Un aristocrat al spiritului: Andrei Brezianu (1934-2015)
Am fost prieteni, i-am respectat eruditia, rafinamentul, deschiderea intelectuală. În anii ’80, într-un moment crucial pentru mine, a făcut un gest de o mare noblete. El, cel care făcuse parte din anturajul de ucenici ai monseniorului Vladimir Ghika, el, cel care fusese obligat să presteze ani de zile munci necalificate în anii stalinismului dezlăntuit, el, cel jignit si marginalizat de regimul comunist, a dovedit că nu trăieste prin si din resentiment, ci prin si din larghetea sufletului. Era incapabil de ură, de vendetă. Avea convingeri politice consecvente, a fost si a rămas monarhist. Religiozitatea sa era una pe cât de adâncă, pe atât de discretă. Catolic fiind, nutrea respect pentru toate religiile lumii. Detesta orice formă de xenofobie, antisemitismul îi repugna. Era tolerant si ecumenic în chip natural, spontan, cât se poate de firesc.
Romanicier, eseist, traducător, jurnalist, polimat si poliglot, fiul marelui istoric de artă Barbu Brezianu, era ceea se cheamă un aristocrat al spiritului. Nu era câtusi de putin ranchiunos sau invidios, stări psihologice din nefericire nu tocmai absente printre intelectuali, se bucura de succesele prietenilor săi precum de ale sale, ori poate chiar mai mult. A tradus superb din engleză, din alte limbi, inclusiv latină. A fost redactor la “Secolul 20″. A plecat din România in 1985, a fost fellow, la invitatia lui George Steiner, la Churchill College, la Oxford. Apoi, ani de zile, a fost seful redactiei românesti de la “Vocea Americii”. Sub pseudonimul Luca Aslan a făcut sute de interviuri si analize. Am fost colaborator permanent la acel post de radio, am lucrat cu el, cu Dorin Tudoran, cu Vlad Godeanu (Valeriu Sela), cu Horia Puscasu.
Am făcut, împreună, un serial despre leninism ca formă mentală. Îmi amintesc masa rotundă realizată de el în timpul vizitei premierului Radu Vasile la Washington. Într-o perioadă, vreme de aproape un deceniu, ne vedeam lunar, ne întâlneam în zona Dupont Circle, luam cina, stăteam de vorbă ore-n sir. A fost unul din acele superbe ritualuri intelectuale ce nu pot fi uitate. A colaborat la volumul colectiv, apărut la Freedom House în 1988, “Romania: A Case of Dynastic Communism”. Mai scriau acolo Mihai Botez, Matei Călinescu, Nestor Ratesh, Gheorghe Sencovici, Dorin Tudoran, subsemnatul. Ilustratiile erau de Eugen Mihăescu. L-a legat o indelungată, statornică prietenie de profesorul Virgil Nemoianu.
La el si la sotia sa (prozatoarea Alexandra Târziu, căreia îi exprim aici sincerele mele condoleante) în casă, i-am întâlnit prima oară, cred, pe Dennis si pe Andreea Deletant. Era bun prieten cu Mircea si cu Mioara Răceanu. Îmi amintesc party-ul de ziua sa, era în 1994, împlinea 60 de ani. Era acolo Mihai Oroveanu, aflat în vizită la Washington, dus si el dintre noi. Erau Christina Zarifopol si sotul ei Lukey Illias. De asemenea, vechiul sau amic Emil Simiu. Ultima dată ne-am văzut atunci când am iesit în trei, Mircea Răceanu, Andrei si cu mine, la restaurantul grecesc “Parthenon”, aici, spre Chevy Chase Circle, pe Connecticut Avenue, cred că era la începutul anului 2013. A urmat boala teribilă care l-a tintuit la pat si l-a lăsat, multă vreme, cu darul vorbirii mutilat. Prin Dennis mai aveam vesti despre el, îi trasmiteam gândurile mele cele mai bune. Am conversat mult despre cel căruia ii spuneam, precum toti apropiatii, Bambi, cu Mircea Mihăies care il cunostea înca de pe vremea “Secolului 20″.
Contributors.ro
|
Vladimir Tismaneanu 3/27/2015 |
Contact: |
|
|
