Inimă rea
Am bătut România de-a lungul si în cele din urmă , am ajuns si la cimitirul „vesel ” de la Săpânta. „ Vesel ” e un fel îngăduitor de-a spune ,poate doar textele hâtre ale unui sugubăt si coloritul albastru al crucilor de lemn să te înveselească. În rest,buna dispozitie îti e curmată brusc de betonul contemporan,trântit brutal peste unicitatea si menirea lor arhaică ,de răstignire a sufletelor . Dacă ar fi fost o zi ploioasă ,cu sigurantă i-as fi găsit utilitatea.
Si totusi,o cruce asezată cuminte în spatele bisericii, îmi atrage atentia :
„ Sub această piatră grea
sade biata soacră-mea.
De mai trăia un an ,doi,trei ,
Zăceam eu în locul ei . ”
De unde atâta înversunare,nu pot să înteleg. Dar până nu faci foc ,nu iese fumul atât de negru de supărare. Iar dintre toate speciile de soacre,cele de nurori, par ar fi de departe cele mai periculoase . Fiindcă tânara nu vrea să recunoască că „ pe vremea mea ,lucrurile se făceau într-un anume fel ” si se gândeste simplu „ vremea dumitale s-a tot dus. Acum e timpul meu ! ” Iar de cealaltă parte ,pe soacră o roade din străfund invidia că miresica e zveltă si frumoasă iar fiu-său o vede cu ochi dulci numai pe ea. Asa că-i caută defecte... Fără să vreau ,mi-aduc aminte de un banc. Unul o întreabă pe nevastă-sa :
- Dragă,unde ai pus cartea aceea, „Cum să trăiesti o sută de ani ” ?
- Am aruncat-o la gunoi .
- Cuum ? Păi de ce ai aruncat-o ?
- S-apucase mă-ta s-o citească !
Poate că orgoliile feminine se izbesc unele de altele cu mult mai violent decât cele ale unui ginere fată de mama soacră.
- Eu mă-nteleg bine cu soacră-mea ,îmi confirmă ideea amicul Victor,cu care împart o bere rece la terasa de vis-a-vis de cimitir. Ti-am spus că acum o lună era s-o pierd ?
- Păi cum ? întreb destul de curios .
- Să vezi belea ! Într-o seară,asa ca din senin , „ au,crau ,mă-teapă inima si nu pot să respir . Deschide geamul că n-am aer ! ” I-am deschis, era frig de crăpau pietrele ,dârdâia din toate încheieturile ,dar fără el deschis, nu se putea. Am sesizat că nu-i de glumă , am alertat nevasta si pe socru-meu ,am coborât cu ea patru etaje si-am dus-o la urgente. Acolo am dat buzna în cabinetul unei doctorite mai în vârstă ,sătulă de atâtia ani de chiote si vai. Dar tu consideri că soacra ta e cea mai importantă.
- Mă scuzati ,dar moare mama-soacră !
- Asteaptă domnule afară ,nu vezi c-acum consult o altă „ mortăcină ” ?
Am iesit stupefiat si chinuit de gândul că dacă n-ar fi atâtea „mortăcini ” doctorita asta ar sta acum pe tusă. Dar asta n-a fost tot !
- Cred că nu le costă nimic să vină cu o vorbă bună ,ca să-ti aline suferinta. Sau poate e o tactică ,îti vorbesc urât ,să nu-ti mai pară rău că părăsesti acestă lume.
- Eiii....nu toti medicii sunt la fel. Asteaptă să vezi ce s-a-ntâmplat.
- Ai dreptate,scuză-mă.
După încă o jumătate de oră de „ aoleu,inima mea ” ,ne cheamă asistenta cu degetul arătător. Intrăm cu ea, numai nevasta si cu mine, ca să-l scutim pe ăl bătrân de alte chinuri inutile.
- Ce zici că te supără ,mamaie ?
- Mă-nteapă inima si nu pot să respir !
- Pe naiba ,nu poti să respiri ! Păi dacă nu mai respirai ,erai de mult pe altă lume. Ia,să tăceti din gură,că trebuie s-o ascult !
De fapt ,noi nu spusesem absolut nimic,situatia în sine si privirea încruntată a doctoritei ne înghetau cuvintele în gât. Si după un minut ,îi pune eticheta.
- Dumneata te sperii usor de fel ?
- Da ,sunt de felul meu cam panicoasă !
- Păi vezi că te-am ghicit ? N-are domnule nimic grav ,suferă doar de ipohondrie ! E ipohondră !
- Cum e , că n-am înteles prea bine.....
- Ipohondră frate,ce nu întelegi ? Îsi imaginează lucruri si intră-n panică din absolut orice . O duceti sus la pshihiatru !
Scoatem bătrâna suferindă si peste alte cinci minute ,suntem deja la doctorul de boli nervoase.
- Câte degete ti-am arătat acum ?
- Patru,îi dă mama-soacră răspunsul adevărat.
