Stafeta credintei strămosesti
De ani de zile primesc reviste si buletine parohiale, de religie crestin-ortodoxă, tipărite în limba română pe teritoriul Americii de Nord. Indiferent căreia din cele două episcopii apartin, aceste reviste răspândesc la unison credinta si traditiile crestine milenare la români. Prin mesajul transmis, asemenea publicatii au menirea de a tine trează în constiinta românilor înstrăinati, religia crestin-ortodoxă, cu adânci rădăcini în pământul ondulat, dintre Carpati si Dunăre. Gestul identic al celor două episcopii româno-americane îmi apare astfel ca o reflectare a libertătii si dreptului justitiar al individului de a fi inclus cu traditia lui religioasă, într-o natiune pluralistă, deopotrivă deschisă credintei si non-credintei. Orientarea de natură crestină, are ca scop de a întemeia un adăpost care să includă o gamă largă de credinte si traditii. În lumina unei asemenea orientări, fiecare individ credincios sau necredincios e stimulat să pună în interesul obstei zestrea individuală mostenită. În această natiune de crestini, muslimi, iudei, hindusi, necredinciosi, românii-americani se bucură si ei de privilegiul de a trăi cu demnitate bucuria includerii.
De fiecare dată când primesc o revistă de credintă crestin-ortodoxă, românească, o văd ca pe o stafetă a credintei strămosesti, iar memoria mi se umple cu imagini din lumea în care m-am născut, lume în care mama mi-a transmis pentru prima oară stafeta credintei si a sădit în mine frica de Dumnezeu.
Datorită mamei am început să-l iubesc pe Domnul Nostru Iisus Hristos, si să mi-l asum drept unicul model de întelepciune, dragoste omenească si de dumnezeiască perfectiune. În biserica pe care o frecventam alături de mama, pe preot îl vedeam ca pe un actor născut pentru biserică. El slujea cântând frumos si se delecta predicând evlavios. Atât mama, cât si preotul, erau teologi. Mama, un teolog fără studii anume, format prin experienta personală de credintă, supunere, ascultare si încredere deplină în cuvântul lui Iisus Hristos, preotul, teolog cu diplomă, a cărui menire era să ne transmită Cuvântul lui Hristos.
În biserică, preotul îmi părea un om infailibil, superior tuturor sătenilor credinciosi, prezenti la slujbă. Învătăturile care ieseau din gura acelui preot, vesmintele în care se ascundeau trunchiul si membrele sale, cădelnita cu fumul de tămâie menit să alunge duhurile rele din si dintre noi, amvonul, catapeteasma, usile altarului, pomelnicele cu nume de sfnti, crucea cu care eram miruiti si bănutii ce-i depuneam pe sinia de pe măsuta de lângă icoana la care ne închinam si pe care o sărutam înainte de a primi sfântul mir, lumânările aprinse din sfesnice, imaginea Mântuitorului răstignit, chipul cu aură al Maicii Domnului si ale sfintilor părinti, erau simboluri de sfântă credintă. În fata acestor simboluri mă rugam alături de mama, convins fiind că rugăciunea noastră va fi primită de Dumnezeu, iar sperantele noastre se vor îndeplini.
Atâta timp cât a putut să iasă din casă, mama a fost prezentă la toate slujbele religioase de la biserica Sfântul Nicolae din satul nostru.
În vremea regimului ateu, mama era de multe ori singurul credincios care mai venea în ziua de duminică, la Sfânta Liturghie. Credinta că numai Dumnezeu este atotputernic, îi dădea mamei tăria de a rezista presiunilor dictatoriale de îndepărtare a satului de credintă si de traditia religioasă.
Încă din primii ani din viata mea, mama a sădit în sufletul meu credintă si supunere crestină, cultivându-mi respectul fată de legile sfinte. Această experientă religioasă si lecturile de mai târziu, m-au ajutat să văd cum fetele de înger si demon din caracterele oamenilor, se raportează ele însele la modul de apropiere sau depărtare a omului de credintă si la atitudinea lui de supunere sau nesupunere fată de legile sfinte.
Din nefericire, multi ani i-am petrecut departe de mediul christic mostenit. Sansa a fost că am continuat să trăiesc în universul creat de Dumnezeu, în care se includ cugetele si simtirile omenesti. Această zestre în care ne miscăm, mi-a deschis calea spre libertatea necesară. Si dacă în haosul si armonia universului ce ne înconjoară, cu toată libertatea dobândită, pe Dumnezeu nu-l pot vedea, e pentru că El, Creatorul, există ascuns în zestrea imensă din noi si din jurul nostru. El doreste să-l căutăm si să-l simtim cât mai aproape, oriunde ne-am afla. Pentru aceasta e nevoie de credintă, supunere, ascultare. Altminteri cum am putea transmite mai departe stafeta credintei strămosesti si cum am mai putea transforma zestrea ce ne-a fost dată, în bunuri de aleasă trebuintă?
Wakefield Boston
|
George Bajenaru 12/18/2014 |
Contact: |
|
|
