De vorbă cu poetul Dimitrie Grama
Pe medicul-poet Dimitrie Grama l-am ,,cunoscut” pentru prima oară în anul 2006, pe când lucram la editarea volumului O antologie a literaturii nemtene, o carte document, o carte de suflet, purtând semnătura regretatului scriitor Laurian Ante.
Mărturisesc că un vers al poetului Laurian Ante, a fost mereu în gândul meu, în toti acesti ani de activitate editorială: ,,Chiar dacă suntem săraci, vietii nu avem voie să-i rămânem datori”… Se pare că acum, viata nu vrea să îmi rămână datoare si îmi oferă posibilitatea de-al ,,reîntâlni” la mare distantă geografică (si geopolitică), pe poetul Dimitrie Grama.
Interesantele articole, adevărate eseuri, apărute în revista Neamul Românesc, cât si prietenii din alt ,,timp istoric” m-au edificat asupra credintei literare a poetului Dimitrie Grama.
Stiam că medicul de notorietate europeană Dimitrie Grama, născut la 25 octombrie 1947 la Resita, după perioada suedeză, petrecută la Stockholm – unde a obtinut un Master of Science la Facultatea de Stiinte si a absolvit Medicina la faimosul Institut „Karolinska“ se stabilise în Danemarca, dar cu stagii profesionale si în alte tări europene: doctor chirurg la diverse spitale renumite, cum ar fi Upsala University Hospital (unde a stat 11 ani), Liverpool University Hospital, Norfolk & Norwich University Hospital, King Abdul Aziz Teaching Hospital în Arabia Saudită, iar acum este rezident în Gibraltar. Prin anii 1985-86 a publicat câteva poezii în ziarul lui Virgil Ierunca, ,,Limite”, la Paris, iar din anul 2000 a publicat cărtile: Făptura cuvântului, Vânătoarea de umbre, Elegiile depărtării, Suflete atârnate de catarge, Pasărea melancoliei, Negutătorul de imagini, Voi lua cu mine noaptea, Dă-mi mâna ta, străine, Bastian si alte confidente, poetul creând o poezie singulară, de o factură inedită, încadrată cel mai adesea ,,cotidianului mistic”.
Îndrăznesc să-i pun si eu câteva întrebări, poate incomode, dar firesti:
Emilia Tutuianu: Dragă Dimitrie, dacă a trebuit, fatalmente, să alegi exilul sau calea pribegiei prin Occident, de ce ai ales Danemarca, micuta patrie a filosofului Sören Kierkegaard precum si a fizicianului Niels Bohr (care a fost si fotbalist în echipa natională daneză) cel care a calculat si magnetonul (momentul mecanic al electronului) alături de marele nostru fizician iesean (român, deci) Stefan Procopiu? Asadar: de ce Danemarca si acum ai ajuns, iată, la portile Mediteranei, în Gibraltar?
Dimitrie Grama: Sufleteste si mintal am ales calea pribegiei pe la vârsta de 14 – 15 ani, atunci când, fără să caut, fără să mă străduiesc în vreun fel, am văzut adevărata fată a comunismului.
În cartea ,,Ilidia”, care în mare parte este autobiografică, am încercat să mă reîntorc în copilărie, tocmai poate pentru că, acum la a treia vârstă, voiam să-mi explic mie însumi de ce am făcut ceea ce am făcut.
Copil cu origine nesănătoasă, am încercat cu disperare să fiu acceptat de societatea mea, care, pe vremea aia, era scoala primară si atunci când până la urmă am fost si eu făcut pionier, nu numai că am acceptat îndoctrinarea comunistă, ci am devenit un tânăr luptător comunist. Această perioadă de confuzie a durat vreo trei ani, de la vârsta de unsprezece ani si până pe la paisprezece ani. Atunci realitatea mi s-a arătat în toată cruzimea ei si m-a schimbat pentru totdeauna. Mi-a deschis ochii si m-a fortat s-o ,,vad” despuiată de minciună omenească. De atunci încoace, ascult discursul ,,omului” si îl accept doar când sunt convins că acest discurs este sincer, fără ambitia parvenirii si că este folositor umanitătii în general si mai ales folositor acestei planete care ne găzduieste, printre milioanele de specii si pe noi oamenii. Da, cum spui, am ales calea pribegiei si de multe ori cred că sunt un pribeag profesionist, sunt unul care îsi tot căută locul de odihnă si nu-l poate găsi, până când, bag sama, odihna eternă îl va găsi si odihni în îmbrătisarea ei rece. În anul 1969, făcând parte din Echipa Natională de Atletism, după un concurs international la Stockholm, am rămas acolo, în Suedia, cu doar ce aveam pe mine si vreo 150 de dolari.
După vreo cinci zile, din întâmplare, m-am întâlnit cu un alt fugitiv din acelasi lot, Valeriu Raut, săritor de triplu salt. S-a mirat să mă vadă acolo, dar mi-a destăinuit că ,,m-a bănuit” că vreau să fug din tară, deoarece stiam limbi străine si nu prea aveam de-a face cu ceilalti sportivi. Planuri de emigrare sau de fugă în Vest nu se discutau pe vremea aia nici cu cei mai buni prieteni!
În orice caz, în Suedia am reusit să-mi fac toate studiile si acolo am întâlnit si alti români de excelentă: Printul Cantacuzino, Paul Lahovary, Magda Mantu Ljungberg, Sergiu Celibidache si pe Mihai Palade, când a venit la Stockholm să primească Premiul Nobel. Eram student la medicină atunci si Palade ne-a tinut o lectie la Karolinska. Am vorbit cu el câteva minute pe româneste.
Tot în Suedia am început să-mi notez gândurile si să fiu mai ordonat cu ceea ce scriu, mai ales acele scurte frânturi de text, pe care acum le numesc poezii.
Ciudat că-l amintesti pe Kierkegaard! Unul din vechii mei prieteni de când eram student la Cluj, Adrian Arsinevici, mare sportiv si el, are 6 dan în karate si e stabilit la Arhus în Danemarca de prin 1973, este cel mai bun traducător în limba română a lui Kierkegaard..
În Danemarca am ajuns târziu, în 1996, primind un post de chirurg sef în sudul Danemarcei. Îi sunt foarte recunoscător Danemarcei cu berea ei bună, care m-au ajutat să fiu foarte ,,productiv” în ale scrisului!
Gibraltarul, ca si probabil celelalte locuri, nu l-am ales eu, ci el m-a ales pe mine acum vreo cinci ani si de atunci mă tot încordez si mă screm să misc Pilonii lui Hercules, mai acana, mai înspre noi. Nu plec de aici până nu reusesc!
Emilia Tutuianu: Cum explici – pentru noi cei mai putin initiati – cununia, armonia transcendentală – dintre medicină (mai ales, chirurgie) si poezie, în întreaga ta creatie?… România este cunoscută mai cu seamă în Europa, dar nu numai! prin operele unor savanti poeti sau savanti filosofi (cazul unui Stefan Lupasco, fiind de departe revelator!), dar sinteza dintre o lirică non-crestină si sapientială si prestatia (praxis-chirurgicală) unei stiinte (medicina) se poate întâlni mai rar. Cum explici ,,cazul” Dimitrie Grama?
