Matricea primordială în opera lui Nicăpetre- dialog înainte de toti sfintii
Am găsit undeva în rărunchii pământului, la Măgura Buzăului, sufletul lui Nicăpetre !
... era făcut din noduri, capete de sfoară, înghionteli, tunete, cioburi de obsidian si turte de câlti.
- Turte de câlti si cioburi de obsidian ? Ce căutai tu la Măgura Buzăului ?
- Da ! Turte de câlti !
Ce lucru nepotrivit, sufletul dumnevoastră în puterea pământului ... piatră peste piatră, apă rece, pământ si iar apă rece ... suflet care a fost, cândva un sfredel încurcat în velatura mahunelor lipovenesti de pe malul Dunării !
Ce să caute sufletul dumneavoastră, dincolo de puterea pămâmtului ?
- În ... puterea pământului ... de acolo m-au scos cariatidele mele pe brate ... tu n-ai de unde să stii asta! N-ai cum si nici de unde să stii !
- Nici e !
Dacă rupeai atunci cămasa de pe mine, găseai în pieptul meu un zgârci uscat în loc de inimă ... un zgârci sub forna de opincă!
- Opincă spartă ! Spală-te pe mâini să ne apucăm de treabă !
Aprinde si tu opaitul ăsta ! Aveam cândva o festilă bună, da' nu mai stiu unde o mai fi !
„Toată lumea azi fumează, scoate fum pe nas pe nari” ... unde spuneai că sânt câltii ăia ?
- Sub raftul cu cărti !
- N-am cărti aici! Aici am numai scule !
- Dar alea ce sânt ?
- Scule ! Asta nu-i treaba ta ... dă-i încoace !
Câltii ăstia i-am bălmajit aseară cu Anca ... ia te uită cum curge ghipsul !
Nu asa ! Toarnă mai încet ! Măi, tu esti surd ?
Numai în sens biblic ... din apa rece în care mântuitorul tău a spălat picioarele ucenicilor, noi ne-am procopsit cu mitul pământului !
- Sună bine, mestere !
- Când vorbesc eu cu tine, să taci din gură !
Uite la ulcica asta ! Este smăltuită cu zeamă de lemn strâmb ! Am furat-o de la o cramă !
Toarnă încet.
Tot într-o ulcică de pământ, am stins cărbunii evului nostru mediu si pe toarta ei am rupt în bătae spinările blajinilor!
Ce te holbezi la mine ?
Mestecă ghipsul ăla că se întăreste !
- Povestea asta tine de legătura noastră cu filozofia lui Nietzsche !
- Nu acolo măi Căpcăunule !
Ce legătură ziceai că avem noi cu filozofia lui Nietzsche ?
- Păcătoasa noastră resemnare mioritică, mestere ... nice gura nu-i tace, nice iarba nu-i place ...
- Vorbesti numai prostii !
Ce ti-a zis Remus la chiolhanul ăla de la Elliat ?
- Ce a zis ?
- Te faci că ai uitat ?
- Vorbeste gura fără el. Mi-a zis că-i pare bine că mă vede ... asa de rar !
- Stie el ce spune !
- Dumneavoastră tineti cu lupul, sau cu Scufita Rosie !
- Cum să nu tin cu lupul, măi Căpcăunule ... am intrat cândva într-un fel de concurs cu un lup bătrân cu scufită rosie asa ca tine ... a îngropat ăla bâta lui Hercule în pământ, dacă poti spune asa ceva !
Ai uns sticlul cu terpentină ?
- De ce să-l ung ?
- Vezi unde-i tufuitorul ăla mare si negru ... nu ăsta ! Celălalt !
Ia-l pe celălalt cu părul mai aspru ! Asa !
Pune si un pic de parafină ... nu de acolo desteptule! Vezi că am topit parafină în cancioc !
Asa ! Mestecă !
- Miscă-ti picioarele, sus aripioarele !
- Lasă că nu te mânjesti degeaba ! Mai bagi si tu câte ceva la cap !