- Pe ăsta de lângă mine îl cunosti ?
- Da,e gineri-meu,să-i dea Dumnezeu sănătate, că e băiat bun.
- Nu pare dusă chiar de tot,dă doctorul verdictul . O lăsati aici o săptămână ca s-o supraveghem. Iar dumneata ,fiindcă esti băiat bun ,te duci la farmacia de peste drum si cumperi pastilele pe care ti le scriu. Că noi ,aici în spital,nu mai avem de toate ! Doar niste antinevralgice.
- Si uite asa ,am internat-o pe soacră-mea la „zgubilitici ” . Zilele treceau una după alta ,dar ipohondria ei nu dădea semne de vindecare. Iar inima o întepa din ce în ce mai rău.De banii cheltuiti fără rost ,treizeci de milioane ,nici nu-ti mai amintesc.
- Mamă, nu mai aruncati banii degeaba pe fereastră. Mai bine, strângeti de pomeni !
- Stai linistită mamă-soacră ,că n-avem noi norocul ăsta, ca să scăpăm de dumneata !
E femeie inteligentă,nu se supără la glume.
- Vasilico,ai vreo presimtire ? o-ntreabă socru-meu, care veghea de ceva vreme, lângă pat.
- Eu asa zic ....
- Atunci, ia spune-mi tu acuma, de câte ori m-ai înselat ?
- Doar de trei ori ,Ioane !
- De trei ori ??? se miră socru-meu cu ochii mari cât cepele.
- Păi da, prima dată când am vrut noi să ne luăm apartament si era unul Georgescu ,de la Personal care nu vroia să aprobe cererea. M-am dus eu si am rezolvat....
- Vai de mine ! se vaită socru-meu, lovit instantaneu de-ntepături la inimă.
A doua oară când a fost ?
- Ei,când ? Atunci când ai vrut tu să ne cumpărăm masină . Si directorul Ionescu de la CEC nu vroia să ne aprobe împrumutul ...
- Ionescu ? Ăla mustăcios ?!
- Mustăcios,nemustăcios ,te-ai plimbat cu Dacia 20 de ani ?
- Vai de mine Vasilico,mă-ngrozesti ,nu alta. Si-a treia oară ?
- A treia oară când ai dorit să ajungi lider sindical. Si îti mai trebuiau vreo trei sute de voturi ....
- Aoleu ...Trei sute ?
- Lasă tată socrule,am încercat să-l linistesc ,că-ntotdeauna e loc si de mai rău. Zi mersi că nu ti-a trecut prin cap să te faci presedinte !
- Mă nenorocitilor,se zbârleste dintr-o dată soacră-mea, eu mor aici si voi credeti toate prostiile pe care vi le spun ? Mi-am imaginat si eu ceva frumos ,că tot spun doctorii ăstia că sufăr de ipohondrie.
- Ptiu ,bătute-ar să te bată , că tare m-ai speriat ,răsuflă ăl bătrân un pic mai usurat.
- Să vezi ce-o să te mai sperii acuma ,că iar mă-nteapă inima !
Din nou , „au,crau” , de nu stiam ce să-i mai facem . Doar cu un extraveral am reusit s-o adormim până la urmă.
Săptămâna a trecut pe nesimtite ,dar ea era cu mult mai rău. Parcă si fata începuse să i se învinetească. Dar Dumnezeu nu o vroia încă alături,asa că ne-a luminat mintea să o ducem la o clinică particulară ,foarte renumită în probleme de inimă. Aparate sofisticate,de ultimă generatie si doctori bine plătiti care se îngrijesc de tine ca de propria persoană.
- Are arterele înfundate si o să-i trebuiască 6 stenturi . Ce facem,continuăm,i le punem sau ne oprim ?
- Cât costă ? am întrebat cu gura mică.
- Cinci mii fiecare. Treizeci de mii în total ....trei sute de milioane vechi.
- Trei su... Si până când trebuie să aducem banii ?
- Până când o externăm .
- Si când o externati ?
- Mâine dimineată !
Inima noastră sănătoasă nu ne-a permis să o lăsăm, să moară ca un câine . Am pus mâinile pe telefoane si am sunat în stânga,dreapta, în fată si până la urmă si în spate. I-am spus doctorului să-i pună stenturile ,am plătit si soacră-mea ,acum ,e bine sănătoasă. Chiar dacă ne-am înglodat în datorii ,măcar avem constiinta împăcată.
- Si doctorita aia cu ipohondria ,te-ai dus să-i bati obrazul ?
- Nu m-am mai dus.... O să i-l bată D-zeu cândva. Dacă ne lăsam în seama ei ,acum bătrâna ar fi zăcut în cimitir,cu textul negru scris pe cruce:
Sub această piatră grea
Sade biata soacră-mea
Moartă ...de inimă rea !
|
Dan Gheorghilas 5/4/2015 |
Contact: |
|
|
