Benone Sinulescu - O viată retrăită estetizat, în cântec
Ce „istorie a florilor”, (cum spune Cioran), e mai adevărată decât parfumul lor, ce cunună se-mpleteste mai adorabil cu orizontul, decât curcubeul, ce exegeze palpită în miezul literaturii, mai fremătând decât umbrele fruntii poetilor, ce arcadă monumentală trece mai solemn prin granita dintre teluric si spiritual, decât cea dintre pandantivii catedralelor, ce rămâne mai luminos prin bresele sufletesti în lume, decât salbele mărgăritarelor de cântece si unde sunt adunate cântecele, ca perlele în cochilii scufundate sub ocean, cu mai multă grijă si folos sufletesc, decât în albumele pe care, cu greutate din toate perspectivele, le izbutesc azi cântăretii?!
O colectie de cântece însemnează pentru artist ceea ce-i parfumul pentru istoria florilor, bolta curcubeului pentru orizont, fruntile îngândurate, pentru poezie, arcada catedralei pentru linia dintre lumesc si spiritual, perla pentru scoica depusă pe funduri acvatice. Fiecare colectie de cântece nu duce mai departe în timp numai muzica, ci e zguduită si de rezonanta pe care o lasă în amintire făptuitorii lui, cântăretul si cei cu o contributie auzibilă sau nu, subsumată actului final al efectului sonor.
De putin timp s-a dat românilor o colectie cu o parte a cântecelor lui Benone Sinulescu, pe care, cine o va avea, va fi un trezorier mai târziu! Colectia aceasta este ca o corabie încărcată, ancorată de curând la asezămintele sufletesti ale românilor, după o plutire de jumătate de veac în largul mării de cântece folclorice românesti. Această mare e dominată de un arhipelag cu un subsol de comori ale creatiei muzicale populare, dar si de coliere de insule cu oaze verzi ale muzicii usoare, muzicii de petrecere, muzicii etno, romantei... Oricine, ascultă ce îi place, asa cum oricine si-ar naviga o lotcă pe sticla albastră a apei, spre uscatul ce primeste pe fiecare cu atractiile sale.
Asa cum toate insulele au reflexe în apele ce le înconjoară, toate cântecele lui Benone Sinulescu, adunate în colectia aniversară, de incalculabilă valoare, au oglindiri în marea apă limpede a marii muzici, fermecătoare, vitală pentru viata sufletească a românilor care, de mai bine de o jumătate de secol îsi hrănesc inima nu numai cu melodiile acestor cântece, ci si cu versurile lor preschimbate din trăiri umane, în cuvinte poetice ce slăvesc dragostea, bucuria, viata, dar provoacă si culpabilitate la durere si nefericire. Omul, după criteriile firii sale, într-o universală si inevitabilă privire, nicidecum pur personală, nedetasată de esteticul si epicul bunului simt al culturii tărănesti, fără nicio legătură cu managementul care contaminează astăzi productia artistică, regăseste în aceste cântece umanul în armonie cu natura.
Este o colectie în care sunt înregistrate cântece necântate cu gura, ci cu inima, asa cum sunt pânze nepictate cu mâna, ci cu sufletul, asa cum sunt poezii nescrise cu pana, ci cu umbrele fruntii. Avem de a face cu o colectie aniversară de cântece apărute la împlinirea a saptezeci de ani de viată si cincizeci si doi de ani de carieră artistică. Asa cum consemnează pe brosura colectiei, Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni folclorice la Televiziunea Română, ea „propune acum marelui public un album aniversar cu cele mai frumoase cântece populare ale marelui artist, un excelent compendiu, o trecere în revistă a câtorva dintre slagărele sale, un material mult asteptat de iubitorii genului. C.D.-ul de fată contine cântece nemuritoare, pe care noi românii le vom asculta încă multi ani de-aici înainte cu aceeasi bucurie ca si atunci când au fost auzite pentru prima oară”.
Orchestratia cântecelor imprimate pe acest album depăseste conditiile pentru creatia unui album si le întruneste pe acelea ale făuririi unei istorii a muzicii: Ion Albesteanu, Ionel Budisteanu, Florian Economu, Paraschiv Oprea, Victor Predescu, Radu Voinescu, Gheorghe Zamfir. Întocmai cum spune Elise Stan, „... ni se dezvăluie un adevărat regal muzical folcloric ce ni se oferă prin intermediul acestui compact disc, Benone Sinulescu fiind un nume ce se confundă întotdeauna cu voia bună, modestia, profesionalismul si, desigur, cu muzica populară de bună calitate...”.
