Un ultim omagiu lui Cornel Diaconu
La ultima ora a zilei de 23 decembrie 2014, cu mare întristare am citit pe Facebook-ul de pe tableta mea următoarea stire neasteptată si nedorită, scrisă de către Stefan Paraschiv: „S-a stins regizorul Cornel Diaconu, cel pe care el l-am supranumit ,,regizorul-stenograf al eruptiei Vulcanului” - pentru că domnia sa a înregistrat pe bandă spectacole de apogeu ale Cenaclului ,,Flacăra”, creat si condus de primul între urmasii lui Eminescu, poetul iubirii Adrian Păunescu. În vara aceasta, măcinat de calvarul propriei existente, l-am cunoscut pe domnul Andrei Păunescu, urmasul de sânge si de artă al Poetului, a cărui prietenie îmi face mare cinste. Printre altele, mi-a făcut, cu încredere, legătura cu domnul Diaconu, care se afla, pentru tratament, la Neptun. Desi apropiatii presimteau acest sfârsit, nu mă gândeam că primul meu articol în ,,Flacăra” lui Adrian Păunescu va fi si ultimul interviu acordat de regizorul Cornel Diaconu. Nădăjduiesc în caracterul inedit al multora dintre destăinuirile dumnealui si îmi iau angajamentul ca în viitorul proiect publicistic pe care îl pregătesc, închinat Împăratului Adrian, să fie prezent si interviul cu acest ,,regizor-stenograf”.
Asteptăm cu nerăbdare acest ultim interview, domnule Paraschiv!
Personal, la fel ca multi români din diaspora îl cunosteam pe Cornel Diaconu de multă vreme, dar în special, câtiva dintre noi, diasporenii veterani, i-am fost alături încă de prin anul 2000-2001-2002. Îl stiam de la începutul Simpozionului Românilor de Pretutindeni si al concursului de frumusete ,,Miss Diaspora”, care aducea acasă la rădăcinile strămosilor pe tinerele românce crescute sau chiar născute în alte tări, dar si pe noi toti, reprezentantii românilor din diaspora, plecati prin lumea-ntreagă în căutarea unui trai de viată mai bun sau din diverse alte motive.
Cornel Diaconu, purtător al unui nume frumos care îl descrie exact asa cum era el: Cornelius: cornul abundantei, simbolul bogătiei, al hărniciei si al belsugului. Întreaga sa viată a fost un om harnic, a muncit alături de echipa sa pe care el a creat-o si împreună au obtinut rezultate excelente, a creat locuri de muncă pentru multi tineri si multe familii, aducând prosperitate si bunăstare în vietile acestora.
Cunoscându-l destul de bine, îmi dau seama cât de bine se adeveresc cuvintele rostite de Cornelius din Sfânta Biblie: – „Eu m-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Stiu să fiu si smerit, stiu să am si de prisos; în orice si în toate m-am învătat să fiu si sătul si flămând, si în belsug si în lipsă.” – Sfanta Scriptura, Filipeni, cap. 4, versetul 11.
Născut sub semnul Fecioarei, pe data de 13 septembrie 1949, cu luna în Venus, Cornel s-a bucurat de o iubire nemărginită din partea jumătătii sale, persoana care i-a cucerit dragostea prin dăruirea ei totală muncii si sprijinului cu care i-a stat alături pâna în ultima clipă din viată. Din câte am observat eu Cornel era omul care mereu era implicat într-o activitate sau alta. Iar atunci când toate răspunsurile la intentiile lui erau negative, ca de exemplu în vara anului 2011 când Simpozionul Românilor de Pretutindeni nu s-a putut desfăsura în tara noastră, Cornel Diaconu, prin Vointa sa dublată si prin virtutea sa de Luptător neobosit, a reusit să pună Punctul pe i si să mobilizeze toate organismele posibile ca să îsi ducă la bun sfârsit proiectul Simpozionului. Acesta este un fenomen care nu trebuia întrerupt pentru că acest simpozion începuse deja să dea roade vizibile: o îmbunătătire a imaginii tării noastre, o mare deschidere de relatii între România si majoritatea tărilor din lume în care trăiesc români, o exceptională promovare a culturii noastre în lume. Si, nu în ultimul rând, Conel Diaconu a reusit să ne convingă si să ne readucă ,,acasă” pe multi dintre noi, cei din străinătate, dacă nu definitiv cel putin să fim în constantă legătura cu tara noastră, să deschidem afaceri si colaborări, în definitiv, să ne implicăm si să fim interesati de procesul de dezvoltare al României, să fim vigilenti ca evolutia tării să se vadă prin fapte pentru întregul popor si nu doar pentru cei privilegiati.
