Reflectii ; Narcis si cultura lui
Vreau de la bun început să fie clar, ca să evităm dezagremente ulterioare, că ideile discutate în prezentul articol nu-mi apartin mie.
Iar dacă cumva veti observa în jurul dumneavoastră unele din cele relatate, aceasta este o pură întâmplare si vina pentru orice neajuns îi revine în întregime autorului cărtii Cultura Narcisismului, regretatul istoric american Christopher Lasch (1932-1994).
În 1979, când a apărut lucrarea cu pricina, Lasch era profesor la Universitatea Rochester, bine cunoscut deja cititorilor nord-americani prin activitatea sa publicistică. Provenind dintr-o familie de intelectuali de stânga, profesorul Lasch, ca multi alti universitari occidentali a fost initial adeptul marxismului, asezonat cu elemente pseudo filozofice freudiene si propovăduit în epocă, prntre altii ideologi politici de comunistul Herbert Marcuse.
Cartea a devenit curând un super best-seller national, ispravă recompensată prompt, în 1980, printr-un premiu prestigios, refuzat de autor; gest care asa cum era de asteptat a produs escalada vânzărilor. Motivul său, declarat public, a fost că aceia care au decernat premiul “înlocuiesc judecata unui autor de către egalii săi printr-un nou proces de selectie ce dă prioritate succesului comercial…”
Incă de la primele pagini profesorul Lasch constată că trăim într-o epocă de severă diminuare a sperantelor, iar cultura americană în particular si cultura occidentală în general sunt sortite disparitiei. În aceste conditii neprielnice tipul uman majoritar, predominant în societatea contemporană, apartine cazului patologic denumit narcisism. De unde provine si sintagma titlului său. Ca orice marxist, care pe deasupra ignorează ciclicitatea civilizatiilor elucidată în lucrările lui Spengler, Toynbee si Djuvara, profesorul consideră că fenomenul reprezintă un aspect al luptei de clasă si este urmarea crizei generale a capitalismului.
Dar cine este narcisistul? Narcis, îndrăgostitul de sine, este un tip uman egocentric foarte vechi asa cum dovedeste anticitatea mitului său. Dar studiile clinice arată că narcisistul contemporan este cu mult mai complex. Căci, spune Lasch, “fiecare societate îsi reproduce cultura …sub forma personalitătilor individuale.” Iar societatea modernă are nevoie de un nou tip de personalitate. “În acest sens narcisismul…ne zugrăveste arhetipul personalitătii “eliberate”, cu farmecul său, cu pseudocunoasterea sa de sine, cu pansexualitatea sa promiscuă, cu fascinatia sa pentru sex oral, cu hipocondria sa, cu superficialitatea sa protectoare, cu inabilitatea sa de-a suferi pentru pierderea celor apropiati, cu frica sa morbidă de bătrânete si moarte, cu străduinta sa de-a evita obligatii si îndatoriri.” Narcisul zilelor noastre, care zâmbeste permanent, se dispretuieste pe sine mai mult decât se autoadmiră, îsi urăste părintii, este fascinat bolnăvicios de celebritate si succes si este vesnic însetat după elogii. “Cultul său pentru socializarea relatiilor personale ascunde o totală insatisfactie tot asa cum cultul său pentru senzualitate exprimă de fapt atractia pentru cele mai primitive forme de sex. Mult trâmbitata ideologie a perfectionării personale si a păcii interioare – superficial optimistă – reflectă o profundă disperare si resemnare. Este credinta celor fără credintă.”
Aparitia acestui tip de personalitate se datoreste după profesorul Lasch schimbărilor din societate si cultură: exacerbata crestere a birocratiei, proliferarea imaginilor, răspândirea ideologiilor asa zis terapeutice care au înlocuit religia, cultul consumerismului (preocuparea exagerată cu cumpărarea de bunuri de consum), si mai ales schimbările radicale în viata socială si de familie.
Pâna de curând etica protestantă a muncii, bazată pe hărnicie si evitarea datoriilor, a constituit trăsătura fundamentală a culturii si cheia succesului material si spiritual în societatea amerindiană.
America era pământul făgăduintei unde resursele nelimitate si absenta claselor si a privilegiilor
permitea ca succesul social să depindă doar de talentul si initiativa individuală. Într-o economie în permanentă expansiune valoarea investitiilor si bunăstarea erau de asteptat să crească în permanentă. În epoca noastră lipsită de sperante însă, etica protestantă nu mai atrage pe nimeni. ”Inflatia erodează investitiile, reclama elimină teama de datorii, îndemnând consumatorii să cumpere acum si să amâne plata. Cum viitorul devine nesigur si amenintător numai nebunii amână pe maine distractiile ce le pot gusta azi. Această profundă schimbare a modului cum privim noi timpul a transformat atitudinea noastră fată de muncă, de valori si definitia succesului.
Autoconservarea a înlocuit autodezvoltarea ca scop al existentei…” Dacă Robinson Crusoe a fost eroul pionierului american, eroina narcisitului este”prostituata fericită” Moll Flanders.
Conditionarea narcisistului începe din copilărie cu “stimularea poftelor infantile prin reclamă, apoi continuă prin uzurparea autoritătii părintesti de către media si scoală, iar mai târziu prin rationalizarea vietii interioare însotită de false promisiuni privind desvoltarea completă a potentialului personal,” asa cum predică propaganda politică sau prin accesul liber la distractii, plăceri sexuale si sporturi care toate sunt superficiale si corupte de absenta oricăror sentimente omenesti, totul fiind doar spectacol.
Are oare această racilă socială leac? Marxistii, asa cum stim din experienta noastră anterioară sunt excelenti la critică, iar Lasch nu face exceptie. Dar spre deosebire de tovarăsii săi de idei ale căror solutii s-au dovedit catastrofale, el a propus solutii de bun simt. Printre acestea ar fi întărirea familiei, el fiind convins că mai multă atentie acordată de mame cresterii copiilor decât carierelor extrafamiliale ar stabiliza societatea. Alta ar fi revenirea la practicarea religiei, el considerând crestinismul conditia de bază pentru sănătatea societătii. Dar acestea sunt conceptii de dreapta în prezent si i-au atras pe lângă simpatia intelectualilor crestini, oprobiul femenismului si condamnarea stângii.
Ce efecte a produs Cultura Narcisismului? După 36 de ani de la publicare
natalitatea în tările occidentale este în scădere contină, numărul familiilor destrămate creste mereu, iar scăderea numărului de credinciosi practicanti a dus la aparitia fenomenului de “amalgamare”, de fapt închiderea hemoragică a locurilor de închinăciune.
Penticton B C / ian 2015
|
Gabriel Watermiller 1/24/2015 |
Contact: |
|
|