Colectia aniversară de cântece interpretate de Benone Sinulescu este un mănunchi în care se reflectă lirismul maxim al marelui său tezaur de cântece. Prin Benone Sinulescu, de-a lungul carierei sale artistice, cântecul a avut si mentinut forma demnă de muzică, a valoarei maxime. A încântat si încântă într-atât pe românii de pretutindeni, cu glasul său, popularitatea lui ajungând atât de departe încât oricine din lumea muzicii folclorice se crede mai iubit în România decât Benone Sinulescu, instituie utopii.
Aceasta este si taina longevitătii artistice. „Pentru longevitatea sa artistică si pentru muzica de un real rafinament, pe care o interpretează, a fost premiat si decorat de mai multe ori în decursul anilor, si pe drept cuvânt, se poate spune că Benone Sinulescu si-a făcut pe deplin datoria, fată de sine însusi, fată de semenii săi contemporani si fată de urmasi. Acum noi avem datoria să-i dăm toată recunostinta noastră si dacă ajungem la hotarul cuvintelor elogioase, atunci, să tăcem si să ascultăm muzica lui Benone Sinulescu, spre a ne regăsi astfel în plinătatea sinelui nostru”, spune, în modul plasticizat nerepetabil, Elise Stan.
Dacă rostim în mod adevărat un nume mare în muzica folclorică românească, în istoria muzicii folclorice, credo-ul majoritătii românilor este că numele-i Benone Sinulescu. Lui, poporul român îi decernează misia de purtător al sentimentelor sale, ceea ce îi laurează deopotrivă tâmplele, inima si glasul. Pentru că în cântecele lui Benone Sinulescu, pe lângă melodiile atrăgătoare în vis, se găsesc si cuvinte dezlipite din soarele si urmele poeziei în texte de cântec de mare profunzime, bogătie si frumusete, iubitorii muzicii folclorice românesti înclină să creadă că făptuirea colectiei aniversare e făptuirea unui tezaur de poeme si melodii, aidoma măcar unei bucăti din sufletul fiecăruia dintre cei care le ascultă!
Fărâme de amintiri cu Benone Sinulescu si Ion Drăgoi
În universul sonor al unei răscruci de veacuri si milenii pe întinderea a mai mult de cinci decenii, dacă nu ar fi existat glasul si cântecele lui Benone Sinulescu, eternitatea ar avea părti de timp minus. Maria Tănase, Maria Lătăretu, Ioana Radu, Ion Luican, Mia Braia, Rodica Bujor, Stefan Lăzărescu, sau Dan Spătaru, Aurelian Andreescu, Doina Badea, Gică Petrescu, Dorina Drăghici si multi alti artisti au preschimbat scena, alături de Benone Sinulescu, în întâiul cer al stelelor. A fost o treaptă a timpului muzicii românesti a rodirii unei grindine de cântece nemuritoare.
Benone Sinulescu s-a născut din toate iubirile neamului românesc, de la început pecetluit cu har. Prin el, veacului i-a fost dat să fie înrădăcinat sub streasina artei muzicale folclorice înnoite de un glas unic. Născut pe 23 mai 1937 (nu pe 24, cum indică înregistrarea de a doua zi, de după duminică), Benone Sinulescu a interpretat si interpretează cântece fără număr, oglinzi purtate prin fata sufletelor fiecăruia dintre noi si fiecare văzându-si o parte de viată în aceste oglinzi.
Românii înstrăinati îl întreabă ce ne mai face tara...
Tot timpul spre plecare, călător prin toate colturile tării si prin toate părtile de lume, Benone Sinulescu si-a dăruit rodul glasului său, de la mărgăritarele crudei tinereti, verde de jad, până azi, la vârsta-i aurie ca grâul, în care s-a strâns o comoară de spice cu boabe coapte si dulci, ale pâinii sufletului românesc.
Pretutindeni în tară poartă dragostea pe care o are pentru neamul românesc pe care-l slujeste cu glasul, si pretutindeni, românii îndepărtati află de la artist si de la cântecele sale ce ne mai face tara. Aceste cântece au fost si sunt vehicule ale sufletului românesc estetizat si înnobilat de umanul metamorfozat într-o stare de lirism, într-o esentă de suflet purificat si îndeletnicit să caute sevele melancolice ale vietii.
