Sufletul nu are granite !
Nu stiu exact ce este sufletul! Prin cărti si dictionare l-am găsit definit în toate felurile. În una dintre primele mele reprezentări, sufletul însemna zâmbetul, blândetea si mângâierea caldă a oamenilor. Cu trecerea anilor, am înteles că sufletul nu are granite, nu se poate compara decât cu nemărginirea, că poate avea, în anumite situatii, într-un interval infinitezimal de timp, exteriorizări comparabile cu cele înregistrate într-o viată de tihnă. Am înteles că faptele bune pe care oamenii le fac pentru semeni, în mod dezinteresat, sunt determinate de ceva frumos si tainic aflat în interiorul lor, de binele din care au fost plămăditi, de o noblete anume, care poartă frumosul nume de suflet. Această întelegere, precum si altele, pentru care spre a nu le stirbi splendoarea, folosind cuvinte nepotrivite, nu voi insista să le expun, mi-au format deschiderea spre subiect. Toti oferim mai mult sau mai putin din sufletul nostru celor din jur. Valorificarea darurilor spirituale tine, însă, în egală măsură si de cei care le primesc. Întelegerea acestui fapt duce frumosul mai departe. În copilărie, în lumea satului meu, în familia mea, am auzit multe vorbe pline de întelepciune despre aceste lucruri, le-am înteles si le-am păstrat cu drag. Viata le-a modelat mai târziu, conturând partea frumoasă din mine, un bun pe care-l am, îl simt si care vine atât de departe… Am ajuns în această filosofie, purtată de o veste, primită recent din Australia, de la o personalitate aflată într-un fotoliu de prim plan al sufletului meu, un om făcut pentru bine! Vestea mi-a răscolit amintiri ce mă duc cu gândul pe traseul existentei, către partea fină a trăirii si întelegerii, către alti oameni dragi si valorosi pe care i-am întâlnit. Am avut sansa de a întâlni multi oameni deosebiti, prin semnalele de suflet pe care mi le-au dat în momente potrivite cu nevoile mele, care de cele mai multe ori au vizat latura formarii. Poate că i-am găsit pentru ca mergeam pe acelasi drum! Poate că purtam bagaje asemănătoare, care atrag atentia călătorilor, în mod reciproc si inevitabil. Oricum ar fi fost, le-am primit cu drag lumina interioară reflectată de ochi, stiind prea bine că ei nu-mi dau nimic concret, dar îmi pot amplifica prin fluxul invizibil numit gând bun, vointa si puterea, dragostea de viată si mai ales încrederea că binele si frumosul există si că omul este purtătorul lor. Pentru că nici un dar de încredere nu trebuie să rămână nerăsplătit, spre împlinirea unei datorii de constiintă, astern pe această pagină câteva cuvinte despre unii dintre ei. Se cade spre început să spun că, în urmă cu aproape un an, m-am hotărât să pun în ordine gândurile scrise, în nenumărate file de caiet si fisiere de calculator, sub formă de poezii. Amânasem de multe ori această operatie, dând prioritate altor lucrări referitoare la Fizică, stiinta- profesie si pasiune. Acum, sosise rândul lor si asa cum un părinte este fericit când îsi vede copiii, întocmai, scriitorul se bucură la întâlnirea cretiilor sale. Le-am citit si recitit singură, cu cei dragi, apoi în grupuri interesate, dar era vremea să le public, asa cum erau de părerea si cei avizati din jurul meu. Gândul unui început este frumos si greu, în acelasi timp, mai cu seamă atunci când doresti să abordezi un domeniu diametral opus celui pe care l-ai străbătut prin pregătire universitară. În acest caz munca si responsabilitatea au dimensiuni amplificate. Din acest motiv, un sprijin moral în astfel de situatii, la momentul împlinirii unui vis, rămâne în memoria permanentă a fiecăruia dintre noi. Preocupată de tema- poezie, am atasat unui mesaj expediat în Canada, unei scriitoare cu care colaboram, un grupaj poetic. Am primit o frumoasă apreciere, girul unui investit al Medaliei ,,Virtutea literara,,. M-a onorat! Mi-a spus, fără să-mi dea alte detalii, că a trimis poeziile mele în Australia, unui colaborator al său, care dacă le va considera valoroase, cu sigurantă le va da publicitătii. Mi-a specificat că trebuie să astept o vreme, deoarece este vorba despre cineva foarte ocupat. Sansa de a mă înscrie pe lista lungă a celor cărora acest om le împarte ore si zile din propria viată spre a le citi opera si odată cu ea a