La Putna , de Ziua nasterii sale, Eminescu a plâns.
Dimineata, la Putna de ziua nasterii sale, Eminescu a plâns.
Eu am plâns mai târziu, seara.
Să curgă lacrimile fiecăruia pe rând...
Dorul de Eminescu nu s-a stins încă, cum s-a vrut sau cum se doreste de detractori (salahorii îmbibati în păcura calomniei), de epigoni, de sfertodocti, de infractorii culturii, de delicventii moralei crestine ori eruditii bălmăjelilor academice.
Dimpotrivă, Dorul de Luceafăr desi nu mai curge ca o revărsare de cascadă el curge tainic, susură melodios într-un izvor sacru de dragoste, de iubire divină, ce urcă din inimile cele mai curate si sufletele prea alese spre dumnezeiasca Frumusete a Mântuitorului Hristos.
Asadar, pentru că sunt o lacrimă prelinsă din suspinul Luceafărului,ieri 15 ianuarie, am plecat la Mănăstirea Putna să-I aduc multumire lui Dumnezeu, marelui Voievod Stefan cel Sfânt si lui Bădita Eminescu.
Drumul trist, necăjit, peste care cădea o ploaie mohorâtă mă avertiza parcă de încremenirea mănăstirii...
În incinta sfântului lăcas, oameni si monahi aproape deloc...
Doar multă gheată groasă pe alei, de credeai că sunt lăsate intentionat pentru patinuarul trepădusilor sau baletul nepăsării ...
În Biserica mănăstirii, în pâcla obscuritătii miscau doi călugări: unul la strană, fără să cânte, altul la lumânări fără să le aprindă.
În rest, în bratele Luminii: Împăratul Hristos, Maica Domnului si Marele Stefan în mijlocul Curtii ceresti, iar mai jos câteva morminte voievodale de veghe.
M-am rugat la Împărat, la Împărăteasă si la Voievod pentru poporul Neamului nostru.
Am aprins o lumânare de la Candela vesniciei Sfântului Stefan, pentru nemuritorul Luceafăr.
Afară la pangar o umbră cu chipul cărunt îmi iese în cale:
-Pentru Bădita Eminescu! , zic eu arătând lumânarea aprinsă...
-Dar n-ai părinti? mă întreabă omul negru.
-Am, dar Luceafărul nostru e mai presus de părintii mei. El e un Fiu iubit si un Părinte drag al Patriei mele.
-Vezi-ti de treabă! Eminescu n-are ce căuta în Biserică. Trebuie scos de aici, din mănăstire... Cel mult să rămână în istorie...
M-am uitat la el atent, să văd ce grad de scleroză atinge. Din gât în jos se târa... Farul îi era stins. Sigur că răspunsul lui, învesmântat în haina pentru care am o profundă veneratie, în incinta sacră la care mă închin cu adâncă evlavie, m-a mâhnit enorm, dar fiind ziua aceea sfântă pentru care venisem,mi-am păstrat totusi calmul.
-Părinte (ce antinomic cuvânt...) să nu crezi că dacă voi (si mici si „mari”) si altii la fel de multi si de întunecati ca voi l-ati adâncit în groapa nepăsării, peste care ati pus si placa de beton a nesimtirii, Eminescu a rămas în pământ. Nu! Eminescu este de atunci în Sinaxarul Cerului, în Sânul Neamului Dac, la Dumnezeu.
Păcat de umbra pe care-o purtati si-o călcati cu senilele turpitudinii!
Am mers gânditor să mă întâlnesc cu Bădita Mihai măcar la bustul său din incinta mănăstirii...
Nu s-a gândit nimeni să-i aseze un lăcas pentru aprins lumânări, nu arde nici o candelă ...
Nimeni nu a ridicat măcar o mână de grâu fiert pentru cel născut să lumineze Neamul său...
M-am apropiat să fac măcar o poză, spre neschimbare...
Si sufletul mi s-a împietrit...
Asa cum dă mărturie poza, la Putna de ziua sa, bădita Eminescu plângea ...
La întoarcere, în prima asezare, vedem un grup de copii încolonati. Am zâmbit. Pe moment am crezut că sunt invitati să-si cinstească Poetul natiunii...
