Note de calatorie : Toronto - Lyon
«Le destin de Lyon n’est pas plus simple que celui du fleuve. Toute ville, sans doute, est un être compliqué, Lyon plus qu’une autre, qui frappe l’historien par sa richesse, ses brusques transformations, ses originalités, voire ses étrangetés. Elle n’est pas la même d’un siècle au siècle suivant et, plus contrainte qu’allant de son plein gré, elle passe sans fin d’une originalité à une autre. Elle est, à elle seule, un difficile problème de l’historien de France, peut-être le problème clef, sûrement l’indicateur clef» Fernand Braudel. *
Am poposit la aeroportul Charles de Gaulle miercuri 25 iunie, la ora 4pm. Am luat un autobuz-naveta ce ajungea la prietena mea.
Am stat la masa pana la zece noaptea, pentruca aveam multe povesti de depanat. In fine, ne-am ridicat de la masa; urma sa facem bagajele caci a doua zi de dimineata plecam la Lyon unde urma sa ramanem patru zile.
Joi 26 iunie. Am avut dis-de-dimineata o mare deceptie: biletele de tren retinute de prietena mea inca din martie, nu erau valabile din gara noastra; trebuia sa traversam tot Parisul cu trenul RER-ul pana la Chessy, unde trenul de Lyon “Ouigo” ne astepta la ora 11 sa ne duca in gara Part-Dieux. Aveam bagaje grele, rucsacuri cu provizii si haine – caci nu stii cum e vremea – aveam si cafea cu noi. Crezusem ca vom sta comod in tren, vom admira minunate privelisti in timp ce ne vom bea cafeaua cu croasanti alaturi. Dar nu a fost sa fie...dupa o lunga asteptare in gara Chessy pe un straniu peron de lemn, au tras trenul; am cautat vagonul sapte, caci aveam locurile rezervate. Cand am ajuns la el, un om al ordinii ne-a spus ca nu este acesta vagonul nostru ci un altul, cu acelasi numar intr-adevar, dar in partea cealalta a trenului (cred ca trenul avea cel putin 20 vagoane). O multime de lume facea aceeasi gresala si unii veneau, altii se intorceau dand fuga pe peronul ingust. Erau turisti mai frustrati decat noi caci unii nu intelegeau franceza. Nimeni nu ar fi crezut ca este posibil asa ceva; nu ni se spusese ca doua trenuri au fost atasate fata in fata, asa se face ca vagunul nr 7 pe care-l aveam inscris pe bilet putea fi la unul sau altul din capetele trenului.
Locurile noastre erau situate sus in tren (vagoanele au doua etaje). Cum era de asteptat, unul din locurile noastre era ocupat; un copil se asezase la fereastra si parintii ne-au rugat sa-i permitem sa stea acolo, asa ca am stat despartite; nici gand de cafea si placerea calatoriei. Dupa doua ore si jumatate ne-am trezit nu in orasul Lyon cum credeam, ci in gara Lyon-Saint-Exupéry, gara care se gaseste in interiorul aeroportului cu acelas nume, situat la 25 km de Lyon. Aceasta gara leaga “aglomeratia lioneza” de restul Europei, fiind un veritabil nod feroviar pentru axele principale Paris-Marseille cat si cele europene-internationale.
In 1975 noul aeroport a preluat activitatile aeroportuare ale aeroportului Lyon-Bron, care functiona din 1924; acesta deserveste acum aviatia privata si zboruri de afaceri.
Prin aeroportul Saint-Exupéry in 2011 au trecut 8,44 milioane de pasageri. Din anumite capitale europene aterizeaza aici chiar 5 avioane pe zi (Londra). Este considerat al doilea aeroport din provincie dupa cel din Nisa. Daca stiam luam avionul din Bucuresti direct aici; dar nu puteam face acest lucru deoarece trebuia sa-mi culeg prietena din banlieux de Paris.
Urma sa luam de aici un tren rapid catre Lyon, gara Part-Dieu, in apropierea careia se afla hotelul nostru.
Lyon intra-muros este deservit de sase gari SNCF. Gara Lyon-Part-Dieu este cea mai importanta, situandu-se pe primul loc in Lyon in ceeace priveste numarul de pasageri deserviti anual : 51,1 millioane in 2010. A fost construita intre 1978 si 1983 pentru a lega Parisul de Lyon prin trenurile TGV.
Gare Lyon-Perrache inaugurata in iunie 1857 este situala pe insula Presqu'île din Lyon si a fost prima gara lioneza construita de compania PLM. 230 trenuri TGV trec zilnic prin aceste doua gari lioneze.
Dupa peripetiile cu biletele de tren, istoria s-a repetat: de data asta nu aveam monezi pentru a procura bilete din distribuitoarele din gara. Dupa ce am scapat doua trenuri negasind lifturi in functiune, in fine ne-am urcat intr-un tren care tocmai sosea. Surpriza era ca se puteau cumpara bilete chiar in tren, de la controlorul care verifica biletele pasagerilor. In 20 minute am ajuns in oras. De necrezut; plecasem la 7 de dimineata din Cergy Prefecture si acum era ora 3pm. Si aveam cateva lucruri in program pentru aceasta prima zi.
Gara de sosire Lyon-Part-Dieu era ca orice gara ce se respecta, plina de oameni, trepidanta, vesela, multicolora, mirosind apetisant a carnati si ciorba. Imediat ce iesi din gara, chiar in fata, se afla o gura de metrou. De aici, am aflat mai tarziu, metroul te duce in centrul orasului (Linia B schimbi cu D). Nu am mai scos harta caci o citisem si recitisem in tren; am luat-o spre stanga, pe Bd Marius Vivier-Merle, unde se afla Class Premiere Hotel, unde aveam o camera retinuta.
Ca totdeauna un drum ce nu l-ai mai facut iti pare lung. Asa se face ca cele doua statii de autobuz pana la hotel ni s-au parut o vesnicie. In fine am ajuns si spre surprinderea noastra, holul era plin de lume: un grup de tineri japonezi veniti in excursie in Franta. Nu cred ca vreunul trecuse de 18 ani.
Imediat s-a facut loc pe canapea pentru prietena mea, care prin limba universala a semnelor, a intrat in comunicare cu tanara ce-i oferise locul. Aveam de asteptat; receptionistele si ghida acestor tineri nu se grabeau de loc.
In fine ne-am luat in primire camera micuta dar curata, cu dus-cabina in incaperea de baie, cu doua paturi decent aranjate, o masa, scaune, televizor, dar fara frigider si fara balcon, lucru pe care l-a regretat zilnic prietena mea. Urma sa vedem (auzim) mai tarziu ca in spatele hotelului – eu cerusem o camera linistita catre spate – era un triaj; trenuri se plimbau pana noaptea tarziu, unele mergand la culcare, altele plecau pe ruta lor dis de dimineata.
Dupa ce ne-am odihnit am pornit catre centrul Lyonului. Am luat de la gara metroul (linia B si D) si am ajuns in Piata Bellecour. De la biroul de informatii ne-am procurat brosuri si harti ale orasului; ni s-au sugerat itinerarii de vizita a orasului. Bilete de metrou am cumparat de la singurul birou unde poti plati prin carti visa sau bani in bancnote mari, birou ce se afla la una din intrarile de metrou. Nu ne-am suit pe dealul Fourbiere cum aveam in program, soarele mergea spre apus si ne-am zis ca maine va fi mult mai frumos orasul privit de sus.
