Si iarna vine
Iar vine iarna ca un lup flămând
Cu păru-i lung desfuiorat pe spate
Si noi ne umplem de tăcere când
Pădurile adorm nelegănate.
Dospeste vântu-n văile adânci
Si cârduri de cocori se pierd în zare,
O ceată deasă lunecă pe stânci
Ca o povară grea care ne doare.
Copiii ies pe ulite râzând,
Cu cizme încăltati ca să nu cadă
Si iarna vine ca un lup flămând
Si-i muscă-ncet cu dintii-i de zăpadă.
Nemurire
Ninge mărunt în munti la Orăstie.
Copacii goi privesc spre nicăieri.
Cetătile nu dorm si cine stie
Ce lumi ascund sub lespezi de tăceri.
Dospeste vântul într-o vale-adâncă.
Ruinele se-mbracă-n depărtări,
Clocotitoare ape curg din stâncă
De parcă dacii vin spre noi călări.
Peste pădurile ce încă-s crude
Zăpada se asterne ca un voal.
E-atâta pace-n jur încât se-aude
Trecând prin nemurire Decebal...
Scrisoare III
Stimată doamnă, ninge iar domol
peste tăcerea care ne desparte,
mereu aceleasi păsări dau ocol
singurătătii, până hăt, departe.
De-o vreme simt că ard între dorinti,
atras de somnul văilor natale
si-mi pare că mă scuipă printre dinti
această iarnă-n patimile tale.
Sunt oropsit să sufăr în poem,
să port desaga viselor prea plină,
să râd când altii plâng si să te chem
pe prispa diminetii ce-o să vină.
Se naste parcă-n mine un torent
nestăvilit de nicio bucurie,
mă strigă linistea cu glas strident
si poposesc în câte-o POEZIE...
Simfonia iernii
ninge-ncet de patru zile
ca-ntr-un basm fără sfârsit
parcul doarme si visează
sub omături de clestar
fericiti sunt cei ce astăzi
mai au timp pentru iubit
fericită e femeia
ce rodeste-n februar
ninge molcom si fantastic
peste văi si peste munti
prin fereastra cât o palmă
noi privim spre nicăieri
parcă bat la poarta casei
doi bătrâni părinti cărunti
dar nu-s ei ci două ramuri
rupte dintr-un plop stingher
Maria, se-apropie iarna
Maria, priveste cum pleacă
si ultimul cârd de cocori,
când ochiul câmpiei se-neacă
sub pleoapa imensă de nori.
Maria, atât de aproape
e cerul. Fântânile tac
si vântul aleargă pe ape
si muscă din tărmuri, buimac.
Maria, se-apropie iarna,
pământul e parcă mai greu,
pădurea îsi leapădă haina
si-adoarme-ntre dealuri, mereu...
|
Ioan Vasiu 12/22/2014 |
Contact: |
|
|
