In memoriam Ion Iancu Ratiu
(6 iunie 1017, Turda-17 ianuarie 2000, Londra) Non omnis moriar! Azi, 17 ianuarie 2015 se ȋmplinesc 15 ani de la trecerea la cele vesnice a lui Ion Ratiu, descendent al Familiei Ratiu de Noslac.
A fost fiul lui Augustin Ratiu, politician, scriitor, om de afaceri, filantrop, fondator al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, 1984 si al Fundatiei Familiei Ratiu, 1978, deputat ȋn Parlamentul României din 1990 până ȋn anul 2000.
A fost cea mai importanta personalitate a familiei Ratiu din a doua jumatate a veacului al XX-lea. Născut la Turda, a studiat ȋn orasul natal, apoi la Cluj si Cambridge, a fost timp de 50 de ani un luptător declarat pe fată ȋmpotriva oricărei forme de dictatură, militară, de dreapta sau de stânga, anticomunist si democrat convins. Întors ȋn tară ȋn 1990, a intrat ȋn viata politică si si-a dedicat restul vietii, până la moartea sa ȋn anul 2000, poporului român si drumului anevoios de integrare a României ȋn Uniunea Europeană si NATO. Desi a candidat fără succes la alegerile prezidentiale din 1990, este considerat cu o oarecare nostalgie, Cel mai bun presedinte pe care România nu l-a avut niciodată.
A dus un sustinut razboi mediatic din exil, ȋmpotriva dictaturii comuniste si a regimului ceausist. A fost avocat, jurnalist, scriitor, filantrop, om de afaceri si politician. După terminarea studiilor de drept si efectuarea stagiului militar, Ion (Augustin, Nicolae, Iancu i se spunea doar in familie) Ratiu a intrat ȋn diplomatie ȋn aprilie 1940 la Legatia României de la Londra condusă de către Viorel V. Tilea, nepotul de fiică al marelui om politic Dr. Ioan Ratiu. După alăturarea României de partea Axei Roma-Berlin, Ion Ratiu a demisionat si a obtinut azil politic ȋn Marea Britanie. A rămas ȋn exil timp de 50 de ani fără sa solicite cetătenia britanică la care ar fi avut dreptul. S-a opus mereu totalitarismului de orice culoare politică. A facut parte din membrii fondatori a Societătii Studentilor si Tinerilor din Europa Centrală. A colaborat cu Radio BBC-România, Radio Europa Liberă si Vocea Americii. În anii ’50, a publicat săptămânal buletinul de stiri Presa Română Liberă (Free Romanian Press). Începând cu anul 1957, se dedică total idealului unei Românii libere. Publică jurnalul România Contemporană, ȋnfiintează Uniunea Mondială a Românilor Liberi (World Union of Free Romanians), a cărui presedinte este ales ȋn anul 1984, publică Românul Liber / The Free Romanian, revistă lunară ȋn limbile română si engleză, trimisă către toate cancelariile occidentale si tuturor ziarelor mari si bucurându-se de atentia acestora.
I se spunea Dl Papion, datorită tinutei sale vestimentare impecabile din care nu lipsea niciodată elegantul papion.
Aparitia lui pe scena politică românească rămâne memorabilă nu doar datorită eforturilor si idealurilor sale democratice, dar si gratie originalitătii papionului, nelipsit din tinuta sa, care i-a adus mult respect, dar si gesturi absolut regretabile si grotesti. Astfel ȋn timpul campaniei prezidentiale din 1990, aflat la Turda orasul său natal, a fost ȋntâmpinat de către sustinătorii lui Ion Iliescu ȋntr-un mod jignitor. La sfârsitul vizitei la Fabrica de Sticlă din Turda, Ion Ratiu a primit drept cadou ȋn bataie de joc, de la un grup de „oameni de bine”, un papion de sticlă legat cu sârmă. Acum după 25 de ani, poate unii dintre ei aceiasi oameni, plâng pe ruinele fabricii, având în mână doar un papion de sticlă legat cu sârmă de la Combinatul din Câmpia Turzii, adus ȋn stare de faliment către distrugătorii, rămasi ȋncă nepedepsiti, ai economiei românesti.
Decedat la Londra, la data de 17 ianuarie 2000, la cererea sa adresată familiei, Ion Ratiu a fost ȋnmormântat la Turda, ȋnsotit pe ultimul drum de aproximativ 10 000 de oameni.
În anul 1979 Ion Ratiu ȋmpreună cu sotia au ȋnfiintat Fundatia de Caritate a Familiei Ratiu cu scopul de a ȋncuraja si răsplăti excelenta culturală si gândirea românească originală si independentă. Fundatia promovează proiecte ȋn domeniul educatiei si culturii poporului român.
Fiii săi, vrednici urmasi, Indrei si Nicolae, ȋmpreună cu distinsa sotie, venerabila doamnă Elisabeth, au hotărât să continue opera democratică a lui Ion Ratiu. La Turda ȋn anul 2004 a fost ȋnfiintat Centrul Ratiu pentru Democratie care continuă idealurile lui Ion Ratiu, sustinător si promotor al democratiei, cu misiunea să promoveze, în mod nepartizan, valorile si comportamentele asociate democratiei. Nicolae Ratiu conduce pe lângă afacerile familiei, ȋn calitate de presedinte toate organizatiile non-guvernamentale si non-profit ale familiei, Fundatia de Caritate a Familiei Ratiu, Centrul Cultural Român ȋnfiintat la Londra ȋn anul 1994, care are obiectiv promovarea culturii românesti ȋn străinătate, Fundatia Pro Patrimonio ȋnfiintată la Londra ȋn anul 2000, care are ca scop salvarea, conservarea si restaurarea mostenirii arhitecturale si culturale românesti si Centrul Ratiu pentru Democratie din Turda.
În mod fericit, ca o ȋmplinire si o recunoastere a idealurilor sale de o viată, fiul său Nicolae a fost decorat de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii cu Ordinul Imperiului Britanic, clasa Member of the Most Excellent Order of the British Empire (MBE), pentru efortul depus ȋn ajutorarea grupurilor dezavantajate din România. Această mare onoare este si un dar frumos cu ocazia comemorarii lui Ion-Iancu la 15 de ani de la trecerea sa pentru vesnicie ȋn Panteonul Familiei Ratiu de Noslac, la 17 ianuarie 2000. SIT TIBI TERRA LEVIS!
|
Ioan Gheorghe Ratiu 1/16/2015 |
Contact: |
|
|