DRUMURI SI POPASURI CANADIENE
- Din Toronto, in Newfoundland -
Cand Cristina si Dan mi-au propus sa-i insotesc in lunga lor calatorie spre capatul pamantului... canadian, am acceptat imediat, cu deosebita bucurie pentru neasteptata ocazie ce mi se oferea de a cunoaste mai in extenso aceasta imensa tara. Ma gandeam ca un drum cu masina prin principalele provincii nord-americane, pana in irezistibila lume a Newfoundlandului si Labradorului nu este la indemana oricui, cu atat mai mult a unui roman stabilit recent in Canada. In al doilea rand, mi se parea o oportunitate nesperata - aceea de a-mi completa in acest fel, intr-o eventuala editie adaugita, cartea intitulata "Calatorind prin Tara frunzei de artar", semnata impreuna cu fiica mea, Cristina (Editura Interprint, Bucuresti, 1998)...
...Asadar, in ziua de 20 iulie 2002 pornim din Toronto, intr-un confortabil Dodge, la un tentant drum dus-intors, pana in indepartatele taramuri din Nord, care avea sa insumeze, in decurs de doua saptamani, cca 7500 de km., in linie dreapta si in zig-zag, in functie de obiectivele inscrise in "foaia de parcurs".
Din goana masinii am admirat, din nou, frumoasele peisaje ale provinciei Ontario, ca si pe cele crescand in spectaculozitate, ale Quebecului, pe care, in parte, mai avusesem prilejul sa le strabat cu cativa ani in urma. Nu stiu cu ce viteza si ardoare am "ars" etapele si maretia atator privelisti, desfasurate privirilor noastre, dar stiu ca in seara aceleiasi zile ne aflam deja in Edmunston, primul oras important din New Brunswick, unde am si poposit peste noapte. Dimineata aveam sa facem cunostinta cu aerul tare si ozonat al orasului asezat pe cateva dealuri, intr-o pitoreasca depresiune. Matinalii localnici, vorbind in egala masura franceza si engleza, intra binevoitori in discutie cu noi, dandu-ne explicatiile necesare atat asupra istoriei mai indepartate ori mai apropiate a orasului lor, cat si a unor repere de interes cultural si turistic. Dupa cateva momente de reculegere in Cathedrale de l'Immaculee - Conception, din centrul asezarii, ne asternem din nou drumului, pe directia stabilita. Urmand soseaua intinsa de-a lungul raului St.John, ajungem in Hartland, atrasi de faima vechiului pod de lemn de pe raul respectiv. Este cel mai lung pod acoperit din lume (391 m), construit din barne trainice pe piloni de ciment, peste care se arcuieste bolta de sindrila, menita a proteja trecatorii de ploaie, vant, ninsoare si arsite. Pentru masini exista un sistem special de semnalizare, care ajuta ca acestea sa circule in deplina siguranta in ambele sensuri. Aici isi afla adesea refugiul tinerii indragostiti, ceea ce a facut ca podul sa mai fie numit si "kissing bridges"... Traversam si noi, cu rulaj redus, acest original pod, pierzandu-ne, apoi, printre casele si localitatile rasfirate pe podis, printre palcuri de brazi si dichisite culturi de cartofi, legume si lanuri de porumb, alaturi de bogate pasuni pentru vacile prezente peste tot.
Masina se avanta din nou pe Transcanadian, inghitind kilometri dupa kilometri, pe asfaltul care fasaie prelung sub roti. Este o zi calma, cu soare mult, arzator, imbracand dealurile, muntii , padurile intr-o horbota de raze imbietoare. Astfel intram in acel rai natural cunoscut sub numele de Fundy National Park of Canada, aflat sub protectia UNESCO. Acesta se intinde pe o suprafata de 206 km.p., constand in munti, ape si vai impadurite. Localitatile sunt pe aici destul de rare si restranse - mici insule ale existentei umane, locuitorii lor ocupandu-se, de regula, cu intretinerea drumurilor, curatirea padurilor de uscaturi si protejarea tezaurului de flora si fauna specifica zonei. Benzinariile sunt insa destul de dese, asigurand un flux neintrerupt al masinilor care strabat arealul. De cealalta parte a acestuia, coboram pe plaja Alma, unde se afla o mica statiune turistica si cartierul administrativ al Parcului. Aici, tocmai se retrasese fluxul oceanului, care atinge o inaltime de pana la 10 m. In urma lui, fundul golfului ramasese liber pe suprafete enorme, vizitatorii avantandu-se pana departe, in urma mareei. Procedam si noi la fel si culegem de pe "plaja" degajata de valurile inspumate pietricele de cele mai fantastice forme si culori, spre a le aduce acasa, drept marturie a incredibilelor locuri prin care am trecut...
