Personalitati canadiene : Louis Hémon
Îsi datorează celebritatea romanului său cel mai important Maria Chapdelaine scris între1912/1913 în Québec si publicat după moartea sa în urma unui accident la 32 de ani, mai întăi în foileton la inceputul anului 1914 la Paris, apoi ca roman în Québec în 1916 înainte de varianta definitiva care va aparea la editura Grasset în 1921. Romanul a avut un imens succes comercial si Louis Hémon va ramane cunoscut ca un scriitor emblematic al Canadei francofone prin evocarea mitica a tăpinarilor umili la inceputul secolului 20 din zona quebecoiză. Este trecut pe lista scriitorilor canadieni francezi desi este cam exagerat, pentru că a trăit mai putin de 2 ani în Canada din octombrie 1911 pănă în iulie 1913.
Biografie
Copilărie si tinerete
Născut în Bretagne într-o familie de elită, republicană, Louis Hemon este ultimul copil dupa Félix si Marie, al Louise, născută Le Breton si a lui Félix Hémon. Tatăl, fost elev al scolii École normale supérieure este un republican ardent care scrie poeme ca Châtiments si corespondează cu Victor Hugo. Profesorului Hémon i se decerneaza de către Académia franceză în 1878 Premiul anual de elocventă pentru Éloge de Buffon (Elogiul bufonului). În 1882, Félix Hémon, se mută la Paris ; Louis are doi ani, deci îsi petrece copilăria si tineretea la Paris.
De la tătăl său, profesorul care a devenit sef al cabinetului lui Armand Falličres la ministerul învătămăntului, apoi inspector general, care scrie un Manual de literatura, copilul mosteneste gustul pentru literatură. Tănărul Louis îl apreciază si îl citeste pe Hugo, ca si tatăl său, dar si autori mai putin clasici, Verlaine, Maupassant, Kipling. Îi place să facă sport, practicănd alergarea, rugby, canoe, natatia si boxul. Nu îl pasionează să studieze, suportă totusi ceea ce el descrie ca « tinerete ternă – zece ani de externat într-un liceu negru de studii fără strălucire – unde dispare toată combativitatea în lenta opresiune a temelor grecesti » după cum scrie într-un auto-portret publicat într-un cotidian sportiv Le Vélo (Bicicleta). Urmează studiiile de drept la Sorbonne, învată limba vietnamieză sperănd să plece în Extremul Orient. După obtinerea licentei îsi face serviciul militar care nu îi place asa cum nu i-au plăcut nici studiile. Nu se aseamănă cu fratele său mai mare, ofiter de marină, care moare în mod subit în 1902 de tifos la întoarcerea dintr-o campanie în Cochinchine. Admis la concursul de administratie colonială în Algeria, Louis Hémon decide să plece la Londra, renuntănd la concurs si la o cariera diplomatică spre surprinderea familiei sale.
În Londra
De la cronicar sportiv la scriitor
În capitala britanică, Louis Hémon se descoperă ca scriitor datorită sportului. Intrarea sa în literatură se datorează ziarelor sportive si mai ales Le Vélo în care publică la întăi ianuarie 1904 nuvela La Rivičre, care se clasează pe primul loc în concursul de nuvele organizat de acest cotidian. Începănd cu această dată, Louis Hémon devine correspondent la Vélo si publică în mod regulat cronici sportive si articole în această revistă. Sub cronicarul sportiv se ascunde scriitorul. Pentru a-si asigura existenta lucrează diferite slujbe de supravietuire, care nu îl interesează în mod deosebit, dar îl ajută să observe reprezentantii comerciali sau colegii care frecventează biroul. Ceea ce conteaza pentru el este să scrie.
Scriitor la Londra
Louis Hémon iese repede din domeniul sportiv si nuvelele sale se ancorează în viata capitalei engleze unde vede mizeria din cartierele sărace si mai ales în East End. O nuvela mai lungă este publicată in foileton în luna martie 1908 în ziarul parizien Le Temps, "Lizzie Blakeston", arată că a evoluat ca scriitor. Primul său roman, Colin-Maillard este scris în 1908-1909 după evenimentele politice ; urmatoarele două romane, sunt consacrate unul boxului Battling Malone si altul este influentat de romanul Bel-Ami de Maupassant, Monsieur Ripois et la Némésis. Unii sustin ca ultimul roman , foarte diferit de celelalte, evocă viata amoroasa a lui Louis Hémon datorită numeroaselor sale slujbe.
