“Salut voios de pionier”
Printre cele dintâi programe ale finalului de an 2014, publicul a fost invitat, în Studioul de Concerte “Mihail Jora” al Radiodifuziunii, să urmărească un concert-spectacol multimedia, intitulat “Salut voios de pionier”, imagine sonoră remember inspirată de împlinirea a 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Principalul protagonist era Corul de copii Radio, fireste cu membrii săi de acum, înterpretând acest concert-spectacol în fata celor care, cu decenii în urmă, fuseseră membrii acestei minunate formatii ce ne-a încântat de atâtea ori de-a lungul anilor. Actualul dirijor al ansamblului, Voicu Popescu, de peste două decenii conducător al productiilor artistice ale formatiei Radiodifuziuni, ne propunea o viziune obiectivă, necesară evocării fenomenului istoric si social pe care generatiile adulte le-au trăit si pe care multi tineri doresc să-l cunoască îndeaproape. După cum îmi mărturisea muzicianul aflat la pupitrul spectacolului, montajul realizat prin mijloace multimedia cuprindeu cântece pionieresti, uteciste, de tineret, interpretate live, jocuri si versuri ale lumii copiilor, inspirate de trăirile vârstei, construind un contrapunct combinatoriu între universul ludic, candid al copilăriei si, pe de altă parte, conditionarea agresivă a tezelor ideologice care au caracterizat perioada comunismului în România. Aceste imagini-sunete ale existentei organizatiilor pionieresti, timp de patruzeci de ani, s-au întregit prin audierea unor selectii de înregistrări radiofonice, a unor filmări de televiziune cu spectacole omagiale, din epoca evocată, în scopul conturării unui mozaic panoramic menit să readucă în memoria spectatorilor paginile istorice ale contextului care si-a încheiat existenta în luna decembrie 1989. Ideea repertoriului selectat de autorul concertului, în colaborare cu compozitorul Ioan Dobrinescu, a luat fiintă prin încântătoarele voci ale Corului de copii, readucându-ne în memorie unele dintre cele mai cunoscute cântece ale timpului – de drumetie, de cravată, de steag, de muncă, de patrie, de partid, fotograme sonore ale comandamentelor ideologice ce creau sentimentul că partidul era egal Patria. Derularea acestui concert-spectacol reunea, alături de Corul de copii Radio, Corul “Sound”, o formatie de instrumente de alămuri, pianista Magdalena Faur, doi actori prezentatori. Fireste, saltului în timp i-a urmat simbolul actualitătii, unind toate generatiile. După mixajul repertorial comentat, ultima secventă muzicală a serii a fost intonarea de către interpreti si public a străvechii cântări de Crăciun, “O ce veste minunată…!” Darul copiilor cântăreti a continuat prin lansarea, după încheierea programului, a discului editat de Casa Radio “NOI UMBLĂM SI COLINDĂM”, în interpretarea formatiei corale dirijate de Voicu Popescu. A fost scrisoarea lor către viitor, cu muzica
|
Grigore Constantinescu 12/9/2014 |
Contact: |
|
|