Anatol Covali un ,,bijutier de cuvinte”
,,Cine are vocatiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine.”
Titu Maiorescu
Poetul-muzician Anatol Covali, prin ,, Sonete alfabtice”, Editura Bibliotheca Târgoviste, 2015, se uită pe sine si de data aceasta, oferindu-ne un volum, demn de un ,,bijutier de cuvinte”.
Un titlu incitant, sonetele având un parcurs liric, în ordine alfabetică. Revenind la Maiorescu, si pentru Anatol Covali, în linistea sa, ,,nu are calendar” si treapta dintâi pe care se înăltă, ,,e un altar de jertfă.”.
Pe bună dreptate scriitorul Radu Cârneci, vorbeste în prefata cărtii de o ,,întelegere maioresciană”, surprinzând poetul ,,citind în dictionare si în stele”, si ,,grupând cuvinte” într-un ,,tom saturat de frumuseti esentiale, rostite în cuget deplin, măestrind cu har la haina vremii din totdeauna si de acum.”
Sonetele, (în metru clasic, în cel iambic, în metru liber sau sontete-rondel, sonete-gazel si incipituri cu litere străine) pline de sensibilitate si harice, îndeamnă la meditatie. Din nou problematica existentială se rânduieste firesc, prin trăirile pline de substantă în fata naturii, a necuvântătoarelor, a iubirii, durerii, fiind din nou în rezonantă cu eul său nelinistit. ,,Arderi intense-n ireale spatii/aprinse de scânteie divine/atunci când din Cuvinte si din Sine/au dat năvală-n infinit vibratii.” (Ab initio, pag. 11)
Gândurile îl năpădesc, îsi face un bilant, clar, trecând de la descătusare spre extaz. ,,…Eu sunt ce sunt de când alt sens dau vietii./E-n mine o prefacere totală./Eliberat din temnita tristetii./ exist pentru-o-mplinire ideală./ Extazu-n care ard, nu e părere,/efort sau amăgire, ci-nviere!” (Extaz, pag. 15).
Personalitatea ,,bijutierului de cuvinte” joacă un rol rolul decisiv în constructia sonetelor. Indiferent de formele găsite, comunicarea cu intentii estetice se sprijină pe imagini vizuale, auditive, fiind înteleasă ca o interpretare a acesteia cu scopul de a scoate în evidentă o anume semnificatie. ,,Arta este un colt al naturii văzut impersonal si exprimat printr-un temperament individual" (Titu Maiorescu). ,,Geruri au fost. Acum e primăvară./Ghiocei albi au năpădit pădurea./Gândul întinerit colindă-aiurea./ghidus dorind ca-n gânduri să-ti răsară./…gingase adieri ce or să cheme/griji si necazuri, doar spre-a le preface/grenadele războinice în pace.” (Gonesc, pag. 17)
Esenta poeziei poetului, este iubirea, frumosul, prin fosnetul cuvintelor. Maiorescu arată cum ,,Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul", iar ,,frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă". Anatol Covali, plămădit din sensibilitatea si frumusetea lumii, învesmântat în timpul ce-i zideste lucrarea încărcată de sfintenie, îsi cunoaste rostul. ,,Rodu-mi bogat, strâns cu atâta trudă,/risipei a fost dat, ca dar să fie,/ re-ntinerind când sfânta armonie/recolte-n ea a vrut să tot includă…/risc si străbat cărări necunoscute./Rămân tot eu, însă mereu sunt altul/rostu-i fiind de-a cuceri cerul.” (Rost, pag. 27)
Maiorescu ajunge la identificarea acestora, definind frumosul, în termeni hegelieni, drept aparenta sensibilă a ideii". Arta dobandeste un rol moralizator, pentru că îl înnobilează pe om, îi conferă demnitate.
Menirea unui poet, este profetică. ,,Mi-e tare dor, din când în când, de mine!/Mă caut si mă aflu în uitare/mai trist, mai plin de sentimente-amare/mereu cu lacrimi prinse de retine/...mirifici care poartă-n ei elanuri./ Mut si uimit admir cum reîncepe/ menirea mea să scot rod din stepe.” (Menirea, pag. 23) . Eul poetului, vibrează cu intensitate si sinceritate, ,,ideea fiind trăită în toate adâncimile sufletului, pentru a-i da căldura care să învăluie pe cititor sau ascultător”
Starea de contemplatie estetică creează în autor ,,o atmosferă intimă de disponibilitate, de libertate sufletească".
,,Ce liberal e Beethoven în orchestratie! Tot instrumentul e întrebat să-si dea părerea si reproduce pe răspunderea sa ideea principală. Ideea principală câstigă astfel o varietate de fete originale, e când înaltă, când burlescă, când tristă si când voioasă, si în impresia totală rămâne o lume armonică aparte, adevăratul humor al omenirii.”(Titu Maiorescu)
Această tonalitate muzicală, este prezentă si în sonetele poetului Anatol Covali. Are o tintă precisă; ,,ce tine de viata-mi încă neînvinsă,/ tesută de destin direct pe stele…/tinut de-mpliniri cât mai departe./ Tâsnind ca un vulcan din poezie/tin să râmân poet si-n vesnicie “. (Tintă, pag.31)
Ca un drumet, ,,prin stepe rătăcit”, poetul, ne avertizează că, într-o bună zi, îi vom vedea ,,drumeagul” urcând. ,,Elanul sufletului meu/e zbor semet prin spatii,/entuziast si-avid mereu,/eruptii de vibratii…/emotie fierbinte/Eul e-atunci dinamitard,/ecou divin si tinte. “(Elan, pag. 41)
Harul poetic străbate volumul cu acea ardere de tot pe care o găsim în majoritatea volumelor. Filonul religios este viu, si gândul la vesnicie îl poartă în rugă. Subtilitatea filozofică a versurilor îl clasează pe o treaptă de maturitate poetică. ,,Vers pătimas voi scrie,/vulcani arzând în anii mei/vrăjiti de vesnicie.” (Vesnicie, pag. 59)
,,O carte deosebită prin arhitecura cu totul insolită, prin minutiozitatea cu care este destilată ideea si pusă în forme neasteptate de poetul-muzician Anatol Covali...În aceste sonete alfabetice poetul încearcă a cuprinde cu dezinvoltură lumea – pe el însusi cu tot jur-împrejurul de la vierme până la astru; iubiri, dureri, bucurii si tristeti întru esentializare; se luptă cu înaltul si adâncul (cu sinele-i, adică), soseste si pleacă mereu întru regăsirea-i si, asemeni Mesterului Manole, zideste si surpă neobosind până la ultima cupolă a mănăstirii din suflet. Ana cea mândră si neînvinsă este el însusi, fiind în acelasi timp mesterul de har divin, zidindu-se si rămănând eternitătii.” Radu Cârneci
|