Autorul povesteste viata personajului Amédée Ripois, un angajat francez al unei bănci londoneze, care are în cap numai un singur lucru, sa aiba căt mai multe experiente amoroase. Aceste experiente sunt toate facute cu cinism pănă cănd se întălneste cu Ella care îl face să cunoască o vibratie nouă. Cănd Ella îi spune că este însărcinată el recurge la tehnica lui obisnuită : dispare în vasta Londră. Un nou esec amoros si de asemeni profesional îl intoarce la realitatea Ellei; dar află ca ea a murit într-un accident. Ripois va trebui să traiască în amărăciune toată viata pentru că prima sa iubire adevarată a pierit. De unde si titlul cărtii (după care René Clément va realiza unul din cele mai bune filme ale sale cu dialoguri de Raymond Queneau).
Londra si plecarea în Canada
Louis Hémon are o legatură cu o tănăra femeie de origine irlandeză, Lydia O'Kelly care face totul ca să îl seducă, dupa cum declară sora acesteia. Tănărul a fost foarte discret în ceea ce priveste viata sa cu Lydia pănă la a nu anunta nasterea fiicei sale Lydia Kathleen, la 12 aprilie 1909, familiei sale care era incapabilă să înteleagă o relatie atăt de iesită din comun. El declară copilul si face o falsa declaratie de mariaj pentru a o proteja pe Lydia. Louis Hémon, ca si Maupassant, scriitorul său preferat, nu vrea să se căsătorească. Refuzul de mariaj a fost atăt de puternic ca si după moartea sa, sora sa, Marie arată că într-o nuvela de a lui Kipling, alt scriitor preferat care fusese tradus de el : "In the Pride of youth" ( În măndria tineretii) se povesteste un mariaj dezastruos. Nuvela nu a fost publicată de La Belle que voilŕ, ea a apărut în revista franceză cu titlul "Dans l'orgueil de son âge", postum, în 1923. Lydia O'Kelly are tulburări mentale grave si este internată putin după nasterea fiicei sale. Louis Hémon îcredintează copilul , surorii Lydiei, doamnei Phillips. Lydia nu se vindeca, ea rămăne în azilul Hanwell pănă la sfărsitul vietii. După 8 ani petrecuti la Londra cănd are sentimentul că nu face nimic, Louis Hémon se decide să plece în Canada. Parăseste Anglia în 1911, fiica sa fiind de numai doi ani. Nu stia atunci că nu va mai revedea nici pe fiica sa, nici pe mama ei.
Anii din Quebec
După un sejur înQuébec, debarcă la Montréal si îsi căstigă existenta ca si comis voiajor la o companie de asigurări, scriind articole despre Canada pentru europeni. La 15 iunie 1912, părăseste Montréal-ul si se îndreaptă către regiunea Saguenay–Lac- Saint-Jean, régiune unde s-au stabilit pionierii, o zonă sălbatică de care i-a vorbit un preot în timpul călătoriei. Poposeste întăi La Tuque, apoi la Roberval pe lacul Saint-Jean pe care îl bate cu piciorul (100km) si la Péribonka îl întălneste pe Samuel Bédard care îl angajează ca muncitor agricol. Lucrează la ferme pănă în august, iar apoi ca si muncitor forestier la societatea de topografi de la nordul lacului Saint-Jean. Parea o fiintă stranie în ochii populatiei acestei localitati mici, acceptănd să lucreze pentru nimic, vorbind putin si avănd întotdeauna un carnet în mănă, ne-participănd la slujba de duminica ca tot satul dar asteptănd în fata bisericii ca sătenii să iasă din biserică. Pleacă din Péribonka si les Bédard la 28 decembrie 1912 si se stabileste vis-ŕ-vis, în localitatea Saint-Gédéon, pentru a scrie prima variantă a versiunii Maria Chapdelaine care era deja fixată în carnetul său în linii principale.
La începutul lunii aprilie, reăntors la Montréal, lucrează ca traducător si dactilografiaza romanul său pe masina angajatorului venind foarte devreme la servici. La 26 iunie, expediază romanul ziarului Le Temps, care îl va publica în anul următor.
Parăseste Montreal-ul îdreptăndu-se către vestul canadian fiindca vrea să participe la culegerea recoltei. La Chapleau, unde se opreste moare la 32 de ani, lovit de un tren fiind împreună cu un camarad australian la 8 iulie 1913. Accidentul încă nu poate fii explicat.
