Viata la plus infinit
La radio , Dan Bitman dat la maxim ,sustine cu tărie că „ dincolo de nori, e-o rază de lumină ” iar el îi dă dreptate. Bate darabana pe volan si nu-si mai încape în piele de-atâta fericire. Până si soarele îi zâmbeste. Dacă visezi ceva de mic ,tot universul se pune în miscare si până la urmă ti se-ndeplineste. Ar vrea ca ea să fie lângă el, să-i simtă bucuria ,să îi soptească tandru că-l iubeste.Mai ales că si ei îi plăcea să sofeze.Dar,nu poti să le ai pe toate….Nu s-au mai căutat,nu mai stiau nimic unul de altul,de multe ori a vrut s-o sune ,însă ce rost avea ca să-i mai strice rostul ? Dacă l-ar fi iubit cu adevărat ,l-ar fi asteptat !
Îl bate un gând să-l sune pe taică-său ,îl chinuia o remuscare,stia că bătrânul suferă enorm, însă îsi dădea seama în acelasi timp că o să răspundă ea,o să-l blesteme din nou,desi tare mult si-ar fi dorit să se bucure pentru că lui, fiul ei,îi este bine. Îi lăsase bătrâni si bolnavi ,îl chinuia gândul ăsta ,dar avea de ales între viata lor ,si-asa destul de oropsită sau viata lui.
„ Măcar să văd dacă sunt bine .” Scoate telefonul si formează numărul.
Răspunde greu ,fiindcă picioarele nu o mai duc atât de repede ca altădată.
- Alo,cine este ?
- Sunt Mihai…băiatul tău ….
- Cine ?! Eu n-am niciun băiat. La revedere !
Sunetul ascutit al tonului îi străpunge sufletul si-i disecă inimă în mii de bucătele. „Probabil ,cândva, o să plătesc pentru toate astea .” Un oftat prelung îi scapă de undeva, de dinăuntru si îi tâsneste afară, aruncâdu-se voit în fata masinii galbene,pline de hepatită. Îl striveste cu rotile ,chiar dacă îi aude tipătul ca un ecou care-i învăluie fiinta ,dar e târziu să mai frâneze. Priveste mut doar înainte desi nu vede absolut nimic….
Îl sesizează abia într-un târziu,frânează brusc si opreste într-un final , pe dreapta. „E mai bine să am cu cine vorbi .”Îl vede în oglindă cum aleargă,destul de bine pentru părul lui cărunt,dar dă totusi înapoi să-i curme gâfâiala. I-a mai rămas putin bun-simt.
- Mergi la Constanta ? întreabă abia trăgându-si sufletul.
- Da,sigur,urcati !
Trecut de mult peste 60 ,poate chiar si de 70,cu geacă sport care-i accentuează destul de bine musculatura.
Steluta înghite kilometri rând pe rând ,ca o femeie nesătulă si totul se scurge în tăcere,în luciul autostrăzii care nu-ncearcă să-si ascundă gropile, răsărite ca ciupercile după o iarnă nesuferită .
Pe dreapta ,o prostituată tânără îsi etalează picioarele butucunoase iesite vulgar de sub o fustă minionă ce nu reuseste să le acopere.Sau poate,nici nu vrea.
- Uite ,vezi ,în loc să mă fi luat pe mine,trebuia s-o iei pe asta, ca să ai parte de putină actiune. Eu,la vârsta mea,ce să mai fac ,bătrânete,ouă crete….
Îi e deja simpatic mosuletul. Îi zâmbeste complice ,dar zâmbetul îi îngheată instantaneu la vederea unei cicatrici urâte ce se întinde sub bărbie.
- Vrei să stii de unde-o am ?
- Nu-mi place să descos omul ….
- Păi îti spun eu ,să nu fii nevoit să mă descosi. Ce să zic,ale tineretii valuri ….
Povestea e de-acum 40 de ani. Patruzeci de ani s-au scurs ,mi-au brăzdat obrazul si ploi si vânturi si soare ucigător. Si ea e tot acolo, stă neclintită ca o stâncă ,nu vrea să piară ,îmi aminteste mereu că sunt doar un nimic ce nu e-n stare să treacă peste limite.
- Mă tem că nu-nteleg…
De fapt nu întelegea altceva. Cum un om care nu pare să aibă multe studii, reuseste să vorbească atât de poetic si de coerent. Dar poate că sub hainele astea ponosite de sport, se ascunde vreun geniu neînteles. „ Mereu mi-am spus că nu e bine să judec oamenii după îmbrăcăminte si tot nu-mi intră-n cap .”
- Stai că-ntelegi acum. Eram tânăr,îmi plăcea viata ,îmi plăceau femeile,îmi plăcea să le agăt în bar. De fapt ,e-un fel de-a spune că le agătam. Ele asteaptau să fie agătate de-un cui mai sănătos ce nu se clatină chiar dacă vor să stea lungite,sau tolănite sau naiba stie cum. În seara aia ,una stătea singură,în fata barmanului si părea că toate corăbiile ei pieriseră undeva departe, într-un naufragiu.
