Voievodul scenei românesti Teofil Vîlcu
In scrierile mele nu odată am afirmat că mă consider într-un fel un norocos, socotindu-mă un produs a trei generatii, aceleia de înaintea celui de al doilea război mondial, a perioadei din timpul războiului propriu-zis si bine înteles al celei de după dezastrosul măcel. Motiv care spune totul, cunoscând fără vrerea mea, multe si de toate ale acelor vremuri.
Asa se face că printre prietenii mei se găsesc, multi, chiar foarte multi, mai în vârstă decât mine, cu maximum 2-3 ani, iar eu de bine de rău tin să-i denumesc chiar: prietenii mei “mai mari”. De aceea când am ocazia amintesc de fiecare dată cu multă căldură si plăcere de ei.
Da, mă voi opri cu voia dstră la prietenii mei “mai mari”, care au devenit ca si mine, cum s-ar spune “peste noapte” ieseni, oameni simpli, dar ambitiosi unde fiecare cu îndeletnicirea si profesia sa au devenit celebrii în capitala Moldovei. Da, mi-au fost prieteni, iar sortii au făcut ca drumurile noastre să se intersecteze si aici…
Vorbesc de NICU ROIBESCU, pentru mine rămănând acelasi Velu, nume asa cum l-am cunoscut si strigat în viata de toate zilele. Băiat vivace si cu sufletul cald. Cunoscut ca directorul si antrenorul celebrei echipe femenine de volei “Penicilina” din Iasi, atât eu cât si dânsul făceam parte in anii copilăriei si tineretii noastre din elita patinatorilor autohtoni. Este omul, sportivul, care nu numai odată a fost primit în urbea ieseană cu …covorul rosu la propriu si la figurat.
Demn de mentionat, este sigura personalitate ieseană prezentă în paginile prestigioasei lucrări,“Enciclopedia Personalitătilor din România” din cadrul Hubnrs Who is Who, editură cu sediul în Elvetia…
Pictorul, omul de litere, scriitorul si publicistul VALERIAN GHEORGHIU, devenit un nume nelipsit din dictionarele, eseurile sau tratatele coresponzătoare, prezenta vie în viata cultural-artistică sub numele de Val Gheorghiu nu numai în Iasi, în întreaga Românie ci si prin toate continentele. Il întâlneam deseori în vremea înserării prin Piata Unirii sau pe portiunea denumită simbolic, “străpungerea” Stefan cel Mare. Prin privirile noastre, atât unul cât si altul, ne aminteam parcă de zilele tineretii noastre…
Multi artisti de prestigiu a dat Dorohoiul Tării Românesti. Ne făcând abstractie de marele Octavian Cotescu sau altii care apar astăzi, cu scuzele de rigoare ca “ciupercile de după ploaie”, cuvintele nu-mi apartin, ci afirmate de marii somităti ai artelor teatrale de eri si de azi, mă opresc si amintesc cu mare plăcere de fostii mei amici “mai mari”, Geo Gheorghe Nutescu, Zighi Goldenberg (Alex Munte) si Teofil Vâlcu. Oameni care i-am cunoscut în viata de toate zilele si cu care am colaborat în special în viata sportivă a orasului…
Asa se face că, pe unul dintre ei am avut placerea să-l reîntâlnesc tot în “Târgul Iesilor”, pe omul legendă în spetă pe Voievodul scenei iesene, asa cum nu întâmplător partenerul său Ion Omescu din piesa “Becket” la denumit.
