Poeta Dorina Stoica pe Calea Crucii
,,Avem doar un singur mod de a ne apropia de Dumnezeu, credinta. Aceasta se află pe Calea Crucii si a pocăintei. Altă Cale nu este! Ea este la îndemâna oricui. Singurele conditii sunt asumarea ei si urmarea lui Iisus Hristos”. (Arhimandrit Ciprian Grădinaru - Fără cruce nu se poate ajunge la mântuire, pag. 6)
Poeta crestină Dorina Stoica, si-a asumat drumul, din iubire fată de Dumnezeu în volumul de poeme ,,Când nu Te iubeam”, Editura PIM, Iasi, 2014. Volumul este orientat asupra sacrului în poezia românească prin limbajul poeziei religioase, a poeziei- rugăciune, ce definesc legătura hristică a poetei.
O poezie profetică, ce s-a născut în urma prigoanei…
Titlul acestei antologii de autor, sugestiv, privind trecutul autoarei si urcarea sa pe alte trepte de lumină. Iubirea, adevărata măretie de a ajunge la divinitate. Dumnezeu este Iubire, iar unde este Iubire acolo este si Dumnezeu. Este nevoie de a cunoaste trecutul omului pentru a putea ajunge la o cunoastere deplină a prezentului, a stării de făptură renăscută în Hristos. O evolutie spirituală a poetei prin multă jertfelnicie, acum, la maturitatea crezului său poetic.
,,Când nu Te iubeam/ iubeam o floare /cândva am iubit/ un copac/ apoi o multime/ de păsări /cuibărite în sufletul meu/ la geam si-au făcut cuiburi/ a venit o furtună din senin/ au căzut cu pui cu tot/ ca o pasăre am suferit/ ce i-a păsat naturii/ ea nu are nici măcar /un copil din flori/… când nu Te iubeam iubeam/ o rază de soare/ intrată/ pe geamul îngust/ din biserica veche/ parcă eram o gâză/ în bratele ei/ asa de strălucitoare era/ că-mi venea/ să mă fac Lumină…/când nu Te iubeam/ iubeam străzile orasului/ cu pietre rotunde/ grele cât luna/ si florile din grădina/ cu cirese coapte/ pe care as fi vrut să le fur/ asa de poftă îmi era/… când nu Te iubeam/ iubirea părea indiferentă/ dar mă pândea/ lasă că într-o zi te prind/ să văd unde ai să-ti ascunzi/ inima/ când nu Te iubeam/ Doamne, lut si tărână eram”( Când nu Te iubeam, pag. 9)
Sfântul Grigorie de Nazianz afirmă că, „în calitate de pământ, eu sunt legat de viata de aici, însă având în mine o parte divină, port în mine dorul după vesnicie“.
Poeta în căutarea sinelui, urmărită de umbre, porneste pe drumul mântuirii prin rugăciune, constientă că, măretia omului constă în faptul că el este chemat să devină asa cum spune Maxim Mărturistorul, o ,,biserică tainică“.
Sfântul Simeon Noul Teolog afirmă si el că, „fiecare din noi este adus la existentă de către Dumnezeu ca o a doua lume mare în această lume mică si văzută. „În ce constă măretia omului?“, întreabă Sfântul Grigorie al Nyssei. Si tot el răspunde: „Nu în asemănarea lui cu lumea creată, ci în faptul că este făcut după chipul naturii care l-a creat“. Aceasta înseamnă că măretia omului se află în drumul lui…
În raport cu natura si cu întreaga creatie, poeta îsi întelege menirea de a fi o purtătoare de cuvânt a lumii în fata lui Dumnezeu urcând scara virtutilor spre desăvârsire. Poeta Dorina Stoica se doreste a deveni o biserică vie în care lucrează tainic Duhul Sfânt. “În biserica Ta, Doamne,/ nu-s nici regi, nici sărmani,/ nici răi, nici virtuosi,/ sunt doar oameni ce se roagă,/ niste simpli păcătosi.” Smerenia autoarei, măcinată de întrebările existentiale, aprind în ea dorul de Dumnezeu. Doar prin poezia-rugăciune îsi regăseste echilibrul, într-o lume dominată de mentalităti… Pentru toate exitând un nou început. Drumul poetei Dorina Stoica, este un drum spre lumină si adevăr. Prin puterea cuvântului ziditor, depăseste barierele văzute si nevăzute. Poezia Dorinei Stoica este rugăciune, poeta, trăind în momentul indefininit al creatiei, o stare de îndumnezeire a omului.
Mesajul înăltător al poeziei religioase defineste poetul ca fiind ,,un purtător al unui mesaj înalt în istorie, un mărturisitor al Logosului”, cum spunea marele imnograf Ioan Alexandru.
Rugăciunea de multumire, fascinează prin mesajul simplu si direct al autoarei către divinitate.
,,Îti multumesc azi că sunt pentru ziua de mâine./ Îti multumesc că am pe masă o pâine. /Îti multumesc pentru stropii de ploaie, /pentru fructe, păsări, flori, /pentru soarele care răsare în zori, /pentru cerul cu licăr de stele, /pentru toate zilele vietii mele… Multumesc pentru Pruncul Iisus/ ce din Fecioara Maria în iesle se naste,/ că Te-ai răstignit pentru noi si ai Înviat/ în noaptea de Paste./ Am atâtea lucruri pentru care să-ti multumesc/ că n-ar fi de-ajuns o mie de ani să trăiesc! ” (Îti multumesc, Doamne, pag. 12)
Pentru părintele Stăniloae, actualizarea sensului lumii, si prin aceasta „urcarea ei pe trepte spirituale mereu mai înalte, este o lucrare a spiritului uman ce actionează prin mijlocirea trupului, căci omul se depăseste pe sine însusi pentru a intra în comuniune cu persoana absolută, adică cu Dumnezeu“.