- Ce pot să fac să te înveselesc ? am întrebat-o direct,mie nu-mi plac ocolisurile ,dacă vreau ceva,o spun direct în fată.
- Nu stiu exact,dar cred că poti să-mi iei o vodcă…
Aha ,tărie ! Am nimerit exact la fix. Am comandat două, si pentru mine una, întotdeauna când vrei să faci fată la drum lung, trebuie să ai benzină de bună calitate.
„ Nu e deloc un geniu neînteles ,e doar un golănas de cartier,dacă pe vremea lui or fi existat cartiere sau numai mahalale. ”
- După primul pahar era deja mai veselă si limba a început să i se dezlege:
- Plâng ca proasta după un nenorocit ,eu îl iubesc si el mă înseală cu altele. L-am prins cu două în pat .
Tare băiatul,m-am gândit pe loc. Ăsta era de-al meu . Numai că ea era din altă tagmă ,din alea ce pun bărbatul pe un piedestal fără să înteleagă că majoritatea doresc să aibă monument în fata bordelului din Calea Rosetti.
La al doilea pahar ,îmi povestea deja cum vede ea bărbatul ideal,n-avea nici pe departe ceva-n comun cu mine. Am sesizat că de la o masă vecină ,ne tot urmăreau, vădit interesati, doi mustăciosi care la un moment dat au iesit afară.
La al treilea ,deja fierbea sângele-n ea:
- Voi bărbatii sunteti niste nenorociti ! Dar si fără voi lumea nu s-ar mai procrea . Stii ceva ? Vreau să mă răzbun ! Du-mă unde vrei tu, dar ai grijă ….vreau să fiu răzbunată pe deplin.
Cum face băutura asta la minuni ! Din cea mai cumintică te face zvăpăiată, ti-aduce aminte de toate datoriile ,dar si de toate găurile. Pe care trebuie să le umpli imediat !
Cu limbajul ăsta violent de vulgar, Mihai nu era deloc obisnuit. Nici din facultate,nici de la scoală,nici măcar dirigintele fetitei dintr-a sasea nu folosea asemenea obscenităti. Dar poate merge la soferi.
- Am plătit si am iesit rapid ,cât o mai înghioldea Stalinskaya . Era deja matoală ,o tineam destul de bine, să nu se-mprăstie pe jos ,era păcat de rochia ei cea purpurie,la fel ca si obrajii. Si cum mergeam noi atît de ondulat ,ne blochează calea zdrahonii mustăciosi si încă unul ,mai spilcuit ,dar la fel de bine făcut.
- Lili,treci imediat acasă ! a poruncit frumuselul pe un ton ce se vroia impunător.
- Ahaaa.. Ai apărut ! Nu vreau ! Du-te-napoi la curveeele tale ! a nimerit Lili până la urmă cuvintele, agintâdu-si geanta neagră în aer.
- Miscă-te odată când îti spun !
Mă bag si eu ,bineînteles,în vorbă ,deranjat foarte tare în orgoliu, fiindcă eram o cantitate atât de neglijabilă .
-Ti-a zis că nu vrea să meargă cu tine !
- Tu cine dracu esti mă, de te bagi ?
Si dă-i, să îmi arunce imediat cu pumnul în fată. Doar că la mine-n mahala ,bătaia era programată în fiecare zi,fără ca el să stie asta. M-am eschivat,un sut direct la ouă si un croseu de dreapta,si-n clipa următoare zăcea deja cu fata-n sus.
- Bă,esti nebun ,tu stii cine e ăsta ? au exclamat ceilalti ,vădit stupefiati.
- Un coate-goale ,cine să fie !
- Nu bă,ăsta e Popică ,campion national la box. „Tigrul din Carpati ” !
- Si ?? Ce-i cu asta ? Tocmai l-am „popit” pe „tigrul ” vostru.
Celălalt alergase deja în bar să anunte gasca. Au iesit toti si au rămas cu gurile căscate. Făcusem ceva incredibil,doborâsem la pământ un mit. Se vedea că toti îl stiau de frică si nu le venea să creadă, m-au luat pe sus si m-au dus direct acasă la antrenorul de la sală. De Popică nu s-a mai îngrijit nimen iar Lili a rămas în seara aia,total nerăzbunată.
- Nea Costele ,ăsta l-a dăramat pe campionul national !
Nu mai conteneau să dea explicatii desi majoritatea nici nu fuseseră martori ,un sut si un croseu de dreapta erau cuvintele rostogolite iar si iar ,la nesfârsit.
M-a studiat atent ,mi-a dat ocol de două ori ,cum făceau odinioară cumpărătorii de sclavi pentru plantatii, dar nu m-a căutat la dinti.
- Mâine să vii la sală, să vedem de ce esti în stare !
În noaptea aia n-am dormit, mă vedeam deja vedetă ,din aia care care intră cu surle si trâmbite în ring,vedeam chiar si gagica ce agita pancarta .Iar eu intram tantos ,înfofolit într-un halat auriu pe muzică de-asalt.
