aceeasi ordine identitară de idei”, specifică Alteta Sa Regală Principele Radu al României, („Despre identitate”, 22 decembrie 2007) „noi am continuat după 1989, fără a ne da seama măcar, să alterăm demnitatea si respectabilitatea statalitătii noastre prin imprimarea pe bancnotele românesti a unor chipuri care nu au nimic comun cu sensul monedei nationale. Bancnota este un instrument al statalitătii, un dreptunghi de hârtie cu un strop de mândrie si de continuitate al unui grup de oameni care hotărăsc să se numească «popor». Pe bancnote trebuie să fie chipuri de oameni de Stat. Noi am schimbat «orwellian» foaia, punând chipuri dintre cele mai diverse, de la Tudor Vladimirescu la Nicolae Bălcescu, iar mai încoace, i-am «monetizat» chiar si pe Eminescu, Blaga (cred că si pe Enescu) sau Nicolae Iorga. Bancnota nu este un mijloc de îmbătosare folclorică.
Noi aveam o largă paletă de candidati legitimi la bancnote, de la Stefan cel Mare, Mircea cel Bătrân si Mihai Viteazu, până la principele Alexandru Ioan, regii Carol I si Fedinand, pentru a nu ne apropia, prea periculos, de Mihai I. Dumnezeu să ne înteleagă de ce ne trebuie un compozitor pe moneda natională! Locul lui de onoare este la Atheneu, asa cum locul poetului national este la Bibliotecă, al lui Nicolae Iorga la Academie, iar al lui Caragiale la teatru.
Orwell a ratat sansa de a se naste român. El ar putea să rosească de invidie dacă ar vedea cum la Palatul Regal se organizează frecvent, în Sala Tronului, nunti contra a câteva mii de euro. Doriti să siluiti spatiul sacru al statalitătii românesti? Nu este nevoie să fluierati în timpul intonării imnului national, nici să scuipati pe stema României, nici să vă stergeti pantofii cu steagul tricolor. Este suficient să dati telefon la Muzeul National de Artă si, în sala în care Carol I tinea pe cap Coroana, puteti pune pirostriile. În vremuri recente, la castelul Pelisor, o poetă stingea tigări pe mobila aurită a reginei Maria, iar un scriitor spărgea pahare regale de cristal, izbindu-le de peretii cu lambriuri. Atacul lor nu era la inventar, ci la statalitate. Astăzi românii se pot răcori identitar altfel: organizând agape, reuniuni, conferinte si nunti în Sala Tronului României.
Stemei nationale (prin concursul nemijlocit al unui personaj încă în viată) i-a fost «ratată» într-o secundă, în decembrie 1989, Coroana istorică. Coroana rotundă (închisă) este simbolul neatârnării. Ea este, grafic vorbind, ilustrarea unei cetăti închise, adică stăpână pe ea. Dacă lucrul acesta l-au înteles după 1989 Moscova, Sofia, Belgrad, Tbilisi, Budapesta, mi se pare că si Varsovia, de ce nu l-o întelege Bucurestiul? Este inteligenta noastră mai iute decât memoria noastră? Citind presa înclin să cred că da”.
Comunistii au trucat furibund, totul. Cea mai bruscă ruptură o constituie trucarea semnificatiei zilei de 10 Mai, asociind-o sărbătorilor netraditionale, în afara spatiului pluridimensional al evenimentelor cu prestigiu memorial.
„Lucrurile” spune Alteta Sa Regală Principele Radu al României, „Despre identitate”, 22 decembrie, 2007) „au început să se complice identitar atunci când România, după ce si-a transformat Regele în mecanic auto, a transformat un cizmar în sef de Stat (e drept, cu ajutor nemijlocit, venit din exterior).
În zilele fierbinti din decembrie 1989, alegerea zilei de «1 decembrie» si a numelui de «Romania», au fost instincte politice menite să evite cu orice pret cele două cele mai puternice simboluri din istoria recentă: «10 mai» al celui alungat în 1947 si «23 august» al celui executat în 1989. A fost un gest primar de conservare a puterii si legitimitătii, nu un act altruist de redare a demnitătii. Oricât de precaut si de mestesugit, un calcul politic rămâne un gest istoric incomplet, fiindcă istoria se face cu viziune, nu cu speculanti dibaci (aceasta este diferenta fundamentală dintre Ioan-Paul al II-lea si Silviu Brucan). Asadar, «1 decembrie», zi glorioasă, este neconvingătoare din cauza re-inventării orwelliene a trecutului”.
