Aripi de condor
Se năpustiră peste lume zorii sfărmând coroana noptii, de regină, îmi tropăiau prin sânge muncitorii tot repornind contorul de lumină
Mă descărnau cazanele cu smoală, unde, la fel, iluziile-ncap, cumva de sus mi s-a strigat hai, scoală, am mormăit de-aicea nu mai scap
Sunt tintuit la locul meu de muncă fiindcă-am uneltit de grea iubire, ascult de orice sfat si de poruncă, în vânt nu mă mai dau ca falsul mire
După rochiţa-rândunicii trasă pe ochii mei, lărgit acordeon, azi, pentru toate câte-am dat din casă, înfigeti-mi si ultimul piron
Azvârle dimineata, când se-ngână, cu oase
- înverzind -
în călător, mai zăbovesc la semafoare
până zăresc în beznă
aripi de condor.
|