Ne-am intors la hotel si am mancat din cele aduse; nu mai aveam puteri sa mergem in zona garii unde erau restaurantele, iar la hotel ora cinei trecuse.
Mi-am facut planul pe a doua zi si as fi plecat pe loc in expeditie, dar era noapte si niciunul din obiective nu erau deschise. Afara, caci am iesit iar un pic sa vad imprejurimile hotelului, in parcul de peste drum, regina noptii care avea si flori violete nu numai albe, incepuse sa-si verse parfumul ametitor care batea chiar si mirosul de benzina al strazii. M-am asezat la o masuta la bistroul improvizat intr-un fost garaj, chiar alaturi de acsest inflorit parc. Mi-am sorbit cafeaua in cescuta de portelan de Versailles cu medalioane aurite ce ofereau scene pastorale in care doamne in rochii de epoca erau subiectele. Era prima cafea ce o serveam intr-un local public in Franta de cand aterizasem pe Charles de Gaulle. Briza serii s-a facut deodata mai rece si a adus miros umed de balta iar eu m-am intrebat daca timpul nu se va strica si nu vom putea beneficia din plin de cele patru zile planificate pentru vizita Lyonului.
Vineri 27 iunie. Orasul Lyon este asezat la confluenta raurilor Saone si Ron (l'Arar si Rhodanus, pe numele lor romane); ambele au malurile amenajate pentru promenade si contemplare a naturii. Colinele Fourviere si Croix-Rousse strajuiesc orasul. Podurile aruncate peste cele doua ape ii dau un aer romantic. Zona veche a orasului are o arhitectura remarcabila, cate ceva a fost pastrat din toate epocile istorice, ceeace contribuie la faima orasului. Gasesti in partea galo-romana a orasului doua amfiteatre, apeducte, iar in centrul istoric cladiri de stil arhitectural gotic sau renascentist.
Iulius Cezar si-a stabilit aici cartierul general in vedereea luptelor pentru cucerirea galilor. Sub imparatul Augustus, Lyon a fost capitala Galiei, si a avut statut de oras independent cum avea Roma. Agrippa a construit drumuri care se intretaiau aici venind dela Arles, Orleans, Rouen, Geneva, Aosta si Chalon, facand legatura cu Amiens, Trier, Basle.
Manufacturi de olarit s-au dezvoltat inca din sec I e.n. Aici aveau loc reuniunile celor 60 de triburi galice. Crestinismul a fost adus din Viena de soldatii romani, de negustori si misionari greci, in sec al II-lea. Orasul se poate ”lauda” si cu primele martiruri suferite de crestini.
Sa spunem ca ati ajuns in vestita Piata Bellecour. Pentru a lua primul contact cu orasul Lyon intrati la biroul de turism; nu numai ca veti fi sfatuiti cum se cuvine, dar veti pleca incarcat de harti, idei de itinerarii, brosuri cu principalele atractii ale orasului. Functionarii de acolo va pot rezerva un loc la un hotel din oras. Iesiti afara, si sunteti urmarit de sus, de pe dealul Fourviere de mandra basilica construita in 1870.
Actuala Piata Bellecour este proiectata in 1609 in timpul domniei lui Henry IV, dar constructia ei a inceput 50 de ani mai tarziu cand orasul si-a finalizat suprafata prin obtinerea de noi teritorii. Arhitectul Robert de Cotte a desenat arterele principale marginite de arbori pentru a disimula iregularitatile pietei. Ca elev al renumitului Mansart, a folosit traditionala mansarda in proiectarea cladirilor ce inconjoara piata. Distrusa in timpul Revolutiei Franceze, piata Bellecour a fost refacuta in sec 19 respectandu-se proiectul initial.
Colina Fourbiere. De sus de pe colina, o priveliste superba se deschide catre chiar aceasta piata Bellecour, unde ne aflam si care este de fapt situata pe insula Presque-Ille, formata la confluenta celor doua rauri.
In 1830 turnul clopotnitei era in stare deplorabila. S-a luat hotararea de a se construi un nou turn in varful caruia sa troneze statuia aurita a Fecioarei (5,60m inaltime). Aceasta va fi realizata de sculptorul Joseph Fabisch in bronz aurit si inaugurata la 8 dec 1852. In acea seara toti locuitorii Lyonului au decis spontan sa aprinda lumanari in ferestrele caselor lor. De atunci se pastreaza obiceiul ca in fiecare an la 8 dec orasul sa fie astfel luminat devenind un oras de poveste.
Numarul tot mai mare al credinciosilor veniti sa se inchine aici, a dat de gandit edililor orasului. S-a hotarat constructia unei noi biserici. Un concurs a fost lansat si castigat de arh. lionez Pierre Bossan.
Basilica Notre-Dame de Fourviere. Constructia bazilicii incepe in 1872 dupa planurile lui Pierre Bossan, arhitect de prestigiu care a obtinut Le Grand Prix de Rome in 1850. Arhitectul este cunoscut pentru lucrarile sale numeroase: cladiri civile (Casa pictorului Paul Borel, la nr 4 in Place des Jacobins, Maison Blanchon pe Quai Fulchiron); biserici (biserica St. George in stil neogotic pur, 1845); fantani. Basilica va fi terminata in 1884, arh. Sainte-Marie Perrin a supraveghiat lucrarilor dupa ce Bossan s-a inbolnavit. Pardoseli, finisaje si vitralii vor fi complet terminate abia in 1964. Cladirea are urmatoarele dimensiuni: 35m latime x 86 m lungime.
Idea era ca edificiul sa combine credinta in D-zeu cu stiinta; de aceea a fost construit magnificul turn de observatie (scara in colimason cu 287 de trepte) de unde se vede orasul in intregime si in zare Muntii Alpii. Fatada este incadrata de doua turnuri octogonale (48m inaltime) iar intrarea are un basorelief reprezentand Fecioara cu cei doi arhangheli. Cele trei travei interioare sunt incununate de cupole cu fond de cer cu stele iar altarul este decorat cu basoreliefuri si mozaicuri venetiene. Arhitectura singulara a cladirii reuneste stilul maur cu neobizantin, neogotic cu neoroman. Coloanele de marmora, mozaicurile de aur si portile de bronz, vitraliile delicate, orga, masa de orientare asupra Lyonului (din piatra de lava datand din 1894) situata in turnul de observatie, toate sunt oferite de negustorii bogati ai orasului. Nu trebuie uitata cripta, pentru care chiar arhitectul Bossan a facut o importanta donatie in vederea decorarii corului ei. Din 1998 Bazilica este inscrisa pe lista monumentelor Unesco.
Loc de pelerinaj, Modona Neagra, sora buna poate cu cea de la Montserrat din Spania, ne astepta rabdatoare in nisa ei. La fel capela Sf. Toma de Canterbury la stanga, este rezervata rugaciunilor pelerinilor veniti din toate colturile lumii cat si localnicilor. Gradinile intinse in umbra bazilicii trebuie vizitate de adsemenea.
Sambata 28 iunie. Am pornit de dimineata spre centrul orasului cu gandul la matasurile Lyonului.