Dimitrie Grama: Mai demult timp am observat că lumea, mai ales doctorii încearcă cu disperare să facă niste legături între medicină si alte creatii artistice: muzică, literatură, pictură si sculptură. Eu nu cred că doctorii, mai ales generatia actuală, ar avea vreun avantaj genetic sau cultural fată de alte meserii, oricare ar fi ele si, proportional, doctorii nu produc mai multă artă in comparatie cu, hai să zicem „omul de rând”. Si dacă ne uităm cu atentie la cei care sunt amintiti în istoria literaturii/artelor, sunt oameni care nu erau numai doctori, ci erau, asa cum erau mai toti oamenii educati în antichitate si evul mediu: matematicieni, preoti, fizicieni, filozofi sau avocati. Cred că multe legături poezie – medicină se fac din simplul motiv că grecii antici, ca să facă economie de zei, l-au intitulat pe Apollo ca zeu al poeziei si al medicinei si pe Pallas Athena zeită a poeziei dar si a vindecării rănilor de război. Deci este vorba de o confuzie veche…. Sunt câtiva doctori care au excelat în vers si proză si pe care îi cunoastem doar pentru că ne-au lăsat mărturia cuvântului, gândului si sufletului scris. Rabelais, von Schiller, Bulgakov, Cehov si John Keath, cel care ne spune din tinuturile nefiintei:
,,Here lives One
Whose Name was written
in Water”
Îmi place mult si Voiculescu. Îmi place foarte mult. Nu, doctorii obisnuiti sunt niste tocilari, unii mai talentati altii mai tăntălăi. Obisnuiti înainte vreme să fie ridicati în slăvi de ,,prostime” acum, în această eră modernă în care egalitatea este cea care defineste orisice, doctorii se simt neglijati, se simt prost tratati că li se acordă semnul de egalitate cu altii, vezi doamne, lor inferiori.
De aceea poate se organizează în diverse miscări ,,doctoro-culturale” si se expun pietei nu ca poet sau scriitor, ci ca ,,doctor-poet”, ,,doctor-scriitor”! Cred că este vorba de nesigurantă atunci când încerci să expui mai mult decât este necesar.
Un doctor bun este un doctor bun fără să fie nevoit să adauge ,,doctor violonist bun” si invers.
Prin anii 1975-80, fiind prin Franta, am auzit de Stefan Lupasco si am încercat să înteleg filozofia lui. Ceea ce am înteles era doar partea matematică, stiintifică a ambitiei lui de a lămuri discursul filozofic. Bine, la fel ca majoritatea filozofilor moderni si Lupasco cade pradă dialogului filozofic absurd, de neînteles si până la urmă fără importantă practică.
Vorba lui Cioran: ,,poti să vorbesti mult mai multă filozofie cu orice cioban din Carpati decât cu filozofii Parisului”.
În concluzie, cred că orice fiintă umană are caracteristicile si talentele pe care le poate asimila si folosi. Sunt oameni cu ,,talente ascunse” sau cu ,,potential”, dar aceste însusiri nu au nici o valoare dacă nu sunt expuse si criticate. Pe lângă însusiri, cel care se expune publicului, trebuie să aibă curaj sau nitică nebunie. În continuare se descoperă opere-capodopere anonime. Păcat că acei creatori nu au avut curajul să împartă atunci, în timpul vietii, creatia lor cu semenii lor. Sau poate că asa a fost mai bine pentru ei, putând să-si continue munca în arta lor, neconturbati de părerile unora si altora. Nu toti caută gloria! Mediocritătile sunt cei mai avizi după glorie.
Eu am avut norocul să-l întâlnesc pe Virgil Ierunca care edita ziarul „Limite” la Paris si el m-a încurajat să scriu si să public.
Mai apoi, scriitorul nemtean, Laurian Ante mi-a adunat materialul si ajutat să public primele cărti de poezii. Nu cred că fiind doctor sau chirurg am avut o mai mare inclinatie spre poezie sau artă ci mai curând fascinatia stiintifică, fizica si matematica, mi-au adunat si cristalizat gândurile si m-au obligat să le expun asa cum le-am expus.
Emilia Tutuianu: Cum arată o zi din viata ta, Dimitrie?
Dimitrie Grama: O zi din viata mea se remarcă prin nespectaculosul cotidianului urban si deci banalitatea preconizată lasă spatii imense pentru surpriză si vis. Mă trezesc ca un automat, niciodată nu am avut nevoie de ceas desteptător si cred că există si altii ca mine care posedă un ceas interior programat instantaneu, programat doar de simpla dorintă sau necesitate de a te trezi. Fără acest ceas poate că as prefera să rămân în vis pentru totdeauna si să nu mă mai trezesc.
În afară de munca de la spital, nu-mi fac planuri. În afară de lucrurile legate de meserie, nu am avut vreodată ambitia să termin ceva ,,la termen”, să citesc, să mă documentez, sau să scriu un anumit număr de pagini. Nu sunt disciplinat în acest sens si am avut mult timp o admiratie pentru oamenii care puteau să-si planifice ziua si să respecte acea planificare. Acum mi-am pierdut admiratia pentru astfel de oameni!
De mic copil am fost învătat să nu mănânc micul dejun. Primeam, de obicei, o cească de ceai ,,rusesc” sau o cafea cu lapte, iar mai târziu, depinde de veniturile familiei, mâncam un „corn” sau vreun covrig la scoală, în pauza mare. Această obisnuintă, pe care unii o critica că ar fi nesănătoasă, mie mi-a priit si chiar m-a avantajat în munca de chirurg, unde deseori esti nevoit să-ti păstrezi calmul si concentratia mintala ore în sir, fără să mănânci. Apoi, nu doar ore, ci zile întregi, pot să ,,ard gazul”, fără să-mi pese că sunt nefolositor omenirii sau mie însumi.
Dacă din întâmplare îmi vine vreo idee sau vreun gând interesant, încerc să-l notez, chiar dacă sunt la clinică, fată în fată cu un pacient, sau la restaurant. Multe idei interesante sau versuri le-am pierdut prin diverse buzunare sau nu le-am notat crezând că o să mi le amintesc mai târziu.
Seara mă pregătesc să adorm si cel mai bine adorm acum la televizor ascultând diversi idioti care ne tratează pe noi de idioti si încearcă să ne vândă tot felul de aiureli: propagandă politică, democratia americană, drepturile homosexualilor, problema palestiniană si cea ucraineană, educarea liberă a copiilor, s.a.m.d.
Mă tin treaz programele stiintifice despre univers si filmele stiintifico-fantastice, filme de o naivitate clară, dar care si acum fascinează copilul ascuns în mine.
Mă fascinează în continuare medicina si mai ales genetica cu toate că, la sfatul profesorilor de la Karolinska si Uppsala, am fost educat/antrenat să devin si să profesez ca si chirurg. M-au păcălit cu vorbe dulci; „Dimitrie, ai mână bună si judecată de chirurg”.
Din când în când citesc sau recitesc anumite cărti. Tocmai acum citesc cartea lui Paul L. Nunez: Brain, Mind, And the Structure Of Reality si în paralel recitesc cărtile lui von Rezzori: Memoirs of an Anti-Semite si An Ermine in Czernopol.
Emilia Tutuianu: Nunez trezeste interesul prin abordarea profundă a echilibrului între cunoastere si ignorantă: Ce stim cu adevărat despre noi însine si universul nostru?… Un subiect interesant care nu poate fi abordat superficial. Ce mai lecturezi, mai citesti poezie?
Dimitrie Grama: Citesc rar poezie si aproape deloc teatru.
