Atitudini : Din nou despre multiculturalism
Emigratia mi-a conferit dreptul de a o duce ceva mai bine. Imi exersez acest drept, cu placere si putina ipocrizie, printr-o afirmatie devenita lait-motiv in conversatia autohtona,"I am fine, thank you". Sunt bine. In fiecare zi si chiar de cateva ori pe zi.
Poate deveni monoton, dar gradele de comparatie ale limbii engleze ma ajuta sa variez putin tema. " Very good, good, I've been better" etc. Atata vreme cat raman in domeniul lui "good". Asa cere politetea. Tot politetea imi cere sa adaug un "thank-you" apasat si recunoscator (pentru intrebare...). Nu conteaza factorii mediatori ai zilei: vantul care iti taie fata, traficul, transportul in comun, asteptarea la lift, zbarnaitul inutil al celularelor inconjuratoare.
Ce se intampla daca nu ramai in cadrul lui "good"? Chiar zilele trecute am asistat la un asemena act de curaj...Intr-un magazin de design interior.
Una dintre vanzatoare, o femeie frumoasa, distinsa, intre doua varste, de-abia intrase in tura. O alta, foarte tanara, cu un inceput vizibil de obezitate, o saluta cu obisnuitul, "How are you?". Noua venita ii raspunde cu un accent gros, slav (melancolic si atat de muzical),"Still surviving". Reactia vine, repede si punitiv, din partea celei tinere, "That's quite melodramatic, isn't it?!" O ciocnire scurta intre doua culturi.
Cursul de educatie civica versus sinceritatea nepoliticoasa si trecuta prin ceva suferinte. Acelasi raspuns era simpla obisnuinta pe meleaguri est-europene. Aceeasi istorie parsiva, acelasi prezent corupt. Supravietuim! Asta facem de vreo cateva zeci, daca nu, cateva mii de ani...
Incercam sa-mi imaginez cu ce s-a ocupat rusoaica intr-un trecut apropiat, la ea acasa. Arhitect, poate om de stiinta?! Oricum, nu mai conteaza, sunt doar simple scenarii. Cert este ca locul ei nu era aici si a raspuns ce a simtit," still surviving".
Pentru emigrantul obisnuit, "good" este un simbol .Este primul semn de integrare lingvistica si, spus cu sinceritate, primul simptom ca esti mai bine ca altadata. Pana aici nu vad decat un singur dezavantaj. Practica repetitiva te relaxeaza si duce la pierderea unui simt esential cu care erai dotat prin apartenenta la o anume societate.
Pentru rusi, tragismul, nostalgia. Pentru romani, acel " simt enorm si vaz monstrous" al Dragului nostru Caragiale.
Nu stim daca ne-a caracterizat de la inceputul timpurilor, sau istoria ne-a cadorisit, pe parcurs, cu o supapa de supravietuire. Stim doar ca, la intoarcerea acasa, harababura emotionala, politica si sociala, de acolo, ni se par straine. O galagie inutila, pe care nu o mai intelegi si nu o mai poti accepta. Ti s-a micsorat enormitatea simtamantului. Esti mai bine. Te-ai vindecat. Ti s-au netezit muchiile bascaliei. Ti-ai pierdut acea lejera uzanta a conversatiei despre ultimul scandal in politica. Minunea de azi, bomba rasuflata de maine.
Nu mai putem privi drama sau comicul planetar cu egocentrismul punctului romanesc de vedere. Nu ne mai putem complace in eterna autocompatimire, in externalismul fatidic. Acel, "asa ne-a fost noua dat"! Credinta ca tot ceea ce traim se datoreaza unor forte exterioare. Bune sau rele, dupa cum vine cazul.
Ceea ce ar trebui sa devina marele castig, al plecarii in lume, este o mai mare adancime a trairii romanesti. Experienta diferita. O alta perspectiva. Posibilitatea de a privi intregul tablou.
In liniste si de la distanta. Asa cum o facem in muzee. Cu emotie si neutralitate. Fara false pretentii de a detine adevarul. Fara complexe de superioritate sau inferioritate si fara judecati de valoare. Ca o fateta a multiculturalismului nostru. Atunci, bucuria de a citi Rebreanu sau Margaret Atwood, de a privi un Luchian sau un Van Gogh, devine la fel de mare.
Multiculturalismul ar trebui sa se manifeste ca o masura a universalismului, al intelegerii celorlalti. Nu numai al tolerantei.
In arta. Acolo, universalismul este la el acasa, este conditie sine qua non.
In idealuri si drepturile omului. Cuvinte frumoase, ce s-au dovedit de atatea ori desarte in mintile limitate si invrajbite de prejudecati.
In religie. Nu ca dogma si fanatism. Ci ca o modalitate de a-ti intelege si accepta propriile experiente, propria calatorie. Nu ca spectacol cu popi, cadelnite si cruci aruncate fugar pe piept. Nu ca posibilitate de a practica si ascunde inclinatii spre pedofilie. Nici ritualuri de curatire a pacatelor in rauri mizere si infestate. Si nici chemari sinistre la razboaie "sfinte". Nu ca penibila declaratie de superioritate a uneia sau alteia dintre religii. Falsi predicatori, false ritualuri- pentru suflete insingurate si naive.
Ci, religia ca putere universala de meditatie si limpezire sufleteasca. Ca dorinta de a-ti rosti, cu modestie si umilinta, rugaciunea, in oricare dintre lacasurile sfinte ale acestei lumi.
In politica. Acea "commedia dell arte" planetara cu stapani dictatoriali si natangi, slugi smechere, concubine, minciuna, hotie si veselie ieftina. Si acei "prosti, prosti... dar multi!" Si cu drept de vot!
In sport. Mi-a parut rau sa vad ca Jocurile Olimpice de Iarna n-au afisat, la deschidere, acel multiculturalism atat de mult invocat aici. Ca una dintre calitatile definitorii ale trairii canadiene. M-am bucurat sa vad indienii nativi, au dat culoare si ritm. Ei sunt istoria Canadei. Prezentul insa, zecile de etnii, ce traiesc in tara asta mare si frumoasa, au lipsit. Ar fi dat o nota cu totul inedita si o informatie despre un mod de viata reusit. Tolerant. Intelegator. Generos. Ce ar trebui sa fie, in esenta, universal.
In tot ceea ce ne inconjoara si este frumos si bun.
Nu duc deloc lipsa acelui "simt enorm si vaz monstruos". Sunt mult mai bine. I am fine, thank-you. Vremea, insa, imi creaza probleme. Dar ce poti face? Si ea este universal-ciudata!
|
Camelia Lazar 2/23/2015 |
Contact: |
|
|