Muzeul Tesaturilor si Muzeul Artelor Decorative se gasesc ambele in aceeasi curte, la nr 34, Rue de la Charite, nu departe de Place Bellecourt. Tocmai era deschisa o expozitie de costume de opera, un istoric de 20 de ani al Operei din Lyon. Nu numai costumele – lucrate de meseriasi de inalta clasa ne-au minunat, dar si felul cum muzeistii au aranjat exponatele; au dispus fascicolele de lumina, au scris notele informative foarte detailate pana la a expune libretul operelor respective, au dat numele actorilor ce au jucat in acele roluri dea lungul timpului. Rochii somptuase de printese – de pe vremea cand spectacolul de opera era la mare pret, erau toate expuse pentru bucuria vizitatorului.
Exponatele permanente ne-au condus in timpuri stravechi, la inceputurile artei tesutului matasii in Lyon. Am inteles cum brocartul de matase lionez a ajuns cunoscut in toata lumea. Dificila meserie a tesutului matasii naturale a adus Lyonului faima, inflorire si bogatie. Inca din sec XVI, bogatia orasului Lyon atrage bancherii florentini care se stabilesc aici. Prin grija regelui Francois I, sunt atrasi la Lyon (cartierul Croix-Rousse) mestesugari tesatori de matase; de patru ori pe an aveau loc targuri ce expuneau nu numai materiale dar si instalatii mecanice de imprimerie, mentinand Lyonul in legatura directa cu Germania si estul Asiei. Muncitorii « canuts » in particular contribuie din plin la aceasta dezvoltare. (canut=suveica). Regele a promulgat legi de protectie a negustorilor de tesaturi si de control a autenticitatii matasii. Razboaiele de tesut verticale, enorme, au dus la adaptarea cladirilor pentru a le putea gazdui (H=4m), deci si arhitectura caselor si a strazilor a suferit modificari. Se gasesc si azi pe colinele Croix-Rousse si Fourbiere cladiri vechi in stil renastere. O particularitate a acestei zone a orasului o constitue asa numitele « traboules » – pasaje de legatura intre strazi paralele (din latina: trans si ambulare), un fel de coridoare cu bolti si luminatoare. Puteti vizita pe cele de la nr 6 si 17 din Strada Trois Maries.
Muzeul tesaturilor a luat fiinta in 1946 in vila sompuasa a guvernatorului lionez din sec XVIII, Hotel de Villeroy. Muzeul detine azi mai mult de doua milioane de textile a caror istorie se desfasoara pe o perioada de cca 4000 de ani, de la vechiul Egipt pana in timpul nostru. Tapiserii egiptene, persane, bizantine, arabe, chineze, japoneze, cat si colectii de covoare pot fi studiate in muzeu sau biblioteca acestuia. Ele sunt martore ale evolutiei civilizatiei orientale si a extremului Orient. Piese spaniole-maure, italiene, frantuzesti, nemtesti – reflecta productia occidentala.
Muzeul ofera cercetatorilor posibilitatea de a lua contact cu aceste pretioase exponate, iar desenatorii se pot inspire din arta secolelor trecute. Biblioteca ofera spre cercetare cca 30000 volume. Pot fi consultate comenzile imperiale de stofe de mobilier, draperii, covoare din sec 19, cat si cataloage de broderie religioasa, costume civile franceze, pasmanterii, dantele, taftale, organdi, voaluri, brocarturi, catifele - folosite in confectionarea de imbracaminte si tapiserii. Sa nu uitam atelierul de restaurare a textilelor deschis in 1985 care deserveste nu numai muzeul, dar primeste si comenzi internationale de restaurare. Atelierul este echipat cu cele mai moderne mijloace si tehnologii de lucru si pregateste cadre in vederea continuarii acestei delicate si de raspundere meserii.
Cele doua cladiri sunt legate printr-o linistita gradina unde ne-am oprit si am luat ceaiul. Pasarelele cantau adapostite de cei cativa copaci seculari; doi tineri isi spuneau povesti de dragoste; soarele era sus pe cer si in scurt timp incepea sa coboare usor: era timpul sa ne indreptam catre Muzeul Artelor Decorative.
Am admirat mai intai arhitectura interioara a cladirii: scara monumentala impodobita de fresce executate de pictori renumiti, tapetele de matase si imbracamintea de lemn a peretilor (panouri cu insertii si ornamente din esente diferite de lemn realizate de ebenisti renumiti). Am trecut apoi in revista colectia de majolica italiana renascentina donata de fam. Gillet si mobilierul Louis XV donat de fam. Gonin si Baboin-Jaubert. Se mai gaseste aici o colectie de pendule frantuzesti din sec XVIII (40 piese), intre care se remarca o superba "pendule-cage" cu o fantana si pasari cantatoare in bronz cizelat aurit, datand din 1780. O alta piesa de pret a muzeului este clavecinul cu doua claviaturi (1716).
Sala argintariilor reuneste mai mult de 70 piese de Danèse, Algorithme, Christofle, Alessi, Cleto Munari, Maeght. In sala vecina sunt expuse cca 200 de piese din portelan de Vincennes, Sèvres, Saint-Cloud si Paris. Muzeul are in grija si o colectie de desene originale de mari artisti, arhitecti si pictori : Vasari, Primatice, Le Guerchin, Pieter Jansz Saenredam, Charles Le Brun, Giandomenico Tiepolo, Jean Honoré Fragonard, Hubert Robert, Girodet-Trioson si Jean Auguste Dominique Ingres.
Din curtea interioara am intrat in magazinul muzeului care era plin de reproduceri la scara mica ale exponatelor din muzeu, executate cu o maiestrie remarcabila. Am cumparat mici amintiri pentru a oferi prietenilor la intoarcerea in Toronto, dupa care am iesit in strada. Ne-am oprit la un bistrou, chiar dupa colt; ne-am asezat la una din cele trei masute rotunde, mozaicate, asezate pe trotuar. Un chelner tanar ne-a invitat in restaurant sa luam pranzul la ei. Dupa inteleapta gandire am declinat oferta, vom lua doar cate o cafea si un croasant, caci avem de mers si la muzeul de arta din piata Terreaux, a carui vizita probabil ne va lua alte cateva ore. Zis si facut, dupa ce am baut cafeaua servita in cescute maron, cat un degetar, si ele mozaicate - parea ca tot bistroul este decorat de un mester-mozaicar, am luat metroul pe linia A pana la Hotel de Ville.
Place des Terreaux este situata in locul unde in timpul romanilor raul Saone se varsa in Ron. Fantana din mijloc, foarte draga locuitorilor, este opera sculptorului Bartholdi. Dupa terminarea Statuii Libertatii din New York (1886), sculptorul Bartholdi a fost comisionat pentru executia unei impozante fantani in Bordeaux. Din lipsa fondurilor, orasului Bordeaux a renuntat la acest proiect iar fantana a fost adoptata de orasul Lyon. Femeia ce conduce carul tras de patru bidivii infocati, reprezinta fluviul Garona, iar caii - cei patru afluenti mai importanti ai lui. Tot in aceasta piata se gaseste si cladirea Primariei orasului Lyon, care dateaza din timpul lui Louis XIII. A fost reconstruita in sec 18 (dupa incendiul din 1674) si completata cu un dom si un timpan rotunjit. Din Piata Terreaux se poate intra in muzelui de Arte Moderne fondat in 1801, Palatul St. Pierre care a gazduit initial o manastire benedictina.