A doua zi eram la sală, luptam deja în ring cu unul mai înalt,dar mai subtire. I-am făcut destul de repede cunostintă cu podeaua scorojită,nu era ringul pe care îl visasem ,dar era totusi,pentru profesionisti. Iar admiratia antrenorului era în crestere.
- Sâmbătă e gală. O să boxezi tot cu el ,fă ce-ai făcut acum si totul e perfect. Trebuie să ai un nume de scenă,la cum te misti de repede cred că „ Pantera ” e cel mai potrivit.
Iar sâmbătă a si venit. Sala Sporturilor, cea mai mare la vremea aceea din Bucuresti,lumini,reflectoare si locuri pline ochi. Au boxat întâi trei perechi ,destul de plictisitor, apoi a răsunat anuntul:
- Si acum ,în limitele categoriei semi-grea ,din Bucuresti, intră în ring omul care l-a dărâmat cu o singură lovitură pe campionul national „Tigrul din Carpati ” ,nimeni altul decât „ PANTERAAA…. ” . Reflectoarele se roteau violent în culori tipătoare, multimea urla disperată,flash-urile nu mai conteneau să strălucească….Iar mie mi se-nmuiaseră deja genunchii. Trebuia să intru falnic ,să salut multimea ca marile vedete ,să fac o tură completă de ring … Doar că „PANTERA ” se transformase instantaneu în simplă „pisicută.”
Cunosteam adversarul,era acelasi pe care-l pusesem jos în urmă cu două zile,dar mi se părea dintr-o dată mult mai înalt,mult mai puternic ,mult mai solid….
Si gongul a sunat …. Si flashurile au strălucit din nou în ochii mei ,cu cât străluceau mai tare cu atât emotia punea mai mult stăpânire pe mine,uitasem de figurile învătate si nici măcar instinctele primare nu mă mai ascultau. La sfertul primei reprize, m-am trezit deja muscând podeaua ,simteam cum sângele mi se prelinge încet ,peste obraji. Un zgomot surd si înfundat de deznădejde cuprinsese deja sala . Asta-i „PANTERA ” care a ucis „Tigrul ” dintr-o lovitură ? „Tigrul ” a fost legat de mâini si de picioare ???
M-am ridicat cu greu ,nu-mi venea să cred că nu sunt eu , că picioarele nu mă mai tin,că fentele si schemele m-au părăsit, încercam doar să mă apăr de ploaia de lovituri ce mă izbea de peste tot. Un pumn puternic ,sub bărbie, mi-a curmat până la urmă umilinta. Eram deja în altă lume…în lumea minunată a viselor în care mă miscam tantos,înfofolit în halatul auriu…. M-am trezit a doua zi la spital,eram deja operat de fractură de mandibulă.
Iar cicatricea a rămas….Am iesit după o săptămână ,mi-era rusine să dau ochii cu cei care mă cunosteau,prieteni nu mai aveam ,până si tâncii din mahala, mieunau sarcastic în urma mea.
- Si nu ai mai urcat în ring de-atunci ?
Întrebarea îi pică tare rău,ca un cutit care se răsuceste-n rana lui adâncă ,dar îi răspunde totusi :
- Nu… Stiam că as fi pătit exact la fel si nu cred c-as mai fi suportat o altă umilintă.
Si-aduce aminte că si el a pătit ceva asemănător când era mic,cânta atât de frumos în baie ,încât taică-său l-a întrebat de ce a luat casetofonul cu el, pe wc.
„ N-am luat casetofonul,i-a răspuns ,uite casetofonul în dormitor,eu am cântat .” „ Tu ?? „Nu pot să cred ,ai o voce minunată ! ” L-a luat de mână si l-a dus la un cumnat de-al lui care cânta într-o formatie la nunti ,să-i confirme talentul progeniturii sale.
„ Hai cântă să te audă unchiul ,că îti compune melodii ! ” . Dar el …n-a mai cântat . Stătea si se uita ca prostul ,o imensă rusine îi suprima gâtul ,a scos până la urmă un sunet ,mai mult de gura lor,ceva nedefinit, un fel de schelălăit de cătelus speriat. Îl întelegea foarte bine pe bărbatul care stătea acum pe scaunul din dreapta ,pierdut într-o clipă de glorie apusă însă, mult prea repede. Cicatricea din bărbie i se umflase involuntar,ca un balaur cu trei capete ,muscând din fata lui zbârcită de vreme din care doar nasul borcănat mai iesea în evidentă.
Întotdeauna o să existe bariere,la fel ca barele de la modul. Si dacă nu le spargi ,o să te-nghită cicatricea . Si-o să rămâi tot timpul ….negativ !
- Uite că am ajuns,sper că nu te-am plictisit prea tare .
- Nici vorbă,mi-a făcut o deosebită plăcere.
Îl priveste cum coboară încet, în asfaltul lucitor al zilei de primăvară.
- Hei,pumnul sus ! Viata merge întotdeauna,numai înainte !
- La tine ,cu sigurantă ,da ! Esti mult prea tânăr ca să fie altfel !
Închide portiera si dispare încet din oglindă ,în lumea minunată a povestilor de viată adevărată.
|
Dan Gheorghilas 2/1/2015 |
Contact: |
|
|