Urmand sinuozitatile tarmului, ajungem in cea mai interesanta si mai abracadabranta creatie a naturii - The Hopewell Rocks. De pe platoul special amenajat, ni se ofera o priveliste unica, stiuta mai ales din ilustrate si carti : malurile de gresie rosie, inalte de peste 30 de metri, cu rocile sculptate de valuri si vant, cu profiluri durate, parca, de mana unui mare artist. Ele se numesc Flower Pot Rocks, cu brazi si verdeata pe crestetul lor. Cand mareea le inunda, aceste "vaze cu flori" se vad de sus ca un vapor cu patru etaje, tinand piept avalansei oceanului. Dar acum apele sunt in retragere, asa ca ne avantam si noi la baza lor, trecand pe sub "Arcul indragostitilor" si pe langa celelalte fantezii sculpturale ale puhoaielor de ape in continuu flux si reflux.
Noaptea si oboseala ne prind in orasul Truro, din Nova Scotia, alta provincie de referinta a Canadei. Ne cazam la motelul Palliser de pe raul Salmon. Aici ni se spune ca pe la miezul noptii, dintr-un loc consacrat acestui scop, am putea asista la schimbarea cursului raului , din cauza mareei in retragere. Somnul a fost insa mai puternic decat vrerea noastra, asa ca dimineata ne-am trezit cu vadul malos, vaduvit de abundenta apei din ajun...
Locuitorii acestei insule, descendenti ai scotienilor europeni, sunt mandri de denumirea latina a provinciei, care confera o nota particulara orgoliululi si atitudinii lor. Ei reconstituie cu minutiozitate siturile istorice ale trecutului lor, asa cum se intampla, de pilda, cu Fortareata din Louisbourg.
Aici a fost restaurata, conform planurilor originale, imensa cetate ridicata de francezi in 1720-1745, pentru a-si apara colonia stabilita mai demult in aceasta parte a Noii Scotii. Constructiile refacute, "soldatii" si oamenii in costume din epoca respectiva care te intimpina la intrare in fiecare componenta a Fortaretei, armamentul si obiectele expuse peste tot refac in memoria vizitatorilor o perioada de lupte si confruntari barbatesti intre britanici si francezi, pentru suprematia in aceasta indepartata parte a lumii transatlantice.
La o distanta de cativa kilometri ne abatem de la drumul principal si vizitam, la poalele unei coline impadurite, o minunata plaja cu nisip fin (o raritate prin partile locului), frecventata de cei din imprejurimi. De pe platou, fiind 22 iulie, ziua de nastere a Cristinei, culeg un splendid buchet de flori exotice, pe care il daruiesc sarbatoritei cu infinita dragoste paterna...
In dimineata zilei de 23 iulie, pornim cu vaporul pe ocean, din North Sydnei catre Port-aux-Basques - primul punct de pe teritoriul newfoundlandez. Vaporul este, de fapt, un superferiboat, dotat cu toate utilitatile si serviciile necesare (cala pentru vehicule, cabine pentru pasageri, doua sali pentru vizionari TV, bucatarie si sala de mese, un butic de cadouri si amintiri, o "gradinita" pentru copii, un restaurant cu muzica si bere etc.,etc.), care, in cele sase ore de traversare, te poarta pe nesimtite pina la destinatie. Din pacate, sotia mea s-a speriat de la inceput de aceste calatorii pe ocean si, cu toate insistentele noastre, n-a fost chip s-o facem sa ne insoteasca. Pacat...
Asadar, debarcam la ceas de inserare pe acest "nou descoperit pamant" (Newfoundland"), adevarata Terra Nova a Canadei, pentru intaietatea si stapanirea careia s-au confruntat marile puteri navale si militare ale unor vremuri revolute. Mult timp de sinestatoare, Newfoundland si Labrador (cca 600.000 locuitori) au aderat la statutul confederativ, devenind impreuna a zecea componenta administrativa a Canadei (1949). Port-aux-Basques ne priveste placid, cu o temperatura de numai 17 grade. Pe drumul spre interiorul insulei se lasa, de-a binelea intunericul si se dezlantuie o ploaie deasa si implacabila. In drumul nostru, paralel cu oceanul, descifram contururile unor lanturi de munti si case izolate, pierdute in imparatia intunericului apasator. Dupa un tur de forta sub zornaitul picurilor mari de ploaie, gasim cu greu hotelul Chignic Lodge - singura oaza de lumina electrica in zona -, unde, doborati de oboseala, poposim peste noapte. Dimineata aveam sa descoperim ca modestul hotel este asemenea unei cabane romanesti de munte, dar suficient de confortabil, inconjurat de imensitatea unor paduri pitice si pustii.
