Căminul Racovită de Grig Gociu
Realitate si fictiune
„... În fractiune de secundă, descoperisem ceva, ceva care până la acea dată îmi fusese necunoscut. Nu trăiam euforia unui succes, ci mai degrabă un fel de implozie devastatoare ce-mi paralizase miscările, totul determinat de o sensibilitate pe care acum mi-o descopeream în forma ei cea mai profundă...”
Iată cum descrie tânărul Grigore Gociu momentul când află că de acum înainte va fi student, vreme de câtiva ani, la Universitatea „Victor Babes” din Cluj, Facultatea de Stiinte Naturale, perioadă marcată de bune si rele, dar pe care ne-o va prezenta cu sensibilitate si nostalgie în romanul Căminul Racovită, Editura Singur, Târgoviste (Partea I, 2013; Partea a II-a, 2014).
Povestirea în ordine cronologică a unor evenimente trăite de autor, cu detalii semnificative si observatii personale, m-ar îndreptăti să cred că am în fata mea un jurnal personal, pe care detinătorul l-a păstrat cu credintă, iar acum îl dezvăluie si îl dezvoltă, cu intentia de a-l pune pe masa cititorului avid de lectura unui astfel de gen de literatură... Un jurnal al limitelor impuse de un sistem totalitar, al privatiunilor materiale, un jurnal al umilirii si umilintei, un jurnal al desprinderii de adolescentă si intrării în maturitate... Crearea, însă, a atmosferei de epocă (anii:1956-1960), constructia originală a personajelor prin caracterizare directă si indirectă, arhitectura textului epic, îmbinarea fericită a mai multor moduri de expunere, fantezia creatoare, faptele si întâmplările narate cu savoare, valorificarea fondului stilistic al limbii..., mă determină să recunosc că opera literară, Căminul Racovită, a scriitorului severinean, Grig Gociu, este un autentic roman de autofictiune. Când fac această afirmatie, am în vedere că nu orice povestire la persoana I, singular, este autobiografie, si că nu tot ce se scrie în literatură este si adevărat. În acest tip de scriere, adevărul si fictiunea, fără să păcătuiască în vreun fel, merg mână în mână, completându-se reciproc. Îmbinarea fericită a celor două coordonate pune în lumină talentul scriitoricesc, măiestria artistică, fără de care o creatie nu ar rămâne decât o simplă compozitie.
Ca să scrii o operă literară de succes, cum este, fără niciun dubiu Căminul Racovită, pornită de la experiente de viată personale, nu e nevoie să copiezi realitatea. Atunci, unde ar mai fi frumusetea? Nici Ion Creangă nu o face, în Amintiri din copilărie..., si nici alti scriitori de literatură autobiografică. Dacă vrem o copie fidelă a unei realităti, apelăm la un aparat de fotografiat... Cartea domnului Gociu este o operă literară complexă, cu conflicte sociale, psihologice, morale, cu o implicare emotională totală din partea autorului, cu o evocare nostalgică, aproape mitică, a unui trecut, care, pe de o parte s-ar dori uitat, dar pe de altă parte clocoteste viu în sufletul scriitorului, nu-i dă pace si nici nu îl ajută să se vindece de rănile lui. În fine, autorul aduce în povestire exemple usor exagerate, ca orice exemple care se vor pline de învătăminte si, în acelasi timp, ne oferă o imagine amplă asupra societătii românesti cu tarele ei, la mai bine de un deceniu de la încheierea celei de a doua conflagratii mondiale...
Căminul Racovită este o carte prin care autorul depune mărturie despre o perioadă dramatică din istoria noastră natională, postbelică, perioadă trăită la limita de supravietuire a fiintei umane, în drumul ei de a se împlini profesional si social. În altruismul său înnăscut, autorul are o datorie morală, aceea de a închina această carte de suflet Universitătii în care s-a format ca om si dascăl; colegilor săi, alături de care si-a purtat crucea în acei ani de „chin si jale”; acelor colegi de Universitate, care, prin curajul lor de a fi înfruntat instaurarea regimului de democratie populară, au plătit cu libertatea, petrecând ani grei de închisoare în temnitele comuniste...
Faptele povestite în romanul, Căminul Racovită, sunt trăiri retrospective care, între timp, au trecut prin constiinta personajului matur, prin prizma concluziilor trase în urma unei bogate experiente de viată. Ele sunt niste forme rectificate ale trăirilor de altădată, deoarece autocenzurarea a intervenit în proportii mai mult sau mai putin măsurabile. Cert este, însă, că ani întregi aceste fapte, petrecute cândva, au stat în ascunzisurile mintii si ale sufletului fostului student, Grigore Gociu, până când au dat în clocot, au erupt vulcanic si s-au asezat apoi cuminti la dispozitia scriitorului Grig Gociu, pentru a fi rânduite cu spirit si har în paginile celor două volume (deocamdată)...
