Note personale : Văduva veselă
A fost o vreme de basm, când în anume tărâmuri blagoslovite, oamenii, desi munceau ca să trăiască, au fost fericiti fiindcă aveau timp să se distreze si încă nu uitaseră cum.
Chiar asa? Unde? Când? Se va mira cititorul incredul. Poate că nu tocmai asa, căci existau anarhisti, nihilisti si bolsevici. Dar ei nu mitraliau la nimereală copii, femei si bătrâni sau bufoni multumindu-se cu mărimi – ici un tar, colo o împărăteasă sau un print mostenitor. Erau si banditi, dar stăteau la drumul mare si adesea sfârseau spânzurati încât nu apucau să ajungă sefi de state sau de mari corporatii financiare. Oamenii mureau mai tineri de boli fără nume, dar nu torturati de cosmarurile “golden age-lui”, oribilele Altzeimer si Parkinson. Se stia de sifilis si tuberculoză, dar nu de AIDS si febra hemoragică Ebola. Si încă nu se auzise de Scleroza Multiplă la vârsta de doi ani. Erau mai putine spitale, dar în ele nu puia streptococul Pyogenes, “mâncătorul de carne”. Se mai întâmplau răzmerite si războaie locale, dar durau putin, iar stirile umblau încet asa că până să se afle despre tulburări peste tot, zarva înceta. Omenirea credea sincer că stiinta si ratiunea vor pune capăt tuturor molimelor si conflictelor, instaurând raiul pe pământ. Nu era panică, nu era angoasă. Era sperantă, ordine si relativ bună stare.
Între sfârsitul secolului XIX si mijlocul decadei a doua a secolului XX unul dintre locurile acelea binecuvântate a fost Imperiul Habsburgic. Toti cei pe care i-am cunoscut si care apucasera de tineri Austria acelor nemaipomenite timpuri, erau de acord că nici sub mult lăudata domnie a lui Augustus nu fusese mai bine. Bâiguieli de bătrâni senili, vor fi poate tentati unii să spună. Dar ajunsi la vârsta lor de ce oare noi nu depănăm amintiri despre “la vie en rose”?
Cele mai elocvente dovezi le aduce însă opera – gen artistic atunci în vogă în Europa si cele două Americi – si mai ales opereta care a înflorit la Viena. A fost o înflorire fără precedent, al cărui parfum încă mai dăinuie. Iar printre succesele epocii Văduva Veselă a lui Franz Lehar a fost diamantul coroanei. Lumea era ahtiată după muzică si aprecia calitatea, asa încât scurtă vreme după premiera de la 5 decembrie 1905, Văduva Veselă a devenit cea mai jucată operetă pe mapamond (numai la Londra au avut loc 778 de spectacole începând cu 1907) si autorul ei a devenit multimilionar.
Intriga din Văduva Veselă poate să pară azi cam subtire si nesofisticată. Baronul Zeta, ambasadorul la Paris al unui mic ducat balcanic imginar numit Pontevedro, dă un bal ca să sărbătorească ziua de nastere a Marelui Duce, suveranul său. Statul este falimentar si organizatorul festivitătii are sarcina să atragă suportul financiar al elitei parisiene. Baronul asteaptă de asemenea si sosirea invitatei de onoare, văduva Hanna Glawari, o bogătasă Pontevedriană. Zeta plănuieste să-si însoare secretarul, Danilo, un nobil afemeiat si petrecăret, cu Hanna astfel încât milioanele acesteia să nu părăsească Pontevedro. El nu stie că între aristocrat si Hanna a fost cândva o mare dragoste, ei fiind gata să se căsătorească. Însă opozitia familiei nobilului amorez, combinată cu sărăcia si lipsa de rang a fetei au făcut în trecut alianta imposibilă. Restul actiunii urmăreste, de-a lungul a trei acte, reînvierea pasiunii lor, până la finalul în care Danilo cere mâna văduvei. El îsi declară public dragostea pe care la început se încăpătânase s-o ascundă din frica de a nu fi considerat mercantil. Firul principal se împleteste cu o serie de situatii quid pro quo, care prin umorul lor spumos, acompaniat de muzica superbă, induc în sufletul spectatorului bună dispozitie si optimism. Numeroase arii si valsuri, de exemplu Cântecul Despre Vilja sau Ai Să Mă Găsesti La Maxim si Valsul Văduva Veselă sunt piese memorabile care si-au păstrat prospetimea până azi.
Lehar a compus ulterior si alte operete tot atât de bune: În Tara Surâsului, Dragoste de Tigan, Paganini, etc. Dar muzica lui a fost prea mult iubită de Hitler si cu toate că Lehar n-a fost nazist (sotia lui si multi dintre prietenii si colaboratorii săi erau evrei), vreme îndelungată după cel de-al doilea război mondial prea putini au avut curajul să-i joace operetele.
Metropolitan Opera din New York a produs Văduva Veselă în iarna aceasta pentru a doua oară în istorie. Cum cinematograful oraselului nostru are acces la transmisiunile lor directe am putut si noi să vizionăm în HD, matineul din 17 ianuarie. Fiindcă Văduva Veselă, prin numeroasele ei dialoguri si coreografia variată, se înrudeste stilistic cu muzicalul, punerea în scenă a versiunii acesteia a fost încredintată cunoscutei regizoare de pe Broadway, amplu premiata Susan Stroman.
Ea a decis în mod întelept să adopte scenografia traditională si costumatia de epocă. Rolul principal i-a fost distribuit sopranei Renée Fleming, în prezent cea mai mare cântăreată de operă americană, având ca partener pe tenorul Nathan Gunn cu care s-a potrivit de minune. Pentru rolul feminin secund si pentru scenele de cancan de la Maxim au fost invitate artiste bine cunoscute de pe Broadway. Combinatie fericită care, augumentată de sofisticata tehnică componistică a lui Lehar a concurat la obtinerea unui remarcabil succes.
Ce s-a întâmplat cu ambianta care a făcut posibilă Văduva Veselă? S-a dus pe apa sâmbetei. Mai întâi a venit marele războiul, apoi comunismul, nazismul, un alt război si terorismul. Adică Antihristul – cum ar spune bătrânii contemporani cu Franz Josef – care ne îndepărtează tot mai mult de paradis…
Penticton B.C.
|
Gabriel Watermiller 2/19/2015 |
Contact: |
|
|
