Semne de înnoire...
As vrea să trimit un semn de ...primavară, de aici din marginea Canadei, tuturor româncelor noastre, un gând curat de înnoire de anotimpuri, să culeg ghiocei si să îi astern mamei în suflet ca să mă simtă acolo unde este ea acum...
Să nu deranjez muntii din hibernarea târzie, doar sa păsesc incet, delicat ca să ating cumva ca într-o vibratie de diapazon auzul celor drage.
Să mă însotesc vântului din ponoare si să topesc zăpezile încăpatânate, care anul acesta au coplesit multe din tinuturile românesti. Apoi să am puterea magică de a descreti poalele muntilor, să netezesc fruntile dealurilor, să insuflu caldură florilor din campii. Să vad mijind pe cărări flori de primavară, ghioceii imblânzitori de ninsori, ca semne de-ntrebare si de victorie asupra frigului, narcisele galbene, viorelele, mâtisorii si câte si mai câte, daruri sfinte trimise in fiecare an de Dumnezeu.
Suntem in postul Pastelui nostru ortodox si simt mângaietor pe obraji freamătul de schimbare al naturii din diminetile de odinioara. Era încă rece la Sacele-Brasov, dar plăcut si bisericile noastre începeau să- si orânduiască cu migală pregatirile dinaintea praznicului; se tineau Deniile, lumea mergea la slujbe, îi vizita pe cei plecati la morminte. Biserica veche din Cernatu, centrul orasului meu natal era mereu luminată de stele , lumea mergea cu cosuri de parastase, se slujea direct la morminte,se aprindeau lumânări si la '' vecini'' ca să fie vestincă punte de legătură cu cei de dincolo.In centrul orasului, în functie de vreme, erau rânduite pregatiri florale,într- un fel de strigat de bucurie solară, care însotea tarabe sau mese cu daruri ale naturii. Uneori vedeai tigănusi cu buchetele de ghiocei, sau grămăjoare de verdeturi(leurdă, urzicute) de vânzare alături de mărtisoare multicolore si toate ca un strigăt de energie si binecuvântare solară.
Asteptam ca fiecare zi prinos de '' înverzire'', ''înmugurire”, reîntoarcere a păsărilor ca să ne purificăm sufletele. Nu se putea trece pe neobservate la celălat anotimp fară probele de culori, parfumuri caldute de afară, sau fară obiceiuri crestinesti.Bunica ne indemna la post si încercam după puteri să ne pregătim pentru cuminecatură duminica, iar mai târziu, cam în săptămâna mare, de spovedit si impartasit. Noi, copiii posteam cam trei zile înainte de împărtăsanie si ne simteam parcă mângâiati si ocrotiti de Dumnezeu tot anul. De obicei, luam în servetel la sfârsitul slujbei de duminică câteva bucatele de prescură să ne binecuvânteze in zilele din cursul săptămânii, să ne ajute la scoală, examene si în familie.
Copiii erau buni păstrători ai ritualurilor primaverii. De 1 martie era o bucurie generală că fiecare astepta să intre în clase la scoală cu martisoare si ghiocei să le daruiasca profesorilor. Resimit si acum inflorindu-mi în gând ghiocei si emotia de a-i fi oferit mamei,profesoarelor mele câte o floare în semn de pretuire. Nicăieri nu am simtit căldura sufletească a copiilor mai mult ca în Romania in zilele tineretii si copilariei mele. Cei mici erau respectuosi si aveau darul ceresc să daruiască celor mai vârstnici zambete, cuvinte si gesturi simple ,dar adanci. Stiau sa pretuiască parintii, profesorii, vecinii fiindcă fuseseră crescuti cu bun simt si respect fată de valorile familale si traditionale.
In ajun de 9 martie- femeile noastre se pregateau in stil Transilvănean pentru sărbătoarea Mucenicilor: faceau colăcei mici din aluat simplu în forma de opt, îi fierbeau în sirop de zahar vanilat si nuci, era o tratatie anuală.
Nu vreau sa omit ziua femeii de pe 8 martie, care, în pofida interpretărilor după perioada comunistă, a fost totusi si cred ca este in continuare, o ocazie de destindere, apreciere pentru gingăsia si tandretea feminină. Este in primul rand o zi internationala, ar merita sa fie mentinută în calendarul primaverii, să nu fie uitata.
E poate si un lăstar de legătură cu sufletele dragelor noastre mame, cu femeile romance, care s-au străduit de-a lungul timpului să isi păstreze individualitatea , cu un bagaj de cultură si traditii inconfundabile.
Sărbătorile din martie ar trebui sa ne fie si un model de mândrie ,de aduceri aminte pretioase, să nu ne fie uitate sau neglijate indiferent unde traim.
Să ni le reînviem ca semn al nasterii noastre pe pamânt românesc, să le povestim cu har celor mai tineri din zilele noastre.
Nova Scotia CA
|
Laura Dincă Mason 2/23/2015 |
Contact: |
|
|