Crâmpeie de gânduri despre violonistul Ion Drăgoi
De Bacău este legat printr-o dragoste care în timp a sporit si a devenit nu o suprafată de judet, ci o casă de prieteni, o asezare familială, cu un public fervent dăruit aceleiasi iubiri: cântecul. La Bacău a avut un mare prieten, martor si personaj în rol principal al lungilor turnee prin tară si străinătate, dar si o victimă cu simtul umorului, a farselor lui Benone Sinulescu, fată de care răspundea cu strălucirea verbală a replicii : „mi-ai făcut-o!”, si cu îngăduinta radioasă a nestinsului lui surâs. „L-am îndrăgit”, spune Benone Sinulescu, despre genialul violonist. „Nu se stie când si dacă se va mai naste un alt prunc din soarele muzicii folclorice românesti, cum a fost Ion Drăgoi!... A fost si a rămas până azi unic. Transmitea fior, cânta din adâncul inimii, se dăruia, iubea muzica populară si dăruia cântece instrumentale ce câstigau iubirea tuturor. Am făcut multe turnee cu orchestra care avea în componentă instrumentisti de marcă, «Plaiurile Bistritei». Nu povestesc, ci depun mărturie că Ion Drăgoi a fost strălucitor, unic, într-un timp al muzicii folclorice românesti urcată la limita de vârf a genului”.
Farse măiestrite de Benone Sinulescu, pentru Ion Drăgoi
Amintirile lui Benone Sinulescu despre Ion Drăgoi sunt un vis înveselit de „executiile” de mare comedie si deopotrivă cordialitate. Benone Sinulescu ticluia, ca un maestru farse agreabile si amicale. „Nu se supăra când îi făceam o farsă”, povesteste Benone Sinulescu, despre prietenul său Ion Drăgoi. „Odată i-am pus în costumul popular din geamantan, la sfârsitul unui turneu prin Moldova, pietroaie înfăsurate în hârtie, ca să nu murdărească. La coborârea din autocarul care l-a transportat până la poarta casei sale si-a luat de la portbagaj valiza si, apucând-o cu o apreciere involuntară a greutătii pe care o stia, s-a înconvoiat de sira spinării sub apăsarea greutătii reale, subevaluate. A tăcut, fulgerându-i poate prin minte că e vorba de vreo farsă, dar cu sigurantă negândindu-se nicio clipă ce mister ascundeau bagajele sale. Seara mi-a spus la telefon: „mi-ai făcut-o, iar!”.
„Altădată”, îsi aminteste Benone Sinulescu, „ocupând la Iasi, într-un turneu, aceeasi cameră de hotel, i-am pus în palmă, cînd dormea, fond de ten rosu. În timpul somnului, de parcă a lucrat vointa mea, ca să fie agitat, s-a înrosit cu fondul de ten peste tot, pe fată, pe pijama, pe lenjerie. Dimineată a intrat în cameră sotia lui, venită la Iasi pentru un consult medical. Nu poate fi povestită mirarea ei, în fata unei imagini a propriului sot care denunta o noapte cu îmbrătisări furtunoase. Până a nu se imflama totul, mai mult decât tenul rosu, de la nervii declansati ai doamnei, am deconspirat ideea mea trăsnită în timp eficient si i-am dăruit prietenului meu o pijama nouă, că din a lui nu mai iesea roseata decât cu foarfecul!”.
O cumpănă care putea duce la un sfârsit dramatic...
Una dintre amintirile interpretului Benone Sinulescu, despre un moment trăit alături de Ion Drăgoi e contabilizată la capitolul cumpene ale vietii. Întâmplarea refăcută din memorie si repovestită de interpretul Benone Sinulescu zugrăveste dejucarea unei drame pe care o puteau trăi. „Călătoream”, povesteste Benone Sinulescu, „într-un turneu, printr-o localitate din Bucovina. Eu si Ion Drăgoi eram în fată, lângă sofer. Masina serpuia la un moment dat printre niste serpentine în pantă abruptă, când soferul a izbucnit în disperare, tipând din toate puterile că nu tine frâna. Cu o prezentă de spirit si un profesionalism salvator, el a reusit să scoată masina din lantul de curbe, dar ne-a iesit în fată o linie ferată cu bariera pusă. Am trecut prin ea, în iuresul groazei, iar la câteva secunde după noi a trecut, suierând înfiorător, un tren accelerat. În afară de această întâmplare, am alături de Ion Drăgoi amintiri minunate, cu prisosintă! L-am pretuit si admirat pe Ion Drăgoi. I l-am propus lui Gheorghe Zamfir să îl încorporeze în orchestra sa, una în vogă atunci, apreciată în tară si în lume. Am imprimate cântece cu această orchestră, în unele dintre ele având si acompaniamentul violonistului magnific Ion Drăgoi”.
