Strugurele din peste
Pântecele pestelui l-a umplut ciorchinele
vitei de vie –
se coace în locuinta mortii.
Macină pestele, steampurile bat,
teascurile, fără sfârsit, storc strugurele.
Licoarea rosie îi curge pestelui prin urechi,
ca sângele – prin ea înoată,
cu ea se hrănesc plantele mării împletite
în jurul nesătioasei guri,
prin ea vine pestele, mai mare, si-l înghite,
o dată cu ea, curgându-i prin urechi,
înainte ca rădăcinile vitei de vie,
iesite prin pântecele său solzos,
să se prindă în inima mării.
Peste pe peste se-nghite,
pântece pe pântece se macină;
prin al câtelea pântece au trecut rădăcinile
vitei de vie?
Numai în primul peste sunt teascurile
în care se stoarce strugurele. Din el,
după trei zile si trei nopti,
dacă te trezesti,
auzi steampurile si-n ultimul peste.
Mierea
În cosul pieptului, leul
are un fagure de miere –
ca si cum ar fi fost pus
la picioarele mortului.
Albinele intră si ies
pe nări, ca pe urdinis.
Omul vâră mâna în leu
si-o scoate plină de miere:
o trece prin gură,
mierea o-ntinde pe limbă.
De limbă norii i se lipesc,
ca niste uriase aripi.
Ei, singuri, îl poartă
pe sus sau pe jos,
după cum i se miscă
limba în gură.
Salvatorul
Se spune: Împăratul Eglon,
după ce se închina la idoli,
se retrăgea în propria-i grăsime,
în camera răcoroasă, de sus.
Ehud, beniamitul, i-a adus daruri;
cu mâna dreaptă i le-a dat, când i-a spus:
„Împărate, am pentru tine un cuvânt secret!”
La semnul împăratului, garda i-a lăsat singuri.
Cu mâna stângă, cea iute, Ehud
a tras de sub haine sabia cu două tăisuri,
i-a străpuns pântecele până în spate,
si-n sabie l-a lăsat, cu fata în jos.
Ehud îl înselase cu „cuvântul secret”,
însă cuvântul Domnului era.
Poveste cu soareci
Făcută de-o mână, sub umbra mâinii,
lucrarea din lemn de salcâm, acoperită cu aur,
este o imagine a adevărului – spun unii;
este o imagine a minciunii – spun altii.
Cei din urmă au asezat-o în casa Zeului Peste,
chiar la picioarele acestuia, pe care
le văzuseră cu aripioare prin furia apelor –
si-a doua zi, l-au găsit întins la pământ,
cu capul spre lemnul de salcâm,
ca si cum ar sta pe fundul mării;
l-au îndreptat, dar a treia zi,
pe pragul casei, erau tăiate
capul si cele două mâini,
fără să se vadă pic de sânge.
Disperati,
asaltati de soareci si plini de umflături,
îsi închipuiau pragul o vâltoare:
si-au dat lucrarea pe apele arătate,
dar nu înainte de-a pune în ea, într-o lădită,
cinci soareci de aur – ca sfâsiere a celor vi;
si cinci umflături de aur – pentru vindecare.
Au urmărit-o cum se legăna pe ape,
plutind pe deasupra fruntilor lor,
si cum soarecii si umflăturile de aur
o părăseau pentru Marele Peste;
iar ceilalti, pe-o piatră în mijlocul câmpului,
s-au strâns ca imagine a lucrării
din lemn de salcâm, acoperită cu aur –
chiar sub lumina acesteia, făcută de-o mână.
Despre cele trei vrejuri
Vrejul acesta cu frunze si flori albastre,
întins peste ape, în susul râului,
îsi are rădăcina înfiptă în stânca din mal;
ca si cum ar vrea să facă umbră unui om,
sau să se înfăsare în jurul unui stejar,
urmează imaginea ascunsă în apele râului –
el însusi o imagine a vrejului cu frunze si flori
întins spre lumină, pe deasupra capului meu,
după ce, trei zile si trei nopti, am stat
în pântecele pestelui din apele înfuriate.
Lasă cuvânt despre ceea ce vezi! Viermele
va reteza, doar unuia din vrejuri, rădăcina.
Trec printre ziduri, cu vrejul în mână
de arsită si de vântul uscat să mă apăr,
si urmele-mi rămân umplute cu sânge.
|
Dumitru Velea 2/12/2015 |
Contact: |
|
|