Simpozionul anului 2011 s-a desfăsurat cu mare succes la Roma, devenind acesta ,,un adevărat Ambasador” pentru Romania unde turisti din toate colturile lumii rămâneau uimiti de dansurile noastre, de ,,Ciocârlia” noastră, de diva scenelor lumii, soprana Felicia Filip al cărei glas a avut mare ecou între ruinele Romei. Dar, ce m-a uimit pe mine mai tare a fost uimirea lor, a străinilor raportată la felul nostru de a fi plini de dăruire, plini de dragoste, plini de suflet. La Roma s-a petrecut o minunată simbioză între noi români si toate natiile lumii. Cornel Diaconu a demonstrat că prin Vointă totul este posibil. Miracolul este posibil.
Prin Simpozionul Românilor de Pretutindeni Cornel Diaconu a format o ,,mică Românie” care trăieste în afara granitelor tării noastre, dar care are o altă viziune privită din exterior a situatiei politice, economică si socială si care, pe lângă promovarea pe care o facem acolo unde ne aflăm, concentrează influenta noastră pentru bunul demers al evolutiei tării noastre. Acest simpozion, în timp a devenit o frumoasă stare de spirit, începând să returnăm românilor care au pierdut orice sperantă la mult asteptatul schimb spre un posibil trai mai bun pentru România, au pierdut ,,mândria de a fi român”, - cel mai frumos si profund sentiment de românitate pe care nici un om de pe pământul României nu trebuie să-l piardă vreodată. La Roma, buna mea prietenă, Mariana Mihăilă din Olanda, când cu totii jucam ,,Hora Unirii” în Piazza di Popolo a strigat cu voce tare: ,,România-i tara mea, si eu mă mândresc cu ea”, la care m-am alăturat si eu, apoi si altii până când a răsunat strigătura noastră, iesită din suflet, peste întreaga Romă. Iar, Cornel se bucura văzând această mare înfăptuire a unirii românilor cu întreaga lume pe pământul lui Traian, căci am înconjurat si Columna lui Traian cu hora noastră românească.
Când l-am cunoscut pe Cornel nu stiam că era si regizor si scenarist si producător de filme. Dar, în curând mi-am dat seama de ampla sa activitate cinematografică de filme si scurtmetraje, de emisiuni si spectacole. În special mi-a atras atentia profunda relatie sufletească pe care o avea cu Adrian Păunescu, ,,poetul nemuririi neamului nostru”. Acest fenomen se datora acelei epoci în care eu eram absentă din tară, iar Cornel Diaconu este bine cunoscut pentru filmările spectacolelor Cenaclului ,,Flacăra” pe care le-a realizat în anii 1982-1983 si au culminat cu filmul ,,Cenaclul Flacăra – Te salut, generatie în blugi!”, interzis timp de 25 de ani, film care încă se bucură de aprecierile acelei generatii în blugi încă existentă. Lui Cornel i se umezeau ochii ori de câte ori se pronunta numele lui Adrian Păunescu!
Avea un suflet mare! Era un om bun! Se preocupa pentru copii românilor plecati la muncă în străinătate. Mai ales pentru acei copii pe care părintii i-au lăsat în grija bunicilor si ,,i-au uitat”, formându-si altă familia în străinătate. Cu alte cuvinte el era preocupat de copii ,,abandonati” de părinti si tot prin noi, prin românii de pretutindeni lupta ca să facem ceva pentru acesti copii, aceasta fiind tema ultimului simpozion: ,,Dor de Părinti” care a avut loc pe data de 17-19 octombrie 2014.