Ce multe emotii se pot descătusa într-o convorbire cu inegalabilul Benone Sinulescu...! Pe măsura cântecelor sale nepieritoare e si fiinta sa, a unui om de valoare, a unui om de omenie care evocă în toate povestirile afective, crâmpeie, oameni, locuri, fărâme de trăiri, ca o bătaie a elitrelor diafane ale fluturilor aducerilor-aminte, răsunetul pasilor si cuvintelor, râsul, surâsul, sunetul ceresc al viorii lui Ion Drăgoi si pe Ion Drăgoi, violonistul drag lui, ca un frate!...
Viată si cântec
Artist cu o cantabilitate vocală autentică, detinător al unui bogat si variat repertoriu, Benone Sinulescu are o personalitate muzicală interpretativă de cea mai neconfundabilă originalitate. Toate melodiile sale sunt însufletite de o totală dăruire si au claritatea unui susur al izvorului de munte. Numele Benone Sinulescu e sinonim cu muzica limpede, expresivă, timbrată melancolic, melodioasă, o muzică de cea mai autentică valoare, continuu preschimbată într-un torent creativ.
Benone Sinulescu a însotit generatii, cu un glas frumos timbrat, provenit din aceleasi rădăcini, sădite în acelasi pământ: tara si neamul românesc. De aceea, ridică până la cer si coboară în inimi, sfintit, cântecul! Locul lui Benone Sinulescu în constiinta românească este confirmat. Publicul este atras, nu numai de stilul său interpretativ sau tematica textuală a cântecelor, ci si de o apropiere explozivă, clocotitoare cu cei care îl ascultă, pentru că acest artist trăieste profund interior, estetizat, sensibil, viata, fiecare vorbă, ca si fiecare crâmpei de melodie.
Astăzi Benone Sinulescu insuflă cântecelor sale în aceeasi originalitate interpretativă, o revitalizare debordantă, cu o fortă magnetizantă, în sensul cel mai încărcat de afectivitate si exuberantă.
Împreună cu formatia de la Chisinău, Millenium, interpreteză cântece cu armonii moderne, multe de inspiratie raditională muzicală românească, ce au o virtuozitate a acompaniamentului instrumental si o căldură melodică vocală.
Se străvăd în ele rezonante pastorale, si o intensitate de simtire a freamătului tulburător al iubirii. Intonatiile muzicii românesti folclorice, melodicitatea, cantabilitatea vocală si nuantele afective disting cântecele lui Benone Sinulescu în noua variantă, amprentată de interpretarea initială, însă cu personalitatea muzicală, imprimată de formatia Millenium.
Interpretul Benone Sinulescu este un artist care prelungeste vitalitatea cântecului românesc! Cine a fost privilegiat să îi cunoască ospitalitatea, veselia primirii, conversatia ca si dărnicia, a cunoscut un român ce nu dezminte omenia românescă!
Nu Benone Sinulescu e cântăret, muzica populară e Benone Sinulescu! Datorită artistului, muzica populară are numele Benone Sinulescu!
Cântece de la rădăcină, până la rodul coroanei
22 mai (2014) a fost o zi cu gratitudine când începea să se însereze si sub cupola Sălii Palatului din Bucuresti se ilumina un prea vast văzduh de cântece si solemnitate. Era fructul unui ceremonial, croindu-si drum printr-un veac de muzică folclorică românească într-o o zi zidită pe soclul nostru sufletesc: începea concertul „Benone ’77”; începeau să urce în neconstrânsă libertate la cristalul vitrinei ceresti, nu stele si nici duhuri de sfinti, ci banchize de flori de cântece cu patimile, dorurile, dragostele omenesti; începea sărbătoarea unui soare stăpân nu al înăltimii vulturului ci al albei lumini din fântânitele în care susură folclorul neamului.
Surâd de saizeci de ani nemuritoarele cântece ale maestrului Benone Sinulescu, iar pietrele din izvoare, mai rare si cu mistere mai fermecătoare ca giuvaerul, întorc de sub unde surâsul! Pietrele acestea-s anii culturii noastre sătesti în care s-au strâns, ferite de stihiile orasului, cântecele maestrului Benone Sinulescu, într-o viată de om, într-o viată de artist, ca apa rece si curată în ulciorul de lut, mai scump decât pocalul de aur, pentru că-i din bogătia naturii.
Drumurile noastre de ieri, drumurile noastre de azi, drumurile noastre de mâine ar fi fost si ar fi urâte ca pustiul dacă n-ar fi călătorite de cântecele maestrului Benone Sinulescu. Nici nu putem să ne gândim cum ar trăi pasărea fără să ciugulească seminte, nici neamul nostru cât de sărac era fără apa vietii purificată, răcorită si aromată cu sutele de cântece ale lui Benone Sinulescu. Aceste cântece sunt culese fruct cu fruct, de la rădăcină până la rodul coroanei, din copacul folclorului, nu din copacul scuturat sau de pe jos! Apoi Benone Sinulescu le-a cîntat ca nimeni, le-a cântat numai si numai ca Benone Sinulescu.