duce lumii întregi gândurile si valorile românilor, mi s-a părut cam mică, dar fără să-mi pierd optimismul, am asteptat. I-am căutat numele pe internet si am avut plăcerea să constat că era un român de exceptie, care-si iubeste tara, îi respectă traditiile si valorile, le transmite lumii întregi, cu toată încărcătura lor sufletească si a sa. Am rămas profund impresionată după ce am citit câte lucruri extraordinare a realizat într-o viata. M-am jenat în intimitatea mea la gândul că am lăsat timpul să treacă nefavorabil, recunoscând profund faptul că, el, timpul, singur, nu este producătorul valorilor spirituale. Era vorba despre un român adevărat, un om care reuseste să deschidă si să întretină căi de comunicare si o face asezând totul pe tonul prietenos, cald, benefic, productiv, fără să-si piardă timpul cu banalul, cu amănunte lipsite de interes, având deprinderile unui om de cultură, ale unui mare caracter. Într-un târziu, pe la sfârsitul lunii mai 2014, când mă asteptam mai putin, mi-au apărut poeziile în mai multe reviste, făcându-mi astfel ,,al doilea debut literar,,. Primul fusese marcat în 2009, în Revista Repere Educationale, cu poezia ,, Când îngerii vegheau,, dedicată Antoniei, nepotica mea, apărută în viata fiului meu- Cătălin si a familiei noastre ca ,,o aură pe fruntea unui neam binecuvântat de Dumnezeu,,. Am trimis ,,necunoscutului de la capătul lumii,, asa cum era firesc, un multumesc. Cuvântul multumesc nerostit direct, doar scris, e un răspuns sec, fără suflet, care a fost uitat sau trecut cu vederea de un om ocupat, care-si face o datorie de suflet independent de laude si recunoasteri. Mi-a răspuns! Mi-a răspuns de fiecare data, ca tuturor românilor, cu o căldură, care face ca barierele dintre gânduri să pară mai mici pentru un începător de viată artistică, literară. S-a deschis o colaborare, sub semnul unui profund respect reciproc; cea mai mare valoare pe care mi-a adus-o fiind aceea de a mă face să mă ridic, cu fiecare material expediat, la un nivel care să o justifice. În paralel, luându-mi mersul, am participat alături de poeti contemporani, la realizarea mai multor antologii de poezie si proză si am publicat poezii în diferite reviste scrise si virtuale. Dincolo de muncă, vestea de care v-am amintit, mi-a produs o oarecare mâhnire! Nu stiu cum să o prezint, dar oricum as face-o rămân subiectivă. De multe ori, privind o valoare intelectuala de talia sa: fondator si coordonator de reviste culturale, membru al multor foruri ale scriitorilor români si nu numai, un model confirmat de Ordinul ,,Ambasadorii culturii,, si Medalia ,, Virtutea literară,, conferite de Liga Scriitorilor Români, Diploma de Doctor în Dacoromanistică, acordată de Academia Daco Română, precum si altele, uităm că este vorba despre un om, cu limite biologice, a cărui muncă fără întrerupere, poate fi uneori epuizantă. Asa se face că, domnul GEORGE ROCA, despre care am scris aceste rânduri, fără să fi reusit să-i conturez pe deplin personalitatea atât de amplă, românul care a avut toată viata crezul: „Oriunde ne-am afla pe planeta Pământ, suntem într-o oarecare măsură răspunzători de promovarea, conservarea si salvarea limbii române." mi-a dat vestea că simte nevoia unui binemeritat concediu pe care nu si l-a permis de zeci de ani. Îi înteleg decizia, îi multumesc pentru colaborare, m-a onorat, mă bucură să stiu că se va reface. Am, în acelasi timp, convingerea că ,,promotorul culturii românesti, prietenul românilor de pretutindeni,, va reveni curând la muncă, adus de spiritul său nelinistit. Îmi vin în minte versurile primei poezii pe care mi-a publicat-o în Revista Antipozi din Australia, poezia ,,Tramvaiul lui Labis,, : ,,Petale de mălin tot zboară, Ca-n jocul de a nu muri, Crezând mereu în primăvara, În care el va reveni!,, Românului de ,, Dincolo de orizont ,, cel care ,,Căutând insula fericirii,, a găsit locul care i-a permis să ne arate că ,,Sufletul nu are margini,, îi spun, cu timiditatea si sinceritatea Antoniei, ,,Crezând mereu în primăvara/În care el va reveni!,, ,că fără publicatiile sale nu-mi imaginez lumea zecilor de reviste cărora le este creator, redactor si colaborator.
Alexandria -Martie 2015
|
Virginia Vini Popescu 3/30/2015 |
Contact: |
|
|