„La răscruce de lumi”, un volum de Anna Nora Rotaru
Volumul de poezii „La răscruce de lumi”, publicat la Editura Singur, Târgoviste, 2015 reprezintă o adevărată carte de vizită a autoarei, altfel spus, este cea mai fidelă imagine a pesonalitătii sale polivalente.
De data aceasta, Anna Nora Rotaru a ales ca formă de exprimare si comunicare poemul, al cărui vers asezat cumsecade într-un fluviu liric, sensibil si ilustrativ, din care lesne putem descoperi toate fatele fiintei sale. Izvorul tainic al acestui demers se află în adâncul unui suflet de român care, în plină tinerete si frumusete sufletească are puterea de a deschide pagini noi în cartea vietii sale.
Fără a-si rupe rădăcinile sau a se îndepărta de limba, cultura si datinile locului în care a văzut lumina zile si a crescut, se replantează cu migală si vigoare într-un alt spatiu geografic. După absolvirea Facultătii de Medicină din Iasi, autoarea se stabileste în Grecia, leagănul civilizatiei antice care a influentat benefic istoria si cultura Europei.
Plecând din România cu o instructie si educatie aleasă, Anna Nora Rotaru găseste terenul prielnic si timpul potrivit pentru a da glas acumulărilor profesionale si artistice, dar si harului si darului cu care a fost înzestrată. Se exprimă cu usurintă prin mai multe forme de limbaj artistic: sunet si armonie, culoare si lumină, cuvânt si metaforă si, nu în ultimul rând prin empatie si compasiune. Muzica, pictura, poezia pe fondul profesiei de medic, se împletesc firesc si se îngemănează senin pe mătasea de calitate a sufletului său.
Anna Nora Rotaru si-a însusit în timp adevăratele valori umane si, odată adunate în glastra inimi sale, doreste să le dăruiască si altora.
Corolarul întregii creatii lirice a artistei este IUBIREA. Aceasta este cheia de boltă a existentei sale cu care deschide inimi si, în aceasi măsură îsi păstrează deschisă propria inimă. Printr-o fereastră plină de generozitate si altuism îsi împarte cu bucurie darurile sale către cei din jur. Daruri sunt si aceste poeme oferite nouă, cititorilor iubitori de poezie.
Voi încerca să decupez din volum câteva filoane ale iubirii sale. Ne împărtăseste propria iubire pentru părintii si bunicii alături de care a trăit pe meleaguri moldave, vasluiene. Dragostea de mamă este unică si o păstrează vesnic în cufărul de zestre al fiintei sale: „Măicută, mai vino câteodat la mine-n vis, / Să te mai văd, să-mi pară că trăiesc adevărat... / Cu bratele-ntinse larg, cu sufletul deschis, / Să te cuprind, cum poate n-am făcut-o niciodat...” (Măicută dragă, p. 64)
Aceeasi iubire incomensurabilă si neconditionată o poartă si o dăruieste copiilor săi dragi, cărora le adresează cele mai calde îndemnuri: „Iubeste, ca să fii iubit! / Fă bine , ca să fii binevenit! / Nu însela, ca să nu fii înselat, / Iartă, ca să fii iertat, / Respectă, ca să fii respectat, / Întinde mâna celui aplecat, / Ca sufletul să-l ai pe veci curat!”(Sfat de mamă, p.6). Si cum poate fi altfel, când cei doi copii sunt vlăstare si roade ale dragostei dintre autoare si sotul său, medicul grec care i-a cucerit inima cu multi ani în urmă si căruia i-a oferit-o pentru totdeauna. „Jăratecu-ncins să-l privim amândoi, / Flăcările calde să ne joace pe frunte. / Firul vietii să-l depănăm spre-napoi, / Copii visători cu tâmple cărunte...” (Lasă-mă să intru, p. 27)
Iubirea pentru familie se continuă si se întregeste usor dar sigur cu sentimente umane dintre cele mai alese fată de semeni: „Întelepciunea, adunată-n trăiri, am să ti-o las si vrerea / Si ajutorul cum să-l dai la nevoiasi, la cei bolnavi si la săraci! / Ca mâna ta să poată alina la-ndurerati durerea / Din trupuri, dar si sufletele răzvrătite să le-mpaci! ”(Ascultă-mă, p. 11)