Musee des Beaux Arts. Bazele muzeului au fost puse de revolutionarii francezi prin confiscarea colectiilor particulare si expunerea lor publicului larg. Dar abia in 1801, 1 septembre, prin faimosul « arrêté Chaptal » se va realiza dorinta revolutionarilor : vor fi create muzee in 15 orase de provincie printre care Lyon ocupa primul loc. Ideea de a crea un muzeu era draga lionezilor si pentru ca era necesara o inviorare a comertului cu matasea care a suferit dupa asediul orasului in 1793. Deputatul de Rhône in Conseil des Cinq-Cents, Étienne Mayeuvre de Champvieux cere statului sa trimita cateva tablouri cu subiecte florale si din lumea animala, pentru a servi ca inspiratie desenatorilor de motive pe matase. Faptul ca in aceeasi cladire functionau scoala de desen precum si camera de comert lioneza, vine in sprijinul planului de dezvoltare a vechilor meserii.
Pana in 1811 sosesc in muzeu 110 tablouri, opere majore de pictori ca : Pérugin, Véronèse, Tintoret, Guerchin, Rubens, Jordaens, Champaigne, Jouvenet. Primul adevarat curator al muzeului este François Artaud (1767-1838); numit in 1806, ramane in post timp de 30 de ani. Un adevarat arheolog, un mare iubitor de arta in general, creaza Salonul florilor si colectia de antichitati adunand piese din timpul cand orasul se numea Lugdunum si era capitala Galiei. In timpul sau sunt achizitionate doua piese de importanta majora pentru oras, astazi conservate la Muzeul Galo-Roman: tablele (legile) lui Claudiu si mozaicul ce are ca subiect jocurile de circ. Dar colectia depaseste repede cadrul galo-roman. Artaud colectioneaza in cabinetul sau obiecte egiptene pe care Champollion in persoana vine sa le cerceteze. Opt stele egiptene intra in muzeu in 1824 donate de Bernardino Drovetti, consulul francez la Alexandria. Artaud achizitioneaza si o alta piesa majora, o statuie ateniana, Korê, provenita de la Erecteion, cumparata de muzeu intre 1808 si 1810. Incepand din 1820 achizitiile se vor rezuma in esenta la opere lioneze : cca 87 tablouri si 16 desene. Cumparate sau primite de la statul francez, colectiile de picturi ale muzeului cresc cu tablouri de artisti francezi importanti ca Delacroix (Dernières paroles de l'empereur Marc-Aurèle), Antoine-Louis Barye (Le Tigre), Antoine Étex (Caïn et sa race maudits de Dieu), James Pradier (Odalisque) si lionezi ca Pierre Puvis de Chavannes (L’Automne) sau Hippolyte Flandrin (Dante et Virgile). Deasemenea muzeul gaseste momnetul propice pentru a cumpara La Lapidation de saint Étienne, prima pictura cunoscuta a lui Rembrandt, precum si alte doua tablouri de Hyacinthe Rigaud.
Perioada 1878-1920 este cunoscuta ca « varsta de aur » a muzeului. Incep lucrari de renovare si largire sub indrumarea arhitectului orasului Lyon, Abraham Hirsch.
Muzeul este condus de un consiliu de administratie compus din amatori, artisti si eruditi, prezidat de bancherul, omul politic si colectionar Édouard Aynard (1837-1913), timp de 20 de ani. Acesta da un nou impuls achizitionarilor si completarii colectiilor existente. Demn succesor al pliticii sale si in ideea de a da un caracter enciclopedic muzeului, Jean-Baptiste Giraud (1844-1910), participa la toate marile vanzari pariziene asambland mare parte a colectiei de arta islamica. Datorita lui muzeul se imbogateste cu cateva vase etrusce de o mare valoare arheologica.
In 1901 muzeul cumpara pictura Ghitaristul de Renoir si este primul muzeu afara din Paris care se poate lauda cu o colectie impresionanta de picturi impresioniste printre care Le café-concert aux Ambassadeurs de Degas si Le Nave Nave Mahana de Gauguin, prima pictura a artistului care a intrat intr-un muzeu francez.
Dupa primul razboi mondial, din cauza devalorizarii monedei, nu se mai fac mari achizitii. Cu toate acestea, noul director Henri Focillon (1913-1924), reuseste sa achizitioneze un frumos ansamblu ceramic din Extremul Orient. Deschiderea unei noi sali de arte decorative moderne (1926) se datoreaza succesorului sau Léon Rosenthal (1924-1933).
Opere cubiste sau abstracte nu vor fi introduse decat mai tarziu in timpul directoratului lui René Jullian, (1933-1963). Dupa al doilea razboi mondial vor intra : Dubuffet (Paysage blond, 1952) si donatii de picturi de Picasso (1953), Braque si Albert Gleizes (1954).
In 1969 muzeul sufera o mare pierdere – departamentul de antichitati este preluat de noul muzeu galo-roman situat pe colina Fourbiere, in schimb se bucura de primirea majoritatii colectiilor egiptene provenite din sapaturile efectuate in 1909 si 1910 la Coptos de Adolphe Reinach, pana atunci pastrate la muzeul Guimet din Lyon. O sectie de arta contemporana este creata in 1984.
Intre 1988 si 1998, muzeul a cunoscut mari lucrari de renovare sub supravegherea arhitectilor Jean-Philippe Dubois si Jean-Michel Wilmotte.
Toate cele 70 de sali care imbratisaza colectii din perioada Egiptului antic pana in vremurile moderne, au fost revizuite, exponatele recatalogate, redistribuite, puse in valoare, colectiile completate. Toata aceasta munca a situat muzeul pe un loc important atat in tara cat si in lume. Azi muzeul detine 2000 de picturi din care numai 700 sunt expuse publicului. Dupa renovare, in 1998 muzeul se bucura de o noua legatara, M-me Jacqueline Delubac (1907-1997), sotia lui Sacha Guitry. Celebra comediana a reunit in cursul vietii sale o colectie importanta de arta moderna si a mostenit de la cel de al doilea sot Myran Eknayan, un numar mare de picturi impresioniste pe care le-a donat muzeului. Asa se face ca la decshiderea muzeului vizitatorii au gasit aici noi pictori: Braque, Rouault, Léger, Picasso, Miró, Dubuffet, Bacon, ca si Manet, Degas, Renoir, Monet, Corot, Bonnard si Vuillard.
In fosta sala de mese a manastirii se gasesc doua picturi monumentale de Cretey. Alte trei picturi ale aceluiasi pictor decoreaza plafonul.
Muzeul continua sa-si completeze colectiile. La 26 septembrie 2012, muzeul lanseaza publicului cererea de a contribui la achizitionarea unui tablou de Ingres (L'Arétin et l'envoyé de Charles Quint).
O parte din cele 1300 sculpturi ale muzeului se gasesc expuse in fosta capela a manastirii. Cabinetul de medalii din acest muzeu se situeaza pe locul al doilea dupa cel al Bibliotecii Nationale din Paris. El detine un loc important in numismatica mondiala inca de la infintarea sa in sec XIX lea. Aici se gasesc peste 50 000 obiecte : monezi, médalii, sigile, etc. Primele exponate intra in muzeu in 1810 (8585 monezi provenite de la colegiul Trinite si cabinetul primariei Lyonului). Seriile celtice si medievale intra in 1863 (colectiile Saussaye si Morin-Pons). Recent Cabinetul de medalii s-a imbogatit cu descoperirile de la Terreaux (1993) si cele de la Célestins (2004). Actualii curatori Jean-Baptiste Giraud si Paul Dissard continua sa cumpere piese de prêt atat de la particulari cat si de la experti.