Am lipsuri mari în privinta literaturii si cu toate astea dorm bine! Cred că sunt destul de inconstient privitor la ce si cum este important pentru un om de cultura. Nu sunt membru în nici o asociatie literară sau culturală si deci ziua mea obisnuită este lipsită de întâlniri importante, lipsită de „simpozioane si prezentări”. Nu mă pot lăuda, ca altii că am participat la întruniri importante si nu prea am multă experientă în experienta altora.
La sfârsit de săptămână, dacă nu mă dor prea tare spatele si încheieturile, mă duc să joc golf. De obicei si Livia, sotia mea, vine cu mine. Se supără pe mine dacă îi comentez loviturile, se supără tare, cu toate că eu îi vreau binele fiind jucător mult mai bun.
Mi-am dat seama că nu-i bine să comentezi strădania altcuiva, chiar dacă ai cele mai bune intentii…
Cam asa îmi trec zilele si rog cititorul să mă scuze pentru banalitatea în care trăiesc.
Emilia Tutuianu: Un prozator se exprimă prin scris ca o justificare a incursiunilor filosofice în domeniul epic. Perpessicius consideră că romancierul nu uită niciodată că misiunea lui este să facă fată fiecăruia: nenorocitul si bogatul sunt egali în fata condeiului său – pentru el tăranul are măretia mizeriei sale, după cum bogatul micimea ridicolului său, bogatul are pasiuni, tăranul are nevoi. Prin prisma profesiei, ca medic – si încă, chirurg – ai avut avantajul să studiezi toate ,,plăgile” societătii în care trăim. Să fie această incursiune în domeniul liric, o evadare?
Dimitrie Grama: Cred că-i destul de greu de explicat cum si de ce un om oarecare alege o anumită formă de expresie literară. Înteleg că pictorul sau sculptorul încep să-si cultive un talent evident si anume, reproducerea naturii si a formelor existente. Ei pot să deseneze, lucru greu, pentru mine aproape imposibil. O frunză, un purcel sau o casă, dacă le desenez eu, arată cam la fel!
De asemenea marii compozitori, prin care muzica curge ca un izvor de o nesecată frumusete! Poetul si el, dacă este vizionar si mai ales dacă poate sintetiza esentialul în câteva cuvinte, are un ,,dar”.
Cred că majoritatea celor care scriu, fac acest lucru cu cele mai bune intentii si îsi publică proza cu speranta că împart ,,ceva” cu altcineva, cu un străin oarecare si de asemenea cred că majoritatea celor care scriu găsesc oameni care le apreciază rândurile, găsesc adepti. Chiar dacă un singur cititor te ,,descoperă” si te citeste astăzi, cine poate să prevadă ce se va întâmpla mâine?
Pe van Gogh nu l-a ,,descoperit” si nu l-a cumpărat nimeni în timpul vietii si totusi ce păcat si pierdere ar fi fost dacă el nu persevera….?!
De mic copil am asistat la un „dialog” filozofic, întretinut de tatăl meu cu fratele lui. Nu am înteles multe atunci, la fel cum numai în parte înteleg acum ce vreau să spună diversi scolari pretentiosi, care în tratate grele încearcă să încurce si să complice lucrurile, numind această activitate filozofie.
Perpessicius nu poate fi luat în serios! El confunda tăranul cu nevoia-măretia si bogatul cu pasiunea si micimea, dar ce te poti astepta de la unul care confunda mereu notiunile: legionar – comunist, etc. Cred că a fost un bun comerciant, un om care s-a orientat si s-a adaptat ,,pietei”. A stiut să se vândă bine!
Apoi mai cred că majoritatea oamenilor experimentează cu „Evadarea”, care bine-nteles face atunci parte din cotidianul fiecărui individ si poate că nu este o ,,evadare”, ci mai degrabă o regăsire, o re-întregire. Experienta mea de doctor si de chirurg cred că m-a învătat să fiu atent la om si la nevoile lui. Să-l iau în serios si să încerc să-l înteleg si atunci când, din cauza bolii, devine agresiv în neputinta lui, dar si atunci când, scăpat de belea, hiperbolizează meritul doctorului.
S-ar putea ca, fără să-mi dau seama, experienta mea de doctor să mă fi ajutat să judec anumite personalităti, dar acest lucru nu prea l-am folosit în ceea ce scriu. Eu, după cum poate ai observat, scriu poezie simplă, proză simplă, fără personaje complicate psihic sau social.
De multe ori mă întreb dacă nu cumva această cunoastere a omului, de la măruntaie până la ochii frumosi si schizofrenie, mai mult mă încurcă decât să mă ajute. Cumva parcă complică lucrurile si eu încerc să le deslusesc.
Emilia Tutuianu: Atunci când îti mărturisesti afinităti literare cu Borges si Jimenez ori Aleixandre, nu crezi că nutresti si ceva înrudit cu universul (si limbajul chiar) unui Saramago (bineînteles, pe urmele unor Kafka si Camus?) În această situatie, nu te-ai depărtat prea mult de un Urmuz, sau, mai aproape, de Marin Preda?
Dimitrie Grama: Afinitătile mele literare cu Borges, Jimenez sau Aleixandre, cred că se bazează pe interpretarea pe care eu, ca si cititor, o dau versurilor sau prozei acestor creatori.
Poate că o mare parte din ceea ce asimilăm si, în parte „copiem” din operele înaintasilor, corespunde cu o imaginatie similară, cu un model de gândire aparte si un simbolism deja acceptat si de unii si de altii.
Versurile mele, nu se aseamănă aproape deloc cu cele ale lui Borges, Jimenez sau Aleixandre si cu toate astea, cred că suntem apropiati în „filozofia” textului, în răspunderea fată de cuvântul expus.
Ai dreptate atunci când amintesti „universalitatea limbajului si a expresiei literare”, deoarece majoritatea celor care scriu, combină o inspiratie proprie, caracteristic individuală cu cunostinte mai vechi, cu frânturi de text si vers ale unor înaintasi care, vrând-nevrând, ne-au influentat si chiar as avea curajul să sustin, ne-au fortat să le urmăm calea. În fiecare din noi este ascuns si putin Homer si putin Ovidiu si putin Shakespeare, Cervantes, Dostoievski, Creangă, Eminescu sau Sorescu.
Camus este unul din dascălii mei preferati, nu atât în ceea ce priveste nuvela în sine, ci în profunzimea si seriozitatea cu care te privesti pe tine însuti în contextul ideii si cel al existentei umane. La fel si Kafka sau Urmuz, care in absurditatea textului, introduc „omul” care, în fond, creează orisice absurditate. Pe Marin Preda l-am citit demult, în adolescentă, atunci când literatura nu avea mare importantă pentru mine. Îmi aduc aminte vag de „Morometii” lui, dar am impresia, că pe lângă proza chinuită, fiind supusă unor reguli de constrângere si de cenzură, Marin Preda a fost un reprezentant demn al literaturii române din acea perioadă.
Vezi, eu nu mă pot lăuda, ca multi altii, că am început să citesc si să scriu deja din pruncie si nici nu am la îndemână „sabloane” pe care unii le folosesc excesiv, cum ar fi: ” Am citit de mic copil tot ce mi-a căzut în mână si gratie profului cutare de limba română, am fost stimulat să scriu si texte si versuri si teatru si romane si, si, si…..”.