Vii îi sunt în minte locurile natale, cu frumusetile lor, creatii minunate ale MARELUI AUTOR, unde „Acolo vreau căsuta mea să-mi fie, / Să văd vulturii pe cer cum se rotesc, / S-aud în dimineti un cânt de ciocârlie / Si vuietul de vânt prin brazii ce fosnesc”. (Acolo vreau, p. 113)
Nu a uitat nici datinile, nici doinele românilor si, în momente mai delicate ale vietii reactivează ca hrană pentru suflet cântecul duios al fluierului: „Si-unde durerea geme si faptele-s murdare, / Eu voi cânta din fluier o doină românească! / Voi aduna pe toti, buni cu răi să cear-iertare, / Si toată dusmănia-n lume, ca gheată s-o topească!” (Istrumentele păcii, p. 31
Pentru poeta Anna Nora Rotaru, iubirea este scara de deschidere, de evolutie si înăltare a sufletului către IUBIREA SUPREMĂ. Este permanent în căutarea lui Dumnezeu, îl descoperă în adâncul fiintei sale, încercând să păstreze vie credinta si nădejdea smerită, întru slavă si multumire. Se roagă pentru sine, pentru cei apropiati, dar si pentru „Si de poti DOAMNE, trimite si altora o fărâmă dintr-al TĂU har, / Să le ridici fruntea spre TINE, asa cum orbecăie-n nestire / Si dă-le-n drumul lor un sâmbure din strălucirea TA în dar, / Calea să le lumineze, să nu alunece-n abisurile de rătăcire!” (Rugăciune spre Tine, p. 71)
Anna Nora Rotaru este o fire tumultoasă, trăirile sale revărsându-se cu sinceritate si naturalete în fiecare din versurile sale. Îi place să trăiască întotdeauna clipa, cu bucuriile si împlinirile sale, dar are si puterea să accepte încercările si durerile ca pe ape tămăduitoare. Clipele, momente păstrate cu grijă în cuvânt sau în imagine sunt proiectate cu mare grijă, inspiratie si talent în poezia sa. Regretă pe cele trecute si neconsemnate pentru aduceri aminte: „Mă întreb, acele clipe minunate pe unde oare-au dispărut? / În ce colturi si-n ce grămezi de vechituri le-am lepădat? / De ce nu le-adunasem, una câte una, atunci când am putut / Si-acum sunt spulberate-n vânturi, de negăsit vreodat?” (Reculegeri de toamnă, p. 124)
Cu bucurie de copil, cu exuberantă îsi exteriorizează trăirile si sentimentele, lăsându-le să zburde în lumina soarelui: „Si sufletu-mi acum zburdalnic, / Dansează vals cu pas mărunt. / Simtirile se răzvrătesc năvalnic, / Nu pot,nu vreau să le înfrunt”. (Lumină, strop de soare, p. 85)
N-o ocolesc nici clipele de melancolie, de tristete si îndoieli „Mă prinde seara gânditoare... / Toatele-mi par în zadar! / Sorb din cupa cu licoare, / Ce nici dulce nu-i măcar! / Îmi tresaltă câte-un gând, / Cel ascuns, cel tăinuit! / Se-nfiripa-ncet, plăpând, / De prin colturi rătăcit”. (Inundatie melancolică, p. 121)
Iar atunci când sufletul ni-i plin, autoarea ne îndeamnă la tăcere, acea tăcere umilă si aprinsă în aceeasi măsură : „Ssst...nu spune nimic, lasă tăcerea să vorbească, / De n-ai ce zice si cuvintele-ti sunt goale! / Asa-i mai bine, ele-n minte să se rânduiască, / La buze pan' s-ajungă, s-or pierde-n rotocoale! ” (Tăcerea-i sfântă, p 33)
Versurile Norei Rotaru sunt presărate cu figuri de stil. Metafora, comparatia, epitetul, repetitia sunt la ele acasă, la locul potrivit.
Fiecare poezie din acest volum este un râu cu apă cristalină, care se strecoară printre meandrele vietii cu elegantă, stil si culoare. Într-o armonie perfectă alunecă lin si linistit ori năvalnic, asemenea sinelui autoarei, spre vărsarea în fluviul cu numele de „La răscruce de lumi”, creatie prin care si-a primit botezul debutului editorial, invitându-ne la un festin cultural de exceptie.
Vă invit si eu să vă înfruptati din nectarul poemelor Annei Nora Rotaru, la o lectură de suflet si pentru suflet. Cu sigurantă vom mai luminosi, mai calzi, mai iubitori.
|
Vasilica Grigoras 5/1/2015 |
Contact: |
|
|