N-a fost si nici nu va mai fi un alt Benone Sinulescu! Dacă n-ar fi existat până azi, tot trebuia să fie într-o zi pentru că muzica folclorică românească are plinul ei din care nu se poate lua o parte, cum nu se poate lua din aer o singură moleculă fără să se dezintegreze, cum nu e dragoste jumătatea de dragoste, cum nu e gând frântura de gând, cum nu e viată firimitura de viată…!
Muzica folclorică românească e vie, completă si învăluită de splendoare, numai purtând în ea cântecele lui Benone Sinulescu! Cântecul ancestral vine din labirinturi prin care curg izvoare în ulcioare mai sfinte decât odoarele monahale. Îl cântă multi, dar putini îl sfintesc! Miresmele florilor de crâng si clinchetul clopoteilor primei primăveri a mirilor întrec în miracol luminile vitraliilor fastuoase. Tot asa si muzica folclorică românească e deasupra oricărei muzici, e sâmburele ce încuviintează si încolteste mugurii aurii ai creatiei folclorului românesc. Nu a gresit îngerul folclorului iubindu-l pe Benone Sinulescu si dându-i mintii, firii si vocii sale cele mai frumoase cântece!
La pragul de sus al dealului unei vieti de trude si realizări artistice scânteietoare, unde vârfurile muntilor sunt înfrunzite cu stele, unde vulturul reazemă pe penele lui văzduhul, unde lumea e pierdută în cer si cerul ia lumea în brate, unde viata nu se continuă a doua zi, ci în întâia eternitate, unde urcă genialii, unde nu e niciodată nici toamnă, nici ger, ci numai văzduh, artistul Benone Sinulescu iată, a urcat an cu an! Si a ajuns la argintul anilor, în număr de saptezeci si sapte! Frumoasă rodnică si lăudabilă scară a vârstei!
Imensă a fost puterea dragostei ce a primit-o maestrul din partea publicului, la Sala Palatului, în ziua aniversară si omagială; pretuitoare fără egal a fost si căldura sufletească a artistilor care i-au cântat si au cântat publicului, în concertul orânduit a sărbători pe cel ce nu doar rămâne, cu veacurile ce se vor rostogoli, ca interpret de muzică folclorică, neegal cu nimeni, ci-i va încredinta, chiar, veacului său de folclor, numele Benone Sinulescu!
Ce dă înăltime, vitalitate si elevantă unui concert cum rare sunt altele, cel putin azi când semnul egal între muzică si comert distruge ca o traumă valoarea?! Fără îndoială, trei sunt stâlpii pe care se reazemă în splendoarea lui spectacolul muzical: prezentatorul, orchestra, interpretii. Concertul „Benone ’77” nu stâlpi, ci coloane cu frize si broderii a avut.
Prezentatoarea a fost vesela si strălucitoarea, suplă, inteligentă cu acuratete a dictiei, spontaneitate, elegantă, actrita Adriana Trandafir. Acompaniamentul orchestral l-a asigurat cine, dacă nu „Lăutarii din Chisinău”, orchestra cu o aurorală suită de merite ajunse la înăltimea supremă a orchestrelor de muzică folclorică românească din toate timpurile, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros. Ansamblul folcloric „Carpatii” de la Câmpulung Muscel a realizat momente de dans popular care au conectat publicul la veselie si atmosferă traditională sărbătorească.
Subtilul lord Aculin Tănase a reînviat boema de cândva, de la Capsa, cu epigrame ca aceasta ce creionează fin o doctorită sexi:
„Văd că stie leacuri multe,
După ani si ani de scoală,
Că de mergi să te consulte,
Ea mai rău te bagă-n boală…!”.
