Dincolo de întâmplări"
Dupa logica noastra de oameni cazuti, modul cum actioneaza moartea e de neinteles. Tot omul este pacatos, dar dintre acesti pacatosi, sunt oameni ( mireni, preoti, monahi) care sunt o binecuvatare pentru cei din jur. Si totusi au parte de necazuri si de un sfarsit cu suferinte, sfarsit pe care-l indura cu demnitate. Si nu numai din acestia mari , ci si din cei mici care nu s-au hranit cu si n-au ajuns inca la masura rautatii lumii.
N.G
Toate pedepsele sunt văzute ca venind de la Dumnezeu, plată pentru păcate. Cu toate acestea Dumnezeu nu pedepsește, aici, toate păcatele. Oamenii așa ar vrea. Fiindcă ei nu pot răbda, se întreabă: cum mai rabdă Dumnezeu? Mulți, din cauza acestei răbdări divine, își pierd siguranța în existența lui Dumnezeu. De aceea, știind Dumnezeu slăbiciunea credincioșilor și desfrâul răutății, mai intervine din când în când, cu întâmplări înfricoșate între oameni.
Nu pedepsește toate relele aici și imediat, precum nici nu răsplătește tot binele aici și numaidecât; - cred că din următoarea rațiune:
Dacă ar pedepsi toate relele aici, ar putea însemna că lumea aceasta e singura care există. Dacă ar pedepsi toate relele imediat, ar însemna că se teme de puterea răului, care, nepedepsită imediat, i-ar periclita stăpânirea lumii.
Dacă ar răsplăti tot binele aici, ar însemna același lucru, că există numai lumea aceasta. Dacă ar răsplăti tot binele imediat, ar însemna că sufletul există numai în lumea aceasta, cu alte cuvinte sufletul n-ar fi nemuritor; deci Dumnezeu trebuie să se achite urgent de îndatorirea ce i-a făcut-o omul.
Că Dumnezeu uneori pedepsește răul și uneori răsplătește binele, e ca să știe omul că răul se pedepsește și binele se răsplătește.
Dacă o face rar în lumea aceasta, e semn că o face sigur în cealaltă. Dacă uneori nu răsplătește binele dreptului e semn că-i lucrează răbdarea. În amândouă cazurile Dumnezeu așteaptă sfârșitul omului: în ce sfârșește omul; fie că a fost multă vreme bun, dar pierzând răbdarea în nevoințele binelui, își pierde socoteala și deci plata, fie că a fost multă vreme rău și venindu-și întru sine se întoarce către Dumnezeu, și cele de pe urmă ale omului au ultimul cuvânt.
O răsplată aici și imediată, pentru toate faptele, ar dăuna libertății omenești. Răul nu s-ar face de frica pedepsei. Binele s-ar face din interesul răsplății. S-ar micșora ceva din slava lui Dumnezeu și s-ar micșora și prestigiul ființei omenești.
Iată prin urmare la ce climat de libertate și dragoste dezinteresată vrea Dumnezeu să-și ridice fiii, la sensul lor metafizic, cel ascuns în Dumnezeu, care Duh este și Iubire și Adevăr, și acestea fac și pe oameni cu adevărat liberi și cunoscuți și lor înșiși ca atare. Bixadul Oltului 10.11.1949
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp. 189-190.
|
Nicusor Gliga 3/3/2015 |
Contact: |
|
|
