O altã putere în stat
Auzim frecvent spunându-se cã presa este a nu stiu câta putere în stat, câinele ( unul printre multi altii) de pazã al democratiei. . La începutul erei noi postdecembriste, când nu era nici internet, nici postã electronicã, nici facebook, presa scrisã constituia drogul zilnic al cetãteanului turmentat de tranzitie. Pânã în 1989, ziaristii au avut un stãpân, o lesã, de care si din care scãpând, au început sã alerge bezmetici, precum câinii maidanezi în cãutare de pâine si stãpân. Unii din ei au devenit ei însisi stãpâni, (de)formatori de opinie, jucãtori la bursa manipulãrii ideilor, corupãtori de oameni si moravuri, construind matca ideaticã în care curge astãzi presa scrisã, sonorã si vizualã, liberã de prejudecãti si libertinã în marea ei majoritate.
În 1994, inspirit de realitatea tumultuoasã, am pus pe hârtie câteva observatii legate de presã, pe care le-am clasat în arhiva personalã. Cu ceva modificãri, le aduc la cunostinta celor care (mai ) au timp sã citeascã. Orice asemãnare între protagonistul eseului si persoane din realitate este numai si numai rodul imaginatiei libere a cititorului.
Aud tot mai frecvent întrebarea “ Cine este IKS?”, preocuparea pentru elucidarea enigmei tinzând sã devinã un fenomen de masã. Bucurându-se de notorietatea pesonajului, întrebarea poate sta cu cinste alãturi de alte întrebãri celebre cum ar fi “ Cine esti dumneata, domnule Sorge?” sau alta, nu mai putin celebrã din folclorul nostru, “ Cine-a pus cârciumã-n drum?”
Adesea, pentru a gãsi rãspunsul la asemenea întrebãri, este nevoie sã mergi pe firul istoriei, ca Teseu dupã firul Ariadnei, pânã hãt departe…
Din purã curiozitate, ca orice amator, fãrã un plan de cercetare cum fac istoricii de profesie ( chiar dacã si-l pot schimba dupã cum bat indicatiile) am întreprins o scurtã expeditie documentarã pânã în zorii crestinismului.
Întâmplãtor , am dat de Seneca si, cum tot ce-i neobisnuit atrage atentia, nu putea sã treacã neobservatã “APOKOLOKYNTOSIS”, greu de pronuntat si de retinut cã si “Capra calcã piatra…”.
“Apokolokyntosis divii Claudii” sau “ Prefacerea în dovleac a divinului Claudiu” este o satirã la adresa împãratului roman Claudiu, protectorul si dusmanul lui Seneca. E drept cã Seneca s-a dat rãu la Claudiu abia dupã moartea acestuia si dupã ce autorul satirei îsi gãsise alt protector în persoana lui Nero. Înclinatia aceasta perversã a unor intelectuali de a se lua la hartã cu împãratii dupã ce acestia si-au dat duhul, s-a pãstrat pânã în zilele noastre. Putinii curajosi, care i-au contrazis pe împãratii vii, s-au ales cu exil temporar sau pe viatã în tinuturi unde nu e decât frig, umezealã, durere si uitare.
Tot ce scrie Seneca despre Claudiu, ar putea fi considerat nãscocire rãuvoitoare - având în vedere cã ura si pofta de rãzbunare tulburã gândirea si judecata dreapta-, dacã n-ar spune si altii la fel.
Suetoniu, care a trãit bine pe vremea împãratului Traian, spune în “ Vietile Cezarilor” cã “ stupidul si imbecilul Claudiu a fost mai curând animal decât om”, s-a dãruit întru totul plãcerilor mâncãrii si, pentru a nu-si incomoda mesenii, a hotãrât sã se publice un edict care sã permitã sã se tragã vânturi în timpul mesei.
