Dileme : Strict personal…
Maestrul I.L. Caragiale a scris cândva despre această lună, ca un act de acuzare : « Ploi mari, Dâmbovita se umflă. Primăria profită de ocazie pentru a o declara navigabilă si a publica licitatia pentru luarea în monopol a navigatiei dâmbovitene pe 10 ani”. Si oamenii numesc luna aceasta “Răpciune”(??). Poetic, nevoie mare! Si ploi, lungi ploi. Anul acesta? Septembrie a adus două ramuri ale aceluiasi pom veninos: ISIS si Ebola.
Hey, abia am lăsat în urmă un alt brie, al lui Octombrie. V-a plăcut, nu-i asa? A fost luna în care istoria a lăsat urme din 1917 si până în zilele noastre. Revolutia, războiul, Stalin, Putin de azi, a început în această lună. Luna în care Ebola a perpetuat vehement cu zeci de mii de victime iar ISIS nu dă încă niciun semn că ar fi pe cale de disparitie. Octombrie va fi renumit de acum înainte că fiind luna în care pentru prima oară în istorie, un jihadist a atacat clădirea Parlamentului Canadian ucigând un brav soldat de pază la Memorial War Museum. Da, a fost luna cântată de Topârceanu : “Octombrie-a lăsat pe dealuri/ Covoare galbene si rosii/ Trec nouri de argint în valuri/ Si cântă-a dragoste cocosii”...
Despre Noiembrie ce să zic? Era prima zi, într-o Sâmbătă si s-a pornit o ninsoare de credeam că nu se mai opreste. Asta de “bine v-am găsit, tovarăsi”. Ne-a speriat prea devreme si fără nimic altceva decât cer cenusiu si amenintare de zăpadă. Si asta înseamnă că decoratiile de Crăciun nu vor întârzia să se vadă. În luna aceasta am mai învătat ceva. Canada se află pe primul loc în grija si dragostea fată de câini, dar pe cel de al 15-lea când este vorba de grija si ocrotirea copiilor. Frumos palmares!!!
Decembrie a sosit cu vesnicele si vechile melodii despre Santa Claus si Crăciun si te întrebi pe bună dreptate: “De la Bing Crosby’s “White Christmas” nimeni nu a mai lansat ceva nou?” Si ce zăpadă a năpădit la începutul acestei luni! Omătul, neobisnuit de mare si greu a covârsit lumea, transporturile si accidentele. Doar compania “Snow Tires” a făcut afacere bună! Era vorba că prima zi de iarnă începe abia în ziua de 21st!
În jurul globului, cycloane, cutremure de pământ, toate acestea cu pierderi de zeci si sute de mii de oameni, au împânzit Decembrie de-alungul anilor. În zilele noastre, oameni împuscati de politie si politisti asasinati, tot în Decembrie s-au petrecut. Tot în luna aceasta am pierdut un bun prieten, răpus de o boală lungă si neiertătoare. Si se mănâncă mult prea mult în Decembrie. Cum de s-au aranjat lucrurile ca se se sărbătorească atât de aproape Hanuka (8 zile!) si Crăciunul? Câte gogosi si party-uri se pot îndura? Si dacă nu ai mâncat destul, asteaptă alte câteva zile si te pomenesti invitat la un Revelion în noaptea sfârsitului acestei luni.
Mă plimb si eu în luna asta/ Trei vânzători în fata mea/ În nagazin de-un ceas întreg/ Însiră totul pe tejghea/ Si tot aleg, si tot aleg/. « Avem de toate-n magazin/ Spuneti-mi numai : cum să fie? Vreti un cadou mai scump, mai fin,/ Sau vreti ceva pentru sotie? »
Toronto
|
Harry Beer 1/13/2015 |
Contact: |
|
|