,,La răscruce de lumi” un volum de Anna Nora Rotaru
,,La margine de lume pe-o stâncă”, poeta Anna Nora Rotaru, ,, agătată-ntr-un punct, pe cer”, unindu-se cu praful stelar simte cum ,,secundele curg, imaginile, pe pământ milenar,/ călătorind în timp si-n spatiu…/ în lumi nestiute cu-o divină, celestă lumină”, lăcrimând, îsi pune ,,efemerul pe-o arcă” prin acest volum de debut ,,La răscruce de lumi”, Editura Singur, 2015.
Autoarea, o creatoare de frumos, asa cum bine a punctat scriitoarea Emilia Tutuianu prin cuvântul de întâmpinare; ,,Ut pictura poesis este ceea ce defineste stilul poetei Anna Nora Rotaru.”
Ut pictura Poesis este o expresie latină folosită în teoria artei si literaturii creată de poetul roman Quintus Horatius Flaccus, “pictura poezie care vorbeste poezie mută si pictură” (Simonides). Pentru poetul roman, pictura si poezia au în comun experienta estetică, plăcerea pe care un privitor o are în fata lucrării sublime si creative. Privind tablourile poetei Anna Nora Rotaru auzi poezia, citindu-i versurile ai în fată imaginea trăirilor. Pictura si poezia, considerate contexte imitative sunt diferite: vopseaua este potrivită pentru afisarea de calităti senzoriale, tactile, pot aminti numai elemente argumentative; Cu toate acestea, poezia face procesul invers. ,,Ut pictura poesis” (“ca pictura e poezia”) maxima lui Horatio.
,,După cum, cu culori si forme, unii izbutesc să imite tot soiul de lucruri…, poetii reprezintă arta care imită slujindu-se numai de cuvinte, simple ori versificate.” (Aristotel, Poetica)
Anna Nora Rotaru, îsi pune în miscare sufletul, răspândind un ton si un spirit de unitate, printr-o fortă magică si unificatoare – imaginatia.
,,Poezia nu se învată de la altii, nu e un act mimetic. Poetul e un Narcis, îsi asumă existenta lumii prin propria-i trăire; are centrul creatiei în el însusi” (Friedrich Schlegel).
Volumul ,,La răscruce de lumi” ne arată, complexitatea dintre poet – pictor, menirea medicului de a salva suflete, si a omului de a aduce un balsam prin vers celor apropiati. Anna Nora Rotaru o iubitoare de oameni si frumos, mocneste ca un rug pe altarul poeziei.
Inspirată de cotidian, se reîntoarce în trecut memorând clipele petrecute alături de părinti. Un destin zbuciumat al unei familii ce cunoscuse dezrădăcinarea, odată cu refugiul părintilor din Basarabia. Sfaturile mamei le lasă mostenire copiilor ei, (volumul fiind dedicat familiei); ,,Nu judeca, să nu fii tu de judecat!…/ Nu arunca cu “pietre”,…/ Iubeste, ca să fii iubit!/… Fă bine, ca să fii binevenit!/… Respectă, ca să fii respectat,/ Întinde mâna celui aplecat,/ Să nu privesti cu arogantă/ SOARTA-n ochi,/ Să fii puternic, îndrăznet, dar si umil,…” (Sfat de mamă, pag. 6)
Poezia Annei Nora Rotaru se asează cuminte între pagini, păstrând o linie clasică, având tendinta să compare poezia cu un tablou, construind astfel o metaforă, în timp ce, făcând diferentierea dintre poezie si tablou, poeta afirmă un adevăr literal.
Strigătul către divinitate este ca o chemare; ,,DOAMNE…/ Dă-mi de vrei, să beau măcar vreun strop de cer,/ Topit în ceasca asta, cu cafeaua si rece si-amară;/ Să pot simti un pic din măretia TA, să pot să sper,/ Că sunt din TINE-o fibră, nu numai o umilă fiară!/ Mai pune-n ea, de vrei si-un strop de soare,…” (O cească de cer, pag. 7)
Putem vorbi despre o remarcabilă ars poetica a expresionismului, lirismul poetei fiind plin de culoare pentru persoana iubită. ,,Cu trupul tău, penel… am să pictez vreo frunză…/ Si-o voi stropi-n culori, din cele vii de toamnă!/ O voi asterne pe ochiu-mi visător, pe arsa buză/ Să-i simt ce gustul si culoarea-n mine-nseamnă./ Cu trupul tău… la frunză-i voi picta si-o floare…” (Cu trupul tău, pag. 8 )
Frământată de întrebări existentiale, se situează adesea, ancestral, într-un dialog direct.