Dupa ce am aflat pãrerea lui Suetoniu, pe care nu-l putem bãnui de pãrtinire, am început sã-i dau crezare si lui Seneca. Doar a trãit pe lângã Claudiu si a asistat si la moartea acestuia, asa cum rezultã si din “Apokolokyntosis”: “ Iatã care au fost ultimele vorbe rostite de Claudiu printre oameni, dupã ce a scãpat un zgomot asurzitor prin acea parte pe unde se exprima mai lesne: - Vai de mine si de mine, cred cã cã m-am scãpat pe mine!”. Dacã mai adãugãm si faptul cã împãratul Claudiu suferea de trembolentã ( îi tremura permanent capul), era schiop si se bâlbâia, întelegem cã Mesalina a avut un motiv în plus sã ridice stacheta lubricitãtii la nivele ce pãreau greu de atins. De-a lungul secolele, stacheta a fost ridicatã de mai multe ori pânã în zilelel noastre.
Tot în “ Apokolokyntosis”, Seneca relateazã cã, dupã deces, ajuns în fata lui Jupiter, Claudiu i-a cerut zeului-sef apoteozarea. Trecut de mult în rândul zeilor, împãratul Octavian Augustus, având un cui împotriva noului venit, a aranjat astfel lucrurile încât bietul Claudiu a fost exilat în infern si pedepsit sã joace zaruri cu un cornet fãrã fund. Satira, atât cât s-a pãstrat din ea , nu pomeneste nimic despre prefacerea lui Claudiu în dovleac.
Studiind arhivele secrete ale zeilor, puse la dispozitia publicului dupã terminarea rãzboiului rece si începerea celui cald, am aflat cã refuzul zeilor de a-l apoteoza pe Claudiu, a avut la bazã ratiuni superioare si nu intrigi meschine, cãrora le cad pradã si împãratii.
Într-o groapã de gunoaie, devenitã celebrã ca si groapa lui Oatu sau cea de la Berevoiesti, Hercule, greu de cap cum îl stim, a aruncat odatã cu bãlegarul din grajdurile lui Augias si arhiva secretã a Olimpului. Scormonind în gunoaie, Prometeu , acest Bãcanu al antichitãtii, a dat peste o stenogramã din care rezultã cã Jupiter a refuzat apoteozarea lui Claudiu, reprosându-i în termeni foarte duri urmãtoarele:
- cultul zeilor este subminat în continuare de secta crestinilor, alfatã sub influenta acelei instante supreme unice care pretinde un alt fel de iubire, oferind fiecãrui muritor sansa apoteozei;
- crestinii se sustrag sistematic practicilor traditionale – lãcomia, sperjurul,crima, desfraul-, punând în pericol unitatea dintre zei si romani;
- ca împãrat, Claudiu s-a dovedit slab, concesiv, iar în latura bãrbãteascã a functiei sale publice, un bicisnic.
Având în vedere aceste capete de acuzare, consiliul zeilor a deliberat si hotãrât prefacerea lui Claudiu în dovleac împodobit cu un capãt de sfoarã si douã boabe de cafea.
Simtindu-se profund neîndreptãtit, Claudiu a fãcut contestatie si zeii s-au induplect. Au promis cã-l vor reîncarna peste câtva timp ( pentru zei 10-20 de secole sunt ca o pocniturã din degete).
Într-o directivã ultrasecretã, gãsitã în aceeasi groapã, Jupiter explicã si ce se intentioneazã prin reîncarnarea lui Claudiu, precizând si conditiile reîncarnãrii:
- Claudiu ( sub alt nume) va actiona în mijlocul poporului crestin în care se va reîncarna pentru aducerea acestuia la practicile placute zeilor, lãcomia, sperjurul, crima, desfrâul si altele mãrunte care înfloresc pe lângã cele majore. Ca aspect, Caludiu va pãstra forma sa de dovleac si o parte din defecte.
