77 de ani de la moartea lui Octavian Goga
Pe 7 mai 2015 se împlinesc 77 de ani de la moartea lui Octavian Goga, prilej de a ne aduce aminte cu nostalgie de poetul pătimirii noastre.
Era o splendidă lună de primăvară. Începutul lunii mai 1938. Poetul, care se întorsese decurând din străinătate, împreună cu soferul pleacă cu mașina de la București la Ciucea. Pe 4 mai poetul este în mare vervă, avea o buna dispozitie și o sănătate de invidiat. Spre prânzul acelei zile fatidice a plecat împreuna cu Alexandru Hodos la Cluj să ia masa cu prietenul lor comun, avocatul Laurian Gabor. La întoarcere pe la orele17, poetul era foarte vesel, interesându-se de masa pentru a doua zi, când trebuia să sosească într-o vizită un principe de Bourbon. Pe când însoțitorul său, vorbea la telefon cu stațiunea piscicolă Poeni, de la care trebuia sa ia niște păstrăvi pentru masă, a auzit din salonul vecin o chemare insistenta și neobișnuită. A alergat repede spre salon și l-a văzut pe poet cum alunecase pe covor la ieșirea din salon spre baie. Ultimele lui cuvinte au fost: cu mine ați terminat!
A încercat să-l ridice și a constatat că partea dreapta a corpului îi era paralizată. Era palid și încerca să vorbească incoerent. Pare-se că o chema pe soție, pe Vetura Goga, și pe medici. Toată această drama a durat cam 10 minute.
Au sosit în grabă prietenii Alexandru Hodos și Laurian Gabor, care se plimbau prin grădină. A venit urgent de la București în mare grabă cu avionul soția și profesorii dr. Iuliu Hațeganu și I. Minea de la Cluj, iar de la București prof. Bazil Teodorescu, medicul curant al poetului. Tot ce s-a încercat a fost zadarnic. Congestia celebrala era gravă și ireparabilă. În ziua de 6 mai lucrurile s-au complicat: s-a ivit și o congestie pulmonară. Permanent cu mâna stângă strângea ușor coltul pernei iar cea draptă era paralizată.
Agonia a durat două zile.
În ziua de 7 mai 1938, la orele 14 și un sfert poetul s-a stins din viață. Avea numai 57 de ani. ( relatare făcuta de Victor ȚINCU).
Rășinarii este o localitate veche, în Mărginimea Sibiului. Când am ajuns aici, un soare strălucitor cuprindea toată zarea. Voiam neapărat să vizitez aceste meleaguri încărcate de istorie. La popa Bratu poposise și adolescentul Eminescu în peregrinările lui prin țară și apelase la preot să-i fie înlesnită trecera graniței spre Muntenia. Și tot aici se născuseră doi mari oameni de cultură ai României. Este vorba de Octavian Goga și Emil Cioran.
Ca profesor de limba română voiam neapărat să vizitez casa în care se născuse și copilărise Octavian Goga. Am străbătut cu piciorul satul pe lângă firișorul de apă care curgea paralel cu o străduță îngustă până aproape de Ulița Popilor. Am urcat dealul încet până la casa cu numărul 778, am intrat în curte și am descoperit o lume apusă, o curte mare străjuită de arbori seculari și o casă veche, păstrată ca muzeu de pe timpul lui Popa Bratu. Am avut norocul să întâlnesc aici o rudă de-a poetului, venită proaspăt de la București, care ne-a purtat prin toate încăperile, povestindu-ne din viața și activitatea poetului, văzându-i obiectele personale, camera de lucru, biblioteca, biblia etc.Nu voi insista asupra poetului și a politicianului. Mă voi referi la iubirile lui Octavian Goga care au rămas ca niște povești frumoase pentru viitorime.
Octavian Goga s-a născut aici la 1 aprilie 1881ca fiu al preotului ortodox Iosif Goga și al Aureliei, învățătoare în sat. Aici « a cunoscut păsurile satului » și s-a contopit cu durerile și suferințele lui. La « cârciuma din Dealu-Mare » va fi cântat cândva « Niculae, Laie Chioru,/ cântăreț din patru strune pe care-bată-l Domnu !- El nu vede toate cele ; Din lăută două știe : Una-i dor și alta-i jale. »
Aici s-a întors poetul din vâltorile politice ale timpului care i-au « smuls nervi și multă cerneală » să ia o gură de aer curat și să se odihnească. El avea să spună mai târziu, despre aceste meleaguri :
« Îmi tremură durerea-n gene
Cum calc pe vechiul drum bătut
»
Natura aceea proaspătă în care a deschis ochii poetul, Goga n-a încetat niciodată s-o dorească, s-o iubească, regretând permanent plecarea de lângă părinți, din satul natal :
« De ce m-ați dus de lângă voi,
De ce m-ați dus de-acasă ?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.
Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzlețe
Și-ați fi avut și voi acum
Un stâlp la bătrânețe
»
Proaspăt absolvent de liceu, Octavian Goga în anul 1900 trăiește prima iubire adolescentină. Participând la o nuntă în comuna Tohanu Vechi o va cunoaște pe Aurelia Roșu, o tânără în devenire învățătoare, timidă și plină de delicatețe, care era și domnișoară de onoare la nunta fratelui ei. Idila lor de dragoste a început la 18 și respectiv 19 ani, ea încă elevă la Seminarul Pedagogic din Blaj. « În acele zile am hotărât să ne căsătorim. Hotărâsem să facem facultatea împreună și după căsătorie să călătorim, el ca poet, eu ca pictoriță. Ne-am înțeles să ne întânim la Budapesta. Părinții nu m-au lăsat să plec și eu la Budapesta să-mi fac studiile » avea să povestească mai târziu Aurelia, regretând pentru toată viața acestă hotărâre absurdă a părinților.
În toamna anului 1904 Goga va pleca student la Budapesta, dar legăturile lor vor fi tot mai strânse, dovadă cele 50 de cărți poștale pe care i le-a trimis poetul tinerei învățătoare. În ele erau și versuri delicate închinate iubitei. O lovitură groaznică dă peste el. În ajunul Crăciunului moare tatăl său. « Am îndurat o lovitură grea și neașteptată
Eu am fost supus fără nicio pregătire la acestă rupere bruscă
». Ca să-și termine studiile Goga a trebuit să se căsătorească cu Hortensia Cosma, fiica politicianului și bancherului Partenie Cosma, directorul băncii Albina, cel mai bogat român din Ardeal. Vă închipuiți ce a fost în sufletul lui de adolescent, renunțând la Aurelia ?La acestă veste tristă, dăscălița Aurelia Rusu s-a retras la o mânăstire din Sibiu și nu s-a mai căsătorit toată viața. În 1904, Goga, participând la serbările jubiliare ale revistei Familia la Oradea, a căutat-o pe tânăra învățătoare la mânăstire dar tânăra învățătoare a refuzat să-l mai vadă, conștientă fiind de imposibilitatea continuării relației lor. Îndurerat poetul îi dedică o poezie pe care o și publică în Revista ilustrată de la Șoimuș, revistă citită și de învățătoare :
Răsună toaca de utrină,
În pacea unei nopți târzii
Și, rând pe rând, câte-un opaiț
S-aprinde-n multele chilii
Te văd în colțul vechi de strană
Cum stai răpusă de răstriști
Și-atâta jale pare scrisă
În ochii tăi curați și triști
Și cum te-nchini la rugăciune
Eu mă gândesc înduioșat
Nemilostiva toac-a nopții
Ce vis frumos ți-a tulburat?
Aurelia a ieșit din mânăstire târziu și s-a încadrat la o școală din Negria, din județul Maramureș, apoi s-a mutat la școala din Bătnăieni, profesând apreoape 35 de ani. Deși curtată de mulți tineri, femeia a ales să nu se mai căsătorească niciodatră.
Goga a încercat și mai târziu să ia legătura cu ea. Revenit în Maramureș la prietenul său Vasile Lucaciu, pe motiv că vrea să organizeze o cină, a invitat-o și pe ea. Deși a trimis vesela penteru masă, Aurelia a refuzat să participle. În acestă perioadă (1900-1903), inspirit din această idilă tragică, poetul scrie poezia Dăscălița, în care se regăsesc acordurile unei iubiri pierdute definitiv, deși criticii literari o pun pe seama morții surorii lui. Cu certitudine însă poezia Rămâi a fost scrisă pentru Aurelia:
Rămâi pe veci departe
Să nu cobori la mine,
Rămâi în adumbrirea
Poveștilor senine
Și uită-ncet povestea
De-un cântăreț pribeag,
Biet precupeț de lacrimi
Ce ți-a zâmbit în prag.