Ca fapt divers multe amintiri ne leagă. Asa îmi amintesc de dealul Budisteanu din Dorohoi, iarnă si de momentul când mi-a salvat viata de sub o sanie cu zurgălăi care se îndrepta spre gara orasului. Pe amândoi în toiul întâlnirilor noastre. amintindu-ne, zâmbeam si ne îmbrătisam de ne prindea deseori si râsul. Vorbeam de toate. A-si mai aminti că aveam impresia că TEOFIL VÂLCU la un un moment dat prea multe despre mine nu stia. Isi închipuia, cred, despre mine că sînt medic higenist datorită modului meu de a aborda natura si tot ce o înconjoară, sau poate vorbind despre medicină, n-am ideie, mă credea generalist sau pediatru. Nu stiu, dar rămân cu întrebarea, de ce nu si stomatolog? Eu simtindu-mă parcă cu “musca pe căciulă”, amintindu-mi de episodul când el mi se destăinuise că vrea să-si facă un asa zis remont al danturii si, dacă nu cunosc pe cineva mai “acatării”. Am rămas mut sau cum se mai spune per-plex si cu privirea atintită undeva cred spre infinit. Dezorientat. Noroc de aparitia actorului dar si pacientului meu, Marcel Finkilescu care cel putin pe mine m-a trezit la realitate iar discutile noastre fiind generate spre alte directii…
Totusi timpul nu cunoaste limite. Omul nostru, pentru prieteni, pentru mine “TEO”, aflând adevărata mea specialitate dar si mărturisirea mea sinceră, amintindu-i că, asa cum nu pot să tratez si n-am tratat părintii sau chiar rudele apropiate, cu aceeasi premize si cauze nu mi-am permis, rugându-l de a nu se supăra, că nu m-am oferit să-l tratez, el fiindu-mi amic si bun prieten si apoi…un actor cunoscut.
Destănuire mea fără nici o înscenare s-a desfăsurat, parcă ar fi fost regizată tocmai la locul meu de muncă, când marele meu prieten în nestiintă pentru amândoi apare si spre bucuria noastră si chiar al celor prezenti, medici si tehnicieni dentari care bine înteles erau departe de “subiect”, si deci nu în cunostintă de cauză, ne-am îmbrătisat si chiar sărutat ca adevărati oameni ai bunelor maniere…
Iarăsi aduceri aminte care eu cel putin nu le pot uita.
Fotbalist la echipa UAER-ului (Uniunea Asociatiilor Elevilor din România) sau fundasul dreapta a reprezentativei juniorilor orasului Dorohoi, era si aici un “artist”. Dar al balonului rotund.
Ca elev de liceu, activ în viata teatrală a orasului, a regizat si jucat în zeci de piese. Nu exista realizare artistică a Casei de Cultură din oras fără aportul si participarea lui.Totul mă duce si în Iasul zilelor respective, unde tot el mă învita alături de prietena si mai tîrziu sotia mea Sara, prin telefoane sau învitatii de favoare la spectacolele în premieră desfăsurate în marea sală a Teatrului National din capitala Moldovei…
A fost un adevărat voievod al scenei românesti, în special al celei iesene, născut parcă anume să slujească teatrul si cu deosebire să întruchipeze figuri ilustre ale istoriei. Si-a dobândit un loc proieminent în panteonul acesteia prin cele peste o sută de roluri interpretate. Acest actor vulcanic, avusese norocul să-i dea viată lui Stefan cel Mare, păzitorul Moldovei. Acest sentiment îl încercase în cele patru episoade: “Cântecul fetelor”, “Topirea zăpezilor”, “Stefan cel Mare a trăit, Bogdan începe” si “Apus de soare”, creiend astfel monumentalul si exceptionalul rol din serialul de televiziune “Musatinii” în regia cunoscutei Soranei Coroamă. Episoadele respective au devenit pentru el un mare ideal. Ele i-au dat aripi…
Tocmai bine afirmase Val Condurache: “El, autorul era mai mult decât un artist, era o fortă a pământului, grea si misteriasă, care-ti dădea sentimentul că lucrurile au stabilitate, durată.”…
24 februarie 1989. In vreme ce se afla pe scenă în spectacolul “Sfânta Sfintelor”, interpretându-l pe Stefan cel Mare, păzitorul Moldovei întregi, Voievodul scenei românesti Teofil Vîlcu, acest actor în toată puterea cuvântului, fostul director al Teatrului National din capitala Moldovei ai anilor 1972-1979 a suferit un accident cerebral…restul îmi vine greu, să mai scriu, să mai comentez si să mai amintesc.
Israel / dec 2014 ………………………………..
|
Dr. Iosef-Ioju Haimovici 12/9/2014 |
Contact: |
|
|
