Atitudini : Răbdare si sperantă
'Dacă am făcut descoperiri valoroase în viată, aceasta se datorează mai mult răbdării si atentiei decât oricărui alt talent.” - Isaac Newton
Spuneam… da!, spuneam că s-a dovedit nevoia de schimbare a modului de a gândi si a simti, dar si cel de a actiona. Si mai vorbeam despre decenta necesară politicienilor, cu alte cuvinte despre necesitatea schimbării mentalitătii lor, astfel ca ei să servească cu adevărat interesul colectivitătii. Ei, politicienii, au obligatia să vegheze asupra „căilor”, să asigure aplicarea ordinei lumesti si respectarea dreptătii umane. Greselile lor „sunt crime, fiindcă în urma lor suferă milioane e oameni nevinovati…” spunea poetul nostru Mihai Eminescu.
Este necesară schimbarea, fiindcă schimbare înseamnă mersul înainte, înseamnă progres, înseamnă atingerea unui echilibru, înseamnă multumire în final. Dar orice schimbare trebuie pregătită, adică gândită temeinic, făcută cu răbdare, logică si iubire. Răbdare se cere de asemenea din partea celor care asteaptă schimbarea, adică li se cere a avea puterea de a îndura încercările vietii si de a astepta când trebuie si cât timp trebuie, ducerea ei la bun sfârsit. Despre omul răbdător se stie că nu provoacă furtuna, ci creează liniste în jurul său, alungă norii. Să ne plecăm urechea la cuvintele întelepte: „Unde nu este răbdare, acolo nu este nici iubire”, spunea Sf. Grigorie cel Mare, răbdarea fiind cea mai puternică armă în ispite. Si ispite sunt multe. Pentru spiritualitatea crestină viata este o permanentă mergere înainte, spre culmile desăvârsirii, ea însemnând nu numai urcusul unor trepte, ci si o luptă, iar calea este cea a virtutii. Întru această întelegere a legii interioare a sufletelor, acel numit bun simt trebuie să se manifeste în actiunile noastre. Putem vorbi, de data aceasta, de o „ramă” în care încadrăm principiile noastre sufletesti.
În această acceptiune, sensibilitătile de orice fel ale omului de lângă noi nu pot fi lezate, incluzându-le desigur si pe cele religioase si, nimic nu poate justifica, de partea cealaltă, răzbunarea, spiritul revansard prin ucidere, actiuni egale cu ale omului primitiv, dominat de instincte. Din punct de vedere legislativ un articol din Declaratia Drepturilor Omului specifică: „Nimic nu trebuie să îngrădească libera exprimare, atât timp cât aceasta respectă libertatea si demnitatea persoanei”.
Probleme noi inundă societătile, si ele vin în valuri puternice, gata să frângă malurile. Ajungem să amintim cuvintele lui Alvin Toffler: „Conducătorii – chiar si cei mai buni – se dovedesc neputinciosi, întrucât institutiile prin intermediul cărora trebuie să actioneze sunt perimate”. Dar oamenii?
Sunt multe de făcut, un conducător trebuie să aibă o „ceată” în jurul lui, care să ajute cu idei la luarea unor decizii de schimbare. Timpul trece foarte repede, problemele sunt multe si deciziile se cer luate. Pentru cei care asteaptă si critică toate miscările, este mult mai usor decât pentru cei care s-au urcat în „trăsura cu cai”. Nu mai spun de „vizitii” alesi, în care se pun toate sperantele. Lor, celor angajati în conducerea acestei lupte li se cere a fi exemple de virtute, iubitori de Dumnezeu si de oamenii pe care-i conduc.
În această luptă pentru cu caracter virtuos, fiecare om, spunea Părintele Dumitru Stăniloae, „se angajează benevol, din proprie initiativă, dintr-o dorintă de desăvârsire”, iar încercările sau necazurile sunt cauzate de abaterea unora de la calea cea dreaptă a vietii virtuoase. Oamenii si în special cei care ne conduc trebuie să cugete, să-si facă timp pentru cugetare, pentru a face lucruri potrivite firii lor, dar si firii celor pe care-i conduc.