Nu, eu am fost clasat ca mediocru la limba română, mai ales la liceu, si la scurt timp după terminarea liceului, am părăsit tara. Limba în care eu scriu este o limbă pe care mi-o amintesc, câteodată mai usor, câteodată mai greu si de aceea mi-a luat mult timp până am „debutat”, primele versuri fiind publicate abia în 1985 de Virgil Ierunca, când aveam aproape 40 de ani.
Deci, nu m-as mira prea tare, dacă cineva descoperă în versul sau textul meu afinităti cu Borges, Urmuz, Creangă, Camus, Dante Aligheri sau Stănescu, pentru că nu pretind nici o exclusivitate sau totală originalitate si sunt mândru că am putut întelege si reda, poate în altă formă, putin mai personală, frânturi din gândurile sau simtămintele unor înaintasi ilustri.
Cred că marea majoritate suntem influentati unii de altii. Există si exceptii, creatori care pretind că sunt inspirati doar de muze divine, dar de obicei acei creatori sunt analfabeti si înfiintează religii.
Emilia Tutuianu: În literatura română, din timpul nostru istoric, atât de politizat, vezi posibilă, la noi (după Al. Soljenitîn, Paul Goma s.a.) o proză-poetică, de elevatie filosofică, în stare să respingă (fie si liric!): minciuna, lăcomia, coruptia, diversiunea si delatiunea, trădarea si protectia politică?
Dimitrie Grama: Sunt convins că România are multe talente culturale si are o traditie sănătoasă în literatură. Nu pun aici la socoteală, perioada socialist-comunistă de întunecime, dar chiar si atunci au apărut si s-au dezvoltat talente de exceptie ca Sorescu sau Stănescu si chiar controversatul Păunescu si probabil multi altii pe care eu nu-i stiu.
În legătura mea literară cu tara, sunt foarte impresionat de Adrian Alui Gheorghe, poet si prozator autentic, o voce importantă în acea tară la ora actuală, acum când intelectualul român încă bâjbâie în ceata post-comunistă si este în continuare „timorat” de vechea gardă, de vechea gască fost comunistă, acum nationalist-patriotică.
Cred că cu timpul multi impostori, oameni fără caracter si mai ales lipsiti de talent, dar ridicati în slăvi de o noua nomenclatură coruptă si incompetentă, vor fi înlocuiti de adevăratele talente care asteaptă să dispară odată mucegaiul ăla care acoperă si înăbusă adevărata cultură românească.
În proza si versul lui Alui Gheorghe văd talent, văd decentă umană, văd o perspectivă de viitor. Undeva suntem frati de cruce în gândire si expunere si asta mă bucură si îmi dă sperante.
Probabil că vor mai dura vreo cincisprezece-douăzeci de ani, de literatură si cultură obscură, servilă unor interese politice sau financiare sau altfel spus, cred că România culturală se va lupta cu o perioadă, sper cât mai scurtă, de literatură mediocră sau chiar slabă, proastă. Acest lucru va dispărea odată cu trogloditii, coruptii, fostii comunisti care în continuare au monopol la „cultură”.
Nu-mi permit, de aici de unde sunt, să dau sfaturi, dar cred că este foarte important ca intelectualitatea decentă română, care are ca prim interes promovarea unei culturi sănătoase să se ,,găsească”, să se sprijine unii pe altii si mai ales să fie ,,dascăli buni celor care acum cresc si se formează ca intelectuali”.
Doar asa se poate scăpa de o cultură si literatură bazate pe „minciună, lăcomie, coruptie, diversiune si protectie politică”.
Tara Românească are nevoie de dascăli buni în toate domeniile vietii publice, dar mai ales în cel al culturii, care este motorul genetic al unei societăti sănătoase.
Emilia Tutuianu: O întrebare îmi stăruie în minte: Cum s-ar fi auzit în limba daneză, metafore atât de inedite precum: ,,pasărea melancoliei”, ,,făptura cuvântului”, explozie ontologică”, ,,râsu-plânsu”, ,,umbra gândului”? Crezi că minunile poeziei (si limbii) noastre pot fi translatate cu usurintă si în alte limbi, mai ales în limbile nordice?
Dimitrie Grama: Nordicii, în general, sunt foarte poetici si limbile nordice sunt si destul de „sentimentale” si destul de abstracte, încât aproape orisice ar putea fi tradus si asimilat de daneză, suedeză, norvegiană sau islandeză.
Ioan Grigorescu, fostul cineast, poliglot si scriitor român, entuziast cititor al poeziei mele „scurte”, a crezut puternic că versurile mele se pretează foarte bine traducerii în alte limbi. Probabil că dacă mai trăia, s-ar fi străduit în această directie, dar el mort, eu diasporean…Am citit câtiva poeti români actuali tradusi si expusi Vestului ca virtuosi, dar ori traducerile au fost de proastă calitate, ori poetii slabi, pentru că impresia pe care mi-au făcut-o acele „opere” a fost deplorabilă. Multe texte de mare vulgaritate, greoaie în metaforă (dacă exista vreo metaforă) si mai ales fără miez, fără noimă, fără inimă. Vorbesc aici de traduceri si nu de textul original, care sper, spre binele creatorului, să fie mult mai interesant si mai bun.
Cred că există o mână de „poeti ai curtii”, care continuă „traditia” comunistă în post-comunism si sunt sustinuti puternic de cei care acum încearcă să-si ascundă trecutul si să-si construiască un viitor promovându-si slugile.
Din păcate, există încă multă prostitutie culturală în România si eu înteleg foarte bine de ce acest fenomen este posibil, dar cum am mai spus, sunt convins că această perioadă de vreo 50 de ani, reprezintă o formă de tranzitie, de metamorfoză, din „vierme” în fluture.
Alesi cu grijă si răspundere, poeti si scriitori români din tară dar si din diaspora ar putea să fie tradusi bine si ar putea avea succes literar în tările scandinave si în restul lumii.
Emilia Tutuianu: Cum ar putea întelege nordicul (în Europa) problemele de care se loveste, astăzi, România: coruptia, diversiunea (noaptea mintii), impostura (în plan axiologic sinonim cu răsturnarea ierarhiei valorice), nepotismul politic ?
Dimitrie Grama: Bine-nteles că toate aceste „fenomene sociale”: coruptia, imoralitatea, nepotismul, etc. există si în societătile din Nordul Europei, dar oricum există o mare diferentă de atitudine si responsabilitate. Pe când în Sudul Europei nepotismul, smecheria si iresponsabilitatea, fac parte din activitătile cotidiene curente si sunt acceptate de toate păturile sociale si politice, ca un „armament” pentru succes, în tările nordice, aceste atribute fac parte din Codul Penal.
De multe ori am auzit români, chiar si aici în străinătate, comentând diversi parveniti sau criminali social – politici atribuindu-le caracteristici, în mentalitatea lor, „pozitive”: „Ce vrei domnule, s-a învârtit, a fost destept!”
Deci adânc în conceptia românului Smecheria este pusă la egalitate cu Desteptăciunea/Inteligenta si omul imoral care foloseste tot felul de trucuri murdare ca să parvină, este destept!!!
Mai la început, mă revoltam si acesti oameni „normali” mă întrebau foarte serios: „Lasă-mă domnule în pace, parcă D-ta dacă aveai posibilitătile alea, nu făceai la fel?”
Ei, bine, eu nu făceam la fel, pentru ca „sa fac la fel”, însemna să mint, să fur, să distrug alti oameni, etc. si n-am fost niciodată antrenat în acest sens.