Dacă rupi sticlul ăsta, mama dracului te ia !
A îngropat ăla bâta lui Hercule în pământ, asa cum îngropi securea războiului !
- Ce legătură are bâta lui Hercule cu securea războiului ?
- Măi, tu n-auzi bine ? Pune parafină din cancioc !
Nici nu-ti vine a crede câtă piatră a stricat desteptul ăla acolo ...
La noi, înfingeai toporul în pământ să nu stea ploaia ...
- Să stea ploaia, mestere. Atunci când umblă porcul cu paiul în gură !
În vâltoarea ceasornicului românesc, atât cât a mai râmas din el aici pe malul Donului linistit din Toronto, am găsit pentru adoua oară urme din sufletul lui Nicăpetre ... să nu mă întrebati de ce am căutat si aici sufletul lui Nicăpetre, că nu stiu ce să vă spun !
Dar ce vă pot eu spune acum, este bucurie adevărată ! Sufletul lui era ca un hrisov bătrân udat de lacrimile noastre toate !
Când vorbesc despre Nicăpetre, mă tin cu amândouă mâinile de un clopot care bate în dungă ...
Vocea nu mă mai ajută ... nu mai am are nimic din sclipiciul ei de altădată ... nu găsesc nici destulă piatră pentru un recviem sau un epitaf vertical ca operatia pe cord deschis. Dar stiu cu sigurantă că în scoica Brăilitei lui natale, Nicăpetre, n-a găsit loc de monastire mai bun ca aici pe malul Donului linistit, indiferent de ce spun altii !
La Câmpul Românesc de la Hamilton, am aflat că Dumnezeul, smuls din hătisul neamului românesc, s-ar fi născut în exil !
Când apa Donului se umfla, îi fura mesterului trunchii uriesi, gata ciopliti direct din mândra glăsuire a pădurii de argint ... si cât de scorburosi erau !
M-ar fi fugărit cu drujba în mâna pe malul apei dacă îi spuneam ce gândesc ...
- Si ce gândeai ?
- Nu a fost să fie pe malul Senei ! Si nici nu sa brodit unul să-l prindă pe mester ca pe o insectă sub un clopot de sticlă asa cum sa întâmplat cu Sfântul din Montparnasse.
Îsi mesteca si ăla mămăliga drept în inima Parisului cu drujba !
Aici la Toronto, într-o sfântă zi de duminică sau de joi, nimeni nu mai stie când a fost asta, minunea pământului sa produs !
Sa produs mai abitir sau mai abrupt ca la Paris, că tot de piatră vornim !
- Ce sa produs, măi Căpcăunule ... dacă nu pun eu mâna pe topor, nu sare nici aschia mai departe de trunchi si nici eu nu mai sânt cel care mă fost !
- Ziceam de minunea care sa produs cînd ati mutat lutul, câltii si drujba de pe malul Donului, într-un fort englezesc îngropat în verde crud, verde crud ... te mai văd te mai aud, unde piatra a început să cânte !
În curtea fortului, era înfipt un hangar iute si ager ca otelul unui palos ferecat în bratul balamalelor si tot acolo era înfiptă si o căsută cu godin si schite de vreme rea !
Ce mai contează că au ars acolo cai albi precum serafimii, cam o mie si schite apsolut fabuloase ...
si tot acolo într-o noapte, un bandit a spart hangarul mesterului si i-a furat o drujba grozavă ! Toate sculele mesterului erau grozave, dar Remus Moldovan, mi-a spus că este ca si cum un alt bandit într-o noapte furtunoasă intră într-un magazin de bijuterii si fura numai un sertar gol !
Acolo , în curte, printre roti de moară făcute de Puiu, ca să îsi acultă mesterul gradina si toporul, printre bucăti de marmură cărate de pe Acropola Ateniană, mesterul, a închis cu mâna lui poarta imensă a celui de-al doilea mileniu, acolo printre frunze de lobodă si pălării de sora soarelui si a deschis tot acolo si tot cu mâna lui, poarta mileniului trei !