Gradina palatului Saint-Pierre, este o gradina municipala, un loc calm, seren, unde spre seara lionezii se aduna la un pas de piata lor draga, Bartholdi Place. Fantana cu un bazin circular din centrul gradinii are o statuie eleganta a zeului artelor, Apolo. Statui de oameni celebrii executate de sculptorii Auguste Rodin si Léon-Alexandre Delhomme sunt ascunse prin boschetii din gradina.
Curentul renasterii in sculptura, in Franta ca si in Italia si Germania, este reprezentat in muzeu de opere ca: Saint Jean-Baptiste (1475-1478) de Mino da Fiesole, Buste de femme - medalion (1532) de un anonim francez, lucrari din scoala lui Verrocchio, Della Robbia, Donatello, Michel-Angelo.
Secolul XIX in sculptura este reprezentat de Antonio Canova, Joseph Chinard (Persée et Andromède – lut ars, 1791), David d'Angers, Antoine Étex, James Pradier, Jean-Baptiste Carpeaux, Auguste Bartholdi, Jean Carriès, Medardo Rosso, François Pompon. Un loc important il ocupa Auguste Rodin, cu un numar impresionant de opere ce situeaza muzeul pe locul doi dupa Paris.
Am gasit cu placere cateva lucrari pe care le cautam : Vierge à l'Enfant (1500 - lut ars zmaltuit), pe care am crezut-o de Andrea della Robbia dar se pare ca apartine doar atelierului lui; Danaé, Tintoret (spre 1570); Bethsabée au bain, Véronèse (1575).
Colectia de obiecte egiptene se desfasoara in noua sali ale muzeului si cuprinde cca 2600 de obiecte. Reprezentative sunt: vitrina cu sarcofage (cu un sicriu al lui Isetemkheb, datand din timpul dinastiei XXVIea) si portile lui Ptolemeu III si Ptolemeu IV din templul din Medamoud, aduse de Alexandre Varille in 1939 si oferite muzeului de catre Institutul de arheologie orientala. Amintim deasemenea si un fragment de bazorelief funerar provenind probabil de la situl Deir el-Bahari, XX-a dinastie.
Obiectele ce privesc civilizatiile cipriota, greaca, siriana, etrusca sunt expuse in Sali separate. Din 1917 o sala de arta chineza, coreana si jaoneza este deschisa.
Art Nouveau isi face aparitia dupa 1945, prin achizitii de sticlarie fina si de teme (de Emile Galle), precum si mobilier: dormitorul lui Hector Guimard.
Nu am mai avut timp si puteri pentru a vizita si colectiile de desene. Am fost informate de una din supraveghetoare ca muzeul are in posesie cca 7 500 opere: 5 800 desene si 1 700 gravuri. Desenele si gravurile sunt de mana unor mari artisti : Filippino Lippi, Parmigianino, Fra Bartolomeo, Leonetto Cappiello, Nicolas Poussin, Claude Lorrain, Charles Le Brun, François Boucher, Ingres, Théodore Géricault, Eugène Delacroix, Camille Corot, Honoré Daumier, Gustave Courbet, Odilon Redon, Puvis de Chavannes, Auguste Rodin, Edgar Degas, Henri Matisse, Raoul Dufy, Fernand Léger, Albrecht Dürer.
Incepand cu anul 2000, muzeul primeste anual cca 250 000 visitatori.
Am mancat in oras, cate o friptura cu garnitura de legume, iar ca desert am luat una din specialitatile lioneze, tarte a la praline.
Duminica 29 iunie am pornit spre batranul Lyon pentru a vizita Catedrala si cartierul St. Jean, stradutele cu arhitectura lor de stiluri amestecate, gotic, medieval si modern.
Am luat metroul pe linia D si un funicular si am ajuns in piata Catedralei St. Jean.
200 de ani au trebuit ca aceasta gotica constructie sa fie terminata. Este influentata de stilul gotic italian, nu se arunca asa de sus precum catedralele din nordul Frantei, are un orologiu vechi de 700 de ani. Frontonul de vest este impodobit de 280 de medalioane ce ne amintesc fatada catedralei din Rouen. In interior se gasesc multe detalii de arta romanesca, cum ar fi frunzele de palmier ce impodobesc frizele, coloane cu nervuri verticale. Se pare ca Lyonul este unicul oras galic care a beneficiat de un episcop. Orasul inchide portile templelor pagane in sec IV. In sec XIII se desfasoara la Lyon doua consilii ale bisericii crestine. Papa Inocentiu IV petrece timp in Lyon. Papii Clement V si Jean XXII sunt incoronati la Lyon.
In sec XI si XII episcopul de Lyon este singurul stapan al orasului. Incercarile repetate ale burgheziei de a se elibera de sub tutela religioasa s-au finalizat in 1320 printr-un tratat care le recunoastea autonomia. In 1312 regele Filip IV inglobeaza definitiv orasul in regatul francez.
Charles VII a facut din Lyon un oras important de schimburi comerciale, targuri internationale ce au dus la dezvolatrea lui si necesitatea de a deschide banci. Prima banca dateaza din sec XVI.
Louis XI introduce mestesugul tesutului matasii, aducand materiale principale din Levant si Italia. Opozitia locala a facut ca singura fabrica de tratare a firelor de matase obtinute din gogosile viermilor sa se mute in Tourin. Abia 40 ani mai tarziu aceasta meserie a luat avant. Mai tarziu (1535), Lyonul devine capitala europeana a matasii si ramane pe aceasta pozitie pana in vremurile noastre.
Se dezvolta comertul in urma transportului materialelor si masinariilor pe apa – Ronul face legatura cu nordul, estul si sudul Europei; se dezvolta diferite meserii, ateliere de olarit, case de tiparit (din 1485). Tiparul a fost inventat in Corea in 1403, reluat si dezvoltat in Mainz, Germania (1447). In 1548 erau cca 400 tipografi in Lyon. Artele si stiintele, saloane literare, inventii in multe domenii, toate au luat avant ca urmare directa a extinderii tipariturilor si accesul a tot mai multor persoane la carti. Pantagruel si Gargantua au fost publicate aici in 1532 respectiv 1534. Se stabilesc aici meseriasi ca florentinul Angelo Benedetto care a adus mestesugul fabricarii de vase din portelan alb.
Fratii Juissieu (botanisti), Ampere, Ilemy Thimonier (a inventat masina de cusut), Guimet (a inventat vopsitoria in bleumarin a hainelor), Beernad (a descoperit functia glycogenica a ficatului), sunt numai cativa din renumitii fii ai acestui oras. Secolul al XVIII lea se afirma prin doua inovatii de mare importanta, ambele testate in 1783: vaporul cu aburi si mongolfierul.
As vrea sa amintesc aici ca din 1835 orasul devine un important centru de productie si creatie a diverse varietati de trandafiri. “Les rosiéristes lyonnais“ se disting prin cercetarile si tehnicile inovatoare folosite. Sute de noi specii de trandafiri sunt create de specialisti ca Guillot, Pernet-Ducher, Meilland.