In plina zi, intr-un decor ameliorat treptat, cu mult soare si verdele intens al colinelor, facem o escala mai lunga la Corner Brook, al doilea oras ca marime si importanta economica, dupa capitala St.John's - telul final al calatoriei noastre. Aici, la gurile lui Humber River, unde cresc cei mai mari somoni din lume, a ajuns in 1762 vestitul capitan James Cook. Asezarea de astazi straluceste de albul caselor sale, rasfirate de-a lungul raului, fiind renumita, intre altele, pentru bogata productie de hartie, gratie abundentei materiei prime din regiune.
Urmandu-ne calea inainte, dupa alte si alte localitati, patrundem masiv in Gros Morne National Park. Acesta este situat in Long Range Mountains, pe coasta de vest si se afla si el sub protectia UNESCO. Aici se intalnesc multe lacuri, mai mari sau mai mici, numarul acestora depasind, probabil, pe cel al locuitorilor. Lacurile apar chiar si pe platouri, de unde se vede ca presiunea oceanului este destul de puternica, el dand adesea, "peste rascoale". Fiordurile, stancile, turbariile, dunele de calcar si nisip se tin lant, iar vegetatia, prezenta pretutindeni, este alcatuita, de regula, din paduri dese, nespectaculoase. Pe tarm, arboretii sunt "arsi" de suflul oceanului, pe aici crescand asa-zisul "tuckamore" - o denumire poetica pentru niste brazi si molizi mici, densi si contorsionati, intr-un vizibil efort de supravietuire. Exista chiar si o revista cu acest titlu - Tuckamore -, care este, de fapt, un ghid turistic pentru Bros Morne National Park. Aici, vizitatorul poate avea surprinzatoare intalniri, asa cum ni s-a intamplat si noua, cu unele exemplare de moose, caribu, castori, ursi negri, vulpi, iepuri albi, veverite etc. Aici vietuiesc, de asemenea, peste 230 de specii de pasari, incluzand pescarusi, rate salbatice, vulturi, potarnichi de tundra si de stanci etc. Din pacate, pamantul insulei este impropriu culturilor cerealiere si cresterii unor animale domestice - cai, vaci, oi etc. Doar arare, in parcele izolate, apare cate un mic patrat cu lujeri de cartofi, protejat de posibilii "atacatori" patrupezi prin marunte ingradiri . Este dezolant, dar aceasta-i realitatea...
In acest spatiu aveam sa ne aflam "resedinta" timp de trei zile, intr-unul din cele cateva campinguri special amenajate. Noptile le-am petrecut fie in corturile aduse de acasa, fie in ajustatul Dodge, in leganarea valurilor oceanului din imediata apropiere, al caror ritmic freamat razbatea pana la noi, ca intr-un bine cunoscut poem al poetului american Carl Sandburg, tradus si in limba romana. Dar poezia acelor locuri aveam s-o aflam si in cursul zilelor de popas in Gros Morne, prin desele "incursiuni" in zona: Norris Point, acolo unde muntii a trei insule se bat cap in cap, staviliti de apele penetrantului golf (varfurile unora albesc in soare de mari petice de zapada); Tront River Pond unde, intr-o moderna piscina acoperita, ne lafaim in bazinul de inot, ca si in valurile calde ale unui mare jacuzzi; Cow Head (Capul vacii) - localitate presarata cu multe case noi (semn al prosperitatii economice), beneficiind de cateva diguri de protectie si un centru de stocare a pestelui si, indeosebi a deliciosilor homari, pentru capturarea carora asteapta trecerea sezonului de prohibitie miile de capcane stivuite in jurul halelor...
