Apofazele Nasterii Domnului
Apofaza implică inefabilul, neputinta de a descrie în cuvinte, concepte umane, o anumită realitate. Orice realitate, de fapt, inclusiv cea fizică, are o dimensiune apofatică. În cadrul realitătii fizice, orice lucru are aspectul văzut si cel nevăzut, forma si esenta, trup si suflet pentru a ne exprima metaforic. Asadar dimensiunea interioară nu poate fi prinsă în cuvinte, e apofatică.
Cu atât mai mult însă vorbim de apofază când ne referim la realităti metafizice, transcendente, cum , de pildă, Dumnezeu. Desi putem, datorită revelatiei divine si logicii umane, spune că Dumnezeu este bun, drept, milostiv, adevăr suprem, s.a.m.d. totusi prin această descriere catafatică, prin aceste calificative nu am spus prea mult despre Dumnezeu; de aceea se recurge la descrierea Sa în cuvinte care implică si indică negatia: Dumnezeu este infinit, necuprins, indescriptibil, nemuritor, etc.
Nasterea Domnului este si ea un eveniment care poate fi descris în cuvinte (catafatic) si care totodată nu poate fi descris în cuvinte, apofatic.
În această meditatie ne interesează dimensiunile apofatice ale marelui eveniment al întrupării Fiului lui Dumnezeu, Logosul divin, în istoria omenirii.
Iată câteva din aceste apofaze:
1. Că Dumnezeu “atât de mult a iubit lumea încât pe unicul Său Fiu l-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară ci să aibă viata vesnică” (Ioan 3, 16) si, că iubirea lui Dumnezeu pentru om este motivul întrupării, stim din revelatia nou-testamentară. Dar de ce a iubit sau iubeste Dumnezeu pe om atât de mult, nu stim; orice am spune este insuficient. Nici mintea nu poate pricepe, ca atare nu poate oferi un răspuns satisfăcător si cuprinzator, deci nici cuvintele nu pot exprima taina.
Deja în Vechiul Testament psalmistul se mira de marea si deosebita atentie pe care Dumnezeu o dă omului: “ce este omul că-ti amintesti de el, sau fiul omului că-l cercetezi?” (Ps. 8, 4).
După o frumoasă expresie din cântările liturgice, “a pricepe (spune) mintea nu poate”.
2. Că Logosul divin s-a întrupat în istorie stim si acceptăm prin credintă. Dar cum Cuvântul divin se face trup omenesc, nu stim, “a spune mintea nu poate”, desi stim că “ceea ce este cu neputintă la oameni este cu putintă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).
3. Nasterea Mântuitorului Iisus Hristos din Sf. Fecioară Maria e un fapt istoric, prezis de profetul Isaia: “Iată Fecioara va lua în pântece si va naste fiu si va chema numele lui Emanuel” (7, 14); faptul Nasterii logic este inexplicabil, dar e acceptat prin credintă.
Cum însă se petrece acest lucru, “a pricepe mintea nu poate”, si atunci răspunsul, incomplet, este legat de atotputernicia lui Dumnezeu.
4. De ce Împăratul cerurilor s-a născut într-un grajd de animale, negăsindu-se loc în altă parte si de ce Fecioara Maria a trebuit să nască chiar în timpul recensământului si nu înainte, sau după, pentru ca Nasterea să nu se petreacă în asemenea conditii, “a pricepe mintea nu poate”.
5. Cum au citit magii în stelele/steaua de pe cer că undeva departe se naste un împărat altfel decât toti împăratii, ca să pornească la un drum lung, nu stiau ei cât de lung va fi si unde va fi capătul, aducând daruri împărătesti, “a pricepe mintea nu poate”.
6. Cum de nu a rânduit Dumnezeu un alt mod ca pruncul Iisus să nu fie găsit de Irod fără sacrificarea miilor de prunci ucisi de el, “a pricepe mintea nu poate”.
Bineînteles ca apofazele Nasterii se continuă în toate etapele vietii Mântuitorului Hristos născut “pentru noi si pentru a noastră mîntuire”, cum spunem în Simbolul credintei.
Stăm cu logica înfrântă si fără de cuvânt înaintea marii minuni a Nasterii Domnului, si acolo unde ratiunea nu-si găseste locul si nu pătrunde, intră doxologia si închinarea.
Smeriti si încărcati cu daruri ca magii, uimiti ca păstorii si slăvitori ca îngerii, asa mergem si noi să-L întâmpinăm pe Cel ce a venit în lume, cum frumos spune colinda, “să se nască si să crească, să ne mântuiască.”
New York / Decembrie 2014
|
Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian 12/21/2014 |
Contact: |
|
|