Lyon este deasemenea un centru al grefelor chirurgicale : prima grefa de mana din lume aici s-a operat in 1998; prima grefa bilaterala a doua maini si doua antebrate in 2000, ambele realizate de doctorul Jean-Michel Dubernard, celebru chirurg lionez. Secolul XIX se evidentiaza prin doua inventii majore : asa numitele “bateau-mouche“ (1862) si cinematograful (fratii Lumiere in 1895).
In domeniul meseriilor “tesaturile Jacquard“ isi fac aparitia.
Pasii ne-au dus pe malul Saonului trecand prin Place du Change. Promenadele pe Quai Bondy si Quai Romain Roland ne-au bucurat sufletul. Un soare destul de tare isi facea datoria. Apa lucioasa, argintie curgea calma pe sub podurile Alphonse Juin si Bonaparte. Pasarela du Palais, chiar in fata Palatului de Justitie avea in pavaj una din acele fantani ale caror jeturi tasnesc la trecerea pietonului, surprinzandu-l. Mai departe pe chei era amplasata o statuie alba, un « Adonis » la scara moderna care tinea pe brate... nu, nu o naiada, ci un alt barbat care avea aceeasi figura ca el. Poate ca tocmai il salvase din ape? Statuia intitulata « The weight of oneself » este realizata de Michael Elmgreen si Ingar Dragset din praf de marmora alba, aglomerata (o tehnica noua folosita in ideea de a respecta natura si mediul inconjurator). Statuia este inalta de 2.7 m. Sculptorii au cautat sa dea un inteles filozofic lucrarii lor: omul incearca sa se salveze pe sine, el duce pe brate greutatea propriului corp.
Am stat pe treptele scarii monumentale a palatului construit intre 1835 si 1844 pe locul vechiului Palais Roanne, de arh. Pierre Baltard (tatal constructorului halelor din Paris). Fatada principala prezentata Saonului are 24 coloane canelate cu capiteluri corintice si un antablament cu 28 capete de lei. Baroul din Lyon este al doilea in Franta dupa cel din Paris, cu nu mai putin de 2200 avocati. Orasul nu mai are inchisori din 2009 cand ultimii detinuti au fost transferati in inchisori din localitati vecine.
Dupa o plimbare prin batranul orasel ne-am sorbit berile pe terasa unei braserii chiar in piata St Jean. Era racoare si tare placut sub copertinele braseriei noastre. Inarmate cu cate o bagheta si foetaje frantuzesti de la « boulangerie du coin », ne-am indreptat catre funicular. O alta statie de tren si am fost sus in zona Teatrului Roman si a muzeului Civilizatiei Galo-Romane, urmatoarele obiective ale zilei.
Muzeul Civilizatiei Galo-Romane. Toate exponatele ce le gasim aici provin din sapaturi in Lyon si imprejurimile sale. Numeroase piese au fost gasite in apele fluviilor Ron si Saone. Muzeul se desfasoara pe cateva etaje, este plasat in versantul colinei Fourviere si urmareste istoria Lyonului din cele mai indepartate timpuri. In Lyon, pe numele lui vechi Lugdunum, s-au nascut imparatii Claudius si Caracalla. Gasim aici discursurile lui Claudius sapate in placute de bronz (descoperite in 1528 si datand din anul 48 e.n), marturie a grijii imparatului de a integra Galia Imperiului Roman prin acordarea cetatenilor orasului dreptul de a deveni senatori. Tablite explicative in franceza si engleza pregatesc vizitatorul chiar de la intrarea in sala respectiva. Multe date istorice aflate aici clarifica situatia economica si politica a orasului in diverse epoci. Mozaicuri de mare frumusete, realizate cu mare arta, (luptele de care) dovedesc ca romanii cunosteau din sec VII i.e.n. aceste vehicole. Forumul orasului se situa pe locul bazilicii de azi Notre Dame. Orasul avea in timpul romanilor 50 000 locuitori.
Am plecat “maturate” de personalul muzeului. Era de mult ora de inchidere, ne facusera o favoare sa ne mai lase 15 minute, dar noi nu ne saturam de cele ce vedeam; nici macar nu trecusem totul in revista si a doua zi aveam alte obiective de vazut, nici gand sa ne putem intoarce. In fuga am trecut pe langa niste pietre semicirculare - ce erau oare? Banci de piatra intr-o milenara arena; aveau sapate numele celor ce le ocupau frecvent.
Nu departe era Teatrul Roman – care se pregatea de un concert de jaz. Tinerii asteptau pe la porti, cu scaunele, caci probabil venisera de multisor. Venind pe deal din lateralul teatrului, nu puteam sa nu admir desenul de o mare perfectie a gradenelor. Imi era atat de cunoscut acest teatru! Nici nu era de mirare, caci in anii trecuti vizitasem teatrele de la Taormina si Siracuza in Sicilia, Epidaurus - in Grecia si marele amfiteatru de la Aspendos - in Turcia. De fiecare data, pasind pe scena, am strigat cateva cuvinte si m-am minunat de acustica perfecta a constructiei. De data aceasta nu am putut face acest lucru caci teatrul era inchis vizitatorilor: se pregatea intens de spectacol. Coborand colina, soparlite rapide imi sareau in cale. Soarele coborase deja si ele se grabeau sa se ascunda pe dupa vreo piatra mare si calda. In crangul din spatele teatrului, mierlele incepusera sa-si ingane trilurile de seara.
Obosite am coborat pe strada in panta catre statia de funicular. Ne-am cumparat cate un foetaj cu branza si ne-am asezat pe scaune in asteptarea trenului. In gara ce parea agatata, pana si scaunele erau in panta caci alunecam mereu din ele.
Intre colina Croix-Rousse si cartierul Terreaux exista o legatura printr-o strada Montee de la Grande-Cote. In sec XX, partea superioara a aceastei strazi a fost demolata amenajandu-se Les Jardin de la Grande-Cote, constituite din pachete de trepte largi si de spatii verzi amenajate cu boscheti ornamentali si banci pentru odihna. De pe terasa se deschide o larga, splendida perspectiva a orasului.
Dar pentru a gasi aceasta oaza de linisite ne-am rotit in cerc un timp, pana am intalnit un tip pe patine cu rotile. Desigur ne-am adresat in franceza la care el ne-a raspun in engleza, ne-a dat indicatii si s-a scuzat ca...franceza lui nu este destul de buna ca sa vorbeasca, doar intelege caci...nu este in Paris decat de doua luni. M-am bucurat ca am gasit un tip ce vorbea limba mea (?) si pe data s-a infiripat o discutie intre noi, fireste in engleza, caci, am uitat sa spun, el era din Londra.
Tot in aceasta zona, pe colina Croix-Rousse, se gaseste asa numita L’esplanade du gros caillou. Aceasta zona deschisa are intr-adevar un mare bloc de piatra adus din M-tii Alpi (geologii au constatat aceeasi compozitie a sisturilor si mineraleleor cuprinse in pietroi ca aceea a Muntilor Alpilor). Bolovanul nu a fost adus de om ci de apele ce au rezultat din retragerea ghetarului in perioada glaciatiunilor de Ribb (un rau in Germania), ce a avut loc intre 325 000 si 130 000 ien si au erodat muntii. Ghetarul acesta exista si azi, dar se topeste vertiginos: are 18kmx1000m, din el izvoraste Ronul. Astfel de “blocuri eratice” exista si in Canada, si in general in locurile unde au existat mari ghetari.