Autoarea este consecventă drumului asumat, iubeste poezia, oamenii, frumosul, dar nu poate să nu se întrebe de ce schilodim prin nimicnicia noastră ce ne-a fost dat…
,,Ce vină are ziua că-i plină de lumină?/ Iar omul are vină că se întoarce-n tină?/ Ce vină are pomul că s-a umplut de flori?/ Ce vină are cerul când se adună nori ?/… În dar le-avem pe toate spre-a noastră folosire./ Atunci de ce-avem ură si n-avem doar iubire? “ ( Întrebări, pag. 14)
Sfântul Grigorie Teologul, în Cuvântarea sa la Sfintele Pasti, spune că, după crearea omului, Dumnezeu îl „pune pe pământ ca o altă lume mică în cea mare, ca un alt înger, închinător al lui Dumnezeu, văzător al creatiei văzute si initiat în cea inteligibilă, împărat al celor de pe pământ si împărătit de sus, pământesc si ceresc, vremelnic si nemuritor, văzut si nevăzut, dar înteles cu mintea, la mijloc între măretie si umilintă, acelasi duh si trup…“.
Poezia Dorinei Stoica, scrisă cu inima, este rodul întâlnirilor cu Dumnezeu în iubire, printr-o trăire lirică intensă raportată la sacralitatea vietii. Nu este ocolită confesiunea, credinta ca stare de existentă în fata lui Dumnezeu, revelatia, suferinta, strigătul disperat într-o lume păcătoasă. Prigoana a fost dintotdeauna…cei care prin menirea lor profetică, strigă în cetate, vor fi huliti aici, dar mângâirea o vor primi în Împărătia Cerească…Este cazul si poetei Dorina Stoica, constientă de Crucea pe care cu umilintă si smerenie trebuie să o poarte. Aici intervine jertfelnicia poetei Dorina Stoica !
Acest volum, unde sunt înmănunchiate un grup de poeme de inspiratie biblică, este o adevărată comoară duhovnicească, menită să ne îmbogătească spiritual. Poetica crestină are rolul de a pune omul în legătură cu Dumnezeu ajungând să spună precum psalmistul David ,,gustati si vedeti ce bun este Domnul.”
Poezia religioasă a Dorinei Stoica îsi are rădăcinile în cărtile sacre. Există o artă a limbajului în poezia religioasă, poetul pare inundat de lumina divină, poetul duce mesajul, făclia, la oameni, sub semnul intertextualitătii si transtextualitătii, remarcând etapele: arta scrierii textului, momentul receptării textului, efectul de purificare provocat de text, conform teoreticianului H.R. Jauss.
Inspirată după o rugăciune a Părintelui Arsenie Boca, autoarea se prezintă smerită si ispăsită în singurătatea ei, simtindu-L alături, doar pe Tată Ceresc. „Doamne, Cel ce vii în taină printre oameni” /Ai milă de mine, te rog nu mă izgoni/. Ajută-mă să mă vindec de minciună,/ De invidie, de lăcomie si să lucrez fapta bună./ Luminează-mi gândurile întunecate si rele,/ Nu lăsa nici o umbră să cadă peste ele!/ „Doamne, Cel ce vii în taină printre oameni” /Vino la îndrăzneata-mi chemare să mă alini… „Doamne, Cel ce vii în taină printre oameni/ La Tine alerg, afară de Tine nu am pe nimeni.” (Doamne, cel ce vii în taină, pag. 14)
Suferinta purifică. Harul poetei s-a născut pe acest drum, pe Calea Crucii, pe care l-a urmat la un moment dat…Strigătul ei de ajutor, este ridicat spre cer. Vremurile au venit, au plecat… Poeta s-a regăsit prin vers, prin puterea rugăciunii, poemele ei reusind să transfigureze sufletul omului, ridicând-o la rangul de lucrător cu Dumnezeu la frumusetea lumii.
Si-a asumat drumul, spinos si plin de angoase…Poeta Dorina Stoica, o poetă ce completează lista poetilor crestini, care nu-si doreste altceva, decât, mântuirea. Putini vor întelege…Dar, prin iubire, har, desăvârsire si jertfelnicie , Dorina Stoica a biruit!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se laudă, nu se trufeste. Dragostea nu se poartă cu necuviintă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieste, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Corinteni 13)
Rugăciune
Am strigat spre tine, Doamne,
Am strigat în psalmi si-n rugă.
Am strigat atât de tare
Că m-au luat cei răi la fugă!
De-ai citi la mine-n suflet
Si-ai închide-a lumii gură,
Ai vedea, o, Doamne scump,
Că nu am pe nimeni ură!
Iubesc din suflet fratii,
As vrea să îi am aproape!
Te iubesc pe Tine, Doamne,
Cu lacrimi fierbinti în pleoape!
Nimeni nu îmi întelege
Dorul inimii si focul,
De aceea nicaieri
Printre ei nu-mi aflu locul.
Alungată dintre oameni,
Trimit ura lor, spre mine
Si mă prigonesc adesea,
Cănd încerc să le fac bine.
Întind mâinile a rugă,
Nu mă-nchin păgân la zei
Si te rog smerită, Doamne,
Să nu-i pedepsesti pe ei!
Dorina Stoica
|
Mariana Gurza 4/21/2015 |
Contact: |
|
|