Pentru reusita lucrãrii, zeii au ordonat lui Claudiu sã-si aleagã drept meserie pe aceea de redactor de acta diurna, având în vedere studiile. Ca tacticã, într-o primã fazã , va poza în ateu convins, dusman al tutror zeilor si dumnezeilor. Apoi, brusc, va schimba registrul si limbajul promovând adorarea tuturor zeilor si dumnezeilor, semãnând confuzia generalã, în care se pot strecura usor lãcomia, sperjurul, crima, desfrâul, minciuna etc., dând astfel lovitura de gratie crestinilor. În aceastã fazã a haosului, reîncarnatul va edita o acta diurna ( sau douã) care , cititã, va inhiba si atrofia bunul simt. Deviza va fi: Nici-o zi fãrã crimã si viol!
Când am aflat toate aceste informatii de sertar, ce ajung la indemana muritorilor de rând numai dupã câte o revolutie, mi-am dat o palmã peste frunte si am exclamat , ca Arhimene altãdatã: Evrika! IKS este reîncarnarea lui Claudiu!
Am omis un amãnunt: Jupiter i-a promis lui Claudiu cã numai dupã reusita deplinã a lucrãrii va fi trecut în rândul zeilor, alãturi de divinul Cezar, sotul atâtor sotii si sotia atâtor soti, cum potrivit s-a exprimat uin învãtat.
Acum, dupa ce ne-am lãmurit de unde se trage, cine este si ce vrea IKS, ne putem explica multe lucruri ciudate care se petrec în jurul nostru, mai ales celor care citesc acta diurna sau ziarele lui IKS.
Femeia noastrã de serviciu, femeie simplã la o vârstã respectabilã, ne-a povestit cã dupã ce citeste acta diurna, noaptea are visuri erotice cu animale, cu persoane decedate. A renunta la lecturã si a scãpat de cosmaruri.
Florareasca de peste drum, obisnuieste sã-si împacheteze florile în ziare ( hârtia de ambalaj este scumpã). Deunãzi se plângea cã i s-au ofilit florile în ziarele lui IKS.
Dar ceea ce i s-a întâmplat prietenului meu Gigi este de-a dreptul fantastic. Amândoi am cumpãrat din piatã, din aceeasi carcasã, câte un kg. de carne de mânzat, proaspãtã, foarte frumoasã. Abia am ajuns acasã si m-a sunat Gigi sã-mi spunã cã mânzatul lui s-a stricat! Nici la laboratorul pentru controlul calitãtii alimentelor, unde ne-am dus împreunã, nu si-au putut explica fenomenul. O laborantã, cu mai multã experientã, a întrebat dacã în plasã, lângã carne, se mai afla ceva. Gigi si-a adus aminte cã bãgase în plasã si acta diurnal lui IKS…
Am auzit multe alte asemenea bazaconii, care tin mai mult de paranormal, dar mã opresc sã nu devin plictisitor.
Anul acesta , pe 13 octombrie, se împlinesc exact 1940 de ani de la trecerea în vesnicia temporarã a celui care a fost împãratul Claudiu, sotul Mesalinei. IKS va organiza o comemorare cu un sobor de vrãjitoare de la Mogosoaia iar o gardã pretorianã va da onorul.
În încheiere as vrea sã adaug cã, în aceste vremuri de strâmtorare economicã si financiarã, oamenii se tin mai mult cu ziarele si din ce în ce mai rar cu prietenii, rudele, colegii. De aceea în loc de “ Spune-mi cu cine te însotesti ca sã-ti spun cine esti” se foloseste tot mai des “Spune-mi ce ziar citesti, ca sã-ti spun cine esti”. ( N.Gliga , Bucuresti 20/21.02.1994)
Urmare evolutiilor de pe scena social-politicã, gratie progresului tehnic în domeniul prelucrãrii si transmiterii informatiei vizuale, relatia dintre mass-media si consumatorul de informatie s-a schimbat în ton cu involutia nationalã si globalã a educatiei. Consumatorul de informatie cautã cu lumânarea subiecte tari, excitante, care-ti tãie rãsuflarea si cresc adrenalina: cancan, divertisment la pret de dumping, furt, crimã, diversitatea amorului ( din fericire suntem diferiti!), minciuna etc. la toate nivelele. Lumea aleargã nebuneste pe austostrazi largi, tot mai largi…
|
Nicusor Gliga 3/27/2015 |
Contact: |
|
|
