Pasager in trenul vietii
Mi se întâmplă deseori să urmăresc emisiunea de la miezul noptii a programului PROTV- INTERNATIONAL cu “STIRILE DIN CHISINĂU”. Adăugând zecile de placarde si lozinci răspândite bunoară pe drumurile Nordului Moldovei noastre ca cele de pe rutele Iasi-Botosani-Dorohoi că: “BASARABIA ESTE ROMÂNIA”, ambele îmi trezesc aceleasi sentimente, amintiri dar si…nostalgii, care mi se perindă prin fata ochilor amintindu-mi de prima mea călătorie în străinătate, în spetă în…MOLDOVA DE PESTE PRUT, de cuvintele des ascultate cu care eram întâmpinati, mai în soaptă sau pe îndelete cu” BINE ATI VENIT IN ROMÂNIA VOASTRĂ”…
Era în vara lui 1966. Eram printre fericitii ieseni care a obtinut “aprobarea” pentru o mică “aventură” în Capitala R.S.S. Moldova. Publicitate mare. Afisele mari ale O.N.T-ului local îsi făceau datoria. Chiar ziarul de anvangardă a partidului “Flacara Iasului” era în verbă, făcându-si datoria. Excursiile în Polonia si Republica Moldova începuse a fi la modă. Chiar si “ieftine” în jurul a 600 de lei. Aproape cât…un salar mediu!.
Eram proaspăt căsătorit, iar toată familia mamei sotiei se găsea dincolo de Prut. Mai précis la Bălti. Doream să-i fac o surpriză consoartei mele Sara, mai ales că în anii copilăriei ei a fost cu mama în vizită în aceste locuri si-si amintea mereu de ele…
Rămâne un fapt cunoscut că în perioada a acelor ani a pleca în afara României, chiar în tările asa zise “prietene” si “frătesti” deci socialiste aveai nevoie de o “chemare” în toată regula. Dar nostim. Dorind să fac o surpriză?!. Iată că eu la rândul meu m-am trezit tot cu o…surpriză!. Si, încă ce surpriză!? Cu toate formele consulare si financiare în regulă, sotiei nu i s-a aprobat plecarea pe motiv că numai sunt…locuri. Pentru început ne întelegând “lucrătura” în cauză, dar cu ajutorul “pilelor” am optat si reusit să obtin o altă dată.
Ne fiind plimbat prin lume si ne întelegând cum merg lucrurile, atât la vama noastră cât si la cealaltă am îndurat destul de multe. Ne stiind că fără să dai, esti un “nimic”?!. Dar, palinca si pachetele Kent fără voia noastră si-au făcut datoria. Nu noi le-am dat. Ei le-au observat si le-au luat singuri. Numai vorbesc că prin fundul valizei un vames sovietic a observat “Revista mea” si deodată…a început să vorbească chiar… româneste!…
Inarmat cu un aparat de fotografiat, parcă “Altisa” produs al Germaniei Răsăritene ne îndreptam deja pe soselele destul de anevoioase spre Capitala Moldovei Sovietice, CHISINĂU. Privelisti frumoase, câmpii roditoare si oameni la munca câmpului. Exact satele moldovenesti de la noi, Am venit din tara mea, am trecut o granita si am ajuns…tot în tara mea. Eram nerăbdători. Ghidul nostru o doamnă mai în vârstă dar tare simpatică pe care o cunoscusem întâmplător la un magazin de pantofi de pe strada Cuza Vodă, vis-avis de posta centrală, amabilă si întelegătoare, cunoscând “secretul” călătoriei noastre ne surâdea mereu cu înteles si întelegere. Cuvintele ei de bine de rău ne-au informat pe toti cu de toate, iar noi uitând de drumul plin de denivelări care ne c-am zguduia dar, noroc de autobuzele “Skoda” care le mai anhila…
Iată-ne ajunsi la Chisinău. Denumit si “orasul din piatră albă” datorită abundentei clădirilor construite din piatră albă de calcar. Amplasat pe sapte coline în învecinătatea răului Bâc si fondat în 1436 ca o asezare monarhicească pentru călugări. Caracterizat prin diferite enciclopedii ca cel mai verde oras din Europa. Orasul în sine a fost reconstituit în perioada sovietică, putine clădiri din vechiul patrimoniu, în special cele din centrul orasului au scapat de buldozere. Orasul fusese destul de bombardat. N-a fost vre-un “bom” imobiliar, dar în numele “urbanismului progresiv”au fost rase: străzi pitoresti, biserici, scoli, piete, chiar cimitirul soldatilor rusi si cel al evreilor. Am remarcat încă de la intrare în oras aspectul blocurilor; gri si iarăsi gri, întunecate doar cu patru etaje, exact sistemul sovietic cunoscut si la noi.