Se poate întâmpla oricui să rostească sau să dea răspunsuri pripite, sau să actioneze în mod pripit, fără a gândi prea mult. De aceea, ar trebui să ne rezervăm un timp pentru a gândi vorbele si actiunile, a nu ne grăbi să spunem sau să facem ceea ce ne vine imediat în minte. Nu întotdeauna primul gând este si cel mai bun. Sigur că acest timp pentru fiecare persoană este diferit, functie de viteza conexiunilor care se fac în minte, dar pentru un rezultat bun al celor spuse si apoi făcute, el este necesar. Pauza, acea tăcere, poate fi cu adevărat „de aur!”. Altii nu au răbdare să asculte, din cauza firii lor, dar de cele mai multe ori din lipsă de întelegere, nesituându-se pe acelasi nivel de cunostinte cu ceilalti.
Împlinirea unei dorinte sau a unui ideal întotdeauna necesită curajul de a suferi întru asteptare. Sfântul Apostol Pavel arată că răbdarea este „o roadă a duhului alături de alte virtuti”. În general suntem nerăbdători. Ne grăbim si ne motivăm întotdeauna graba, cu argumente plauzibile sau mai putin plauzibile, desi nu ar trebui să ne grăbim niciodată a face ceva fără a ne documenta, adică a cunoaste, analiza în profunzime problemele si a gândi asupra lor. Întelepciunea poporului român a creat proverbele: „Graba strică treaba”, sau „Încetul cu încetul se face otetul”, sau „Otetul tare vasul său si-l strică”( iuteala poate dăuna), sau „Cu încetul, încetul, agurida se face miere”( cu răbdare se poate obtine binele).
Lucrarea virtuoasă a schimbării fiind grea si putând fi însotită de necazuri, grăbindu-ne să luăm decizii s-ar putea ca ele să nu fie dintre cele mai bune, mai potrivite. Aprecierile grăbite sunt făcute de oameni incapabili de a întelege în profunzime lucrurile si ele pot să perturbe deciziile si chiar drumul ales. După umila mea părere, si aici trebuie să intervină o schimbare. Mi-as permite să spun: Săriti la gâtul celor vinovati, celor care refuză schimbarea mentalitătilor tinând astfel pe loc mersul înainte al societătii si respectati-i pe cei ce se străduiesc să facă o schimbare în bine! Sunt greutăti si oricât ar încerca cineva să le evite si să se ferească de ele, să recunoastem că fac parte din arsenalul zilnic al vietii. Pentru ele trebuie avută întelegere, păsuire.
Asadar, criticile, asteptările cu privire la viată, trebuie însotite de răbdare, coordonate într-un mod care să ne permită să ne gândim creativ la viitor; să nu dăm totul la o parte, cu furie, fără judecată si să ne grăbim să înlocuim cu ceva care nu poate demonstra soliditate, pentru a nu ajunge în situatia de a fi dezamăgiti. Dar nici a tolera un rău existent, complăcându-ne în situatii neclare prea mult timp sau, a fi intoxicati cu sentimentul neîncrederii, al îndoielii, sau de cel al nepăsării. Lipsa de entuziasm, spunea si Dostoievski, este semnul pierzaniei: „si diavolul si nebunia îi asteaptă chemarea”.