Primul volum al romanului este structurat în patru părti, fiecare dintre ele purtând un subtitlu: Rex Balicorul, Marianthi, Focul viu, Armată cu Bou. Actiunea se întinde pe perioada primului an de facultate, cel mai greu, de altfel, pentru tânărul student. Cel de-al doilea volum cuprinde mai multe capitole, unele purtând titlul unor personaje asupra cărora se opreste mai îndelung atentia scriitorului: Alexandra, Horia, Florica, Adriana, Grigore, Lache, Decanul...
*
Suntem în vara anului 1956, luna august, în curtea Universitătii „ Victor Babes” din Cluj...si povestirea ne captivează neconditionat, începând să curgă, când ca o apă linistită la suprafată, în afundul căreia bănuim valurile seismice de adâncime; când ca o apă tumultuoasă, mânată de vârtejuri nebănuite, fără profunzime, doar în aparentă. Ceea ce se trăieste la această vârstă a intrării în maturitate (18, 19 ani) rămâne încrustat ca o efigie în fiinta noastră de gând si simtire, pentru tot restul vietii...
Bucuria intrării la facultate si tristetea că părintii nu vor avea resurse materiale să-l întretină, mai ales că media de admitere nu îi permitea obtinerea unei burse, sunt stările esentiale de spirit pe care le trăieste tânărul student, până spre sfârsitul lunii septembrie a anului mai sus mentionat, când îsi face bagajul, „ o valiză de lemn, o pereche de pantofi si niste haine de doc, ponosite”, si descinde în Cluj.
Ca student fără bursă, continua căutare a unui loc de dormit în cămin si a unei farfurii de mâncare la cantinele studentesti, îi fac viata un cosmar si nu-i vor lăsa timp să se bucure firesc de plăcerile autentice, specifice studentiei. Dar ca el, sunt zeci de studenti, denumiti generic „supistii si blatistii”, unii dintre ei, cu state vechi de serviciu, cum este Rex Balicorum, medicinistul, cu o filosofie de viată asemănătoare cu a celor Drei Kameraden din romanul lui Erich Maria Remarque. Tinereatea îsi are rezervele ei inepuizabile, viata oferă si momente de înseninare, nu numai de tristete, iar cei obisnuiti de mici cu greutătile nu vor claca niciodată...
Firea specială a autorului - de copil crescut la tară, lipsit totusi de încrederea în sine, timid, înclinat să se judece fără menajamente, speriat si retras când este jignit sau nedreptătit, culpabilizându-se pentru vini imaginare - se transformă treptat, devine puternică, în urma trecerii „probelor” pe care destinul i le pune în cale. Personajul acesta plin de sensibilitate si delicatete, altruist si inteligent, autor si narator în acelasi timp în roman, va reusi să treacă prin furcile caudine ale unor timpuri nefaste, va termina facultatea, va deveni un dascăl model pentru generatii întregi de tineri, care, la rândul lor, îsi vor aminti cu drag de profesorul de Stiinte Naturale, Grigore Gociu, astăzi, scriitorul unei cărti de exceptie.
Pe parcursul romanului, am întâlnit mai multe fatete ale personajului principal. Cultura generală bogată, cunostintele temeinice din diferite domenii, mă îndreptătesc să spun că autorul Căminului Racovită poate fi în egală măsură: geograf, geomorfolog, botanist, speolog, ornitolog, sociolog, filosof, poet al naturii... Am călătorit alături de Domnia-Sa printr-o lume pe care si eu am cunoscut-o, ca studentă la filologie, dar nu la Cluj, si mărturisesc sincer că lectura cărtii domnului profesor Gociu a răscolit în mine multe amintiri frumoase si mai putin frumoase, multe dintre ele intrate definitiv într-un con de umbră. Cred că numai cine a fost student si a trecut prin situatii similare poate să aprecieze cu adevărat bogătia de suflet si frumusete nepereche a unei astfel de perioade- studentia- atât de bine surprinse în cartea scriitorului mehedintean.
Vremelnicia si eternitatea, aspiratiile către perfectiune si experientele triste, puritatea si vinovătia reală sau închipuită, înăltările si coborârile, reusitele si esecurile, iubirea si uitarea... sunt câteva dintre perechile antinomice care conduc drumul, de la conditia de student la aceea de scriitor realist a Domnului Grig Gociu. Timpul uman, cu dimensiunea sa limitată, în cartea Căminul Racovită devine cosmic, primind atributele vesnicie, iar oamenii descrisi de autor, prin suferintă, ies din timpul lor efemer si intră într-unul al dumnezeirii... Toate, la noi, la români, într-o mereu repetată trecere printr-o Vale a Plângerii...
|
Domnita Neaga, 3/8/2015 |
Contact: |
|
|
