Lucruri stiute si nestiute despre marele pictor, scriitor si publicist Val Gheorghiu
Cu Val Gheorghiu pe numele său adevărat Gheorghiu Valerian am fost colegi la ciclu gimnazial si liceal al Liceului de băieți Gr.Ghica VV din Dorohoi. Fiind mai mic decât dânsul, atât în gimnaziu si mai târziu în anii liceului, el era pentru mine; domnul Valerică.
Referindu-mă la dânsul prin comportarea, obiectivitatea, lipsa sa de îngânfare si multă colegialitate, Val Gheorghiu a rămas pentru mine atunci cât si mai târziu aici, chiar si în Capitala Moldovei tot: domnul Valerică. Cu toate că l-am cunoscut de multă vreme, nu pot afirma că am fi fost intimi, dar între noi exista întotdeuna o respectabilitate reciprocă
Cu toate că a fost un autodidact, sau cum afirma tot el prin diverse locuri, poseda studii libere de pictură, sunt precis totusi că încă de pe băncile scolii dorohoiene a fost remarcat si de cunoscutul profesor de desen, fost de altfel si profesorul meu, Constantin Radinschi ajuns la Iasi profesor universitar. După zeci de ani amândoi s-au regăsit, parcă si-ar fi dat întâlnire în aspectoasa clădire pentru vremurile de atunci ale Iasului de pe strada Armeană, colț cu Strada Cuza Vodă, clădire special construită si destinată elitelor artelor plastice iesene
Vacanțele elevior si studenților erau organizate regulat, anual, atât îarna cât si vara în clădirea fostei scoli Nr. 3, cunoscută si ca fostul sediu al Scolii Pedagogice de fete. Aici propriu-zis ne-am cunoscut si ne-am apropiat foarte mult în special prin jocurile de tenis de masă sau chiar alte activități sportive.
Aici asi dori să remarc un fapt foarte semnificativ pentru mine, dânsul cunoscut ca un mare desenator, i-am cerut de multe ori să-mi facă profilul feții pe o foaie de bloc. Nici-o dată n-am fost refuzat. Cu toții admiram reusitele sale desene. Iar aceste ilustre amintiri le păstrez si astăzi în arhiva mea personală. Am trăit alături de viitorul maestru în magnifice momente si amintiri care mi-au rămas într-un fel grandioase si de neuitat
Iarăsi anii si-au făcut datoria, poate pare banal la prima vedere, dar, fragmente din aceasta prietenie neconvențională, s-a extins si în marea citadela a Iasului universitar. Cu Val Gheorghiu am rămas însă bune cunostinte, desi ocaziile de a nerevedea au fost destul de rare. Totusi, parcă eram făcuți din aceeasi alaut, atât unul cât si altul, ne întâlneam deseori, fără vrerea noastră în vremea înserării prin Piața Unirii, în special întotdeuna pe cunoscuta strada a Iasului denumită simbolic, străpungerea Stefan cel Mare, iar noi, numai prin privirile noastre, atât unul, cât si altul neaminteam parcă de zilele tinereții noastre, ca elevi al cunoscutului lăcas de cultură si învătământ, Liceul Grigore Ghica VV, sau poate
si de zilele frumoase petrecute în vacanțele noastre fără griji. Afară de salutul nostru jovial, ne salutam cu multă afecțiune si cu o adevărată strângere de mâini. Dânsul înalt si subtirel, dar bine făcut cu pasul nici grăbit, dar nici lent, dar parcă o melacolie radia în privirile sale, motivul probabil care-i îi impunea o plimbare mai lentă si gânditoare. Era un adevărat visător al lucrurilor făcute si a imaginației, probabil al celor ce mai are de realizat. Părea întotdeuna parcă preocupat, să zicem de un gând sau o faptă rebelă, de vreun proiect necesar dar poate neînțeles de alții sau, să zicem de probabilitatea unui schimb imaginar de întrebări si răspunsuri. Il am si în aceste momente cînd scriu în viziunea ochilor silueta sa parcurgînd aceste locuri
Despre mine, parcă cheful de a arbora Iasul la acea oră după o zi de muncă într-un cabinet dentar, părea parcă de un alt domeniu. In fine multe mai sunt legăturile prietenesti ce ne-au legat, amintind aici de perioada ieseană unde întreacăt fie spus, mă solicita prin învitațile personale primite de a vizita cu familia expozițiile sale
