Decapitând suvoiul, secunda mă alege
Îsi obturează timpul clepsidrele-ntre maluri, pervers cum e nisipul, zelos, la patru ace, se furisează-n ochiul ce poartă idealuri în lumea de alături, în mineral… si tace.
Argat se dă gelosul semintei de firută, să-i lege-n fire pârgul când prouru-l străbate, dar mie mi se plânge că omul nu-l mai crută, si-n lumea de dincolo de mineral va bate.
Decapitând suvoiul, secunda mă alege si muscă miez din mila ce-o va trăda prin rigă la jocul ce-i convine – trisoare, fără lege… în lumile-amândouă doar mineralul strigă.
Cât vegetalul încă irumpe în inele, vom număra în treacăt si căzătoare stele.
|
de Valerian Bedrule 3/27/2015 |
Contact: |
|
|