Intrasem tocmai prin bulevardul central al orasului, "Lenina" fost înainte "Alexandru cel Bun". Mai toate institutiile de stat, Presedentia sau Guvernul si altele găsindu-se de o parte si de alta bulevardului. Loc frumos, înverzit si de admirat. Oras curat cu oameni modesti si primitori. La orice cumpărătură primeai un bon. In timpul minim cât ne-am aflat în oras pe lângă putinele vestigii ale trecutului vizitate ne-am dat seama că Chisinăul nu este totusi un oras european, era un oras sovietic, dar cu rădăcini multiple si adânci românesti Se vorbea numai ruseste si pe la colturi asa zisa limba moldovenească. Intrebati în româneste îti răspund fără nici-o dificultate, dar cu anumite accente arhaice. Drumurile si străzile cu gropi având aspectul văluros. Transportul în comun era un dezastru cu o infrastructură rutieră catostrofală si fără marcaje stradale…
Mai toată familia sotiei mele se trage din “ORASUL MEU BĂLTI”, minunat cântec evreesc. Băltiul din auzite fiind al doilea oras ca mărime de fosta Moldova Sovietică. Cică, în jurul părintilor si bunicilor lor toti copiii peste zece la număr si-au ridicat si clădit casele, iar toti împreună: copiii, nepotii si strănepotii au construit în jurul casei lor un adevărat cartier. Atât pentru ei cât si pentru noi la vremurile care mă refer era greu să ne vedem, iar fără asa zisa “CHEMARE” care lua uneori luni, poate si ani până la obtinerea aprobării te demoraliza complect. Dar “desteptul” din mine si fără vrerea mea cu ajutorul “pilelor”; am făcut, ce am făcut, îndeplinindu-mi o chemare sufletească si chiar…un cadou surpriză sotiei mele…
Ne estimând distanta între aceste orase (127 km), oamenii nostrii după spusele lor au pornit la drum cu noaptea în cap, închiriend chiar două autobuze. Intâlnirea era stabilită lângă vechea si fosta sinagoga “Lemnărie”, bombardată si distrusă complect rămănând doar un zid. I-am recunoscut dupa marele grup alcătuit din generatii, copiii plini cu bratele încărcate cu flori iar maturii plini cu cadouri si alte atentii adecvate. Oamenii de prin împrejurimi, curiosi crezând că-i vorba de oaspeti importanti veniti din Rusia Sovietică, s-au trezit si ei apaudând la “scenă deschisă”, cu toate că între timp aflaseră că-i vorba de noi, soptindu-ne : “BINE ATI VENIT IN ROMÂNIA VOASTRĂ”…
Un prim si ultimul popas l-am făcut la un restaurant ucrainean cu muzică, lăutari, bucate alese dar si cu plăcinte de varză si de fructe. In ritmul melodiei care ti se lipeste pur si simplu de suflet si de inimă : “Orasul meu Balti”, Sara sotia mea si-a revăzut marea ei familie pe care a cunoscut-o în anii copilăriei botosenene iar eu la rândul meu am rămas impresionat si încântat de noua mea familie de peste Prut care după zeci de ani i-am revăzut si reîntâlnit aici în Israel.
…………………………..
Pt Observatorul din Toronto
|
Iosef-Ioju Haimovici 3/11/2015 |
Contact: |
|
|