Lumea din tările nordice stiu că există coruptie în România, dar ei stiu lucrul acesta asa, în teorie, dar nu sunt capabili să-si imagineze amploarea coruptiei de care suferă acea tară. Pentru ei este de neimaginat că un ales al poporului este hot, fură avutul poporului si prins la furt, este iertat! Nu pot să-si imagineze ca un Prim Ministru îsi pune gagica sau sora sau fiica în diverse posturi grele prin ministere sau pe la ambasade. Etc. Etc. Etc.
Aici iresponsabilitatea politică, furtul, minciuna si în general coruptia oricărui demnitar este aspru pedepsită. Un om compromis din punct de vedere moral, nu poate face cariera politică si probabil că nu poate functiona nici ca portar la Primărie.
În principiu, Nordicul poate să-si creeze o imagine mintala a Coruptiei , dar în realitate nu întelege nimic. Pus în direct contact cu „cotidianul românesc”, face scurt circuit cerebral si exclamă: „Asa Ceva Nu Există!”
Emilia Tutuianu: Asistăm la o schimbare în ce priveste criteriile de apreciere a artei. A existat o artă păgână, care a fost căutată în umbre, mistere, aspiratie si infinit, într-un cuvânt: melancolie si o artă crestină. Acum romantismul este exclusivist si exagerat. Într-un vers care m-a fascinat afirmi:
,,la moarte, voi cădea
din vise, de memorii
din viată si din fotografii.
La moarte, numai moartea
o voi lua cu mine
în pumnii strânsi închisi”.
Un scriitor, Mateiu I .Caragiale – mai putin cunoscut, din păcate – ne-a lăsat o valoroasă observatie de inspiratie proustiniană, un mare adevăr psihologic: ,,imaginile ce le păstrăm despre semeni sunt alcătuite dintr-o serie de clisee partiale si moartea nu le eclipsează pe toate deodată”. Putem spune că în poezie există o lume ideală împăcată, unită, în care se linistesc discordantele realitătii si durerile pământului?
Dimitrie Grama: Arta si Cultura s-au schimbat mult de-a lungul veacurilor si probabil că acest dinamism va continua si în viitor. Noi, oamenii, putem să avem mai multă întelegere si afectiune pentru o anumită formă de expresie, pentru un anumit stil si acest lucru este normal si face parte din selectiile atât constiente, cât si inconstiente pe care, presupun, le facem ca să ne simtim bine. Si mie îmi place mai mult „romantismul” clasic, asa cum îmi place si muzica clasică armonioasă, dar apreciez mult si proza sau teatrul absurd. Sunt de asemenea fascinat de evolutia tehnică, sunt fascinat de acel viitor în care voi fi jumătate om, jumătate masină. Care parte din acest organism simbiotic va crea? Fiecare cu arta lui, sau vor colabora, sau si una si alta?
Această atitudine indulgentă fată de diversele curente, nu mă face să fiu imun la tâmpenie sau la extrema vulgaritate.
Oskar Wilde a spus că: „tot ce este scris si publicat, este făcut cu cele mai bune intentii” si sunt de acord cu el, dar acest lucru nu mă obligă să accept totul sau să-mi placă totul în aceiasi măsură.
Vezi, dragă Emilia, eu sunt un romantic si mare parte din poeziile mele, cu toate că sunt scurte, sunt romantice. Dialoguri cu dumnezei, soapte de iubire, prietenia, iarba, păsările si lacul, dar si relatia cu actualitatea si cu eternitatea.
,,La moarte numai Noaptea
o voi lua cu mine
În pumnii strâns închisi”…Ca să vă las vouă Lumina!
Poezia, zic eu, este un act de ,,descărcare”, aproape instantaneu, care se produce atunci când esti plin de cuvinte care „spun ceva”, cuvinte care se potrivesc asa de bine unul cu altul că aproape că au sens si luate doar două – câte – două la o poezie pe care o astern pe hârtie, nu prea am ce să schimb, nu vreau s-o fac mai frumoasă sau mai interesantă decât este. Pentru mine sau pentru demonii mei am scris-o si dacă cititorului nu-i place si ar vrea s-o schimbe, însemnă doar că eu si acel cititor nu avem aceleasi forme de expresie si de întelegere. Nimic rău în asta! Dar de aceea cred că în poezie nu poate fi redată doar o lume ideală, împăcată si unită. Lumea poeziei este nemărginită, atât în conflicte, durere si mizerie, cât si în întelegere, compasiune si fericire. Si aceste sentimente îl bântuie atât pe poet cât si pe cititor.
Eternitatea si Moartea, reprezintă pentru mine, cei mai buni sfătuitori.
O poezie în care magia instantaneului este slefuită prea tare, nu mai este poezie!
Emilia Tutuianu: Într-un articol intitulat Omul, masina si societatea modernă, ,,devoalezi” în cuvinte pline de realism dialogul care există între lumea interioară si cea exterioară, strădania umană de a atinge o ,,constiintă” un spirit elevat… articol ce m-a impresionat profund si mărturisesc că l-am aprobat în totalitate. În multe articole publicate în revista Neamul Românesc militezi pentru normalizarea vietii societătii românesti. Cum vezi evolutia României? Cum vezi viitorul artei, poeziei, culturii românesti, într-o lume pândită, marcată de pericolele kitsch-ului, ale non-artei, implicit non-valorii si inautenticitătii axiologice?
Dimitrie Grama: În serialul de eseuri Omul – Masină, am încercat să-mi expun parte din propria filozofie, nu pentru a instrui, a educa pe altcineva, ci pentru a mă întelege pe mine. În esentă, textele acelea, sunt niste mărturisiri intime, care, probabil, nu au mare importantă pentru semenii nostri, dacă nu sunt, asa cum tu esti, pe aceiasi lungime de undă.
Fiinta umană îsi dă prea multă importantă si vorbeste, în mod serios, pe ton grav, despre lucruri pe care nu le posedă sau nu le întelege, printre care este si ,,constiinta”. O grămadă de filozofi au scris mii de pagini de texte greoaie despre acest lucru. Si de ce sunt aceste texte greoaie si de neînteles? Pentru că acei filozofi habar nu aveau despre ceea ce vorbeau. Păcat; oamenii, în naivitatea lor naturală, îi iau în serios! În concluzie si pe bună dreptate, nici eu nu mă pot astepta să fiu luat în serios de semenii mei!
Privitor la evolutia României, cu tot scepticismul care, în general, mă caracterizează, sunt totusi optimist. Sau asa vreau să fiu, pentru că iubesc tara aia cu nenorocitii ăia de români, smecheri si destepti, umili si prosti, hoti si generosi, răi si buni.
Sunt optimist tocmai pentru că există această varietate umană care poate naste cele mai formidabile lichele dar si cei mai inspirati poeti sau matematicieni!
Uite neamtul: e unu si unu, toti îndemânateci, toti capabili să facă suruburi perfecte, sau să meargă cot la cot si la ordin să tragă perfect cu mitraliera! Este ordonat neamtul si ascultător, atât de ascultător că poate să ne extermine pe toti, fără să-i pară rău.
Nu are inima românului! De aceea cred că România are o sansă să se ridice în viitor, chiar dacă acest viitor este mai îndepărtat în timp si generatia noastră nu-l va mai prinde. Vor trece încă vreo 50 de ani până când ordinea social-politică va fi alta, bazată pe principii mai sănătoase.
