Bucuria sărbătorilor de iarnă
„Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui.”
Ioan Gura de Aur
Bucuria este o trăire care generează o stare de bine, ne încarcă cu energie, încât simtim nevoia să o exteriorizăm prin expresia fetii, a gesturilor si a vorbelor. Sufletul omului este însetat de bucurie, de ea avem nevoie, după ea alergăm, dorim să ne umplem clipele vietii cu cât mai multă bucurie si să alungăm tristetea. Cere efort din partea noastră, dar dobândirea este deosebit de pretioasă. Si, slavă Domnului, avem destule mici sau mai mari bucurii în jurul nostru, cărora trebuie să le dăm atentie, să le luăm în brate. Este adevărat că nu oricine poate face acest lucru si nici toate momentele vietii nu sunt prielnice aducerii bucuriilor în sufletele noastre, dar să luăm aminte la cuvintele spuse de Domnul nostru Iisus Hristos, ucenicilor săi: „Acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi si ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11). Credinta în Dumnezeul nostru care este „Iubire” trebuie să fie aducătoare de bucurie, ea fiind calitatea unui bun crestin. Asa dar, să uităm în aceste zile ale sărbătorilor Crăciunului de tristete, de sărăcie, să ne îmbogătim cu credinta în Dumnezeu, să respectăm traditiile frumoase ale neamului nostru, să fim bucurosi! Iată de ce Sfântul Ioan Gură de Aur a vrut să ne deschidă calea către bucurie, asigurându-ne că bucuria este mai mare decât toate împotrivirile care i-ar sta înainte.
Sufletul omenesc este însetat după bucuriile vietii pământene, dar si după cele vesnice. Despre o astfel de bucurie le-a vorbit Iisus ucenicilor Săi, când a prevestit Patimile Sale: „Desi voi acum sunteti tristi, dar iarăsi vă voi vedea si se va bucura inima voastră si bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22). Toti năzuim spre bucurii, ne spune cartea Sfântă, si pentru aceasta trebuie să găsim calea bucuriei si să tinem cont de acel „sir al Fericirilor” de care a vorbit Iisus Hristos.
Sărbătorile de iarnă sunt pentru noi toti, indiferent de vârstă, momente de renastere, bucuria de a fi crestini. Noaptea Crăciunului aduce cu ea freamătul emotiilor si fiecare dintre noi încearcă senzatii după puterea afectelor sufletului. Ne fascinează albul zăpezii, mirosul bunătătilor din cuptor, vinul – „Domnul ne dă vinul care veseleste inima omului... si pâinea care întăreste inima omului” (Psalmul 103, 16-17), luminitele colorate ale bradului împodobit după traditie dar si după imaginatia fiecăruia, si darurile aduse de Mos Crăciun. Iar când vom aprinde luminitele, să ne gândim la lumina pe care ne-a adus-o Mântuitorul prin nasterea Sa.
Crăciunul este marea sărbătoare a crestinătătii. Este sărbătoarea Nasterii Domnului, un timp al bucuriei, al păcii si al linistii sufletesti; o perioadă în care primim si dăruim multă iubire si căldură sufletească. Acest lucru se remarcă si în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare: cumpărături, ornarea caselor, institutiilor, magazinelor, pomilor de pe străzi etc.
Ne reamintim cu drag trecutul istoric si religios, momentul Nasterii lui Iisus în vremea Imperiului Roman condus de împăratul Cezar Augustus, a Israelului guvernat de regele Irod, de Nazaretul în care au trăit Iosif si tânăra virgină Maria, cea vizitată de un Înger care i-a spus că va da nastere unui Fiu al lui Dumnezeu, cu numele Iisus. Iar când împăratul a trimis înstiintare ca toti oamenii să se reîntoarcă în orasul natal pentru a fi înregistrati, Maria care era însărcinată si trebuia să nască, a părăsit localitatea Nazaret împreună cu Iosif, îndreptându-se spre Betleem. Odată ajunsi în Betleem, au înnoptat într-una din cavernele săpate în dealurile din apropiere, în care ciobanii poposeau cu vacile si oile; găsind o iesle, Iosif a întins pat din fân proaspăt, cuib pentru Domnul care avea să vadă lumina zilei. Noaptea următoare Maria a născut un fiu pe care l-a numit Iisus, asa cum îi spusese Îngerul. O stea mare a apărut deasupra Betleem-ului, vizibilă de la depărtare; ciobanii au văzut cum cerul s-a umplut de îngeri lăudând pe Dumnezeu si zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte si pace pe pământ între oamenii plăcuti Lui.” Ciobanii s-au îndreptat spre Betleem si l-au găsit pe pruncul Iisus căruia I s-au închinat, iar regii (craii) care trăiau undeva la răsărit de Ierusalim, când au văzut steaua strălucitoare deasupra Betleem-ului, au plecat călăuziti de stea, au ajuns în Betleem, l-au aflat pe Iisus în iesle, I s-au închinat si I-au pus în fată daruri: aur, tămâie si mir. După acea noapte s-au reîntors în propria tară să dea de veste Nasterea Mântuitorului…
Cuvântul „Crăciun” se pare că l-am mostenit din latinescul „creationem” – creatie, nastere. Unii spun că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinaintea romanizării Daciei, iar altii spun că ar veni din limba slavă, preluat odată cu crestinismul de la slavi. Obiceiurile mostenite pentru sărbătorire diferă de la o zonă la alta a Tării, dar pretutindeni au la bază sentimentul religios.
