A mai fi sau a nu mai fi poet ?
Întrebarea nu face parte din cosul zilnic al întrebărilor care asteaptă răspunsuri la grijile vietii. Totusi se scriu versuri pentru a confirma că nu e om să nu fi scris o poezie, măcar o dată, doar odată-n viata lui, după cum sună romanta rezultată din însotirea reusită a versurilor lui Aurel Felea cu muzica lui Nicolae Kirculescu ( https://www.youtube.com/watch?v=uP9KjnSDf64 )
În toate timpurile, poetul, chiar dacă s-a ales cu un renume, n-a făcut avere din creatiile sale. A dus-o bine doar aciundu-se pe la curtile capetelor încoronate sau luat sub protectia vreunui mecena. A încerca să trăiesti ( chiar bine si eventual foarte bine) doar din poezie, înseamnă să fii rupt de realitate, cu capu’n nori… Nu degeaba se spune despre cutare sau cutare cu desconsiderare , peiorativ, chiar cu dispret :“ E poet dom’le!”. Nu se spune “ E pictor!” sau “ E sculptor!” pentru că aceştia mai vând un tablou, o sculptură …
Nicio artă nu este atât de apropiată ca arta poetică, chiar strâns legată, de Cuvântul prin Care toate s-au făcut. Cuvântul este Poetul prin excelentă iar Creatia cea mai reusită poezie, poezia prin excelentă! Prin urmare, poezia, nu este numai o simplă ordonare de cuvinte care, eventual, sună din coadă. Si nici senzatia… poetică pe care o lasă balonul trimis în plasă de Messi, reverul reusit al Simonei Halep, portia de macaroane cu brânză gătită de Jamie…
Cu vreo douăzeci de ani în urmă, plimbându-mă pe coridoarele de oglinzi ale Anei Blandiana, am dat peste o usă pe care scria “ Scutul fragil”. Asociera acestor două cuvinte care, la o atentă analiză semantică se exclud, m-a intrigat si m-a făcut curios. Un scut trebuie să fie ceva tare, conceput să reziste celor mai dure încercări. Dimpotrivă, fragilul se poate nărui la primă adiere de vânt, se poate transforma într-o grămadă de cioburi, la prima atingere. Ce luptător imprudent s-ar putea ascunde în spatele unui asemena scut?
Cu grijă pe care o recomandă cuvântul “ Fragil”, aplicat pe ambalajul mărfurilor casante, am deschis încet usa si am găsit… Ce credeti că am găsit? Următoarea definitie a poetului: “…există scriitori care au contemplat lumea aşa cum era ea., altii care s-au iluzionat că o văd asa cum ar fi dorit-o şi alţii care au încercat să o schimbe. Dar totul se complică, dacă ne amintim că mai există poetii, cei care, după ce au văzut-o, au vrut să pună o alta în loc: substituire nu intodeauna lipsită de riscuri, pentru că nu întotdeauna lumea propusă de poeti era mai usor de suportat decât cea adevărată, reală. Prin poeti înţeleg, desigur, nu pe autorii de versuri, ci pe autorii de viziuni.” ( Coridoare de oglinzi – Ana Blandiana, Editura Cartea românească, 1984)
Din definitia de mai sus rezultă clar că poetii, autori de viziuni, sunt de fapt niste infractori care încalcă Ordinea firească a lumii create de om si căreia îi opun scutul fragil al propiilor viziuni. Marii poeti, caractere tari, nu cunosc acest semn de punctuaţie, punctul. Ei sunt un sir de semne de întrebare, de virgule, de exclamare. Niciodată punctual final. La anumite intervale, mai scurte sau mai lungi, se intercalează în sir punctele de suspensie care marchează plecarea din nefiinţă acestei lumi spre Olimpul fiintării veşnice. Un concediu fără plată acordat de Dumnezeu după care, prin metamorfoze numai de El stiute, poeţii sunt retrimisi printre oameni.
Pentru că sunt, poetii constituie o infractiune pedepsită adesea de paznicii Ordinii prin trimiterea în şomaj tehnic, dacă n-au părăsit această lume. Poetii infractori, fie vii, fie adormiti, sunt împrejmuiti adesea cu un gard special- conspiratia tăcerii. Cu toate acestea, Dumnezeu nu retrage poetilor licenta de a fi , îngăduind fie să-şi continue munca la… negru, fie să fie cititi pe sub mână.
Iată două poezii, alese la întâmplare, care propun alte viziuni asupra lumii:
Pe o cupă de cristal
Cu cizeluri de aer si oglinzi
Din care taine duhul ti-l desprinzi?
Esti orhideea fără trup, de care
Se-anină raza ultimă de soare;
O gură de izvor în lună
spre care-un flutur aripile-si sună.
Ce mână omenească, din ce lavă
Te-a rotunjit ca stelele, suavă?
( Vasile Nicolescu)
Cântec de încurajare
Aşa cum tăranul se urcă cu tălpile
pe oalele arse
ca să le dovedească
rezistente si de încredere
bune, la vânzare, -
îmi culc inima peste cuvinte
ca să le vădesc de nerupt
si zic:
încurajez femeia să nască,
iarba o încurajez să fie verde,
încurajez soarele să răsară!
(Nechita Stănescu)
Parafrazându-l pe Nechita Stănescu am putea concluziona că poetii adevărati sunt instrumentele prin inima cărora Dumnezeu încearcă lumea ( adică pe noi însine) pentru a o vădi de nerupt, încurajând femeia să nască, iarba să fie verde, soarele să răsară!
Pentru sănătatea dv.consumati zilnic poezie cu viziuni care duc la portile Cerului, la Cuvântul!
|
Nicusor Gliga 4/24/2015 |
Contact: |
|
|