Răpus de boala cu care se lupta deja de câteva luni, a condus si acest simpozion cu brio, sprijinit la fiecare clipă de echipa lui, aceeasi echipă cu care a realizat marele Festival ,,Callatis” de la Mangalia, o echipă formată din adevarati prieteni si frati, care i-au fost alături pâna în ultima clipă a vietii sale. Nu vreau să fac abuz mentionând numele celor care i-au fost alături, dar nu pot să nu o mentionez pe Gina Stefan, cea care i-a fost la căpătâi în ultima clipa, alături de Mirela Banu. Gina care a luptat cot la cot cu Cornel Diaconu ca totul să decurgă favorabil în toate manifestările organizate, era si este dotată cu calităti deosebite si cu o putere miraculoasă de rezistentă, o fiintă minunată si mâna dreaptă a lui Cornel, în care noi, diasporenii am pus toată încrederea si sperăm să găsească modalitatea de a continua toate proiectele sefului ei, mai ales Simpozionul Românilor de Pretutindeni si ,,Miss Diaspora”. Alta fiintă iubită de Cornel Diaconu si foarte reprezentativă în aceste manifestări si care i-a fost alături este Lavinia Sandru, vedetă, politician si prezentatoarea a Festivalului ,,Callatis”; cu sigurantă domnia sa va face posiblă continuarea proiectelor regretatului Cornel Diaconu.
Si se mai întâmplă ca atunci când te zbati atât de tare si lupti cu morile în vânt pentru a face un lucru bun si patriotic, să te consumi, să-ti zdruncini sănătatea, ceace uneori nu se observă în exterior dar în interior te roade, cum s-a petrecut si în cazul bunului nostru prieten Cornel Diaconu.
Unii dintre noi care am avut posibilitatea si care ne aflam în capitală pe data de 27 decembrie 2014, l-am însotit pe Cornel, împreună cu sotia si fiul, până în pragul portii dintre cele două lumi când, în capela Crematoriului ,,Vitan Bârzesti” din Bucuresti, luat de mâna Atotputernicului a fost călăuzit spre lumea vesniciei.
Dar nici acolo nu este singur; acolo îl astepta Adrian Păunescu, poetul nemuririi neamului nostru, pe care el l-a plâns atât de mult si ducând cu el, drept semn de recunoastere, - ziarul ,,Flacăra” -, pe care chiar Andrei Păunescu, fiul poetului l-a pus-o în sicriu, cu sigurantă s-au întâlnit si de acolo, toti ei veghează peste noi.
Toti reprezentantii diasporei cu care am vorbit via Internet si telefonic sunt profund îndurerati de pierderea lui Cornel Diaconu. El va rămâne în inimile noastre ca un om plin de bunătate si care întotdeauna încerca să ajute si să facă pace acolo unde era război, bunăstare acolo unde era sărăcie, iubire acolo unde era ură, dar mai ales era un om plin de un profund spirit românesc. De mentionat sunt si domnul Sorin Stefan Stanciu un mare sprijin pentru Cornel Diaconu la multe din manifestări, si arhitectul Stefan Antonescu care a proiectat scena plutitoare a Festivalului ,,Callatis” si soprana Felicia Filip cu sotul ei, primarul Mangaliei în anii Festivalului ,,Callatis”, Zanfir Iorgus cu sotia, fotograful Mihai Apolozan cu sotia si fiul, actrita româno-canadiana Claudia Motea care la Roma a impresionat cu piesa “Iubeste-mă America”, regizată de Maestrul Alecu Croitoru, precum si doamna Florentina Satmari, producătoarea veterană a televiziunii române de spectacole muzicale, care l-a ajutat cu spectacolele ,,Callatis”, care nu a fost prezentă dar i-am zărit numele pe una din coroanele de flori. Toti ei si altii a căror nume nu-l stiu, si-mi cer iertare pentru asta, au vărsat lacrimi si i-au spus cu mare regret ultimul Adio regizorului, scenaristului si producătorului Cornel Diaconu.
Barcelona, Spania
|
Elena Santamaria 1/1/2015 |
Contact: |
|
|