Nicolae Datcu a deschis concertul cu piese calde, melodioase, în desăvârsit ton cu mina de bonom, chiar si atunci când imită satiric si cu har pe alti interpreti. Petrică Mâtu Stoian, ca de fiecare dată plăcut de public, pe lângă voce si repertoriu, pentru chipul lui de haiduc si de pandur, român neaos, mustăcios si mândru, a cântat încântător. Apoi, interpreta cu finete de catifea în melodie, tesută pe o voce puternică, frumoasă, cu ochi luminători, ca roua pe frunza de smarald, cu surâsul larg si plin de bunătate, Mioara Velicu a purtat publicul prin si printre peisajele Modovei si moldovenii care rup opincile încinsi în joc, alături de Catrina. Tiberiu Ceia a asternut visarea, dorul, romanta, linistea peste sală, cu vocea lui caldă, lirică. Emilia Dorobantu e o cântăreată care a edificat superbitatea frumoaselor fete dace răzbătută până azi în chipul si talentul ei. Învesmântată mirabil cu podoaba de costum popular românesc, de sus până jos a fost frumoasă ca o mireasă de crai si a cântat înstăpânitor. Minunat cântă această tânără artistă, iar sărbătoarea închinată maestrului Benone Sinulescu a avut un strop mai mult de farmec si bucurie, datorită ei! Steliana Sima a încântat publicul cu surâsul ei fin, discret, cuceritor si glasul duios ca un violoncel! E o cântăreată cu un chip încântător si o voce gingasă. A cântat de ziua maestrului cu mare farmec, întocmai ca o adiere de zefir! Tineretea a fost predominantă în concert si a demonstrat valoarea gardei de mâine a folclorului nostru. Tânărul interpret Nicusor Iordan, invitat al sărbătoritului are a desăvârsi o carieră artistică ce îsi face vizibile orizonturile.
Fuego a preschimbat inimile fetelor în cristal! Toate fetele visează nesfârsite îmbrătisări si nemuritoare iubiri când cântă Fuego. E un artist ce oglindeste în cântec iubirea si în iubire siroiază susurul cântecului cel mai sensibil. Vocea lui Fuego e un mantou de mătase pe trupuri înfiorate, când premăreste iubirea, e vuiet si murmur de dor si iubire…! Cu Fuego în spectacol se îgustează scena si se măreste cupola. Fuego domină si cuprinde cu bratele întinse scena si spectatorii. A interpretat la spectacolul omagial „Benone ’77”, pe lângă câteva piese din repertoriul său, cântecul „Radu mamii”, împreună cu maestrul. Unită în două glasuri exceptionale, vechea melodie de haiducie a primit o învesmântare nouă ce a cucerit publicul.
Surpriză! Mare si plăcută surpriză! În scenă a intrat Ana Maria Ferentz. Momentul interpretării în duet cu maestrul a melodiei „Mândruto, bătute-ar focul” a îndulcit lumina ochilor spectatorilor si a ridicat bucuria inimii la extazul visului de iubire! Adrian Naidin a cântat cum nu s-a dezmintit niciodată: inteligent. În vers, în glas muzical si interpretare instrumentală a chemat la adâncă meditatie. Muzica sa e pentru minte, e pentru inimă, e pentru gând!
Formatia Ro-Mania, fireste nu a lipsit! Cum s-ar fi putut să lipsească?! Împreună cu trupa, maestrul Benone Sinulescu a zguduit scena si a ridicat publicul de pe scaun. E uimitor câtă energie are maestrul Benone Sinulescu! E argint viu, e vijelie, acoperă scena, o cutreieră, o trepidează. Necrezut de sprinten, plin de viată, de voiosie, maestrul Benone Sinulescu într-un spectacol, azi parcă mai debordant ca în prima tinerete, aplică un adevărat exercitiu de gimnastică spectatorilor, care trebuie să întoarcă alert capul dintr-o parte în alta spre a-i urmări iuresul miscărilor scenice. E un artist cu o vârstă fără ani.
Iar Laura Lavric nu e mai prejos! Moldoveanca e veselă pe scenă, chiar si de-ar aseza acasă capul pe o pernă de pelin, e luminoasă, chiar si când o învăluie o noapte de gânduri, e iute, ca fetele balurilor de altădată, chiar de-ar avea pe suflet o piatră de moară…! Laura Lavric e una dintre cele mai mari artiste ale Moldovei. A fost si la concertul închinat maestrului Benone Sinulescu, admirabilă. A înveselit publicul, l-a zguduit si a clătinat bolta Sălii Palatului.
Lucia Dumitrescu a venit în scenă nu cu noutatea, cu certa argumentatie că muzica folclorică românească nu încetează la Maria Tănase, Maria Lătăretu, Ileana Sărăroiu, Maria Ciobanu… Cântăreată cu har, Lucia Dumitrescu poartă mai departe harul pe valul muzicii folclorice de azi, mereu împrospătată, dar cu pretul udării si plivirii rădăcinilor, ca ele să nu se usuce, să nu piară, ci să ducă mai departe sevele cântecelor.