Aurelia Rusu a muril la 93 de ani, plânsă de întregul sat, având pe mormânt gravate versurile lui Octavian Goga:
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasă domnișoară
Octavia Goga s-a căsătorit cu Hortensia Cosma la 14 octombrie 1906. Femeia era o ființă senină, plină de delicatețe și sensibilitate, de o nespusă frumusețe fizică și morală. Se alintau și se desmierdau cu diminutivele Vișca și Vișcu sau Tani. Poetul i-a închinat în revista Luceafărul poezia O rază Căsătoria lor s-a oficiat la Sibiu având ca nași pe Alexandrina și Alexandru Vlahuță. Mai tot timpul soții au stat despărțiți. El făcea dese drumuri la București, o vreme a fost condamnat și închis la Szegedpe motive politice. Dragostea lor s-a răcit repede. Deja la 11 februarie 1912, Hortensia îi scria că dacă tu m-ai cunoaște, dacă ai ști ce e în sufletul meu, poate că ar fi altfel viața noastră. Eu nu sunt supărată, sunt tristă, nespus de tristă când văd că toată viața mea n-are niciun rost, că sunt chiar o piedică acolo unde mi-aș da și sufletul pentru fericirea ta Care fericire? Goga era deja un nefericit. Singurătatea, nemulțumirile, frustările, cotidianul toate au erodat fragila lor dragoste.
Acum Tavi se apropiase foarte mult de o prietenă din copilărie, anume Veturia Triteanu, care era mereu prezentă în familia lui. Veturia Triteanu, fiică de preot, se căsătorise la 18 ani cu o față bisericească puțin agreată de femeie, Lazăr Triteanu, la rugămintea părinților. Octavian Goga face marea greșeală să se îndrăgostească de ea și, sub pretextul că a rămas însărcinată cu poetul, o ia în căsătorie. Se cunoscuseră încă de copii la Sibiu, în prezența părinților, ea elevă de pension de 13 ani, el liceean la 15 ani. Încă de la acestă vârstă își trimiteau bilete de dragoste, femeia, chir și căsătorită fiind, nepăsându-i de ironiile prietenilor sau de prejudecățile celor din jur.
Provenită dintr-o veche familie românească, Veturia a urmat pensionul săsesc la Sibiu, vorbea fluent germana, franceza, maghiara și româna și se pregătea de o carieră strălucită, avea un glas frumos și voia să devină soprană. A debutat la Sibiu în 1903 cu piesa Răsunetul de la Crișana de Ion Vidu, fiind numită privighetoarea Ardealului În 1909 cântă pe scene din Budapesta. În 1909 pe 14 noiembrie, regele Carol o decorează cu medalia Bene Merenti pentru realizările în cultura muzicală româneasc, iar pe 28 decembrie 1909 cântă la Ateneul Român acompaniată de George Enescu și T. Fucs A interpretat cântece de Tiberiu Brediceanu, piese de Bach, Dvorak și Stauss. În 1912 acompaniată de George Enescu și Cella Delavrancea interpretează roluri din Cavalleria rusticană de Mascani și Secretul Susanei de E. Wolff.
În 1909 și 1912 Goga este acuzat de propagandă naționalistă și este închis. Din închisoare iată ce-i scrie Veturiei: Duță dragă
mi-am adus aminte că și pe cel mai prost așternut se poate visa frumos
S-au căsătorit în anul 1921, pe 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Eminescu, aleasă special. Goga, fiind Ministru al Instrucțiunii și Cultelor, a făcut un târg cu Lazăr Triteanu, soțul Veturiei. Să i-o dea pe Vetura în schimbul mitrei de episcop ortodox al României. Triteanu a acceptat târgul și a lăsat-o în pace pe vetura.
Nepotul poetului, Mircea Goga, povestește că familia lui Goga, în special mama poetului, n-a acceptat-o niciodată pe Veturia. Noră în casă a rămas Hortensia
Iată cum o descrie Lucian Blaga în Hronicul și Cântecul vârstelor: Veturia era în zenitul ființei. Cei treizeci de ani ai ei înfloreau în frumusețea ei matură, fascinantă, al cărei secret consistă mai ales în expresie și mimică. Ea își trăia viața într-un fel degajat, artistic, în izbitor contrast cu modul provincial și cuprins de comălexe al celor mai multe dintre femeile cetății. Vioiciunea spirituală, sănătoasă, plină de nerv, infelxiunile conștient cultivate ale glasului, priceperea în chestiuni artistice
au rotunjit în jurul ei un nimb ce așază în penumbrăpe toate semenele ei din aceste ținuturi Acum urcă pe scene din Berlin, îl cunoaște pe Wagner, cântând în tetralogia lui.