Succesul postum
Romanul este publicat între 27 ianuarie si 23 fébruarie 1914, în foileton, în Le Temps. Nu atrage în mod deosebit atentia. În 1916, o altă variantă revizuita va fii publicata la Montréal, datorită Louvigny de Montigny, cu fonduri de la tatăl lui Hémon si o subventie a guvernului Québecului. În 1921, o noua editie de data aceasta Grasset, face cunoscut romanul marelui public. Va avea un succes comercial considerabil. Celelalte romane ale lui Hémon vor fii de asemeni publicate. Colin-Maillard (1924) cu scene din revolta irlandezilor. Battling Malone (1926) prezintă ascensiunea si declinul unui boxeur irlandez. Monsieur Ripois et la Némésis (1950) descrie un francez care se foloseste de femei pentru a se ridica pe scara socială. Aceste trei romane, foarte diferite de Maria Chapdelaine, sunt construite pe conflicte sociale si arată simpatia autorului pentru declasati, pentru oamenii săraci.
Se va întarzia publicarea romanului Monsieur Ripois et la Némésis pentru a conserva imaginea lui Louis Hemon ca a unui « tănăr de familie bună ». În general imaginea sa va fii salvată sau mai bine zis schimbată de familia sa, prin crearea unui Louis Hémon oficial, care este opusul lui Louis Hémon real. El este prezentat ca simbolul traditiilor sănătoase, desi el se rupsese de originile sale burgheze ; catolic, desi nu se ducea la biserică ; iubitor al tării bretone, desi el parăseste Franta. De asemeni va fii asociat cu tatăl său care era o figură importantă în cultura oficială franceza la acea epocă. Fiica sa Lydie-Kathleen va fii adoptată de sora lui Louis Hémon, gardiana memoriei oficiale a fratelui său. Realitatea copilăriei sale ( abandonată de tatăl său si faptul că mama sa era în spital ) îi vor fii ascunse.
Romanul Maria Chapdelaine, după o primire rece la început, va fii acceptat pănă la urmă de biserica catolică si elitele intelectuale québécoaze.
Maria Chapdelaine se va reedita în multiple editii (250 pănă în ziua de azi) si va fii tradusă în mai multe limbi, ilustrată (Suzor-Côté, Clarence Gagnon, Thoreau MacDonald, Jean Lébédeff, Fernand Labelle...), fiind filmat de trei ori (Julien Duvivier în 1934 cu Jean Gabin si Madeleine Renaud, Marc Allégret în 1950 cu o interpretare liberă a operei si Gilles Carle în 1983 cu Carole Laure), transformată în BD, piesă de theatru, roman ilustrat, radio-roman, serie televizată. Se va publica si o urmare a romanului. În satul Péribonka se va înfiinta un muzeu în onoarea autorului în anul 1938.
Pe scurt, Maria Chapdelaine va deveni un mit literar : pentru canadienii francezi, el ilustrează lupta pentru supravietuirea natională ; pentru francezi, simbolizează vechea Frantă, aceea bazata pe familie si religie.
Nume omagiale
O scoală din Bretagne este denumită după Louis Hémon, collčgiul public Pleyben.
Despre roman
Maria Chapdelaine est un roman scris în anul 1913 de scriitorul francez Louis Hémon, care povesteste viata unei familii care se stabileste în mediul rural.
Rezumat
Maria are 18 ani si traieste în zona de colonisti din Lac Saint-Jean. Trei tineri îi fac curte Mariei si prin aceasta trei destine se oferă Mariei : François Paradis, Lorenzo Surprenant si Eutrope Gagnon. Primul este un om independent, al doilea este cetatean al Statelor Unite, iar al treilea este ca si tatăl Mariei, un colonist. Moartea mamei Mariei, calitătile sale o fac ca ea să se orienteze către un rol asemanător mamei ei.
Se crede că personajul Mariei ar fii existat în realitate si ca ar fii avut un fiu pe nume Philippe Chapdelaine.
Romanul pamantului ?
Romanul cel mai celebru pănă la ora actuala în Canada franceza a devenit victimă a propriului succes.
S- a insistat pe aceasta latura a « romanului pămăntului » ca purtator al valorilor pe care istoria i le putea atribui chiar inainte de aparitia sa, a fost considerat de multe ori un model atăt de perfect al geniului încăt nu i s-a mai putut găsi o alta pastisă de aceeasi valoare în sirul de romane din Quebec.
Louis Hémon, de fapt relatează o simpla poveste de dragoste tăcută, pe fondul unei vieti de familie din Saguenay–Lac-Saint-Jean (la Péribonka, pe malul raului Péribonka). Iarna, valorile traditionale ( pamăntul, familia si religia) si motivele caracteristice unei anumite literaturi québécoaze traditionale au facut să se vorbească de o pastisă în acest caz. Faptul că romancierul reproduce franceza québécoază într-un mod foarte nuantat si furnizează un inventar al limbii si al muncilor locale poate sa te faca să crezi că romanul este pe această linie. Dar dacă ingnorăm aspectul banal, minimalist, această reductie la aspectul pamăntean, ajungem la grandoarea si suflul său poetic.