România ar trebui să încurajeze ,,satul si tăranul” român si să-si bazeze o mare parte din economie pe agricultură si pe natura frumoasă si sălbatică.
Toate culturile lumii sunt amenintate de ,,modernism si superficialitate” si România nu face exceptie. Oricum ar trebui să existe un echilibru între valori. Prea multă vulgaritate si superficialitate expusă atât în mass-media cât si cultural va duce bine-nteles la disparitia multor valori cunoscute de noi acum, dar sunt convins că întotdeauna vor fi si altii, deosebiti, sensibili si cu o gândire si imaginatie ,,clasică” si acestia vor duce mai departe arta si cultura adevărată. Cred că mai curând ,,manelismele” si alte teribilisme vor fi vulnerabile în timp si vor risca să dispară.
Arta si cultura adevărată se vor schimba, dar nu vor dispărea atâta timp cât se nasc oameni ca noi.
Emilia Tutuianu: Mai există punti spirituale între ,,lectura românească” si cea ,,străină”?
Dimitrie Grama: Cum am amintit mai înainte, eu nu apartin nici unei institutii culturale sau vreunui grup cu interes de contact sau promovare a relatiilor culturale si de aceea nu sunt destul de angajat în acest domeniu, cel al ,,legăturilor” spirituale sau culturale între Occident si România, dar sincer, cred că există punti spirituale între toate culturile lumii.
Lectura românească si cea străină au un numitor comun: creatorul si cititorul care, si unul si altul, folosesc acelasi vocabular, aceleasi cuvinte scrise poate cu semne diferite, dar care au toate acelasi înteles.
Nu prea văd în librării sau biblioteci scriitori sau poeti români, în afară de Cioran, Eliade sau Ionesco, dar ei fac parte din vechea gardă de oameni de cultură română formati în diaspora, asa cum au fost si Tzara, Enescu, Brâncusi, Racovită si altii.
Păcat că institutiile culturale din tară nu sunt interesate să promoveze cultura română, care ar putea avea succes aici în Vest. Bănuiesc că cei de la ,,cultură” sunt pusi acolo pe bază de cine stie ce ,,merite” si fac si ei ce pot la îndemnul si sub controlul altor tipi care nu au nici un interes să promoveze o adevărată cultură românească sau pur si simplu nu se pricep la cultură.
Emilia Tutuianu: Ce personalităti marcante ai cunoscut si care ar fi prieteniile tale literare si nu numai?
Dimitrie Grama: Greu de spus. Am întâlnit multi oameni interesanti si poate că cei care m-au impresionat cel mai mult, nu au fost neapărat ,,personalităti recunoscute” pe plan national sau international.
Ar trebui să-mi amintesc toti dascălii, începând cu scoala primară si terminând cu profesorii de la Institutul de Medicină Karolinska si Uppsala, care dintr-un copil, tânăr necopt, iresponsabil si flegmatic, au reusit să educe în disciplină un sportiv de performantă si un profesionist, cu mici exceptii, destul de responsabil. Toti acesti oameni, cenusii si neremarcati, reprezintă pentru mine o valoare de nepretuit si le sunt etern recunoscător.
La Stockholm am legat, cu toată diferenta de vârstă, o relatie prietenoasă cu Paul Lahovary. Apoi mai târziu am corespondat si l-am cunoscut pe Virgil Ierunca, care a fost primul român care m-a încurajat si mi-a publicat versuri în ,,Limite”, publicatia lui de la Paris. El mi-a spus că ceea ce eu scriu îi aduce aminte de Blaga, lucru cu care nu am prea fost de acord, deoarece si ,,filozofia” si poezia mea sunt diferite de Blaga, dar m-am simtit flatat de comparatie.
Tot la Paris l-am întâlnit si pe Cioran, care pe vremea aceea, vorbesc de anii 1984-85, începuse deja să fie marcat de senilitate prematură. I-am citit cu multă plăcere toate cărtile si îl simt aproape de sufletul meu, cu toate că nu am avut ocazia să petrecem timp împreună.
L-am cunoscut foarte bine si apreciat enorm pe Ioan Grigorescu. O adevărată enciclopedie, entuziast, sportiv si mai ales un adevărat patriot român. În vara anului 2004 sau 2005 l-am întâlnit, la Cambridge, unde el făcea un episod din ,,Spectacolul Lumii” cu Barbu Călinescu, fiul fostului premier al României Armand Călinescu. Am aflat multe atunci de la Barbu Călinescu despre perioada legionară din România si am mai aflat că România i-a retrocedat fostul conac al tatălui său. Mi l-a arătat în poze. Destul de modest si destul de ruinat si săracul Barbu, trecut de 70 de ani, nu stia ce să facă cu el si se gândea să-l doneze comunei aceleia din Valahia.
În România am un prieten si îndrumător în Adrian Alui Gheorghe, pe care nu mai este necesar să-l introduc si de asemenea colaborez cu George Anca.
Mai demult, acum câtiva ani am colaborat cu mai multi intelectuali si scriitori din România, dar unii au murit si cu multi altii nu mai am contact, decât întâmplător.
Recent mi-am reîntâlnit un fost coleg de liceu, care trăieste de vreo 22 de ani în Singapore, Valeriu Sepi, pictor de valoare si un om de caracter deosebit.
Astfel de întâlniri mă bucură si mă fac să-mi păstrez optimismul pentru România si români.
În rest, nu mă prea străduiesc să am ,,prieteni literari”, deoarece pentru mine scrisul este o activitate complet privată. Mai ales poezia este.
Moldova, mai ales Piatra Neamt-ul si poate chiar si Romanul, într-un fel, m-au ,,înfiat” si am mult mai multe legături culturale cu moldovenii decât cu bănătenii sau resitenii si adevărul este că mă simt mult mai bine printre cărturarii moldoveni si nu duc lipsa celor de pe malurile Bârzavei.
Emilia Tutuianu: Inspiratia unor poeti contemporani nu porneste din inimă, din credintă, porneste din închipuirea lor. Nu este un crez, ci un motiv artistic. Scopul este mutarea supranaturalului în imaginatie si naturalizarea lui. ,,Ati gresit – poteca din mine, nu duce nicăieri” ne mărturisesti într-un vers. Este un sentiment rătăcit printre valurile unei imagini agitate? De altfel, prof. Mihai Rădulescu – un prieten apropiat sufletului tău – subscria acestei trăiri…
Dimitrie Grama: Nu stiu care sunt căile de inspiratie ale celor care scriu poezie, dar sunt sigur că există poeti si mai ales epigramisti, care folosesc ritmul si rima ca un fel de cuvinte încrucisate. Cineva mi-a spus că există si un ,,dictionar de rime”! Interesant, atunci poezia si chiar nuvela se pot construi ca un castel de ,,lego”, lucru care poate că ar merita mai multă atentie, dar nu-i stilul meu si-s prea bătrân să mă mai schimb.
Stilul meu este surpriza gândului, a ideii, apoi tăcerea care urmează, spaima că totul dispare în nefiinta care-s eu atunci. Scriu cu mintea, cu inima, cu amândouă sau doar adun din văzduh soapte pe care altii le-au pierdut de pe buze atunci când delirau iubire, credintă, frumusete sau non-sens? Nu, nu stiu, astept ghilotinarea…
Da, într-adevăr ,,poteca din mine, nu duce nicăieri” si de aceea eu îndrum adeptul/cititorul, să nu păsească ,,în mine” sau exact pe urmele mele, pentru că mi-este frică că nu va găsi nimic folositor pentru el. Mi-e teamă că, în loc să-i fiu de folos, îl dezamăgesc, îl golesc de propria lui valoare.