Pentru acest motiv, se pune întrebarea cum au ajuns, unii profesori, si de ce, să predea si astăzi, în
continuitate, absurdităti întunecate, supraîncărcate cu fals istoric, să tulbure analiza lucidă pe teme istorice, initiind contestabilitatea adevărului?!
În legătură cu semnificatia istorică natională a zilei de 10 Mai, sărbătoarea Regatului României, interzisă în republica inventată de Stalin si înfiintată la noi, de către Gheorghe Gheorghiu Dej si restul, păstrată prin ignorarea tacită a monarhiei, după 1989, este lesne de înteles că unii profesori cu năravuri vechi nu se obosesc să predea în scoli, întâi pentru că nici ei nu stiu destul, apoi pentru că mai toti slujesc politicii, politicianismului, politicienilor de azi. Biserica se înregimentează si ea, prin unii dintre prelati, stăpânilor politici care au culcat la pământ tara.
Ziua împlinirii a trei aspiratii sacre , nationale, ale românilor
Pe 10 Mai s-au împlinit trei aspiratii sacre, nationale, ale românilor: în 1866, a sosit la Bucuresti si a depus jurământ în fata Parlamentului, Printul Carol de Hohenzollern Sigmaringen, apartinător uneia dintre cele mai vechi si mai nobile familii germane, din care au descins regii Prusiei si viitorii împărati ai Germaniei; în 1877, Principele Carol I a proclamat Independenta absolută a României (după 1947, comunistii, în încercarea încrâncenată de a acoperi orice urmă regală, au strămutat sărbătoarea pe 9 mai, când ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu a afirmat independenta); în 1881, Principele Carol I a fost ridicat la rangul de rege al României, punându-i-se pe cap o coroană făurită din otelul provenit de la un tun capturat în Războiul Independentei.
Toate aceste semnificatii istorice ale zilei de 10 Mai conferă sărbătorii legalitatea de simbol statal. Această zi nu are numai însemnătate natională, ci si importanta echilibrului european, deoarece, sub domnia îndelungată, de aproape 49 de ani, cu două săptămâni mai mult decât a lui Stefan cel Mare, a regelui Carol I, România a ajuns cea mai propăsitoare dintre toate tările învecinate, cu o monedă superioară cursului celorlalte, ale Uniunii Monetare Latine, ajungând la nivelul altor state vestice, cu structuri mai vechi. Progresul României sub sceptrul regelui Carol I a fost covârsitor. Ascensiunea tării a constituit un factor potential al păcii Europei, activându-se o diplomatie elevată, în toate momentele critice ale diplomatiei continentale si ale lumii. Înrudirea regelui român, cu aproape toate dinastiile europene a avut contributii la atenuarea discordantelor politice, din Europa vremii sale! 10 Mai este ziua Regatului României, dar timpul contemporan, asa cum observa Alteta Sa Regală Principele Radu al României, actualizează reflectiile lui Orwell, care spunea că în comunism nimic nu era mai imprevizibil decât trecutul! Continuitatea falsificării istoriei si ignorarea evenimentelor marcante ale natiunii, printre care cel de simbol statal, al zilei de 10 Mai, trecerea senină pe lângă ocaziile istoriei este o exemplificare a realitătii exprimate în cugetarea orwelliană.
„Orwell”, spune Alteta Sa Regală Principele Radu al României, („Despre identitate”, 22 decembrie, 2007) „a spus că în comunism nimic nu era mai imprevizibil decât trecutul. Trecutul poate fi un bun interpretabil în functie de cum ne aranjeaza politic, la un moment dat. Acesta este izvorul dilemei «10 mai» sau «1 decembrie», si nu datele istorice, ca atare. Nimeni nu va fi învingător în demonstatia că «10 mai» este mai importantă decât «1 decembrie». «10 mai» este mai convingătoare decât «1 decembrie», pentru că are traditie de simbol statal si fortă, fiind o zi natională lăsată mostenire, transmisă, continuată, producătoare de emotie si de mândrie. Tratarea mostenirii ca pe un legământ este virtutea tărilor coerente si stabile. Faptele lui Carol I rămân în istorie nu fiindcă au fost monarhice, ci fiindcă au fost fondatoare de stat modern, vizionare si statornice. Astfel, România de astăzi cu ziua nationala la «10 mai» nu ar fi mai putin republicană, ci putin mai demnă. De fapt, ironia soartei face ca toate cele ultime trei zile nationale din istorie, «10 mai”» «23 august si «1decembrie» să fie zile cu puternice conotatii regale”.
|
Aurel Zgheran 5/9/2015 |
Contact: |
|
|
