Sublinieri : Groundhog's Day
Ninge!
Da’ nu oricum. De ieri pisălogul informaţional lucrează fără ‚respiro”, are ritmul acela metronomic care nu dă greş, se înfige în creier cu forţă intraductibilă a impunerii aşa ca să-ţi simplifice gândurile ori şi mai rău să ţi le ghideze în teritoriul obsedant al fricii: „Winter storm” cu ger, viscol polar şi bineînţeles zăpadă, zăpezi de fapt, alea decise să ne facă viaţa mizerabilă fie că stăm acasă fie că trebuie ori ne încumetăm să le înftuntăm.
Eh! Ce vreau, în fond? E 2(două) februarie, abia intrăm în mijlocul iernii – zice calendarul, chiar dacă zice aiurea (chestia aia cu 22 decembrie, solstiţiu, de!)– aşa încât trebuie să ne menajăm nervii pe care creierul încins informativ ni-i biciuie şi pierdem ore întregi într-un lament - devenit tradiţional, se pare – pe care îl comunicăm - fie direct fie telefonic - întregii familii, prietenilor, mă rog, tuturor celor dispuşi să te asculte.
Suntem noi canadieni de câtăva vreme, dar tot cârtim sezonal – fie vorba-ntre noi- că vara e prea cald şi umed, primăvară e prea scurtă...iarna cum bine ştim, mă rog, poate numai toamna ne lasă ceva mai rece...mai calmi vreau să zic. Nu ştiu de ce nu suntem noi atenţi (eu vorbesc la plural, dar de fapt vorbesc extrem de personal) la nuanţele autohtone...canadianul - cel înfipt aici dintotdeauna sau dintr-un timp mai mult sau mai puţin imemorial - şi-a punctat slăbiciunile încercând oblojirea lor - că să zic aşa - şi câteva semne mângâietoare creează o anume linişte spirituală ba chiar o bucurie calmă, convingătoare.
Ca acum: e februarie 2 şi chiar înainte de Valentine’s Day trebuie subminată parşivenia iernii, uitatul prin crăpăturile gerului către primăvară ar ajuta şi atunci nu-i deloc rea ideea consultării cunoscătorilor: groundhogs, de pildă.
Şi ce, e glumă?
2 februarie este Groundhog's Day şi toată lumea aşteaptă!
Noi ştim că este o marmotă, groundhog-ul ăsta, cum îi zice în româneşte habar n-am, mă gândeam la viezure, dar mi se par totuşi destul de diferite rozătoarele astea, mă rog, toată lumea ştie despre ce vorbesc, indiferent cum se cheamă... observatorii de specialitate afirmă o proliferare a speciei de când se tot răresc pădurile zice acelaşi pisălog info-alarmist cum îl ştim, că-i aşa sau nu nici n-are importanţă, ce reţinem este statutul de vedetă, star, autoritate absolută pe care oamenii i l-au acordat de o bună bucată de vreme, din evul mediu al lumii vechi şi de prin sec. 18 aici.
Groundhog-ul ne spune cum va fi vremea...la dată fixă!
Îmi place grozav jocul ăsta de-a înţelepciunea naturii pe care şi americanii şi canadienii îl joacă serios, solemn chiar. Aşadar, 2 februarie fiind – nu ştiu voi - dar eu deschid TV-ul şi aştept ca Willie „şoşoiul”- cum numeşte bărbatul meu groundhog-ul - să-şi arate mustăţile, să amuşineze enviromentul şi să se uite cu acea curiozitate analitică a surprizei: "Cine’s ăştia?” Sigur, s-ar putea să mă înşel - vorbind de surpriză- poate că Willie ştie foarte bine cine e primarul din Weirton, se cunosc de vâţiva ani buni şi sigur îşi ştiu atribuţiile: Willie să-şi vadă sau nu umbra şi domnul primar să ne comunice.
Tradiţia folklorica vorbeşte de ziua a doua a lunii februarie ca de o necesitate absolută, o decizie determinantă fiind necesară dezlegării misterelor naturii...de ce groundhog-ul devine vehicolul intrării dincolo de înţelegerea imediată, în fapt, traducătorul semnelor pe care natura ni le pune la dispoziţie nu cred că e realmente clar, cel puţin nu mie, dar astăzi am mai multă nevoie decât oricând să primesc veşti optimiste - cu „optimismul ăsta ne-am amăgit noi cam totdeauna, dar asta e altă poveste- trebuie să ies din casă la 7 (a.m!) că am un appoiment, e zăpadă, ninge, e frig, cerul la doi metri s.a.m.d....deprimant, ce mai!
Victorie! Willie nu-şi vede umbra şi deci vom avea primăvară timpurie!
Să-l credem?
Ştiu eu?
Vin ăia din Pennsylvania şi-mi spulberă zâmbetul cu care l-am privit pe Willie - „ştiinţa” groundhog-ului pare discutabilă - oficialii momentului, costumaţi ca acum două secole, grupaţi solemn şi deosebit de serioşi în aşteaptarea gestul definitiv, sunt nevoiţi să accepte un adevăr contradictoriu: Phill, patronul local îşi vede umbra şi se retrage, de loc ceremonios, în „burrow”-ul său...iarna va mai sta 6 săptămâni. Şi nu numai atât, în Wisconsin Robin – dacă am reţinut corect numele - pare total detaşat de importanţa situaţiei şi aşezat confortabil în braţele primarului îl muşcă de ureche ...care umbră?
Aşadar, pe cine credem? Dacă ne uităm afară, simţim temperatura, citim barometrul şi luăm tylenolul necesar când oasele ne amintesc că există, suntem înclinaţi să-l credem pe Phill, dar dacă ne gândim –şi repede- că vine Valentine’s Day, că mai e o aruncătură de băţ până la mărţişor (ce noroc avem noi cǎ ştim de el) şi babele sunt o mitologie strict carpatică, suntem gata să-l credem pe Willie.
Şi e şi personalitate locală, nu?
Primăvara vine în 4 (sic) săptămâni.
mcn pentru observ. Feb. 2015
|
Maria Cecilia Nicu 2/12/2015 |
Contact: |
|
|