Tot împreună de multe ori ne întâlneam instantaneu în susul Copoului, la stadionul 23 august cu prilejul marilor jocuri de fotbal al CSMS-ului si mai tîrziu a Politehnicii iesene, dar concomitent, atât în sala Voința si mai târziu în noua sală de sport a Iasului mai jos de Palat, vizionam împreună si ne bucuram de victoriile marei echipe femenine de volei Penicilina, condusă si antrenată de concitadinul nostru de altădă Nicu Roibescu
Vorbind de Iasi, unde mi-am petrecut o bună parte a vieții mele, pot spune că i-am vizitat cu regularitate expozițiile sale personale sau cele unde avea o participare în grup, fie că erau în holul noului cinematograf din centrul orasului, la cluburile din Socola, Ateneul din Tătărasi sau de la Universitate. Ultimele mele amintiri asupra artei plastice al lui Val Gheorghiu, mă leagă de ultima vizitare a unei expoziții în grup, întitulată chiar faustos, parcă Autoportret. Mă găsisem în Tătărasii amintirilor mele. Venisem iarăsi să-mi revăd locurile unde am locuit, mai sus de piața Stejarul, tocmai pe strada Eternitate, iar Ateneul Tătărasi tocmai găzduia o adevărată expoziție în grup, un adevărat vernisaj: Dan Hatmanu, Adrian Podoleanu, Gheorghe Matei, Valentin Sava, Liviu Suhar si mulți alții
Parcă citisim pe undeva că debutul său cu adevărat în lumea artelor, a fost făcută prin 1961, cînd începuse să participe la diverse expoziții colective în țară si peste hotare, în Europa, Asia sau în America de Sud. Pânzele sale fiind remarcate la Paris, Roma, Barcelona, Buenos Aires, New Delhi, Istambul, iar la cea de a XIII-a editie a Premiului Internațional de Grafică, Joan Miro din Spania a cunoscut un succes deosebit. Ca fapt divers, tablourile îi sunt solicitate si cumparate chiar de către mai toate organele locale. Tot ce expune reflectă un stil aparte, ele dând viața ideelor sale de o deosebita sensibilitate, complectîndu-se cu combinațiile cromatice de toate felurile. Pot afirma după cele văzute, că tot ce expune nu dezminte talentul probabil nativ încă din anii perioadei dorohoiene, unde talentul său promitea multe viitorului său ca artist plastic. Tematica sau forma de reprezentare a creațiilor sale erau întotdeuna diverse. Toate acestea le afirm ca părere personală care mi-o permit, fiind din păcate si eu un absolvent al unei scoli de specialitate, terminînd Scoala Populară de Artă din Iasi, secția pictură, iar aici în Israel, un prestigios Colegiu de Arte Plastice din Tel-Aviv. Apropo de cele amintite, urmând scoala ieseana si colegiul de aici, gândurile mele se îndreaptă mereu spre, dați-mi voie de data aceasta să-i spun direct maestru, că îl merită cu prososință, amintind că îmi văzuse odată fără vrerea mea câteva planse mi-a spus: continuă, că poți realiza mai mult
Specific că în scrierile mele de mult doream să scriu ceva despre Val Gheorghiu. Dar, ce m-a determinat să scriu tocmai acum acest medalion care în fapt se dorea un
interviu, se datorează faptului că vizitând orasul copilăriei si tinereții mele: Dorohoiul, intrând fără nicio intenție preconcepută, deci instantaneu la Muzeul Minerva, contemplând pe îndelete tablourile expuse, atenția mi-a fosț atrasă de două tablouri semnațe de Val Gheorghiu: Aripa nopții siAtelier, fapt care ma îndemnat de la început să mă adresez direct domnului Valerică, care citindu-le, probabil pentru moment nu mă va putea probabil recepționa, cine sunt, pentru că anii sunt totusi ani, probabil în jurul a peste 60 de ani, dar până mă va indentifica, mi-asi fi îngăduit să-i pun câteva întrebări, legate chiar după spusele sale de
emblematicul Dorohoi, găsindu-ne într-un fel tot la anii amintirilor dorohoiene
In vizitele c-am dese pe meleagurile bâstinase pe lângă altele, vitrinile librărilor mă amuză si mă atrag. Asa se face că fără vrerea mea, găsindu-mă într-o librărie ieseană, asteptându-mi rândul să fac plata unor cărți achiziționate, mi-a căzut în mână un Dicționar Enciclopedic Român. Răsfoindu-l la întâmplare, ca un făcut, am citit cum se spune negru pe alb, o caracterizare tocmai despre
Val Gheorghiu; pictor pe teme inspirate din lumea teatrului, iar proza sa având un caracter fantezist, cuvinte care pe lângă plăcerea suplimentară creiată, mi-au trezit si un interes aparte.