Dar ei se îndreptau, de fapt, spre o sală de sport.
Păcat pentru ei si mare păcat pentru părintii si dascălii lor.
M-am îndepărtat cu sentimentul că l-am lăsat acolo, singur si trist pe cel căruia toată viata mea nu am încetat să-i îngân temerile...
,, De ce nu m-as legăna/ dacă trece vremea mea...,,
Lacrimile mele...
În ajunul zilei sale de nastere, seara, l-am urmărit cu profundă emotie si admiratie pe acelas demn si mare Român, Dorel Visan recitând superb din Lirica lui Eminescu.
În seara zilei sale de nastere, caut un canal TV pentru a vedea cum a fost sărbătorit Profetul nostru.
Simteam nevoia să cred că ceea ce am simtit la Putna n-a fost decât întâmplătoarea neputintă ...
Pe postul national, uzând de banii publici, un grup erudit, de traficanti ai spiritului crestin-national, sărbătorea moartea poetului, nu nasterea sa !
Nestiind sărmanii de ei, „orfanii licurici”, că de fapt moartea Profetului nostru năstea viata nemuririi lui!
Cei care-l denigrază cu năduf îsi sărbătoresc în fapt moartea lor sprituală, cea fără înviere...
Anul trecut în 2014, aceeasi exaltati stiintifisti si deliranti humanoizi ai vulgului „sacru” l-au sărbătorit pe Eminescu în aula lor plină de pizmă si scaune goale, cărora le-au vorbit despre ei.
În ziua nasterii Românului absolut-Mihail Eminescu, în 15 Ianuarie 2015, cohorta academicienilor peri-epigonici, i-au aclamat cu multă ură si înversunare meschină, moartea, reiterând minciunile atâtor decenii lăsate mostenire de dusmanii străini si de lichelele interne, castrate de spirit, care se bălăcesc în mocirla detractoare a micimii lor.
Stupizenia lor uită că profanează pe marii lor Înaintasi, Piscurile spirituale ale culturii; Sava Popovici Barcianu, Nicolae Popea, Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Ilarion Puscariu, George Dima, Ioan Lupas, Silviu Dragomir, Onisifor Ghibu, Romulus Cândea, Ion Heliade-Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Barbu Delavrancea, Octavian Goga, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, A. C. Cuza, Simion Mehedinti, C. Rădulescu-Motru, Stefan Pascu, Pantelimon Halippa, Ion Nistor, P. P. Panaitescu, Ion Petroviciu, Constantin Brăiloiu, Nichifor Crainic, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Mircea Păcurariu, Pr. Dumitru Popescu, Mitropolitii Nicolae Bălan, Nicolae Colan, Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu, Constantin Bălăceanu-Stolnici s. a., nemaivorbind de cei multi care n-au încăput în Academie, dar sunt mai strălucitori fără ea: Mitrop. Andrei Saguna, Gh. Lazăr, Eminescu, N. Densusianu, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, teologii Liviu Stan cu două licente, doctorat, specializări postdoctorale la Cernăuti, Atena, Varsovia, Roma, Munchen, Teodor Bodogae cu 4 licente, 2 doctorate, studii postdoctorale la Cernăuti, Atena, Belgrad, Berlin, Tubingen, Milan Sesan cu 3 licente în Teologie, Drept, Litere si Filosofie si 3 doctorate la Cernăuti, Praga, Ernest Bernea, Vasile Băncilă, savantul Vladimir Dumitrescu si multi, foarte multi altii...
Fariseii profanează Institutia, Natia, Cultura, Forul Divinitătii Absolute-Atotstiinta lui Dumnezeu, în slujirea Căreia ar trebui să fie.
Academia Română, ca si toate celelalte forumuri ale culturii, trebuie să fie Imn de lumină, de laudă, de apărare si de recunostintă natională, nicidecum institutii cameleonice ale calomniei Neamului.
Si culmea paradoxului, majoritatea covârsitoare a Înghesuitilor, care ne denigrează permanent Neamul sunt străini de sânge, dar sunt plătiti româneste cu vârf si îndesat...
|
Gheorghe Constantin Nistoroiu 1/16/2015 |
Contact: |
|
|