Si iată-ne iar desfrunziti ... ca în poeziile Blandienei, sau alergând „mistretul cu colti de argint” prin Levantul Doinasului ... noi cine sântem domnule Popescu ?
Era pe când nu sa văzut ! Azi îl vedem si nu e !
Matrice primordială, înainte de toti sfintii, este aici mestere ... este căusul primei noastre zămisliri !
Cu toporul în mână, ca un vifor tăiat în imposibilul travertin, mesterul a caligrafiat în hangar, eternele lui peroratii, amănunt obscur, de care nimeni nu mai vrea să stie azi!
În Oltenia pătimirilor noastre, sprijinită pe coapsele Portii Sărutului si pe coloana vertebrală a neamului, făcută asa cum bati niturile timpului peste nituri si deasupra altele până la infinit ... mesterul din Hobita, în veacul trecut, a zidit necuvântul!
Aici în Toronto, vuetul torsului, negative biciuite de Nicăpetre, au turnat vrajbă unui alt eseu de fortă al Neamului Românesc !
... mai spune-i s-aducă si ceaiul si vino si tu mai aproape ... citeste-mi ceva de la Polut si ningă zăpada de-ngroape ...
Cu câtiva ani înainte de la cutremurul din '77, dumneavoastră ati deschis poarta nesărulului !
- Poarta nesărutului ?
- Vorbesc de structura secretă a operei dumneavoastră !
Visam cu ochii deschisi un drum fără întoarcere. Drum care mă obligă să fac un ireverentios recurs la memorie cu gust de alge sărate, scoici sparte si nisip fiertbinte.
În perspectiva răsturnată a biografiei mele, tangibilul a devenit pentru prima dată apsolut intangibil !
- Vorbesti de cutremurul din ' 77 ?
- Pe cel din ' 40, nu l-am prins !
- Păcat ! Dacă îl prindeai si pe ăla din ' 40 , cine stie ...
Măi, tu ai citit ceva despre sarpantele lui Bouleau ?
- Nu !
- Încerc să te cred ! La ce-ti mai trebue, burtă, burtă si ce burtă, un pic de chelie ...
- Eu încerc să inteleg unde începe si unde se termină a patra dimensiune în opera dumneavoastră !
- A patra dimensiune ... sculptura din câte stiu eu este tridimensională iar pictura, să nu spun vorbă mare ... ai aici chiar aproape de tine, un pictor care a refuzat cu obstinatie bidimensionalul în lucrările lui ! Contorsionează imagine si rupe structuri de care tu nici habar n-ai !
- Data trecută vorbeam de oglinzi paralele, clopotnite, hrube reci, firide, cripte si criptograme bacoviene ...
- În care nu m-am găsit deloc!
Dar în povestea asta de acum, nu intri!
Ascultă ce-ti spun eu ...
Toate astea tin de parapsihologie si de psihanaliză !
- A patra dimensiune ascunde învesnicirea materialului, mestere !
- Ce învesnicire măi Căpcăunule ?
Asta înseamnă că în spatele picturii tale care este, nu-i asa, bidimensională, stă învesnicita sculptură sau a treia dimensiune ...
Si poate chiar asa este, dar ce te faci tu, cu tapiseriea, cu mozaicul sau cu alseco ? Ce crezi ? Au refuzat si ei, bidimensionalul ca formă de exprimare ?
Au refuzat spoiala! Asta este! Află de la mine!
Nici eu nu suport culoare plată!
- Maestre, vorbesc de o dimensiune spirituală ! Ceva dincolo de materie !
- Ce se întâmplă între materie si spirit, pe mine nu mă interesează si chiar dacă m-ar interesa, eu cu tine tot nu discut chestia asta !
- Mă flatezi maestre !
- Contează pe mine, Căpcăunule si întoarcete la persoana a doua, că sună mai bine !
Am zimti destui ca să nu te bag în seamă !
