Reflectii ; Narcis si cultura lui
Vreau de la bun început sã fie clar, ca sã evitãm dezagremente ulterioare, cã ideile discutate în prezentul articol nu-mi apartin mie.
Iar dacã cumva veti observa în jurul dumneavoastrã unele din cele relatate, aceasta este o purã întâmplare si vina pentru orice neajuns îi revine în întregime autorului cãrtii Cultura Narcisismului, regretatul istoric american Christopher Lasch (1932-1994).
În 1979, când a apãrut lucrarea cu pricina, Lasch era profesor la Universitatea Rochester, bine cunoscut deja cititorilor nord-americani prin activitatea sa publicisticã. Provenind dintr-o familie de intelectuali de stânga, profesorul Lasch, ca multi alti universitari occidentali a fost initial adeptul marxismului, asezonat cu elemente pseudo filozofice freudiene si propovãduit în epocã, prntre altii ideologi politici de comunistul Herbert Marcuse.
Cartea a devenit curând un super best-seller national, ispravã recompensatã prompt, în 1980, printr-un premiu prestigios, refuzat de autor; gest care asa cum era de asteptat a produs escalada vânzãrilor. Motivul sãu, declarat public, a fost cã aceia care au decernat premiul “înlocuiesc judecata unui autor de cãtre egalii sãi printr-un nou proces de selectie ce dã prioritate succesului comercial…”
Incã de la primele pagini profesorul Lasch constatã cã trãim într-o epocã de severã diminuare a sperantelor, iar cultura americanã în particular si cultura occidentalã în general sunt sortite disparitiei. În aceste conditii neprielnice tipul uman majoritar, predominant în societatea contemporanã, apartine cazului patologic denumit narcisism. De unde provine si sintagma titlului sãu. Ca orice marxist, care pe deasupra ignoreazã ciclicitatea civilizatiilor elucidatã în lucrãrile lui Spengler, Toynbee si Djuvara, profesorul considerã cã fenomenul reprezintã un aspect al luptei de clasã si este urmarea crizei generale a capitalismului.
Dar cine este narcisistul? Narcis, îndrãgostitul de sine, este un tip uman egocentric foarte vechi asa cum dovedeste anticitatea mitului sãu. Dar studiile clinice aratã cã narcisistul contemporan este cu mult mai complex. Cãci, spune Lasch, “fiecare societate îsi reproduce cultura …sub forma personalitãtilor individuale.” Iar societatea modernã are nevoie de un nou tip de personalitate. “În acest sens narcisismul…ne zugrãveste arhetipul personalitãtii “eliberate”, cu farmecul sãu, cu pseudocunoasterea sa de sine, cu pansexualitatea sa promiscuã, cu fascinatia sa pentru sex oral, cu hipocondria sa, cu superficialitatea sa protectoare, cu inabilitatea sa de-a suferi pentru pierderea celor apropiati, cu frica sa morbidã de bãtrânete si moarte, cu strãduinta sa de-a evita obligatii si îndatoriri.” Narcisul zilelor noastre, care zâmbeste permanent, se dispretuieste pe sine mai mult decât se autoadmirã, îsi urãste pãrintii, este fascinat bolnãvicios de celebritate si succes si este vesnic însetat dupã elogii. “Cultul sãu pentru socializarea relatiilor personale ascunde o totalã insatisfactie tot asa cum cultul sãu pentru senzualitate exprimã de fapt atractia pentru cele mai primitive forme de sex. Mult trâmbitata ideologie a perfectionãrii personale si a pãcii interioare – superficial optimistã – reflectã o profundã disperare si resemnare. Este credinta celor fãrã credintã.”
Aparitia acestui tip de personalitate se datoreste dupã profesorul Lasch schimbãrilor din societate si culturã: exacerbata crestere a birocratiei, proliferarea imaginilor, rãspândirea ideologiilor asa zis terapeutice care au înlocuit religia, cultul consumerismului (preocuparea exageratã cu cumpãrarea de bunuri de consum), si mai ales schimbãrile radicale în viata socialã si de familie.
Pâna de curând etica protestantã a muncii, bazatã pe hãrnicie si evitarea datoriilor, a constituit trãsãtura fundamentalã a culturii si cheia succesului material si spiritual în societatea amerindianã.
America era pãmântul fãgãduintei unde resursele nelimitate si absenta claselor si a privilegiilor
permitea ca succesul social sã depindã doar de talentul si initiativa individualã. Într-o economie în permanentã expansiune valoarea investitiilor si bunãstarea erau de asteptat sã creascã în permanentã. În epoca noastrã lipsitã de sperante însã, etica protestantã nu mai atrage pe nimeni. ”Inflatia erodeazã investitiile, reclama eliminã teama de datorii, îndemnând consumatorii sã cumpere acum si sã amâne plata. Cum viitorul devine nesigur si amenintãtor numai nebunii amânã pe maine distractiile ce le pot gusta azi. Aceastã profundã schimbare a modului cum privim noi timpul a transformat atitudinea noastrã fatã de muncã, de valori si definitia succesului.
Autoconservarea a înlocuit autodezvoltarea ca scop al existentei…” Dacã Robinson Crusoe a fost eroul pionierului american, eroina narcisitului este”prostituata fericitã” Moll Flanders.
Conditionarea narcisistului începe din copilãrie cu “stimularea poftelor infantile prin reclamã, apoi continuã prin uzurparea autoritãtii pãrintesti de cãtre media si scoalã, iar mai târziu prin rationalizarea vietii interioare însotitã de false promisiuni privind desvoltarea completã a potentialului personal,” asa cum predicã propaganda politicã sau prin accesul liber la distractii, plãceri sexuale si sporturi care toate sunt superficiale si corupte de absenta oricãror sentimente omenesti, totul fiind doar spectacol.
Are oare aceastã racilã socialã leac? Marxistii, asa cum stim din experienta noastrã anterioarã sunt excelenti la criticã, iar Lasch nu face exceptie. Dar spre deosebire de tovarãsii sãi de idei ale cãror solutii s-au dovedit catastrofale, el a propus solutii de bun simt. Printre acestea ar fi întãrirea familiei, el fiind convins cã mai multã atentie acordatã de mame cresterii copiilor decât carierelor extrafamiliale ar stabiliza societatea. Alta ar fi revenirea la practicarea religiei, el considerând crestinismul conditia de bazã pentru sãnãtatea societãtii. Dar acestea sunt conceptii de dreapta în prezent si i-au atras pe lângã simpatia intelectualilor crestini, oprobiul femenismului si condamnarea stângii.
Ce efecte a produs Cultura Narcisismului? Dupã 36 de ani de la publicare
natalitatea în tãrile occidentale este în scãdere continã, numãrul familiilor destrãmate creste mereu, iar scãderea numãrului de credinciosi practicanti a dus la aparitia fenomenului de “amalgamare”, de fapt închiderea hemoragicã a locurilor de închinãciune.
Penticton B C / ian 2015
|
Gabriel Watermiller 1/24/2015 |
Contact: |
|
|