Anotimpurile, sentimentele, tăcerile albite de mersul lucrurilor, o întăresc prin vers găsindu-si aleanul. Este greu departe de tară, si totusi inima este acolo unde îi sunt cei dragi. Contopindu-se cu sentimentele celor din jur, reuseste să surprindă realităti de viată dureroase. Poeta Anna Nora Rotaru scrie din iubire, fiecare poezie având rolul unui dar mistic, ca un pocal dăruit în noapte de îngeri veghetori. Chemările si tristetile sunt apele reci ce le întâlneste în noapte. S-a închis într-o lumină luminând cărarea în noptile ce dor… Poeta se doreste flacără arzând încet până la scrum (Păstrează-mă, pag. 13)
Impresionant poemul dedicat Vasluiului, locul unde autoarea a copilărit. ,,Cu ochi închisi… mă las furată de-amintiri…/ În trenul lor călătoreste, pierdută-a mea fiintă…/ Prin gări de nostalgii, cu bucurii, dezamăgiri,/ Mă-opresc la gara ceea mică numită “NĂZUINTĂ”./ Acolo… mă poartă singuri pasii mei pe drum, hai-hui,/ Pe-asfaltul unde-mi lăsasem tipărite urmele-altădată…/ Acolo-n orăselul meu de suflet unde-am trăit, VASLUI,/ Unde-mi lăsasem copilăria si tineretea mea, odată./ Îmi las fuiorul mintii mele încet să se rotească,/ S-adune firul amintirilor încâlcite sau răzlete…/ Să îmi conducă pasii la vechea vatră părintească,/Rămasă-n urma mea, cu-alaiuri de lacrimi si tristete.” (Vaslui cu dor, pag. 14)
Pribegeste pe cărări astrale, cutreierând limitele-ntre Universuri… Singură sunt, plutind, aleg cărări diverse./ Să-mi vadă ochii mintii, sferele ca de-argint… Obosită fiind din peregrinarea mea cerească,/ Să mă-ntorc spre casă, la chipul meu de lut.” (Cărări astrale, pag 84)
Anna Nora Rotaru este într-o căutare asiduă a descoperirii eului său poetic. Piosenia versului religios, tematica filozofică, cuprinsă de acel fior liric unic, îi dau noblete si statornicie.
Ea scrie din iubire fată de cuvânt, asternând în bratele noastre ca pe niste flori, poemele ce alcătuiesc acest volum.
Sper, ca poeta Anna Nora Rotaru, prinsă în vârtejul existential, să ne dăruiască noi volume, si o asteptăm aici, acasă…
Anna Nora Rotaru – Frământări de primavara
Și…viața se trezi-ncet din agonie…
Pământul negru miroase a ploaie, ud…
Ecoul aduce de departe-o lină simfonie,
Prin firele de iarbă de un verde crud.
Din adâncurile obscure-ale uitării,
Un zumzet creste vrând s-apuce
Să spargă zidurile mute-ale tăcerii…
Explozie de culori în ochii mei străluce!
Și-acolo unde umblam hai-hui, pe nicăieri,
Cu mintea mea pierdută si plăpândă,
Azi sorb cu nesaț miros de primăveri,
Cu sufletul cu tot, cu inima-mi flămândă,
Ce-mi vrea să-mi uite de melancolia
Iernilor lăsate-n urma mea, trecute…
Zefirul dulce s-alunge-ncolo vijelia,
Jalnicele uscăciuni în muguri prefăcute!
Copacii tristi până mai ieri, despuiați,
Precum gândurile mele goale, rătăcite,
Azi par ca-n sărbători, cu crengi înfoiați,
Depănând povesti de iarnă, tălmăcite…
Îngenunchiez evlavios cu o metanie,
Rugă sfântă murmurând c-arhiereu,
Sărut PĂMÂNTUL ăsta făcând litanie,
Cu credinsa si extazul ajuns la apogeu
Si-apoi… infing adânc degetele-n PĂMÂNT,
Să-l simt în sânge, dându-mi viață și fiori!
Cuvintele le plăsmuiesc cu rugă-n legământ,
Speranta să mi-o-mpodobesc cu-albastre flori!
Anna Nora Rotaru
Grecia
|
Mariana Gurza 4/21/2015 |
Contact: |
|
|