- Mestere, Alberto Giacometti, a fost prizonierul unei fascinante schimbari a semnelor si noi batem pasul pe loc de o vesnicie ! Numai Constantin Brâncusi a ...
- Ce stii tu, măi, despre Brâncusi ?
Giacometti ăla al tău, a făcut implozie, sau cam asa ceva, si gata !
Asta este treaba lui ... mie îmi sar capacele ... este cam acelasi lucru, dar vitevercea !
Măi băiete, Brâncusi sfidază legea gravitatiei !
Si asta înainte de toti sfintii ... asa cum spui tu !
Abia aici poti spune ... noli-tangere, sau mai pe interesul tuturor, pe astea să nu pui mâna !
- Ce gravitatie maestre ? La Brâncusi putem vorbi de o miraculoasă logodnă între efemeridele lui si mărul cu oglinzi !
Mărul cu oglinzi a sprijinit de veacuri tinda oltenească. Mă întelegeti ? Si acum, este soclul sau rampa de pe care îsi iau zborul toate păsările lui măiastre „Prichiciul cel humuit al sobei ! ”, dacă era să se întâmple in alt ungher al Neamului Românesc !
Vorbim aceiasi limbă mestere, dar azi nu sunt dispus să vă cânt în strună !
Demonetizarea asta nu-mi place azi ! Nu mă simt eu bine, nu mă simt în largul meu azi !
- Ce demonetizare măi Căpcăunule ?
Cine demonetizează ?
- În ultimul moment si-a distrus o parte importantă din lucrările lui ca si Tolouse Lautrec!
- Brâncusi, n-a distrus nimic !
- De Giacometti vorbesc!
- Vorbesti numai prostii si uite că nu vreau nici eu să-si tin hangul !
- Lucrările lui erau ca o plângere !
- Ai citit Luna si doi bani 'jumate ?
- Ce legătură are Giacometti cu Luna ?
Acum citesc Poemele lui Michelangelo cel nebun !
- Sonete ... să nu citesti mai mult, că strică !
De Henry Moore ce stii ?
- Cine mai este si rusul ăsta ?
- Măi, tu glumesti ?
- N-am zis nimic !
Ei bine mestere, rusul ăsta si Constantion Brâncusi ...
- Englezul ăsta a turnat zeamă de clopot peste măselele lui stricate !
De rugăciune si din partea-nchinării, si-a lipit burta de sira spinării !
De cine vorbesti ?
Ce stii tu, despre rugăciune ?
- Spuneam că Brâncusi si englezul dumneavoastră, au păstrat întreaga sfintenie a stâncii în care îsi ciopleau efemeridele !
- Giacometti nu ?
- Nu ! El n-a păstrat nimic din glasul metalului topit ! Lucrările lui se scufundă în propria lor materie.
Figurile lui schilopatice sânt ...
- Sunt, sau nu sânt ?
- Mestere, dialogul cu dumneavoastră, nu este ca o duminică .
- Nu este !
- Când vorbesc despre dumneavoastră, este ca si cum as striga într-o pesteră !
Si încă ceva ... mai înainte de toti sfintii, ne-am risipit fiintele !
- De unde ai luat chestiile astea !
- La răscruce de vânturi, Tudor Arghezi si Nichita Stănescu, dar în a patra dimensiune ... încerc si eu printre pastise, să fredonez alături de dumneavoastră „arta refugii” !
- Nici asta nu-i a ta !
- Nu-i, a mea, dar sună al dracului de bine mestere !
Sa stins pe cer o singur stea ...
- Stelele se zidesc în sufletul nostru ca amprenta negativă de care vorbeai !
Iar sufletul nostru este ca un palimpsest, un fel de răboj ... întelegi tu Căpcăunule ? Un răboj incărcat de gândurile noastre toate ... cum îti place tie spui !
Este un fel de amprentă imprimată cortical !
Un pământ nedestelenit !
|
Doru Cioată 12/23/2014 |
Contact: |
|
|