Desi ar fii putut sa fie o pastisă a literaturii regionale, quebecoaze totusi aceasta depaseste cu mult modelele încăt ajunge să aibă valoare universală si această deschidere si aceasta amploare îi dau romanului statutul lui particular si unic.
Este foarte dificil să analizăm fără să tinem cont de acest statut problematic.
Succes si si ridicarea postuma la rang de mit
Deoarece decesul scriitorului a survenit înainte de a părăsii Québec-ul si chiar înainte de a publica în volum romanul său, apărut în foileton în Paris, în 1913, Louis Hémon nu va cunoaste gloria datorată romanului său. Cititorii canadieni vor vedea un roman clasic avant la lettre, o capodoperă a Canadei franceze. Acesta se înscrie în linia celorlalte romane ale lui Louis Hémon, aprope toate publicate după moartea sa.
Dimensiunile satirice si critice ale operei sale nu sunt de neglijat : prefata romanului « Ite missa est (« slujba este spusa »), insistenta asupra moravurilor religioase si sărăcia colonistilor face parte din îndrăzneala unui vagabond ca Louis Hémon, recunoscut pentru independenta sa si frecventarea mediilor liberale. Incă mai trebuie explorate toate nuantele operei sale.
Daca a putut să fie plăcut, în anii 1920, unui scriitor « reactionar » si nationalist ca maurrassien-ul Henri Massis, romanul lui Louis Hémon, ca si toată opera sa, este exersarea libertătii, care va fii încununată cu succes dat fiind ca romanul va fii ridicat la rang de mit în mod postum.
François Paradis sau alegoria poporului « născut pentru putină păine »
Pesimismul romanului (resemnarea Mariei de a se căsătorii cu un colonist), descrierile animate ale agoniei mamei Chapdelaine, etc., arată un univers barbar care are numai pădure si pămănt, un univers obscur, rece si închis, un univers al « eternei întoarceri la el însusi » si în care orice sperantă si orice viitor sunt reduse la neant.
Acesta este sensul alegoriei lui François Paradis, pretendentul Mariei, care moare împietrit intr-o furtună de zăpadă. Este o imagine destul de reală a unei provincii imobile si traditionaliste, în anii 1900. Romanul poate fii comparat cu La Promise du Lac, scris de un compatriot al lui Hémon, Philippe Porée-Kurrer, 60 de ani mai tărziu. Monsieur Porée-Kurrer rescrie o urmare a romanului denumit "Maria", în 1999.
După anumiti analisti literari, alegoria merge chiar mai departe. Numele ales de Louis Hémon pentru cei trei pretendenti ai Mariei nu este ales intălmplător. François Paradis reprezintă libertatea populatiei québécoaze (« François », forma veche a numelui « Français », si « Paradis », la ceea ce aspirau toti în acea epocă). Întreprinzator care vinde piei de animale, ( Coureur des bois in franceza quebecoază) obisnuit cu imensitatea canadiană, el reprezintă idealul Canadianului-francez.
Lorenzo Surprenant oferă Mariei sansa de a părăsi sărăcia zonei Lac-Saint-Jean pentru a merge în Statele Unite. El reprezintă atractia Canadienilor-francezi pentru străinătate, mai ales că la vremea respectivă « America » reprezenta Klondyke (goană după aur). De unde numele cu rezonantă straină (Lorenzo) si numele de familie evocator (Surprenant).
In fine scriitorul alege un nume foarte pămăntean, pentru cultivatorul traditionalist atasat de pămănt. Eutrope Gagnon reprezintă tot ceea se se întlănea în societate la acea epocă. Faptul ca Maria se va căsătorii cu el reprezintă resemnarea populatiei canadieno-franceze la acea epocă.
Filme
Romanul va fii adaptat pentru cinematografie, de doua ori de francezi si o dată de québécosi :
• în 1934 de Julien Duvivier în distributie cu Madeleine Renaud (Maria Chapdelaine) si Jean Gabin (François Paradis), filmat chiar la Péribonka
• în 1950 de Marc Allégret fiind o intrepretare libera a operei
• în 1984 de Gilles Carle cu Carole Laure
Romanul va fii de asemeni adaptat pentru piesă de teatru, roman ilustrat, radio-roman, serie televizată. Alti autori au realizat o urmare a romanului.
Există si un căntec al lui Henri Kubnick, interpretat de Line Renaud, « Les Noces de Maria Chapdelaine » ( Nunta Mariei Chapdelaine).
|
rubrica de Dana Mateescu 2/12/2015 |
Contact: |
|
|
