Dileme : Săpate in memorie
Se petrec uneori în viată lucruri care lasă semne de nesters în memorie si, oricât ai încerca să le lasi să treacă odată cu vremea, nu, ele rămân acolo si îti amintesti de ele mereu, mereu. Numeroase întâmplări si fapte în preajma cărora te postezi că un martor nechemat îti rămân săpate în minte. Si acestea sunt unele dintre ele:
Va amintiti de Figaro din “Bărbierul din Sevila”? Tot atât de renumit a fost si un alt barbier, dar din strada Morilor, în Bucuresti. Acesta a fost tatăl meu, un om de aur, renumit în cartier si încă mai departe, de la cheiul Dâmbovitei si până în calea Mosilor. A avut o frizerie cu 5 scaune si oglinzi mari cât peretele, un ceas cu cuc si clientii lui erau muncitorii de la fabrica « Mociornita », cu echipa ei de fotbal, « Carmen », « Lemaitre » (mai târziu « Timpuri Noi « ), fabrica de mezeluri a lui Arpăsanu, fabrica de săpunuri de la Foisor, fabrica de pâine « Herdan », abatorul din Văcăresti si oameni, locatari, care stăteau la rând să fie serviti. Când avea o pauză, omul acesta, născut în Câmpulung Moldovenesc, cânta la mandolină. Fabrica de ciocolată “Regina Maria”, prin Directorul acesteia, i-a propus să înjghebeze în atelier o loterie de dulciuri si vă imaginati ce îmbulzeală era acolo, zi de zi, inclusiv Duminicile, când se lucra cu obloanele închise, dar străjuite de sergentul Nistor, care încuraja de altfel încălcarea legii zilei libere.
Toate mergeau bine, cum mai rar se-ntamplă în viată, până când rebeliunea legionară a pus stăpânire vremelnică pe tară si atrocitătile, incendiile, deportările si uciderile au făcut ravagii. Trei banditi cu cămăsi verzi au intrat în frizerie si au anuntat că “diseară” îi vor da foc. Nu au dat foc dar în timpul noptii, ajutati de prăjini lungi, au spart geamurile si oglinzile, aruncând totul în stradă. La înăbusirea rebeliunii, vinovatii au fost arestati si, la proces, a fost invitat si tatăl meu. El i-a recunoscut că fiind clienti la ras, tuns si frezat în prăvălia lui. Judecătorul l-a întrebat dacă are ceva de spus.
- Domnule Judecător- a răspuns omul de aur- iartă-i Doamne că nu ei sunt vinovati de ceea ce au făcut ...
Si o alta :
În coloanele « Dilemei » am mai pomenit cândva aventura mea la vârsta de 17 ani când am fost prins, cărat de doi frati mai mari, la granita ungaro-română, încercând să trec fraudulos frontiera. După o noapte petrecută într-o pivnită pe a cărei chepeng a fost postat un dulău, un grănicer m-a transportat la cea mai apropiată gară, unde am fost luat în primire de un soldat. După câteva ore, ajuns la Careii Mari, un alt militar m-a primit zâmbind si nici nu mi-am dat seama de ce. Abia după câteva ore, în trenul ce ne transporta spre Cluj, m-a lămurit :
- Nu mă recunosti?
- Nicidecum.
Mi-a explicat apoi că a fost vecinul nostru, pe strada Vlad Dracul în Bucuresti si că îmi cunoaste toată familia. M-am bucurat. El era militar concentrat.
- Dacă încerci să fugi, îmi pare rău, dar va trebui să te împusc!
Asa am ajuns la Cluj, si m-am ales cu 3 luni închisoare cu suspendarea pedepsei.
Si ultima:
În călătoriile mele prin regiunea Ontario, am ajuns cu ani în urmă, în Brantford si, desi urăsc să întru în restaurante sau localuri “fast-food”, am ales unul dintre ele si nu mică mi-a fost surpriză când, la o masă lîngă geam, l-am zărit pe Walter Gretzky, tatăl căruia i s-a potrivit perfect titlul de “Great One”. Nu mult după aceea, i s-a alăturat si fiul lui, Wayne. Nu am rezistat si m-am dus spre ei, m-am prezentat si i-am felicitat.
Eroul hockeist mi-a spus doar atât:
- Hei, acum e rândul lui Sidney Crosby, Stamkos, Tavares...
Un om. Familie bună, modest si prietenos. O amintire plăcută.
Toronto ON
|
Harry Beer 1/2/2015 |
Contact: |
|
|