Cand am ajuns in Place Bellecour, nu ne–am indurat sa ne suim imediat in autobuzul ce ne ducea aproape de casa. Am stat pe o banca si am vazut cum rand pe rand luminile orasului se aprindeau, iar sus pe deal, de unde veneam noi, Bazilica stralucea mai mandra ca oricand.
Luni 30 iunie. Si iata ca ultima zi de vizita a Lyonului a sosit. Este o splendida dimineata de vara.
Trenurile din triajul din spatele hotelului au plecat toate dis de dimineata. Orasul si-a reluat murmurul; nu se mai poate vizita prea mult pana la ora 1pm cand pleaca trenul nostru spre aeroport. Biletele de tren spre Paris sunt la ora 2:30. Mi-am pus in gand sa petrec o linistita dimineata pe malul Ronului in zona Berges du Rhone (inaugurata in 2007), pe care o vedeam adesea din autobuz dar nu aveam timp sa ma opresc pentru o scurta vizita. Nu era mare circulatie in oras in aceasta dimineata de luni. M-am plimbat in sus si-n jos pe malul Ronului. O japoneza micuta cu doua andrele infipte in parul negru ca pana corbului, mi-a facut poze la rugamintea mea. Cum stateam pe marginea de beton a apei, o lebada a venit si mi-a gagait de cateva ori, apoi s-a indepartat vazand ca nu-i dau nimic de mancare. Perechea ei, mai timida, un pic mai departe de mal, se lasa leganata de valuletele mici ca ridurile unei matasi creponate. Mi-am amintit de credinta ce si-o poarta aceste pasari, perechile raman aceleasi pe viata.
La intoarcere, am intrat la bistroul de langa scuarul de vis-a-vis de hotel, unde am fost cu cateva zile in urma. Mi-am luat cu mine in parc bucata de tarta de mere si cafeluta, si m-am asezat pe unica banca de lemn sa le savurez. Parculetul avea o alura vesela si foarte colorata in aceasta dimineata. Am scris cateva randuri in caietul meu de note. Apoi am cumparat inca o cafea si o tarta cu mere pentru prietena mea care ramasese in hotel si le-am dus sus. Bagajele erau facute, am coborat la receptie, am dat in primire camera – hotelul il platisem prin visa pe internet de cateva luni – si ne-am suit in taxiul care ne-a dus la gara, de unde am luat drumul spre aeroport si trenul spre Paris. In tren de data aceasta, am stat comod si ne-am bucurat de drum. Am trecut in revista locurile, am planificat excursiile ce le voi face in urmatoarele trei zile cat voi mai intarzia in Franta si, iata-ne ajunse la punctul de plecare, dupa patru zile in care ne-am bucurat de vreme buna si de plimbari intr-un oras necunoscut noua.
Fiind indatorate mijloacelor de transport in comun care ne-au servit cu credinta si au venit destul de prompt, am sa adaug cateva cuvinte despre acestea. Reteaua de metrou lioneza a inceput sa se infiripe din 1973, desi primul proiect dateaza din 1885 cand inginerul civil Jaoseph Jaubert traseaza primele planuri. Liniile A si B au fost terminate in 1977. S-a continuat prelungirea liniilor sau adaugarea de noi linii pana in 1997. Azi exista patru linii, ultimele adaugate in 2007 si 2013, care faciliteaza transportul a 700 000 calatori zilnic, constituind a doua retea de metrou din Franta, ca frecventa si aglomeratie, dupa Paris.
Din liniile de funiculare au ramas doar doua, ambele se bifurca din linia D: F1 - terminus St. Juste, F2 - terminus Fourviere. Sistemul de tractiune este cu cremaliera si permite o mai accentuata panta de urcare spre deosebire de sistemul obisnuit al rotilor de metal pe sine de metal (panta numai de 4%).
Sistemul de cremaliera se compune din doua sine paralele de otel, completate de o a treia, dintata, asezata intre ele. Pe aceasta sina dintata se inclesteaza una sau mai multe roti motrice, care permit sistemului de a castiga pante pana la 48%. Primul funicular in Lyon spre colina Croix-Rousse a fost pus in functie de inginerii Molinos si Pronnier in 1862. Este primul sistem cu frane de frictiune ce actioneaza direct pe linia de rulare. Se paote spune ca este primul tren din Europa.
Orasul Lyon este legat de Saint-Étienne de una dintre primele cai ferate din lume (si din Franta), care transporta persoane, realizata de inginerul Marc Seguin din 1827 pana in 1832.
In istoria Lyonului au existat si momente grele: revoltele din 1393 si 1436 declansate din cauza taxei fiscale impusa orasului in timpul razboiului de 100 de ani; inundatiile din 1602; incendiul din 1674; inundatiile din 1840; alunecari de teren pe colina Fourniere in 1930 (12-13 nov); razboaiele religioase; revolutia din 1793 cand orasul este asediat timp de 2-3 luni pana este cucerit si pedepsit (luase partea Girondinilor). Orasul sufera enorm in urma acestui asediu: isi pierde numele de Lyon, 2000 de oameni sunt ghilotinati, intreprinderi comerciale si cladiri intregi in jurul pietei Bellecour sunt distruse. Isi reia numele in aug 1794, iar cu venirea lui Napoleon la putere se indrepta din nou catre succese economice. Napoleon favorizeaza industria matasurilor si da importanta inventiilor lui Jacquard. Instaureaza ca arhiepiscop pe unchiul sau Jaseph Fesch in 1802. Lyon intampina cu bucurie pe Napoleon in 1815, intors din exilul sau pe insula Elba. Capitalul lionez incepe sa fie investit in uzine, fabrici si mine; industria chimica ia avant si se diversifica, textilele infloresc.
Cu toate acestea, revolta lucratorilor « canouts » din 1834, ii stagneaza inflorirea pentru un moment. Acest incident a facut posibila revolutia industriala care va face din oras un important centru industrial. In timpul primului razboi mondial momente de cumpana il asteapta, iar bombardamentele din mai 1944 i-au distrus o buna parte din cladiri. Orasul a constituit un nucleu al rezistentei impotriva nazistilor, ceeace i-a atras necazurile. Azi este considerat “Capitala rezistentei franceze”, titlu cu care se mandreste. A fost eliberat in sept 1944.
Putini stiu ca la Chasselay, exista un cimitir (Tata) unde sunt ingropati cei 194 de tragatori senegalezi ce au aparat Lyonul, macelariti de SS Totenkopf – armata germana, in 1940. (“tata” inseamna pamant sfant, sacru, in senegaleza)
Obisnuim sa admiram grandioasele planuril ae faraonilor, imparatilor romani, regilor si imparatilor secolelor trecute dar, poate din cauza ca privim prea de aproape, adesea nu vedem cat de grandioase sunt planurile ce dezvolta chiar orasele in care traim in vremurile moderne.
In Lyon, doua persoane merita evidentierea proiectelor lor. Primul este inginerul, arhitect, artist si urbanist, Jean-Antoine Morand care a prevazut cumpararea mlastinilor de pe malul stang al Ronului, le-a desecat, a impartit in loturi terenul si l-a legat de noul cartier din Presqu’ile printr-un pod ce-i va purta numele. (este ghilotinat la 24 ian 1794, pedepsit de a fi luat parte in apararea Lyonului). Cel de al doilea este sculptorul Michele-Antoine Perrache, care proiecteaza extinderea insulei Presqu’ile spre sud. Nu a mai avut timp sa lotifice terenul si cartierul nu va fi construit curand.