Mihai Rădulescu si prietenul lui Boris David au înteles acest lucru si eu le sunt recunoscător pentru asta.
Emilia Tutuianu: Nu l-am cunoscut pe Mihai Rădulescu, dar m-a fascinat personalitatea lui. Discutii lungi, profunde cu bunul meu prieten Boris David, m-a făcut să îl ,,descopăr” si să îl apreciez mult pentru eruditia si obiectivitatea scrierilor sale. Majoritatea scriitorilor de azi se inspiră din actualitate si transcriu cronica zilei sau a epocii din care fac parte. Dar în acelasi timp, oameni geniali, ca: Dante, Beethoven, Pascal au reusit să clădească o lume imaginară pe care orbul o vede si surdul o aude. Profunzimea poeziilor tale ar putea constitui pe viitor si un debut într-o lume epico-lirică?
Dimitrie Grama: Majoritatea scriitorilor se bazează pe succes si au tras învătătura că lumea apreciază ,,banalitatea cotidianului” si vrea să citească si să recitească ,,ceva” care îi aduce aminte de ea însăsi sau ,,aventuri” în care si omul obisnuit de pe stradă, ar fi un posibil erou principal.
Toti folosesc acest trucaj de promovare si succes care este răsplătit economic.
O armată de ,,agenti culturali” sunt angajati tocmai ca să promoveze un sistem anume, sistem profitabil si acesti agenti se numesc, critici de artă si literatură.
O meserie interesantă, de multe ori bănoasă, profesată de oameni care, în marea majoritate a cazurilor, nu produc nimic. Absolut nimic, deoarece ,,critica” produsă de un individ oarecare, fără importantă dacă-i scolit sau nu, reprezintă doar o opinie individuală, din milioanele de opinii posibile.
Nu este de mirare că multă literatură este un fel de ,,productie în masă”. Romanele politiste sunt la modă, misterele lui Da Vinci sunt la modă, cronicile de familie sunt la modă, memoriile fotbalistilor sunt la modă, precum si bârfa de toate felurile. Dar asta-i literatura pe care o ,,cere” societatea, cititorul obisnuit si atunci ce sansă are Dante, Cervantes, Borges sau Dostoievski? Câti ascultă Bach sau Beethoven si câti ascultă Madonna sau manele?
Cât despre ceea ce scriu eu, ce să zic? Poate că tocmai profunzimea, filozofia ascunsă în fiecare rând, sperie si alungă cititorul care vrea spectacol simplu, vers pe care să-l citească îngânând cuvintele: lip-tip-rip, nic-bit-sit….si apoi să le uite ca si când nici nu ar fi existat.
Poate că asta-i menirea cuvântului scris. Poate că doar cuvintele pe care ni le putem aduce aminte oricând, au adevărată valoare.
Am planuri de viitor, am planuri mari, dar stiu că de obicei rămân la stadiul de plan si doar lucrări neînsemnate, nesemnificative văd lumina zilei si întunericul literei tipărite.
Si poate că-i mai bine asa. Celebritatea e greu de dus si mi-e teamă că dacă ajung celebru mă apuc de băut ca Nichita Stănescu!
Emilia Tutuianu: ,,Voi lua cu mine noaptea”: crezi că încercarea ta de a ne elibera, pe noi cei rămasi în tară, de noaptea post-comunistă, ce ne acoperă încă, ar avea sorti de izbândă?
Dimitrie Grama: Sunt convins că efortul meu, suplinit de efortul sutelor si miilor de români adevărati, va avea toate sansele să scoată tara din confuzia în care se zbate la ora actuală. Multe din poeziile si eseurile scrise de mine ar putea fi folosite ca sursă de inspiratie în această privintă, dar cel mai important factor este abnegatia si perseverenta românilor ,,autohtoni”, a acelora care, acolo, zi de zi, se luptă cu demonii trecutului.
Stiu că nu este usor si stiu că nu este de ajuns să te revolti numai în cercul tău restrâns, în care de obicei sunt oameni care împart aceleasi idei si principii, ci lupta pentru adevărata democratie trebuie dusă de toti cei care se consideră ,,responsabili” fată de tară si popor. Există exemple în acest sens si în istoria românilor, începând cu Gheorghe Doja, Tudor Vladimirescu, intelectualii de la 1848 si terminând cu cei care au murit schingiuiti la Doftana sau la Canal.
Intelectualul român are o mare răspundere si nu poate să se ascundă după scuze futile. El este ,,dascălul” generatiilor viitoare si chiar dacă se simte singur si timorat de cei de la putere, trebuie să găsească curaj si „frati de arme” si să lupte pentru ca vocea lui să fie auzită si să lupte pentru o societate cu care să se mândrească.
Unii intelectuali români mi-au spus că pentru mine-i usor să fiu „combatant”, să critic si să incriminez ,,Puterea”, fiind acolo unde sunt, departe si cu „burta plină”, pe când cei rămasi acasă sunt nevoiti să se „prostitueze” cu Puterea, ca să mănânce si ei o pită mai bună.
Această atitudine a intelectualului român mă pune pe gânduri si este extrem de demoralizantă, deoarece în ea se ascunde acea acceptare a iresponsabilitătii, coruptiei, smecheriei.
Eu cred că românii au armele necesare cu care să lupte împotriva actualei orânduiri dar, ori nu stiu cum să folosească, ori nu vor să folosească aceste arme.
Poate că pentru multi oameni, e mult mai comod să lingă în fund diversi tipi, indiferent cât de murdar e fundul ălora, decât să accepte lipsuri materiale. Eu nu sunt construit asa si de aceea toti care m-au cunoscut chiar înainte de a pleca din România, stiu că dacă rămâneam acolo, ajungeam ori la casa de nebuni, ori la puscărie, dacă nu reuseam să încep o revolutie si să schimb ordinea de atunci. Noroc că mi-am dat seama la timp că în 1968-69 nu puteai să schimbi nimic în Estul Europei si noroc că am putut fugi de acolo, altfel cred că acest dialog nu ar fi fost posibil, decât cu un Dimitrie din mormânt.
Si totusi, asa cum m-am exprimat de multe ori, eu sunt optimist si vreau să cred că românii si România vor avea parte de o soartă mult mai bună în viitor. Sper din toată inima să am dreptate si sper să pot ajuta cât se poate de mult ca această sperantă să fie îndeplinită.
Emilia Tutuianu: Parcursul vietii tale, cu evolutiile scandinave, engleze, iberice, sau franceze ar putea foarte bine constitui subiectul unui roman. Te-ai gândit să ne destăinui câte ceva din civilizatia occidentală, asa cum ai simtit-o, într-o posibilă epopee epică?
Dimitrie Grama: Am avut parte de mult noroc în viată si viata mi-a fost un dascăl bun, care m-a învătat multe. De asemenea am avut posibilitatea să văd si să trăiesc în alte societăti si să mă adaptez altor traditii. Am întâlnit atât ,,oameni de exceptie”, cât si multi ,,oameni obisnuiti” si am învătat multe si de la unii si de la altii.