Adiționînd mai multe surse ale mass-mediei, mi-am dat seama, că amicul meu în speță maestrul Val Gheorghiu, pictorul, omul de litere, scriitorul si publicistul despre care scriu, a devenit un nume nelipsit din dicționarele, eseurile sau tratatele corespunzătoare, el fiind o prezență vie în viața cultural-artistică, nu numai al Iasului, ci chiar a României. Prezența consecventă si vie prin numeroasele expoziții personale, fie la Iasi sau la Bucuresti, bine înțeles dacă nu era învitat în străinătate. Demn de amintit că în micile sale pauze, mai scoatea câte o carte sau incluzând si bogata sa activitate ziaristică în gazetele Iasului sau a Bucurestiului, fiind prezent cu aceiasi talent de mare vocație intelectuală.
Dat faptului că multe lucruri au devenit pentru mine surprize mari după zeci de ani buni, si
bătuți pe muchie de bune cunostințe, fie la Dorohoi sau la Iasi, toate acestea au constituit pentru mine surpriza momentului, determinîndu-mă, ca tocmai de aici din Țara Sfântă, să mă adresez interlocuitorului meu, cu un interviu în exclusivitate, de data aceasta nu lui domnul Valerică, ci maestrului Val Gheorghiu, dar cum socoteala de acasă nu se potriveste cu cea din târg, vorba înțeleptului proverb de al nostru, din motive independente de noi
nu s-a putut realiza!? Dar, amintind de cunoscutul ziarist si critic Val Condurache care aminteste că:Atât în pictură si în literatură Val Gheorghiu descrie lumi, de fapt o singură lume, lumea lui
.
Dorind totusi sa-l intreb amicul meu Val Gheorghiu cu ce prilej a donat muzeului local cele doua tabluri: orăselului acesta care arăta foarte cochet inaintea războiului, cu Piața Primăriei, cu impozanta Prefectură, cu grădina publică în care cânta fanfara, cu locul numit La brazi, cu străduțele lui cu pavele si cu trotuare din plăci mari de gresie roz, ei bine, era, totusi capitală de județ, cu pretențiile ei
Si încă ceva l-asi mai fi întrebat, amintindu-i că a pictat cum se spune de toate; Iasul, Bucurestiul, Sinaia, dar amintesc si reproduc chiar cuvintele sale: Sînt un îndrăgostit de munții si văile României, zăvoarele României, trotoarele României
Aici, eu l-asi mai fi întrebat cu credința că totusi odată si odată citind această mică-mare tabletă, gândindu-mă că-i dorohoian get-beget, dacă nu ar avea mai multe de spus atât în literatură cât si în pictură sa despre această urbe si ulițele lui de altădată, despre acest orăsel uitat de lume, ajungînd astăzi un municipiu destul de respectat si, concomitent de aceasta, ținând cont că si ilustră sa soție, pe care spre cinstea mea am cunoscut-o, deasemeni dorohoiancă de a noastră, dacă-l vizitează mai des, gândindu-mă că eu de aici din Țara Sfîntă, atât Iasul cât si Dorohoiul constituie pentru mine concomitent un adevărat ideal, un pelerinaj, vizitându-le mereu.
In exclusivitate pentru Observatorul din Toronto
.
|
Dr.Iosef-Ioju Haimovici 1/7/2015 |
Contact: |
|
|