Urmand exemplul dat de baronul Haussmann la Paris, Claude-Marius Vaïsse, primar de Lyon si prefect de Rhône, este la originea marilor planuri de lucrari ce vor duce la dezvoltarea urbana a orasului. In timpul lui se taie cele doua mari artere : Str Imperiala (rue de la République) si Str. Imparatesei (rue de l'Hôtel de Ville, apoi Président-Herriot). Sunt create piete si parcuri: Piata Imperiala (Place de la République), Piata Cordelierilor si parcul « de la Tête d'Or ».
Pe plan economic Lyonul ocupa inca primul loc in sistemul financiar francez; cum stim renumita societate Crédit lyonnais este creata aici, in 1863, de Henri Germain.
Inceputul sec XX este marcat prin mandatul lui Edouard Herriot (1905-1957), ale carui mari proiecte de urbanism sunt realizate de arhitectul Tony Garnier. Amintim printre alte lucrari, amenajarea cartierului Brotteaux, marea Hala de alimente care azi ii poarta numele si stadionul din Gerland, construit in 1914 in vederea jocurilor olimpice din 1924 (care se vor tine insa la Paris). La Monplaisir este construit spitalul Grange-Blanche (1910) care va inlocui batranul spital Hôtel-Dieu.
Avand un lung mandat, primarul si omul politic Herriot, dupa primul razboi mondial isi continua lucrarile sale de constructie si refacere a Lyonului. Ex : cartierul Statelor Unite inspirat din planurile unei « Cetati ideale » ale lui Garnier.
Primarii ce au urmat si-au facut din plin datoria : Louis Pradel, Francisque Collomb - doua mandate (1976-1989) reabiliteaza halele Garnier, creeaza Eurexpo, construeste podul Winston Churchill, renoveaza Palatul Justitiei; Michel Noir (1989-1995) renoveaza Opéra din Lyon, pietele Celestins si ‘Place des Terreaux », va initia asa numitul « plan lumière » ce va pune in valoare constructiile din oras pe timp de noapte, va organiza Campionatul Mondial de Sah din 1990; Raymond Barre (fostul prim ministru), va face posibila crearea la Lyon a Forumului mondial al Stiintelor vietii –Biovision (1995 si 2001), asigura primirea in 1996 a Sumit celor 7, (cea de a 22 sedinta) si reauseste in 1998 sa treaca in patrimoniul UNESCO cca 427 ha din orasul sau. Urmeaza un alt bun primar, Gérard Collomb (2001, reales 2008 si 2014). El amenajeaza les « berges du Rhône », doteaza aglomeratia lioneza cu un sistem de biciclete in servici liber, incepe amenajarea cartierului Confluence, lanseaza mai multe proiecte de turnuri printre care Oxygene (in cartierul Part-Dieu) si viitorul turn Incity.
Inca din antichitate Lugdunum a gazduit intre zidurile sale importante comunitati orientale provenite din Asia Mica si Grecia. In timpul Renasterii, s-au instalat aici genovezi, lombarzi, florentini, flamanzi, germani si elveti. Prusieni, elvetieni si rusi au aparut la inceputul sec XX. Evrei si armeni, s-au refugiat de frica pogroamelor din tarile lor sau alte tari europene. (azi sunt cca 60 000 de armeni in Lyon). In anii 20, vin masiv italieni care cauta de lucru. In anii 60, alt val de italieni se abate peste Lyon: sunt cei din Sicilia, reg Poilles si Campania. In anii 40 sunt spaniolii (cca 30-40000 de emigranti); potughezi sunt azi cca 60000 in regiunea lioneza. In urma razboiului din Algeria si a razboaielor de independenta, vin aici magrebini din Algeria, Tunisia si Maroc, cca 150-180 000 azi; pieds-noirs si evrei sefarazi cca 50-60 000; comunitatea evreiasca numara azi cca 40 000 persoane. Anii 70 aduc africani: 40000; turci cca 40000; chinezi numerosi – al doilea oras “China Town” din Franta; orientali din Laos, Cambogia, Vietnam si emigranti din estul Europei. Cei din Antile si Reunion sunt cca 40 000. Din anii 1980 o comunitate sud americana se infiripa.
Sistemul de invatamant. In Lyon exista trei universitati : Universitatea Claude Bernard (cursuri de stiinte si tehnologie, sanatate, sport); Universitatea Lumière (stiinte umaniste, psihologie, arte, litere si limbi straine, drept, economie-gestiune); Universitatea Jean Moulin (drept, economie, limbi, filozofie, stiinte umaniste). O alta este Universitatea catolica privata unde se predau cursuri de filosofie, teologie, psicologie, drept, litere si limbi, stiinte de educatie, prepararea studentilor pentru examenul de educatori.
Exista cel putin 250 scoli primare si prescolare, 50 de colegii si 50 licee din care 20 private, o scoala internationala publica. In jur de 133 800 studenti frecventeaza cele trei universitati publice, mai mult de 73 000 in comunele vecine, ceeace face din Lyon al doilea oras studentesc din Franta.
Spitalele Édouard-Herriot, spitalul Croix-Rousse, Centrul spitalier universitar (al doilea in Franta) si centru Securitatii Sociale al districtului Rhône-Alpes, se gasesc in lyon..
Un studiu din 2009, situeaza orasul Lyon pe primul loc in Franta in ceeace priveste calitatea ingrijirilor medicale oferite. Marele Lyon poseda o concentrare de medici superioara mediei nationale: 11 generalisti si 18 specialisti la 10 000 locuitori.
Orasul se situeaza pe o scara de crestere a populatiei rapida, cca 10 000 locuitori anual, incepand din 1990, mai ales din cauza politicii sale de crestere economica ce atrage actionari din intreaga lume. Actual are o populatie de 2,143 milioane locuitori.
Din 2008 Lyon a devenit al 7 lea oras in Europa in ceeace priveste calitatea vietii.
In 2005, venitul mediu anual pe familie lioneza era de 19 810 euros, superior mediei nationale de 15 027 euros pe an; burghezia lioneza avea ca venit mediu 22 800 euros par an; cartierele zise “mai sarace” situate la periferia orasului, se clasau cu un venit fiscal de 13 700 euros pe an.
Lyonul are ca orase cu care se infrateste Craiova, Montreal, Frankfurt, Barcelona si alte cateva.
Note:
*Astfel prezinta istoricul Fernand Braudel complexitatea istorica a orasului Lyon.
“Destinul Lyonului nu este mai simplu decat cel al fluviului. Intregul oras, fara indoiala, este o fiinta complicata. Lyon, mai mult decat oricare alt oras, frapeaza istoricul prin bogatia sa, transformarile lui bruste, originalitatea sa, cat si felul ciudat. El nu este acelasi de la un secol la altul, si mai mult impins decat de buna voie el trece necontenit de la o originalitate la alta. El prin el insusi constitue o problema pentru istoricul francez, poate ca o problema cheie, cu siguranta indicatorul cheie.”
Bibliografie:
1- CONTRIBUTION A L'HISTOIRE ET A LA GÉOGRAPHIE DE LYON
de Félix Rivet
2- Wikipedia – Lyon history
Toronto,
Februarie 2015
|
Arh. Mariana Popa 2/19/2015 |
Contact: |
|
|
