Semne de intrebare ; A ne judeca , intai, pe noi insine.
Vreau ca in acest articol sa ridic manusa aruncata de P.P. “Observator” in inspiratul editorial din numarul trecut. Si asta nu pentru a-l contrazice, ci pentru a-l sustine atunci cand afirma ca, intr-adevar, in orice inceput ce eventual trebuie imbunatatit, sunt si mentalitatile.
Intr-adevar, putem face o analiza a situatiei , dar, cand vine vorba de judecata, nu trebuie sa judecam pe nimeni, ci numai pe noi insine. Eforturile individuale de a constientiza ceea ce a fost gresit, puse cap la cap, se pot dovedi revelatorii si la scara mare.
Fiecare dintre noi simte nevoia, dupa ce munceste din greu mai multi ani, sa se opreasca si sa reflecteze la ceea ce a fost, sa se bucure de cele bune si sa incerce sa descopere felul in care se poate schimba ceea ce a fost, poate, gresit.
Cu alte cuvinte, sa puna inceput bun.
Poate ca omenirea – vazuta ca un tot, ca o singura fiinta vie (tot precum odinioara la analizele literare vorbeam despre sat, ca personaj colectiv) - are si ea nevoie de acelasi lucru.
Sa se opreasca din goana de care a fost cuprinsa in ultimele decenii, sa reflecteze si sa puna un alt inceput, mai bun.
Un inceput in care oamenii sa se iubeasca mai mult, si mai sincer, unii pe altii. In care ei sa redescopere valoarea timpului, sa si-l faca din nou prieten, si nu stapan.
Fara timp nu se pot construi relatii interumane care sa aduca bucurie, fericire, caldura, IMPLINIRE. Fara timp, familia moare.
Fara ragazul necesar, nu se pot pastra prieteniile din copilarie, atat de valoroase, si nu se pot castiga altele noi, reale, palpabile. Sa nu ne multumim doar cu o “retea” de cunostinte, cu a carei dimensiune sa ne mandrim, dar care, altfel, nu umple nici un gol din viata noastra, fiind ea insasi goala de sentimente si trainicie, sau, mai rau, bazata numai pe interese.
Si apropos de timp, am citit o carte intitulata “In Praise of Slow”, in care se face o excelenta, dupa parerea mea, analiza a felului in care timpul a inceput sa controleze omenirea.
Revenind la noul inceput, acesta trebuie sa ne faca mai intelegatori, sa ne aduca constientizarea faptului ca dorinta de a face mai bine se poate foarte usor transforma intr-un perfectionism intransigent. In acest nou inceput, zambetele de pe chipurile noastre vor trebui sa fie un reflex al privirii, al ochilor – ferestrele sufletului - caci trairea de acolo izvorareste, si nu numai o incordare faciala formala.
Vom redeveni din nou fiinte umane complexe, asa cum am fost de fapt creati, si nu niste roboti vii unidimensionali, focalizati pe o unica dimensiune a lucrului.
Sa speram asadar ca, dincolo de aceasta piatra de incercare, se intrezareste lumina unui viitor mai bun, cu mai multa intelepciune si luminare, cu mai multa dragoste sI intelegere.
Toronto ON
|
Eliza Ghinea 2/1/2015 |
Contact: |
|
|