De încercările prin care trecem si vom trece, nu se poate eschiva nimeni. Este foarte important însă, modul în care le judecăm si le întelegem, le cântărim si le depăsim. Adevărate sunt afirmatiile lui Constantin Noica: „Viata este un dozaj; esti din când în când inteligent, sau esti mai inteligent azi decât ieri”. Poate si de aceea ne trebuie, în cele mai multe momente ale vietii, răbdare, bunătate, întelepciune; să fim continuu penetrati de spiritul pozitiv care, pentru sociologul si filozoful francez Auguste Comte (1798-1857) - fondatorul filozofiei pozitivismului - filozofie ce nu mai caută explicarea cauzelor obscure ale fenomenelor, ci se multumeste cu studiul datelor experientei -, constă în „a vedea pentru a prevedea” - a studia ceea ce este, pentru a conclude la ce va fi. În fond, realitatea materială a existentei se află sub imperiul substantei gânditoare a sufletului nostru, lumea exterioară fiind legată de lumea noastră interioară.
Acelasi filozof francez, în discursul său despre spiritul pozitiv, specifica destinatia necesară întregii noastre existente, atât personală cât si socială, „îmbunătătirea continuă, nu numai a conditiei noastre, dar si a naturii noastre […] Dogma progresului nu poate, deci, deveni îndestulător de filozofică decât în urma unei exacte aprecieri generale a ceea ce constituie mai ales această îmbunătătire continuă a propriei noastre naturi, obiect principal al progresului uman.”, accentuând în lucrarea sa asupra faptului că inteligenta si sociabilitatea servesc ca mijloc si scop de realizare, prin ele distingându-se umanitatea noastră, de simpla animalitate. Scopul filozofiei lui era de natură practică – progresul umanitătii - pe care, se spune, o iubea cu „pasiune mistică”. El arăta necesitatea educatiei prin care se poate realiza reforma sufletească în sensul spiritului pozitiv, altruismul luând locul egoismului. Si nu trebuie uitat că educatia se clădeste pe moralitate; numai cu ea se poate crea orice edificiu solid.
În concluzie, referindu-ne la situatia din tara noastră, parcă nu am dori schimbări pripite, ci profund gândite, nu am dori nelinisti, judecăti nedrepte si lipsă de răbdare din partea celor care este normal să astepte cu credinta că toate se vor rezolva în bine, sau măcar vor porni pe căi bune si drepte. Si vorba dramaturgului român Ion Luca Caragiale: „Nitică răbdare!”să avem.
Fac o digresiune de la subiect, spunând că există libertatea, valoare fundamentală a societătilor noastre, cucerită din greu si care trebuie protejată, iar rama ei de aur, cum îmi place să spun, trebuie să fie decenta. Există în lume eroism, excentricitate, fanatism, dar există si sfintenie, si cumpătarea la brat cu răbdarea, cu acestea din urmă ajungându-se la mult doritul echilibru sufletesc, în urma căruia „Ziua soarele nu te va păli si noaptea luna nu te va vrăji” (psalm 121). Oricum, unei ofense nu-i răspunzi cu ură si crimă, ci cu argumente, în acelasi mod, cu iertarea ce conferă putinta ei înăltătoare, salvatoare, sau chiar cu ignorarea, care poate avea o notă de noblete. Cine mai tine cont de toate acestea? Răzbunarea si-a întins aripile negre. S-ar dori uneori dialogul, argumentarea, dar ele pot să existe între oameni cu acelasi nivel de cultură, altminteri poti vorbi în van.
Nu oricine poate gusta o glumă, poate râde; altii se încruntă si lovesc, voind să-si impună modul lor de a gândi. Unde mai sunt inteligenta si sociabilitatea necesare progresului, când fanaticii zdruncină unitatea, libertatea, progresul omenirii, creând rupturi în societate, actionând în numele unei idei sau a unei religii, pe care probabil nici nu o cunosc îndeajuns?
Dar, mai presus de aceste atacuri barbare, criminale, trebuie să se stie că libertatea gândului, a cuvântului, nu vor putea fi ucise, grafitul condeiului nu se va termina niciodată!
Carolina de Nord /11 Ian 2015
|
Vavila Popovici 1/11/2015 |
Contact: |
|
|