Desirând această distributie exceptională, ce a înstelat un concert de exceptie, nu poate fi exclus aportul realizatoarei tv Elise Stan. Un merit exceptional, pe care îl văd si simt doar cei de pe scenă, publicul fiind beneficiarul evenimentului artistic în sine, desi indirect este si beneficiarul actului organizatoric, l-a avut organizatorul de spectacole Ionut Pavel. Printre artistii pe care îi impresariază sunt maestrul Benone Sinulescu si artistul deosebit Adrian Naidin. Organizatorul de spectacole Ionut Pavel are măiestria de a însusi fabuloasei munci de făptuire până la detaliu a unui eveniment artistic de scenă, categoria de artă managerială.
Nu neînsemnată a fost si truda nevăzută a impresarului Pepino Popescu, omul spectacolelor cel mai amabil, care nu e stăpânit de stările angoasei când i se solicită o calaborare ce slujeste alcătuirilor de texte de presă.
A mai trecut, asadar, un an din viata maestrului Benone Sinulescu. În fiecare an se reînnoiesc surprizele pe care ni le face artistul, arzând ca filamentul unui lampadar astral ce luminează si atunci când nu mai e. Ascultându-l pe maestrul Benone Sinulescu, lumina cântecului său rămâne zidită în noi, chiar si după ce încetează cântecul. Astfel, concertul „Benone ’77” e viu si azi în ochii si în sufletul celor care au venit la sărbătoare. Cândva, când timpul nostru si contemporanii nostri vor fi doar o amintire, maestrul Benone Sinulescu va fi o oglindă umană în care se va contura muzica folclorică a unui veac.
Astăzi este sfânt privilegiul de a ne fi contemporan si nemărginit darul său de cântece pe care ni-l face de saizeci de ani, neobosit si neîncetat, si ni-l va face, de bună seamă, ani multi înainte!
La multi ani, dragă maestre! Am rămas, în nerăbdarea aniversării ce va să mai vină, cu amintirea unei seri magice, scrise în istoria muzicii folclorice românesti!
Spectacol fulminant la Ianca
Dintotdeauna, muzica noastră folclorică poartă pe elitrele ei usoare si diafane bucuria unei exaltări responsabile de schimbările stării sufletului si pasiunii lui. Prin ea, ca printr-o fereastră curată, neperdeluită, cu muscată în canat si chihlimbar fluid îmbelsugând lumina scursă pe sticlă, se vede larga zare a culturii noastre sătesti, viata, răsuflarea, contemplatia, creatia si istoria neamului nostru, ca o livadă înflorită în dreptul ferestrei, primind în ramuri păsările dragostei, pe vârfuri îmbrătisate de văzduh, lacrimile durerii si bucuriilor, pe cărări pasii dorului, la umbra ierbii, roua hrănitoare a rădăcinilor, iar în rădăcini consistenta sevei umplute de viată.
Oricâtă bunăvointă am avea de a spiritualiza piatra, nu o putem face si, de aceea, nici inima cea mai încremenită n-o putem compara cu ea, căci inimile sunt clintite de sunetul muzicii, pe când piatra nu aude niciodată, nu plânge, nu surâde. Oamenii cei mai frumosi si mai buni sunt în primul rând acei care sădesc si se bucură de florile spirituale ale melosului popular. Iar oamenii cei mai ursuzi sunt aceia care-si pietruiesc tunelul timpanului, fereastra ochiului, poarta sufletului si nu se predau îmbrătisării muzicii folclorice, nu-i beau apa nesecabilă, nu-i miroase zefirul viu, nu-i sărută eterna si infinita coroană a fruntii eternului si infinitului tăran român. Fiecare îsi este rege siesi, fiecare e fiu al cuiva, fiecare părinte altcuiva, pe atât de măret, de bun si de frumos, pe cât iubeste măreata, buna si frumoasa muzică folclorică românească.
Nu-i nimeni să nu aibă strămosi la talpa satului românesc, ce s-au aplecat cândva peste ghintură să scoată la soare stiubeiul cu apa curată, rece si dulce, a izvorului fântânii; nu-i, asadar, cineva dintre români care să nu descindă dintr-un neam ce a cântat si ascultat cântul cu dragostea si credinta asemenea rugăciunii si evlaviei.
Toate cântecele populare sunt pietre rare si toti cântăretii lor sunt fii si tati de crai, fiice si mame de castelane de odinioară, de azi si de mâine, la curtea din inima voievodatului cel mai pasnic, neîncetat tânăr si nesfârsit cuceritor, voievodatul folclorului neamului românesc!
Dar, sunt cântece între cântece, cum sunt deosebiri de strălucire si feerie între smaralde, mărgăritare, perle, aur sau diamante. Mai frumoase decât cele frumoase sunt cântecele acelea ce farmecă de peste saizeci de ani, neajungând niciodată să pălească asemenea frunzei sărutate de brumă, ci rămânând până azi vlăstare ale sufletului. Ele sunt cântecele glăsuite neegal de alinător cu altele, de artistul Benone Sinulescu.
