Lasă timpul să dospească până dă din căpistere
Lasă timpul să dospească
până dă din căpistere ceasul ce părea o clipă, clipa ce părea un vis, muntele ascuns în dealul pricăjit de-a lui putere care-ncape într-un înger izgonit din paradis
I-a fost retezat un deget, i-a fost
retezată mâna rătăcind în rugăciunea
fără fii, fără părinţi, din proteza lui de înger se deşiră săptămâna aruncând cu aripi negre în serpaşii fără dinti
A căzut atunci pe spate, cum se năruie
un tron printre nori fără de veste,
printre fulgere de săbii, în republica făinii curge grâul monoton si la el îşi face cruce stolul ultimelor vrăbii.
Regalul vremii pline de bufoni
Curge năvalnic vremea dinspre creste, un râu albit cu salturi de somoni, niste soldaţi mai bravi decât aceste batalioane drese de bufoni
Un urs flămând va sta gomos la pândă si nişte fălci ca frângere de zbor, numai bufonii nu cunosc osândă la ce îsi râd de noi în solda lor
Câte un pic murim, ca niste proşti, cum luati de val, alunecăm în cale, soldatii tămâiati ai unei osti de care-si râd bufonii curtii sale
Ogradă-ntinsă, numai unul si-unul, toti
năpârlitii veacului
încins, nu mai găsesti ca ei să tragi
cu tunul, cu tunul ne-au călcat
si ne-au învins
Ei sunt ai tiflei astăzi campionii si ai acestei dulci bătăi de joc, băieti de zahăr ars ne sunt bufonii, fără de care ne-am acri pe loc.
|
de Virgil Dumitrescu 12/11/2014 |
Contact: |
|
|