M-am gândit si eu să astern pe hârtie experienta si trăirile mele de o viată, dar sunt încă prea tânăr! Mai astept, pentru că nu vreau să jignesc pe nimeni încă în viată expunându-i criticii masei de cititori care, după cum bine stii, se omoară ca să-mi citească opera!
Emilia Tutuianu: Ce alte pasiuni în afară de chirurgie, poezie si golf ai, ce iti mai place să faci, ce ne poti spune despre, să zicem, salvarea pădurilor sau poluare, protectia naturii, sunt destule problemele omenirii în acest început de secol XXI; care e atitudinea ta fată de acestea? Îmi poti spune câte ceva despre proiectele, planurile tale de viitor profesionale, literare?
Dimitrie Grama: Am fost si sunt încă fascinat de stiintă, mai ales de fizica teoretică, cosmologie si genetică. Îmi aduc aminte că, în anii 1950-60, oamenii de stiintă deosebiti, poetii mari, filozofii si compozitorii erau numiti genii. Se vorbea atunci despre Da Vinci, Galileo Galilei, Copernic, Newton, Planck, Bohr si Einstein, se vorbea despre Shakespeare, Puskin, Dostoievski si Eminescu, despre Platon, Kant, Heidegger si Marx, se vorbea de Bach, Vivaldi, Beethoven si Mozart si toti acestia erau genii.
Acum vad că Hagi e genial, cutărică artist de la Teatrul National e geniu, bucătăresele de la TV sunt genii, frizerul di pi Centru e homo, dar e genial! Diversi prezentatori, care probabil că nu au clar în cap o scara a valorilor, expun tot felul de indivizi, ca genii! Sunt convins că acei oameni sunt foarte profesionisti în meseria lor, dar genii??!
Ce să mai înteleagă copiii sau tinerii care se străduiesc să-si aleagă o profesie?
Cu cine să mai discuti si cine să înteleagă, nu numai superficial, dar să înteleagă în profunzime, poluarea naturii, cresterea populatiei globului, exterminarea animalelor sălbatice, războaiele religioase care vor veni, riscul auto-exterminării? Cu geniile de la televiziune, sau cele de la birtul artistilor?
Mă irita enorm ipocrizia Vestului mai ales acum, când condamnă teroristii musulmani pe care ei i-au creat. Nu trebuie sa fii profesor universitar de istorie, ca sa stii ca Afganistanul nu a putut fi controlat niciodată de o fortă străină începând cu Alexandru cel Mare si terminând cu Eltin, la fel cum în Irak Saddam Hussein, sau în Libia Kadhafi, erau dictatori necesari, ca si în Siria, dictatori care tineau în frâu extremistii religiosi, teroristii internationali pe care Vestul i-a înarmat să dea jos ,,dictaturile” pe care Vestul nu le putea controla si să instaureze ,,democratii” care să le dea petrolul pe bani mărunti.
Politicienii, în loc să se străduiască să ajute toate natiunile pentru un standard normal de viată, folosind avutiile pământului pentru prosperitate, se prostituează cu fabricantii de arme si folosesc resursele materiale si umane în slujba războiului si al distrugerii!
Dar vasta majoritate a politicienilor sunt Oameni-Masină, fără constiintă sau doar cu o constiintă rudimentară si acest lucru se adaugă si la un IQ foarte mediocru al politicienilor de elită!
Dar, mă frământă gânduri legate de limitele noastre, de prostia vastă care ne caracterizează si mă întreb, care ar putea fii căile spre o altă ordine, o ordine bazată pe întelegere, acceptantă si colaborare umană pe fronturile cunoasterii cu creionul în mână si nu pe fronturile discordiei si a fricii cu mitraliera în mână.
Problema cea mai acută a omenirii în acest secol, este problema intolerantei religioase. Problema unui musulmanism agresiv, înarmat si în mars fortat să împlinească vointa lui Mohamed că există doar un Allah si că toate fiintele umane trebuie să-l recunoască si să-l venereze în exclusivitate. Conform Coranului si legii Sharia!
Am scris mai multe eseuri pe aceasta temă si nu vreau să mă repet.
În orice caz, fiinta umană se află la o răscruce de drumuri si va trebui sa aleagă, ori ,,drumul cunoasterii si al progresului”, ori ,,drumul credintelor si a războaielor religioase”.
De aceasta alegere s-ar putea sa depindă tot viitorul omenirii.
Si în rest, dragă Emilia, în afară de câteva proiecte împreună cu Adrian Alui Gheorghe, nu prea am planuri de viitor.
Emilia Tutuianu: În căutarea omului Dimitrie Grama as fi dorit ca dialogurile noastre să ne poarte dincolo de medicul si dincolo de poetul nostalgic coborâtor din Ilidia, mai aproape de omul adevărat atunci când se priveste în oglindă: ai putea, dragă Dimitrie, să te definesti, să te destăinui, asa cum te vezi pe tine ca om, îndrăznesc să spun, ca om adevărat?
Dimitrie Grama: Ti-as răspunde cu mare plăcere întrebărilor privitoare la persoana mea, dar în spatele versurilor, eseurilor, prozei nostalgice, se află un om obisnuit cu câteva calităti si cu, cel putin la fel de multe, defecte.
Cum am mai amintit, am avut dascăli buni în viată, de la care am învătat în primul rând bunul simt. Am văzut că multi oameni pot ajunge destul de departe, dacă au bun simt, dar am văzut că si oameni total lipsiti de bun simt, pot ajunge si mai departe.
De asemenea nu pot să mă caracterizez, deoarece nu sunt încă multumit cu mine însumi si as suferi de mare subiectivitate si ar fi un mare risc să prezint un individ care nu sunt, în fond, eu, ci un altul, la care aspir sau unul pe care sunt mândru să-l expun în vitrină.
Nici nu pot să găsesc cuvinte potrivite…Unii oameni se autocunosc la perfectie si pot răspunde cu exactitate cine sunt ei. Eu mă mai lupt cu masina din mine, îmi caut constiinta si prefer compania pisicilor mele norvegiene de pădure. Să nu crezi că sunt un posomorât, un nesocialabil, ci din contra, îmi plac glumele, dansul, etc. dar am si multă nevoie de liniste, am multă nevoie de timp petrecut singur, doar cu mine.
Emilia Tutuianu: Ce loc mai ocupă Ilidia pentru Dimitrie Grama? Te-ai gândit la o posibilă reîntoarcere la obârsii?
Dimitrie Grama: Ilidia este locul pe care nu l-am părăsit niciodată, la fel cum este, într-o măsură mai mică bineînteles, si restul României. Eu sunt un emigrant fizic, dar nu spiritual si trăiesc mereu cu voi, în obârsiile noastre comune. În ultimul timp am revenit si fizic mai des în tară si la bătrânete, sper să am puterea să stau perioade cât mai lungi acolo. Poate că la Ilidia îmi voi alege locul de vesnicie, alături de cei care mi-au spus că acolo-i Paradisul.
Emilia Tutuianu: La finalul dialogului nostru, ai un gând pentru românii din tară?
Dimitrie Grama: Pentru românii din tară am sute de gânduri si sunt mereu alături de ei, mai ales cu inima. Sufăr atunci când ei suferă si mă bucur atunci când ei sunt fericiti.
Cred într-un viitor mult mai bun, un viitor în care toti românii să se simtă acasă si bine, un viitor cu care toti ne putem mândri!
melidonium.ro
|
Emilia Tutuianu 2/1/2015 |
Contact: |
|
|