Sunt si cântăreti între cântăreti, asa cum sunt păsări între păsări, dar niciuna nu are glasul, spiritul, coloritul condorului ce străjuieste obrazul văzduhului si cîntă nepereche de lin din fâlfâitul aripilor vaste, tăind aerul sus, deasupra marilor canioane. Asemenea e pururi tânărul Benone Sinulescu! Trece de saptezeci si sapte de ani, frumosi si lucitori ani, cu atât mai mult cu cât a minunat cu vocea pe mai obisnuitii, mai marii, mai înteleptii sau mai necunoscutii, oamenii simpli, ori savantii, ori plugarii, ori scriitorii, politicienii, presedintii României. L-au stimat si îl stimează artistii, l-a iubit si îl iubeste neamul, l-au pretuit Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Fănus Neagu si altii, lăsând mărturii despre aceasta, i-au prevăzut si admirat harul, de la Maria Tănase, toată pleiada artistilor interpreti de muzică folclorică, dar si cei apartinând genului clasic sau muzicii usoare, ori actori, regizori si asa mai departe…
Se poate remarca faptul că nu s-a scris mult si nici pe măsură despre artistul care a lăsat veacului, precum dalta în cremene, urmele sale, navigând prin timp întocmai unei luntre pe oglinda lacului, dar si prin talazuri, printre nuferi, dar si pe sub răchiti scorburoase, printre lebede si pelicani, dar si printre serpi si păsări riverane de pradă. Dar a răzbătut, luntrind cu si prin cântec, lăsând în urmă o legendă scrisă si una nescrisă. A semănat seminte din care au crescut spice pe care le-a secerat neamul său ce-a măcinat grâul, a frământat pâinea, a copt-o si s-a ospătat cu ea la masa de sărbătoare!
Acesta-i maestrul Benone Sinulescu, martor si aliat de o viată al trăirilor blânzi, frumoase, cinstite si plăcute ale neamului său, ascultător în toate stările sale sufletesti, al cântecului blând, frumos, cinstit si plăcut pe care l-a cântat cu dragoste Benone Sinulescu, niciodată ca altcineva, ci numai si numai ca Benone Sinulescu.
Pe când anotimpul verii se uita departe, ca să vadă dacă a lăsat copii buni în urma sa, lunile, zilele si ceasurile mai bune si mai rele prin care-am trecut cu totii, erau pe drum întâile zile ale toamnei, venind în urma pasului verii la Brăila, pe marea câmpie, pe bălti, pe fluviu, pe orase si sate. În orasul Ianca era încă domnitoare vara si era sărbătoarea localitătii. Evenimant la care artistii Benone Sinulescu si Maria Ciobanu au luminat orasul, asemenea luminii picurate nu din aur, nu din soare, ci din flacăra sufletească.
O dată mai mult, maestrul Benone Sinulescu a dovedit că dăruie altora din viata sa, primind în loc si mai multă viată, asa cum aurul, topindu-se, creste si-i străluceste încă si mai fascinant lava galbenă ca soarele. A sustinut un program amplu, plin de vervă, magnific. A cântat pentru toti, organizându-si repertoriul asemenea unei opere enciclice, fiecare spectator putând să îsi aleagă ceea ce îi cere gustul său. Ceea ce uimeste mereu mai mult la Benone Sinulescu este vivacitatea sa, energia pe care o consumă fără a se epuiza pe sine, în spectacolele sale. Nu iese în scenă să mimeze muzica, iese în scenă să o cânte si nu se tintuieste ca o statuie fără duh în locul căreia vorbeste istoria, ci freamătă pe toate aschiile scândurei scenei.
Strămută îndestulător toate gândurile spectatorilor. Fiecare dintre ei intră astfel în comuniune cu artistul Benone Sinulescu, care dovedeste cât de profundă este puterea cântecului folcloric românesc, nealegând să aibă o reprezentatie usoară, cu o piesă-două, ci un iures de cântece creatoare de atmosferă ce surclasează cele mai galante spectacole muzicale.
Fireste, fermecătoarea ciocârlie a cântecului românesc, Maria Ciobanu, a fost, de asemenea, adorabilă!
Cei doi inegalabili artisti, dacă nu ar fi fost la sărbătoarea Zilelor orasului brăilean, Ianca, spectacolul ar fi fost un pământ bun, fără apă, o apă adâncă, fără iesire la soare…!
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)
|
Aurel V.Zgheran 1/5/2015 |
Contact: |
|
|