În seara de Ajun, casele frumos decorate, cu nelipsitul Pom de Crăciun („O, brad frumos cu cetina tot verde/ Tu esti copacul credincios/ Ce frunza nu si-o pierde…), cântat în atât de multe limbi de pe glob, îsi primesc colindătorii. Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îsi trage originile de la popoarele germanice. Traditia s-a răspândit în restul Europei si apoi în toată lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile si ghirlandele au devenit clasice.
Colindatul este cea mai răspândită traditie a românilor, alcătuit din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri si gesturi. Originea colindelor se pierde în timpurile îndepărtate ale istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase si au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul tării. Ele creează o atmosferă de sărbătoare si bună dispozitie. Colindătorii intră în fiecare casă sau se opresc în fata usilor sau a portilor, cântând, vestind Nasterea Mântuitorului. Gazdele îi răsplătesc cu fructe (mere, nuci), colaci, bomboane si chiar bani. Ajunul Crăciunului începe cu colindul: „Bună dimineata la Mos Ajun/ Ne dati ori nu ne dati, ne dati ori nu ne dati…” Copiii - câte trei, precum cei trei magi - merg din casă în casă purtând cu ei o stea si cântând colindul : „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare,/ Steaua străluceste/ Si lumii vesteste./ Că astăzi Curata,/ Prea Nevinovata/ Fecioara Maria/ Naste pe Mesia./ Magii cum zăriră/ Steaua si porniră/ Mergând după rază/ Pe Hristos să-L vază./ Si dacă porniră/ Îndată-L găsiră/ La Dânsul intrară/ Si se închinară./ Cu daruri gătite/ Lui Hristos menite/ Luând fiecare/ Bucurie mare./ Care bucurie/ Si aici să fie/ De la tinerete/ Pan’ la bătrânete.” Melodiile noastre românesti sunt de o rară frumusete! Steaua vesteste nasterea lui Iisus, îngerii si păstorii se bucură, iar cei trei regi întelepti de la Răsărit (Magii) vin să-L mărturisească si să I se închine, aducându-I daruri: „O, ce veste minunată/ în Betleem ni se arată./ Astăzi S-a născut/ Cel far’ de-nceput/ cum au spus proorocii./ Că la Betleem Maria/ săvârsind călătoria/ într-un mic sălas/ lâng-acel oras/ a născut pe Mesia./ Pe Fiul în al Său nume/ Tatăl L-a trimis în lume/ să Se nască/ si să crească/ să ne mântuiască...”
Am trăit o perioadă în care unii au încercat să-si realizeze un adevăr propriu, departe de
Credintă, de Dumnezeu – Adevărul Absolut. Era în fond o problemă a lor, personală. Mai sunt si astăzi persoane care păstrează „erorile”, falsele lor adevăruri. Toate religiile lumii încearcă să ne facă să întelegem existenta Adevărului Absolut, a Inteligentei creative, a sensului vietii noastre. Religiile dovedesc că trebuie să existe mai mult decât simpla existentă fizică pe care o cunoastem. Religia este chiar o dovadă că omenirea este mai mult decât rezultatul evolutiei unui animal, că există într-adevăr un Creator care a creat omul cu un scop si a pus în oameni cunostinta existentei Lui. Si dacă există un Creator, atunci El este etalonul adevărului absolut. El S-a revelat nu numai pe Sine oamenilor, ci ne-a revelat si Cuvântul Lui, Biblia. Singura cale prin care putem cunoaste Adevărul Absolut este relatia personală cu Cel care a pretins că este „Adevărul”, Domnul Iisus Hristos. „Eu sunt calea, adevărul si viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”(Ioan 14:6). Dumnezeu este Cel care a creat cerul si pământul si S-a făcut cunoscut nouă, prin Fiul Său Iisus Hristos.
Suntem liberi să gândim asupra existentei unei constiinte fundamentale, a inteligentei creative care este implicată în realitatea profundă a existentei noastre, cea mai profundă realitate fiind acest univers în care trăim. Religiile pot fi întelese de toti oamenii si ele îi învată, frumos spunea cineva, cum să înoate atunci când se află în mijlocul unei ape si nu stiu în ce directie s-o ia, sau nu mai au putere să dea din mâini si din picioare. Crestinismul este religia care predică iubirea pentru semeni, mila, împăcarea, credinta si speranta, iar Iisus a venit în lumea noastră să ne învete cum să trăim, cum să ne mântuim. Iată de ce nu uităm această Sfântă Sărbătoare si ne bucurăm de venirea pe lume a Mântuitorului nostru.
Viata de astăzi, individuală si socială, cu problemele ei materiale coplesitoare, ne îndepărtează uneori de adevărata viata spirituală, aruncând între materie si spirit un văl întunecos. Sărbătoarea Crăciunului fiind o sărbătoare a sufletelor noastre, oamenii dau la o parte acest văl… Crăciunul este Sărbătoarea Bucuriei, când Cerurile se leagă de Pământ, când fiecare dintre noi redevine copil prin curătenia gândurilor si îsi deschide sufletul către Domnul, cu credintă si iubire.
În aceste zile ne dorim să ningă (acolo unde este posibil!), cerul să cearnă puful alb si moale care să-mbrace pământul si tot ce este în jurul nostru, aerul să se purifice, sufletele să ne fie pline de dragoste bunătate, răbdare si sperantă.
Sănătate, rod bogat si împlinirea dorintelor în noul an asteptat!
Raleigh – Carolina de Nord .
|
Vavila Popovici 12/13/2014 |
Contact: |
|
|