Dupa "sejurul" din parc ne reluam voiajul spre Port au Chois, situat nu departe de Port Saunders, unde vizitam , pe o zi insorita dar cu un vant sacaitor, un site istoric cu multe reminiscente arheologice, care aminteste de prezenta, acum cateva mii de ani, a unor asezari de eschimosi. De aici, descindem in L'Anse aux Meadows, din extremitatea nordica a peninsulei, unde sunt reamenajate din pamant impregnat cu iarba locuinte specifice ale vikingilor care au debarcat aici, din Norvegia, in jurul anului 1000 d.Hr., in confruntare directa cu indienii aborigeni. Din cauza conditiilor de viata deosebit de aspre, mai ales in perioada iernii, vikingii s-au retras in cele din urma spre tarile lor de origine. La intoarcere, noaptea ne prinde in Port au Chois, in acest "The Fishing Capital of Western Newfoundland". Din motive de lipsa de locuri la The Sea Echo Motel, ma ofer sa ma "cazez" in masina. Golful din apropiere era un pic agitat, impingand rafalele de vant rece spre tarm. In acest teribil vacarm am adormit cu greu, iar peste noapte m-am trezit de mai multe ori din cauza acestor accese oceanice, care zgaltaiau cu putere "motelul" meu pe patru roti. Asadar, Sea Echo s-a dovedit a fi mai mult decat o simpla si pasnica prelungire a respiratiei marii...
In zori, dupa micul dejun, apucam din nou pe excelentele sosele canadiene, fideli proverbului "calatorului ii sta bine cu drumul". Tinta noastra capitala era... capitala St.John's, dar pana acolo era cale destul de lunga. Asa ca, pe la ceas de seara, ajungem in Grand Falls-Windsor. Acesta este un orasel (6000 locuitori) construit dupa tipicul celor nord-americane, cu strazi marginite de peluze de iarba si flori, cu case ceva mai aratoase, mai bine gospodarite. Chiar in seara aceea, dupa cazarea la cochetul hotel Robin Hood, dam o raita prin orasul bogat iluminat si ne racorim cu cate o bere la un mic local, alaturi de alti "insetati" de minunata bautura. Dimineata, la o hoinareala in pas de voie, intr-un parc de langa hotel descopar un obelisc de marmura, flancat de steagul englez si de cel canadian, ridicat in memoria unor eroi din localitate, cazuti in serviciul militar in timpul celor doua razboaie mondiale, 1914-1918 si 1939-1945. Printre cei aproape 100 de viteji inscrisi in granitul obeliscului se afla si unul cu inalt trad de general - F.C.Conway. In acelasi spatiu se inalta un alt monument, de proportii mai mici, pe care se consemneaza :"From you we take the torch and strive to hold it high". Gandul imi zboara pe data la Mausoleul de la Marasesti si la atatea alte monumente raspandite pe intreg cuprinsul Romaniei, ca dovezi ca pe aici "a trecut" glorioasa, istoria si ma iluminez la ideea ca patriotismul si recunostinta fata de eroi sunt un bun al tuturor natiilor, sensibilizand si innobiland inimile oamenilor de pretutindeni. In timp ce ma aflam in preajma celor doua monumente, in dimineata zilei de duminica 28 iulie, incepusera sa sune, solemn, peste oras, clopotele celor cateva impunatoare biserici din Grand Falls-Windsor, ca un remember si cantec de slava intru pomenirea celor ce si-au jertfit viata pe campurile de lupta, pentru triumful libertatii popoarelor...
La plecare, vizitam Centrul de interpretare a somonilor atlantici - o constructie iscusit amenajata, in care poti urmari direct acesti "king of fish" facand salturi incredibile peste pragurile improvizate in susul apei, hotarati sa ajunga la locurile dinspre izvoare, pentru depunerea icrelor.
De la Grand Falls, la Twilingate din vecinatatea insulei New World (Golful Notre Dame). Acest "capat de lume" este intens frecventat de turisti, intrucat aici se afla Boat Tours, care ofera, contracost, calatorii cu vaporasul catre ghetarii in deriva, plutind la o distanta de doua ore in larg. De aici, in fata nu zaresti decat apele albastrii ale Atlanticului de Nord, iar cu ochii mintii poti razbate pana in glaciara Groenlanda, de unde se desprind si pornesc spre golf uriasii ghetari care, pe masura ce avanseaza spre zonele mai calde, se topesc treptat, capatand cele mai fantastice infatisari. Sositi aici pe la orele 14,00, intr-o zi cu soare imbelsugat, aflam ca o "cursa" abia plecase spre zarea aisbergurilor, asa ca nu ne ramanea decat sa asteptam urmatorul tur. Profitam de ragaz, dand o raita de explorare prin acest port tipic de pescari. Casele sunt cocotate pe denivelarile stancoase din jur.
|
Ion Segarceanu 10/8/2002 |
Contact: |
|
|