Pentru a nu alimenta gelozia soțului promite că se lasă de muzică, acceptând exilul transilvan la Ciucea, în Castelul pe care-l cumpărase poetul în 1919 de la văduva lui Ady Endre. Vetura se întâlnește cu Brâncuș și îi solicită acestuia să realizeze un mausoleu, dar împrejurări necunoscute, au făcut să nu se realizeze visul. Veturia îl angajază pe George Matei Cantacuzino, care va realiza planul mausoleului, decorurile fiind proiectate de Nora Steriade. Construcția lui a durat aproape 20 de ani. Octavian Goga nu a apucat să vadă Mausoleul finalizat. Moartea lui la 57 de ani a ridicat și mai ridică multe semne de întrebare. Deși a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, după construirea Mausoleului trupul lui a fost mutat la Ciucea.
Veturia Goga i-a supraviețuit încă 41 de ani poetului. Nepotul lui ,Mircea Goga, profesor de limba rămână la Sorbona, afirmă că mariajul Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât împlinirea unei misiuni încredințate ei de către Serviciile secrete germane, a căror agentă recrutată încă din 1914 a fost, la Bayereuth
Privighetoarea României a fost metamorfozată în eminența cenușie a lui Carol al doilea în privighetoarea lui Carol al doilea.Marea Doamnă a dictaturii antonesciene, care l-a slujit pe Hitler cu ardoare, ciripindu-și propriul soț, pe Octavian Goga, dar și pe Carol al doilea, pe Mareșalul Antonescu, ca de altfel pe mai toți cei din stafful celui de al treilea Reich, conducându-i la pierzanie. Marii muzicieni ai timpului i-au așternut pe frunte laurii gloriei muzicale, capetele încoronate ale Europei, marii bărbați de stat ai lumii s-au înclinat în fața ei, iar ușile palatelor s-au deschis larg în intrări triumfale. Dar, în loc să urce în lumină, a preferat să uneltească din umbră. A trădat doi soți, și propria țară, apoi pe rând, puterile străine, în a căror soldă s-a aflat, Germania și Anglia, și cu siguranță ar fi trădat-o și pe a treia, Uniunea Sovietică, al cărei agent devenise după 1944. Mircea Goga o acuză pe Veturia că ar fi grăbit și moartea soțului ei. Tavi a fost otrăvit!-i-a declarat el lui Iuliu Hațeganu. Dan Brudașcu, cel mai apropiat om al Veturiei, în articolul Otrăvit din ordinul lui Carol al doilea, scrie: Goga a fost ucis din cauză că devenise indezirabil și periculos pentru intențiile dictatoriale ale lui Carol al doilea, iar asasinarea lui a fost realizată prin concursul lui Mihail Moruzov, șeful serviciilor secrete Ce să credem? Multe detalii nu se cunosc. S-a descoperit în arhivele germane un memoriu al Veturiei Goga. Textul redactat în germană din anul 1938 cuprinde dovezile privind otrăvirea lui Octavian Goga.
Au rămas până azi doar teorii, ipoteze și legende despre moartea lui. Dar se pune întrebarea, cum în plină vârstă, plecat de la București la Ciucea, având o sănătate de invidiat și o bună dispoziție, fiind foarte vesel, trecând pe la Poeni să cumpere niște pește pentru o masă festivă,în Salonul Stațiunii piscicole, Laurian Gabor, care îl însoțea, a auzit o chemare înăbușită. Ducându-se repede l-a găsit pe poet trântit pe podea la ieșirea din salon. Ultimele lui cuvinte au fost: Cu mine ați terminat! Ultima lui dorință a fost să fie înmormântat la Cicea, aici unde s-au împletit dragoste cu bucuria, dorințele cu suferințele. Din păcate la moartea lui Mausoleul nu era gata. A fost înmormântat la cimitirul Bellu, apoi adus și depus în Mausoleul Iubirii, la Ciucea, unde își vor duce somnul de veci cei doi soți.
Ca epitaf, Veturia a transcris în mozaic, o strofă din poemul lui Din larg:
Jur-împrejur e largul care cântă,
E sore-n cer, e sărbătoare sfântă,
Și-n vreme ce mi-a amuțit pământul
Fiorul păcii-n suflet mi se lasă,
Eternități îmi flutură veșmântul;
Simt Dumnezeu cum mă primește-acasă
Sic tranzit gloria mundi
Bibliografie:
-Ion Dodu Bălan- Octavian Goga, Monografie, ed. Minerva, 1975;
-Ioan Scurtu și colab. Enciclopedia de istorie a României, Ed. Memoria, București 2002;
-Dan Brudașcu, Octavian goga otrăvit
Pro Seculum Nr. 4.
-Mircea Goga, Vetura Goga Privighetoarea lui Hitler Ed. RAO, București, 2007;
-Suciu Sebastian, Octavian goga, Iubiri din tinerețe. Istorie și cultură, 2010M.
|
Ion Ionescu Bucovu 5/4/2015 |
Contact: |
|
|
