Atitudini : Smile
Se întâmpla prin noiembrie 1995 când, împreună cu alti cinci brasoveni, părăseam spatiul mioritic cu destinatia Miami, USA, în căutarea El Dorado-ului american; pentru noi El Dorado-ul fiind un contract de muncă pe un vas de croazieră.
România încă se trezea din amorteala comunistă si timid începea să zâmbească capitalismului si la propriu si la figurat... totusi lumea pe stradă sau în magazine era cam zgârcită la capitolul „smile”...
Desi obositi după un drum de 14 ore, înainte de a ajunge la hotel, ne-am vârât în două taxiuri să mergem să vedem cum arată un mall din Tara Făgăduintei.
Lumea se arăta deosebit de prietenoasă în comparatie cu România, unde lumea zâmbea doar de Mos Crăciun, de Revelion sau când câstiga la Loterie; aici toti zâmbeau fără retinere, erau amabili, degajati, politicosi.
Tânăr chipes si cu sex-appeal, foarte încrezător în succesul meu la femei, am început să flirtez... Primeam zâmbete peste zâmbete si parcă deja si mersul mi se schimbase, mai apăsat si mai tantos.
La casierie, domnisoara simpatică afisa un surâs fermecător si îmi vorbea cu o amabilitate excesivă.
La restaurant ospătara era numai „smile” si politete.
Fetele îmi zâmbeau oriunde loveam cu privirea si făceam „eye contact”. „Wow, ce succes nebun”, îmi spuneam în barbă, zâmbind, of course, la rândul meu.
La atâtea „cuceriri” într-un timp atât de scurt, nu m-am putut abtine si am început să mă laud amicilor.
„Succesul meu a crescut cu 25% fată de România”, estimez cu voce tare.
Unul dintre noi, aflat la al treilea contract de muncă pe vase de croazieră, se uită la mine condescendent si rapid îmi tăie macaroana: „Auzi băi, Cassanova de Brasov, aici în State toată lumea zâmbeste. Pur si simplu asa salută ei. Toată lumea este amabilă si politicoasă. Asa că las-o jos, că măcăne”, a încheiat amicul meu, zâmbind sarcastic.
Brusc mi-a înghetat zâmbetul pe buze acolo în mijlocul mall-ului.
Am rămas siderat pentru că eu chiar credeam că „good looking-ul” meu era motivul pentru care primeam zâmbete ca pe bandă rulantă.
De atunci, însă, mi-a rămas un zâmbet permanent, parcă lipit cu scotch... fata mea parcă se blocase în pozitia „smile”... zâmbesc într-una, fără pretentii de mare cuceritor de această dată.
E gratis, sănătos si folosesti mai putin muschi decât dacă te-ai încrunta.
Asa că, zâmbiti vă rog... you never know, maybe you get lucky!
California/ SUA
|
Viorel Vintilă 12/9/2014 |
Contact: |
|
|
